Radiere. Decizia nr. 148/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 148/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 03-02-2014 în dosarul nr. 4554/118/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr.148

Ședința publică de la 03 Februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. C.

Judecător K. S.

Judecător A. G.

Grefier M. N.

Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., . nr.18, județul C., împotriva sentinței civile nr. 1245 din 17.06.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata reclamantă OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI C., cu sediul în C., ., județul C., intimata pârâtă . SRL, cu sediul în Medgidia, ., județul C., având ca obiect radiere.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul litigiului și stadiul procesual,

Recursul este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru.

Se solicită judecata în lipsă.

Curtea, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității recursului, constată că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.

CURTEA:

Asupra recursului de față.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C., a solicitat radierea pârâtei S.C C. A. Trade S.R.L, precum și înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii de radiere privitoare la această persoană juridică.

În susținere, s-a învederat că verificând datele înregistrate în registrul comerțului computerizat privind persoanele juridice, s-a constatat dizolvarea de drept a S.C C. A. Trade S.R.L ca urmare a nedepunerii în termenul legal a bilanțului la registrul comerțului, dizolvarea fiind statuată prin sentința civilă nr.1810/..

Prin sentința civilă nr.1245 din 17.06.2013 Tribunalul C. a admis cererea formulată de Oficiul Național al Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C. și a dispus radierea din registrul comerțului a pârâtei . SRL.

Pentru a pronunța astfel prima instanță a avut în vedere următoarele:

Conform art. 237 din Legea nr. 31/1990 „Dacă în termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare nu se procedează la numirea lichidatorului, judecătorul delegat, la cererea oricărei persoane interesate, numește un lichidator de pe Lista practicienilor în reorganizare și lichidare, remunerarea acestuia urmând a fi făcută din averea persoanei juridice dizolvate sau, în cazul lipsei acesteia, din fondul de lichidare constituit în temeiul Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, cu modificările și completările ulterioare ( alin. 7).

Dacă judecătorul delegat nu a fost sesizat, în condițiile alin. (7), cu nici o cerere de numire a lichidatorului în termen de 3 luni de la expirarea termenului prevăzut la alin. (7), persoana juridică se radiază din oficiu din registrul comerțului, prin încheiere a judecătorului delegat, pronunțată la cererea Oficiului Național al Registrului Comerțului, cu citarea părților, conform dreptului comun” (alin. 8).

Potrivit disp. art. 3 din OUG nr. 116/2009 „ Cererile formulate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, prin oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale, care anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență erau în competența de soluționare a judecătorului delegat, se soluționează de instanță, prin încheiere ( alin. 1 ).

Așa cum rezultă din datele înregistrate în registrul comerțului computerizat privind persoanele juridice și din actele înaintate de petentă, au expirat termenele stipulate de lege pentru numirea lichidatorului, fiind îndeplinite condițiile radierii din oficiu prev. de art. 237 alin. 8 din Legea nr. 31/1990.

Împotriva acestei hotărârii a formulat recurs Administrația Județeană a Finanțelor C. care a criticat-o sub aspectele:

Din evidențele O. C. rezultă că societatea . SRL nu a depus situațiile financiare anuale aferente anului 2007. Potrivit titlurilor executorii depuse la dosarul de radiere, . SRL figurează cu debite restante către bugetul de stat în sumă totală de_ lei.

Potrivit Legii nr.428/2002 pentru aprobarea OUG nr.181/2002 privind modificarea și completarea Legii nr.314/2001, art.5 alin.4, prevede că radierea este nulă de drept în toate cazurile privitoare la societățile comerciale cu datorii față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, la datoria publică internă, precum și față de alți creditori cu care au litigii aflate pe rolul instanțelor judecătorești.

Astfel, consideră recurenta se impune admiterea recursului și respingerea cererii de radiere, în vederea continuării procedurii de lichidare prevăzute de art.252 și următoarele din legea nr.31/1990, în vederea recuperării creanțelor bugetare și menținerea societății în stare de funcțiune.

La termenul de judecată din data de 03.02.2014 Curtea de Apel C., din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității recursului.

Curtea, examinând recursul prin prisma dispozițiilor art.489, alin.(3) NCPC, reține că este fondat motivul de ordine publică invocat din oficiu pentru următoarele considerente:

Cererea de radiere a fost înregistrată pe rolul Tribunalului C. la data de 23.04.2013, fiind supusă regulilor de procedură prevăzute în Noul Cod de Procedură Civilă.

Temeiul juridic al cererii de radiere îl reprezintă dispozițiile art. 237, alin. (8) și (9) din Legea nr. 31/1990, coroborate cu cele ale art. 3, alin.(3) din OUG nr. 116/2009.

Potrivit prevederilor art. 3, alin.(6) din OUG nr. 116/2009, calea de atac în vechea reglementare, anterior intrării în vigoare a noului cod de procedură civilă era cea a recursului, fapt ce determină, la momentul contemporan înregistrării acțiunii pe rolul instanței de judecată, aplicabilitatea dispozițiilor cuprinse în art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010.

Astfel, în noua reglementare procedurală se arată că „(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară.

(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară.”

În raport de aceste prevederi Curtea constată că sentința prin care s-a dispus radierea . SRL este supusă apelului, astfel că mențiunea privitoare la calea de atac inserată în dispozitivul hotărârii recurate este eronată în considerarea noilor dispoziții procedurale.

Prin urmare, fiind declarată o altă cale de atac decât cea prevăzută de lege, Curtea reține aplicabilitatea prevederilor art.457 din NCPV, potrivit cărora „(1) Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

(2) Mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege.

(3) Dacă instanța respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, exercitată de partea interesată în considerarea mențiunii inexacte din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac, hotărârea pronunțată de instanța de control judiciar va fi comunicată, din oficiu, tuturor părților care au luat parte la judecata în care s-a pronunțat hotărârea atacată. De la data comunicării începe să curgă, dacă este cazul, termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzute de lege.”

Constatând că sancțiunea impusă de noile dispoziții ale codului de procedură civilă este cea a respingerii ca inadmisibilă a cererii de declarare a unei alte căi de atac decât cea prevăzută de lege, Curtea va proceda la aplicarea respectivei sancțiuni asupra recursului declarat de creditorul bugetar DGFP C., cu toate consecințele ce decurg din respingerea recursului ca inadmisibil, în contextul normei procedurale privind legalitatea căii de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția inadmisibilității.

Respinge recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., . nr.18, județul C., împotriva sentinței civile nr. 1245 din 17.06.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata reclamantă OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI C., cu sediul în C., ., județul C., intimata pârâtă . SRL, cu sediul în Medgidia, ., județul C., având ca obiect radiere, ca inadmisibil

Dispune comunicarea prezentei hotărârii către toate părțile.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 03 februarie 2014.

Președinte,

M. C.

Judecător,

K. S.

Judecător,

A. G.

Grefier,

M. N.

Jud.fond:D.C.

Red.dec.jud.M.C.

5 ex./20.02.2014

Gref.M.N.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Radiere. Decizia nr. 148/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA