Insolvență. Contestaţie împotriva hotărârii adunării creditorilor debitoarei.
| Comentarii |
|
Experţi desemnaţi de practicianul în insolvenţă intr-un dosar penal, în afara cadrului procedurii insolvenţei.
Art 23, 49 din Legea nr. 85/2006
În mod corect judecătorul sindic a reţinut ca fiind aplicabil în speţă art.23 din Legea 85/2006, având în vedere că este singura normă legală ce permite practicianului în insolvenţă să desemneze persoane de specialitate în vederea îndeplinirii atribuţiilor sale. Faptul că numirea experţilor s-a făcut într-un dosar penal, în afara cadrului procedurii insolvenţei, nu schimbă cu nimic situaţia deoarece atribuţiile administratorului judiciar pot depăşi, în condiţiile prevăzute de lege, limitele procedurii, una dintre atribuţiile sale principale fiind aceea a reprezentării debitoarei în alte cauze în care aceasta poate fi implicată.
în niciun caz măsura aprobată nu poate fi considerată o activitate curentă, ce poate fi încadrată în condiţiile obişnuite de exercitare a activităţii curente, potrivit art. 49 din lege, dat fiind faptul că activitatea curentă a unei societăţi este subsumată scopului pentru care acea societate a fost înfiinţată, respectiv realizarea de operaţiuni comerciale în scopul obţinerii unui profit, ori angajarea şi plata unor experplor nu reprezintă o astfel de operaţiune. Chiar şi efectuarea unor activităţi comerciale, ce depăşesc condiţiile unei activităţi curente, sunt supuse aprobării comitetului creditorilor, aşa încât nici din această perspectivă nu ar putea fi validată hotărârea.
In cauză s-a reţinut că angajarea specialiştilor nu a fost aprobată de comitetul creditorilor, acesta având dreptul, potrivit legii, de a aprecia asupra necesităţii şi oportunităţii angajării unor asemenea cheltuieli din patrimoniul debitoarei.
Decizia civilă nr. 442/28.05.2014 Dosar nr. 430/2010/al9
Creditoarele SC [...] SRL şi Banca [...] Sucursala Bucureşti au formulat, în temeiul art. 14 alin. 7 şi 8 din Legea nr.85/2006, contestaţie împotriva hotărârii adunării creditorilor debitoarei SC [...] SRL din data de 05.04.2013, solicitând să se dispună desfiinţarea acesteia ca nelegală raportat la decizia adoptată cu privire la unicul punct de pe ordinea de zi.
în şedinţa de judecată din 17.06.2013, în cauză au formulat cerere de intervenţie accesorie intervenientele [...] şi [...], cerere de intervenţie admisă în principiu prin încheierea interlocutorie din data de 28.06.2013.
Prin Sentinţa civilă nr.103/03.02.2014, Tribunalul Constanţa a admis cererile conexe formulate de contestatorii SC [...] SRL şi Banca [...] - Sucursala Bucureşti şi a desfiinţat hotărârea adunării creditorilor aparţinând debitoarei SC [...] SRL din data de 05.04.2013. A respins ca nefondate cererile de intervenţie accesorii formulate de intervenientele [...] şi [...].
Pentru a dispune astfel, judecătorul sindic a reţinut că obiectul contestaţiei îl reprezintă analizarea legalităţii adunării creditorilor din data de 05.04.2013, în cadrul căreia s-a decis ca plata onorariului experţilor asistenţi desemnaţi de debitoare cu ocazia expertizei contabile efectuate în cadrul dosarului penal nr. 220/D/P/2009 al DIICOT Timişoara, respectiv 321.850 lei pentru fiecare expert asistent, să fie suportat din fondurile proprii ale debitoarei.
Fără a se contesta că în respectiva adunare s-au respectat atât îndeplinirea condiţiilor de vot şi de prezenţă, judecătorul sindic a apreciat că hotărârea se circumscrie nelegalităţii, atât timp cât în cauză nu a existat o hotărâre a comitetului creditorilor prin care să fie aprobată angajarea celor doi experţi asistenţi în dosarul penal şi nicio hotărâre a adunării creditorilor în acest sens.
Ori, conform prevederilor art. 23 din Legea nr. 85/206, administratorul judiciar va putea angaja persoane de specialitate şi se va stabili remuneraţia acestora doar cu aprobarea comitetului creditorilor, tocmai în vederea îndeplinirii atribuţiilor practicianului.
S-a apreciat că prin adoptarea unei decizii în cadrul adunării creditorilor prin care se aprobă plata cuantumului onorariilor experţilor asistenţi se eludează dispoziţiile legale sus amintite şi însuşi scopul iniţierii procedurii, respectiv îndestularea masei credale.
S-a motivat de către instanţă că s-ar putea susţine de către intimaţi şi intervenienţi că în cauză nu suntem în ipoteza dispoziţiei art.23 din Legea nr. 85/2006, punct de vedere neîmpărtăşit de către judecătorul sindic dat fiind că respectivul cuantum urmează a fi suportat din averea debitoarei, deşi experţii nu au calitatea de creditori sau creditori curenţi ai debitoarei.
Aceasta întrucât nu suntem nici în ipoteza art.49 din legea insolvenţei, articol care stabileşte că administratorul special va continua în perioada de observaţie doar activităţile curente, pentru alte operaţiuni ce exced acestui domeniu fiind necesară aprobarea comitetului creditorilor, ori angajarea unor experţi asistenţi nu reprezintă o activitate curentă în derularea procedurii.
A apreciat instanţa că nici invocarea dispoziţiilor art. 18 din OG nr.2/2000 nu validează hotărârea contestată deoarece în cauză se solicită plata cuantumului onorariului expertului parte din fondurile proprii ale debitoarei, deşi desemnarea experţilor a fost determinată de reprezentarea convenţională a intereselor unor persoane fizice în cadrul unei cauze penale.
Aşadar, s-a reţinut că, atât timp cât desemnarea experţilor parte s-a efectuat în afara rigorilor procedurii insolvenţei, respectiv supunerii aprobării desemnării experţilor parte comitetului creditorilor şi necesitatea acesteia pentru procedura concursuală, adoptarea unei decizii cu privire la plata acestora în cadrul adunării creditorilor este lovită de nulitate, sens în care singurul remediu procesual este desfiinţarea deciziei din data de 05.04.2013.
Instanţa a considerat că sunt fără relevanţă juridică susţinerile intervenientelor potrivit cu care desemnarea lor era cunoscută în cauză, ba chiar mai mult în şedinţa de judecată din data 16.10.2012 creditorii contestatori au fost de acord cu numirea aceloraşi experţi pentru soluţionarea obiecţiunilor la raportul de expertiză contabilă, atât timp cât efectuarea unei plăţi de către o persoană juridică aflată sub protecţia Legii nr.85/2006 este guvernată de norme restrictive cu caracter imperativ, astfel încât măsura adoptată să nu evingă scopul procedurii.
S-a reţinut că, fără a minimaliza complexitatea lucrării şi faptul că prestaţia a fost efectuată de către interveniente, respectiva plată nu poate fi efectuată din fondurile proprii ale debitoarei în absenţa unei decizii de desemnare a nominalizării experţilor parte de către comitetul creditorilor sau de adunarea creditorilor.
S-a mai reţinut că, faptul că intervenientele au încheiat un contract de prestări servicii, respectiv un act adiţional la contractul de prestări servicii, nu vine să susţină validitatea hotărârii adoptate sau să o confirme, dat fiind că acest contract de prestări servicii este încheiat ulterior deschiderii procedurii insolvenţei debitoarei SC [...] SRL, contract de prestări servicii care nu are valenţa unei activităţi curente în înţelesul procedurii speciale şi nici nu a fost supus analizei comitetului creditorilor.
împotriva hotărârii menţionate au declarat recurs creditorii [...], [...] şi [...], cât şi
creditorul [...], care au criticat soluţia instanţei de fond ca fiind nelegală şi netemeinică.
1. Recursul creditorilor /.../, I...1 si Recurenţii au susţinut următoarele critici:
1. Motivele de anulare repnute nu privesc nelegalitatea hotărârii, ci aspecte de netemeinicie a ei.
în acest sens, recurenţii au arătat că, potrivit art.14 alin.7 din lege, hotărârile adunării creditorilor pot fi desfiinţate pentru nelegalitate, adică atunci când: adunarea creditorilor nu a fost legal convocată, adunarea creditorilor nu a fost legal constituită sau nu s-a întrunit votul cerut de lege.
Ori, hotărârea prin care s-a aprobat plata onorariului pentru cele două experte asistent desemnate de către SC [. ..] SRL în dosarul penal nr.220/D/P/2009 este un act managerial şi ţine de aspectul de oportunitate a hotărârii, care nu poate fi cenzurat de către judecătorul sindic, şi nicidecum de nelegalitate, aşa cum greşit s-a reţinut.
în sprijinul celor susţinute, recurenţii au arătat că practica judiciară este constantă în această privinţă, textul art.14 alin.7 din Legea 85/2006 nelăsând loc de interpretări.
Ori, din moment ce în sentinţa atacată s-a reţinut că, fără a se contesta că în respectiva adunare s-au respectat condiţiile de vot şi de prezenţă, judecătorul sindic era obligat să respingă cele două contestaţii.
2. In mod greşit s-a reţinut că în speţă sunt incidente disp. art.23 din Legea 85/2006 şi a înlăturat în mod nejustificat apărările privind incidenţa în cauză a disp. art.49 din Legea insolvenţei, precum şi pe cele ale art.18 din OG nr.2/2000.
Recurenţii au arătat că art.23 din Legea 85/2006 se referă la angajarea de către administratorul judiciar a unor experţi în cadrul procedurii insolvenţei, ori în speţa de faţă este vorba de un dosar penal în care debitoarea SC [...] SRL are calitatea de parte acuzată, iar experţii au fost propuşi pentru susţinerea apărării şi, implicit, pentru protejarea masei credale.
3. Judecătorul sindic nu a pnut cont nici de faptul căcererea de numire a experţilor asistenţi din partea debitoarei SC [. ..] SRL în dosarul nr.220/P/2009 a fost formulată în numele societăţii de avocatul angajat de societatea debitoare şi validat de adunarea creditorilor; numirea experţilor asistenţi s-a făcut prin ordonanţă a procurorului; periodic a fost adus la cunoştinţa adunării creditorilor stadiul desfăşurării expertizei financiar contabile, adunarea creditorilor luând cunoştinţă de acest lucru; niciunul dintre creditori nu a formulat vreo obiecţie cu privire la munca experţilor asistenţi; munca experţilor asistenţi s-a făcut în folosul debitoarei şi ea a avut un volum impresionant, iar onorariile pretinse au fost considerabil mai mici decât cele ale experţilor judiciari.
4. Cadrul procesual pentru judecarea celor două contestapi nu a fost legal stabilit,potrivit disp.art.14 alin. 8 din Legea 85/2006 în dosar trebuind să fie citaţi ca intimaţi toţi creditorii debitoarei.
în drept, au invocat art.304 pct.9 cod procedură civilă.
II. Recursul creditorului [...]
Creditorul [...] a criticat aceeaşi hotărâre, invocând dispoziţiile art.304 pct.4, 7, 8 şi 9 şi art.3041 din codul de procedură civilă de la 1865, sub următoarele aspecte:
Prima instanţă a încălcat dispoziţiile ari. 14 alin.7 din Legea insolvenţei,întrucât, deşi admite că nu există motive de nelegalitate cu privire la Hotărârea Adunării Creditorilor S C. [...] S.R.L. din data de 05.04.2013, o anulează totuşi, întemeind motivarea acestei măsuri pe criticile contestatoarelor cu privire la motivele de oportunitate care au stat la baza hotărârii respective.
Procedând în această manieră, prima instanţă a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, imixtionând în activitatea economică a societăţii debitoare.
în ceea ce priveşte cauzele de nelegalitate, recurentul consideră că instanţa trebuia să analizeze exclusiv aspectele ce ţin de condiţiile de convocare, cvorum şi vot cu privire la ordinea de zi, respectiv dacă acea adunare a fost constituită potrivit legii, dacă decizia s-a adoptat cu respectarea dispoziţiilor art.15 alin.l, şi anume majoritatea prin valoare, respectiv dacă au fost consemnate în procesul verbal al adunării poziţiile creditorilor prezenţi.
De asemenea, contrar celor statuate de prima instanţă, legalitatea hotărârii adunării creditorilor din data de 05.04.2013 putea fi cenzurată exclusiv prin prisma dispoziţiilor art. 13, 14 şi 15 alin.l şi 2 din Legea insolvenţei, condiţii care au fost riguros îndeplinite. Astfel, potrivit dispoziţiilor art.13 din Legea insolvenţei, la data de 29.03.2013, administratorul judiciar [...] a convocat prin BPI 5520 Adunarea generală a creditorilor S.C. [...] S.R.L. - în insolvenţă, convocarea creditorilor s-a făcut conform art. 14 alin.l din Legea insolvenţei, având prevăzută ordinea de zi a şedinţei: „prezentarea şi reanalizarea solicitării primite din partea doamnelor expert contabil [...] şi [...], privind achitarea onorariului pentru activitatea prestată în calitate de expert asistent în dosarul penal 220/D/P/2009 şi luarea unor hotărâri în consecinţă", deci au fost respectate prevederile legale şi cu privire la acest aspect.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. 1 din Legea insolvenţei, la adunarea din 05.04.2013 au fost prezenţi creditori ce deţin creanţe în cuantum de 359.805.955,51. lei, reprezentând 91,79% din totalul creanţelor înscrise la data adunării în Tabelul preliminar de creanţe al debitoarei SC [...] SRL, iar, în conformitate cu prevederile art.15 alin.2 din Legea insolvenţei, hotărârea ce face obiectul analizei a fost adoptată cu participarea creditorilor ce deţin creanţe reprezentând 55,09% din totalul celor înscrise în tabelul preliminar, iar decizia de a se aproba solicitarea primită din partea experţilor asistenţi, privind achitarea onorariului pentru activitatea prestată în calitate de experţi asistenţi în dosarul nr. 220/D/P/2009, a fost adoptată cu votul a 60,01% din totalul creanţelor prezente la această dată la adunare.
Prima instanţă a pronunţat o hotărâre cu încălcarea legii şi a interpretat greşit actul dedus judecăţii, nesocotindflagrant dispozipile art. 1178 şi 1240 din Codul civilatunci când a reţinut că nu există acordul organelor societăţii debitoare de a angaja serviciile experţilor asistenţi în dosarul penal nr. 220/D/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Astfel, în mod nelegal prima instanţă a apreciat că anularea Hotărârii Adunării Generale a S.C. [...] S RL. din 05.04.2013, prin care s-a aprobat solicitarea doamnelor expert contabil [...] şi [. ..] privind achitarea onorariului pentru activitatea prestată de acestea în calitate de expert asistent în dosarul penal 220/D/P/2009, ar putea fi dispusă pe considerentul că "nu a existat o hotărâre a comitetului creditorilor prin care să fi fost aprobată angajarea celor doi experţi asistenţi în dosarul penal şi nicio hotărâre a adunării creditorilor în acest sens".
Practic, prima instanţă a pus semnul egalităţii între existenţa unui act juridic şi proba acestuia, deşi cele două noţiuni sunt diferite.
Din probele administrate în cauză rezultă că atât Adunarea generală, cât şi Comitetul creditorilor şi-au dat acordul (în formă consensuală) ca doamnele expert să presteze activitatea pentru care au solicitat remuneraţia, iar acest fapt este probat de faptul că în cadrul şedinţei Comitetului creditorilor din data de 07.12.2011, la punctul 9 de pe ordinea de zi, s-a inserat şi „prezentarea adresei primite din partea experţilor contabili judiciari [...], [...] şi [...] privind plata onorariului total provizoriu şi luarea unei hotărâri cu privire la aceasta." Dl avocat [...], în calitate de apărător al debitoarei S.C. [...] S.R.L. În dosarul penal, s-a prezentat personal la şedinţa respectivă şi a învederat participanţilor că a depus o cerere în dosarul penal prin care a solicitat completarea ordonanţei procurorului din data de 25.03.2011, prin care s-a încuviinţat efectuarea expertizei contabile şi numirea experţilor judiciari, în sensul numirii experţilor parte, obiectivelor de expertiză şi plata acestor experţi.
Este evident că, atâta vreme cât a solicitat procurorului să se pronunţe cu privire la cererea S C. [...] S R L. de a i se încuviinţa participarea la expertiză a unor experţi asistenţi, a fost mandatat de către societate să formuleze această cerere. Or, este de necontestat că, la momentul când domnul avocat [...] a formulat cererea adresată procurorului, contractul de prestări servicii dintre societate şi cele două doamne expert, fusese deja încheiat, chiar dacă nu fusese încorporat într-un înscris.
Recurentul creditor susţine că un raţionament de tip contrar nu poate fi acceptat, având în vedere demersurile pe care av. [...] le-a făcut în dosarul penal în numele și pentru S.C. [...] S.R.L., demersuri pe care nu le-ar fi putut face în absenţa unui mandat expres în acest sens din partea clientului. Ca efect al acestor demersuri, prin Ordonanţa din data de 25.03.2011 procurorul a dispus efectuarea unei expertize financiar contabile de către experţii [...], [...], [...] care vor răspunde la toate întrebările fixate de către procuror, învinuiţi şi părţi civile, iar la fila 10 ultimul alineat din Ordonanţă organul de urmărire penală dispune: „în realizarea raportului de expertiză, experţii oficiali vor conlucra cu experţii asistenţi propuşi de învinuiţi şi părţile civile, poziţia acestora urmând a fi regăsită în Raportul de expertiză, ce va fi finalizat până la data de 25.06.2011 când va fi înaintat acestui organ."
Mai arată că din faptul că niciunul dintre creditori nu s-a opus demersului avocatului [...], prima instanţă trebuia să desprindă prezumţia acordului creditorilor de a angaja experţii asistenţi, în speţă fiind incidente dispoziţiile art.1240 din Codul civil 2011, care reglementează în mod expres formele de exprimare a consimţământului. Voinţa poate fi manifestată şi printr-un comportament care, potrivit legii, convenţiei părţilor, practicilor statornicite între acestea sau uzanţelor, nu lasă nicio îndoială asupra intenţiei de a produce efecte juridice corespunzătoare.
Prima instanţă trebuia să ţină seama şi de dispoziţiile art.1178 din Codul civil 2011, potrivit cu care "contractul se încheie prin simplul acord de voinţă al părţilor dacă legea nu impune o anumită formalitate pentru încheierea sa valabilă".
Procedând în această manieră, prima instanţă a interpretat greşit actul dedus judecăţii, fapt ce atrage nelegalitatea hotărârii atacate.
Prima instanţă a aplicat greşit legea, atunci când a reţinut în mod greşit incidenţa în speţa dedusă judecăţii a dispoziţiilor art.23 din Legea insolvenţei.
Faptul că onorariul experţilor asistenţi trebuie suportat din patrimoniul debitoarei nu prezumă, ex ipso, incidenţa dispoziţiilor art.23 din Legea insolvenţei, deoarece acest articol se referă la angajarea de către administratorul judiciar a unor experţi în cadrul procedurii insolvenţei, iar în prezentul litigiu angajarea experţilor s-a făcut într-un dosar penal ce are ca obiect infracţiuni economice în care debitoarea SC [...] SRL are atât calitatea de învinuit, cât şi calitatea de parte responsabilă civilmente.
Este evident că orice condamnare a S.C. [...] S.RL ar fi de natură să atragă consecinţe substanţiale asupra patrimoniului societăţii, iar experţii asistenţi au fost angajaţi pentru susţinerea apărării, apărare menită să asigure inclusiv protecţia masei credale.
în aceste circumstanţe, alegaţiile instanţei cu privire la art.23 din Legea insolvenţei sunt fără legătură cu cauza, motivarea hotărârii fiind străină de natura pricinii.
In mod greşit s-a reţinut că angajarea celor doi experţi asistenţi, nefiind un act de gestiune curentă, ar fi de natură să evingă scopul procedurii concursuale a insolvenţei.Dimpotrivă, activitatea prestată de experţii asistenţi a fost necesară, având în vedere caracterul complex al acuzaţiilor penale reţinute în seama S.C. [...] S.RL. şi s-a dovedit a fi o măsură conservatorie şi de apărare a patrimoniului societăţii şi implicit a masei credale.
în dosarul penal evocat, debitoarea [...] S.R.L a avut iniţial doar calitatea de parte responsabilă civilmente în raport cu învinuita [...] (asociat unic şi administrator al societăţii), însă ulterior a fost începută urmărirea penală şi împotriva acesteia, devenind învinuită în baza Rezoluţiei de începere a urmăririi penale din data de 01.06.2012, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor „de constituire, aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, gestiune frauduloasă cu consecinţe deosebit de grave, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, spălare de bani prev. de art. 7 alin. 1 din Lg. 39/2003, art.215 ind. 1 alin. 1, 2 CP cu aplic, art.41 alin. 2 C.P., art.214 alin. 1 CP cu aplic, art.41 alin. 2 C.P., art.288 al. 1 CP cu aplic, art.41 alin. 2 CP, art.291 CP cu aplic, art.41 alin. 2 CP., art.290 CP. cu aplic art.41 alin. 2 CP, art.23 lit. a,b,c din Legea 656/2002 cu aplic, art.41 alin. 2
C.P., totul cu aplic, art.33 lit.a CP, în temeiul prev. de art. 228 alin.l din CPP, art. 209 CPP şi art. 218 CPP".
Mai mult, prin Ordonanţa din 01.06.2012, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat împotriva S C. [...] S R L. măsuri asigurătorii: instituirea unui sechestru asigurător, în vederea reparării pagubei, asupra conturilor bancare deţinute de învinuita S.C. [...] S.R.L., precum şi aplicarea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile aparţinând S.C. [...] S.R.L., respectiv asupra unor terenuri în suprafaţă totală de 1310,7579 ha, aceste măsuri asigurătorii antamând într-o manieră neechivocă pericolul ca patrimoniul societăţii să fie destinat îndestulării părţilor civile în cadrul procesului penal, fapt ce este de natură să aducă o atingere evidentă intereselor tuturor creditorilor care sunt înscrişi la masa credală.
Aşa fiind, chiar dacă s-ar admite ad absurdum că instanţa ar fi putut în mod legal a analiza în cadrul contestaţiilor şi oportunitatea actelor debitoarei, este absolut evident că activitatea desfăşurată de cei doi experţi asistenţi a deservit interesele debitoarei, context în care "pretextul" de nulitate afirmat de prima instanţă apare ca fiind un formalism lipsit de substanţă, care relevă, o dată în plus, caracterul vădit nelegal al hotărârii judecătoreşti atacate.
Concluzionând, recurentul creditor arată că Adunarea generală a S.C. [...] SRL. din
05.04.2013 a fost convocată în condiţii de legalitate, iar cvorumul şi votul au întrunit cerinţele legale ale textului art. 15 din Legea 85/2006, hotărârea Adunării fiind legală.
în drept, recursul este întemeiat pe baza art. 8 din Legea nr. 85/2006 raportat la dispoziţiile art. 11 lit.i) şi 149 din acelaşi act normativ, corelate cu dispoziţiile art.3041 raportat la art.304 pct.4, 7, 8 şi 9 din Codul de procedură civilă de la 1865.
Intimata contestatoare Banca [...] - Sucursala Bucureşti, Agenţia Timişoara, prin întâmpinarea la recursul formulat de [...], a solicitat respingerea acestuia ca nefondat şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca legală şi temeinică.
Totodată, a solicitat în temeiul dispoziţiilor art. art.274 Cod de procedură civilă, obligarea părţilor adverse la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
Intimatul [...], administrator judiciar al debitoarei SC [...] SRL, a depus Note scrise prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
Examinând recursurile prin prisma criticilor aduse hotărârii de către recurenţi, dar şi potrivit art.3041 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că sunt nefondate.
Astfel, sintetizând argumentele susţinute de recurenţi, se reţine că acestea vizează următoarele aspecte:
1. motivele susţinute de către reclamanţi nu constituie motive de nelegalitate a hotărârii, ci ţin de oportunitatea unor măsuri cu caracter managerial luate în cadrul procedurii;
2. instanţa a aplicat în mod greşit disp. art.23 din Legea 85/2006 şi a înlăturat nejustificat disp. art.49 din Legea insolvenţei, precum şi ale art. 18 din OGnr.2/2000;
3. judecătorul sindic nu a ţinut seama de faptul că desemnarea celor doi experţi asistenţi în dosarul penal s-a făcut de către avocat în baza unui mandat expres al debitoarei, cu acordul organelor acesteia, măsura fiind acceptată şi validată de adunarea creditorilor;
4. activitatea prestată de experţii asistenţi a fost necesară, având în vedere caracterul complex al acuzaţiilor penale reţinute în seama S.C. [...] S.R.L. şi s-a dovedit a fi o măsură conservatorie şi de apărare a patrimoniului societăţii şi implicit a masei credale.
în ceea ce priveşte motivele de nelegalitate a hotărârii adunării creditorilor, Curtea consideră că acestea nu sunt limitate la nelegalitatea formală, dedusă din încălcarea condiţiilor expres reglementate de art.13, 14 şi 15 din Legea nr.85/2006 pentru convocare şi cvorum, ci ele pot fi reţinute ori de câte ori se constată o încălcare a dispoziţiilor legale, încălcare de natură a înfrânge scopul derulării procedurii insolvenţei, respectiv acela de a acoperi pasivul societăţii debitoarei, şi implicit de natură a vătăma interesele creditorilor implicaţi în procedură.
O altă interpretare ar conduce la ideea că, în condiţiile respectării dispoziţiilor menţionate, majoritatea creditorilor ar putea lua orice hotărâre contrară Legii nr.85/2006, fără ca o astfel de hotărâre să poată fi cenzurată de judecătorul sindic.
De asemenea, Curtea apreciază că hotărârea luată de creditori nu constituie doar o măsură ce ţine de managementul procedurii, a cărei oportunitate nu poate fi analizată de judecătorul sindic.
Cuantumul ridicat al onorariului aprobat pentru plata experţilor parte desemnaţi în dosarul penal face ca măsura luată să nu se încadreze într-o simplă operaţiune managerială, ci să fie un veritabil act de dispoziţie de natură a greva în mod grav patrimoniul debitoarei, cu consecinţe directe asupra intereselor creditorilor.
Instanţa de recurs constată că în mod corect judecătorul sindic a reţinut ca fiind aplicabil în speţă art.23 din lege, având în vedere că este singura normă legală ce permite practicianului în insolvenţă să desemneze persoane de specialitate în vederea îndeplinirii atribuţiilor sale. Faptul că numirea experţilor s-a făcut într-un dosar penal, în afara cadrului procedurii insolvenţei, nu schimbă cu nimic situaţia deoarece atribuţiile administratorului judiciar pot depăşi, în condiţiile prevăzute de lege, limitele procedurii, una dintre atribuţiile sale principale fiind aceea a reprezentării debitoarei în alte cauze în care aceasta poate fi implicată.
în niciun caz măsura aprobată nu poate fi considerată o activitate curentă, ce poate fi încadrată în condiţiile obişnuite de exercitare a activităţii curente, potrivit art.49 din lege, dat fiind faptul că activitatea curentă a unei societăţi este subsumată scopului pentru care acea societate a fost înfiinţată, respectiv realizarea de operaţiuni comerciale în scopul obţinerii unui profit, ori angajarea şi plata unor experţilor nu reprezintă o astfel de operaţiune. Chiar şi efectuarea unor activităţi comerciale, ce depăşesc condiţiile unei activităţi curente, sunt supuse aprobării comitetului creditorilor, aşa încât nici din această perspectivă nu ar putea fi validată hotărârea.
Referitor la modalitatea în care s-a ajuns la desemnarea experţilor parte în dosarul penal, Curtea apreciază lipsite de relevanţă aserţiunile recurenţilor privind existenţa unui mandat expres dat de debitoare avocatului în acest sens, precum şi aprobarea tacită a unui astfel de mandat din partea creditorilor. Aşa cum a arătat şi judecătorul sindic, nu s-a contestat niciun moment efectuarea lucrării de către experţi şi nici nu s-a pus la îndoială complexitatea expertizei, ci s-a reţinut că angajarea specialiştilor nu a fost aprobată de comitetul creditorilor, acesta având dreptul, potrivit legii, de a aprecia asupra necesităţii şi oportunităţii angajării unor asemenea cheltuieli din patrimoniul debitoarei.
în privinţa cadrului procesual stabilit de instanţa de fond, Curtea reţine că recurenţii nu justifică un interes în a invoca lipsa de citare a altor părţi în cauză, nefiind dovedită nicio vătămare din acest punct de vedere.
Curtea constată astfel că hotărârea judecătorului sindic este legală şi temeinică, nefiind incidente niciun dintre motivele de casare ori modificare prevăzute de art.304 punctele 4, 7, 8 şi 9 Cod procedură civilă.
Pentru considerentele expuse, apreciind criticile formulate de recurenţi nefondate, urmează a respinge recursurile ca atare, în baza art.312 alin.l Cod procedură civilă.
| ← Constatarea rezilierii contractului ca urmare a neonorării... | Insolvență. Contestaţia creditoarei împotriva tabelului... → |
|---|
