Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC. Decizia nr. 394/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 394/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 18-09-2014 în dosarul nr. 957/118/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C.

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.394

Ședința publică din data de 18 septembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE - M. C. E.

JUDECĂTOR - E. G.

GREFIER – A. A.

Pe rol judecarea apelului declarat de apelanta reclamantă . - PRIN LICHIDATOR C.I.I. M. ELIONORA cu sediul în C., ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 408 din 27 martie 2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL C. cu sediul în localitatea C. B.dul Tomis nr. 476 județ C., având ca obiect plângere împotriva rezoluției directorului nr.1872/27.01.2014 .

La apelul nominal făcut în ședință se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită, conform dispozițiilor art.153 și următoarele din Noul Cod de procedură civilă.

Apelul este motivat și timbrat cu taxă judiciare de timbru în cuantum de 50 lei conform chitanței nr._/2014 anulată la dosar .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.

Învederează că apelul a fost comunicat intimatelor care nu au depus întâmpinare.

Totodată, învederează că prin serviciul registratură s-au depus la data de 17 septembrie 2014 note de ședință din partea Cabinet individual de Insolevență M. Elionora.

De asemenea arată că părțile au solicitat judecata cauzei în lipsă conform disp. art. 223 alin. 3 din Noul Cod de Procedură civilă.

Curtea constată că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă conform art. 223 alin. 3 Cod procedură civilă.

CURTEA :

Asupra apelului de față:

Prin sentința civilă nr. 408 din 27 martie 2014 pronunțată de Tribunalul C. în Dosar nr._, s-a dispus:

Respinge plângerea formulată de petenta . – cu sediul în C., ., ., apt. 42, județ C., J_, reprezentată prin lichidator MIȚĂ ELIONORA – Cabinet Individual de Insolvență – cu sediul în C., ., ., apt. 2, județ C., în contradictoriu cu intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă TRIBUNALUL C. – cu sediul în C., ., județ C., ca nefondată

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a avut în vedere următoarele:

Din cuprinsul raportului de lichidare a rezultat că societatea comercială supusă procedurii de dizolvare și de lichidare în condițiile art.237 din Legea nr.31/1990 rep. figurează în evidențele Direcției Generale a Finanțelor Publice C. cu o datorie în cuantum de 4734 lei.

În aceste condiții, în mod corect cererea de radiere a societății din registrul comerțului nu a fost soluționată favorabil reținându-se incidența art. 270 1 din Legea 31/1990 care statuează asupra obligației lichidatorului de a cere deschiderea procedurii insolvenței în condițiile în care societatea aflată în lichidare este în stare de insolvență.

În speță, datoriile înregistrate de debitoare sunt de 4734 lei suficient de însemnate pentru justificarea cererii de deschidere a procedurii insolvenței în condițiile în care practica judiciară în materie are drept criteriu de admisibilitate cuantumul minim al onorariului practicianului în lichidare de 3000 lei.

În plus, analizarea temeiniciei cererii de deschidere a procedurii insolvenței prevăzută de Legea 85/2006 aparține judecătorului sindic, iar nu lichidatorului ale cărui atribuții sunt prevăzute de art. 252-270 2 din Legea 31/1990.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel , care a criticat-o ca fiind nelegală și netemeinică, invocând prevederile art. Cod proc. civilă.

În fapt, . prin lichidator M. Elionora a depus plângere împotriva rezoluției de respingere nr. 1872/27.01.2014 pronunțată de către Directorul Oficiului Comerțului de pe lângă Tribunalul C. în cererea 1083/08.01.2014, solicitând desființarea rezoluției și admiterea cererii în sensul radierii . SRL din Registrul comerțului.

In susținerea acțiunii au fost invocate următoarele motive:

- a fost numită lichidator al .

După comunicarea încheierii de mai sus in calitate de lichidator a procedat la notificarea presupușilor creditori in vederea formulării declarațiilor de creanța;

- . pentru a se pune la dispoziție documentele contabile si pentru a i se îndeplini obligația privind efectuarea inventarierii, încheierea bilanțului de constatare exacta a activului si pasivului Societății, ef. art. 253 al. 3 si 4 din L.31/1990 republicata. Notificarea către firma mi-a fost returnata având pe plic mențiunea din partea Oficiului Postai: „avizat, reavizat, expirat termenul de păstrare".

Ținând cont de returul notificării sale, informează că nu a intrat in posesia documentelor contabile motiv pentru care nu a putut întocmi situațiile financiar-contabile de lichidare si repartizare a activelor, aflându-se in imposibilitatea de a anexa la cererea de radiere depusă aceste documente solicitate de OMJ nr. 2594/c/2008 art. 171 lit. e.

Nu a intrat in posesia certificatului de înregistrare in original, anexele la acesta, certificate constatatoare și altele, aflându-se în imposibilitatea de a anexa acestea la cererea de radiere depusa cf. OMJ nr.2594/c/2008 art. 171 lit. a,b.

Urmare a notificărilor transmise DGFP C. a formulat inițial declarația de creanță nr._/05.03.2010 împotriva debitoarei . pentru o creanța de 1632 Iei, iar in data de 02.12.2013 a emis Declarația de creanță nr._ pentru o creanță in valoare de 4734 lei, declarație care cuprinde pe lângă debitul inițial de 1632 lei și alte venituri din amenzi pentru nedepuneri declarații precum și dobânzi și penalități calculate conform Titlului executoriu anexat la declarație.

Prin Sentința Civilă nr.408/27.03.2014 a Tribunalului Constanta s-a făcut trimitere la incidența art.270.1 din Legea nr.31/1990 care statuează asupra obligației lichidatorului de a cere deschiderea procedurii insolvenței in condițiile în care societatea aflată în lichidare este in stare de insolvență.

În drept:

Potrivit art. 1 alin.2 lit.c) pct 2 din Legea 85/2006, procedura simplificată se aplică debitorilor aflați in stare de insolventă care se încadrează in categoria societăților comerciale la care actele constitutive sau documentele contabile nu pot fi găsite.

Insolventa este definită de art.3 pct 1 din lege ca fiind „acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienta fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile; insolventa este prezumată ca fiind vădita atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori.

Cum in cauza lipsesc documentele contabile care trebuiesc sa însoțească in mod obișnuit cererea de deschidere a procedurii de insolvență formulată de debitoarei(art.28), consideră că nu se poate reține în mod neîndoielnic existența stării de insolvență doar pe baza unui titlu executoriu care a fost întocmit de DGFP CONSTANTA, respectiv de DGRFP G., după primirea notificării lichidatorului de înscriere la masa credală. Inițial la 05.03.2010 valoarea creanțelor a fost de 1632 lei, valoare care nu justifică la data respectivă deschiderea procedurii insolvenței.

Ulterior in 02.12.2013 valoarea creanțelor a crescut la 4734 lei, prin calcularea de amenzi pentru nedepunerea unor declarații precum si prin calcul de dobânzi si penalități.

Pe de alta parte, insolvența vădită presupune că debitorul se alia . acută criza de lichiditate, iar dificultățile financiare sunt grave, pasivul debitorului fiind de o valoare semnificativă, concluzie care se desprinde și din interpretarea art.3 pot. 12 care impune creditorului o anumita valoare prag pentru formularea cererii de deschiderii a procedurii.

Pentru toate aceste considerente solicită admiterea apelului formulat împotriva Sentinței civile nr.408/27.03.2014 a Tribunalului Constanta și admiterea plângerii formulată de lichidator împotriva rezoluției de respingere nr. 1872/27.01.2014 pronunțată de către Directorul Oficiului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanta în cererea 1083/08.01.2014, solicitând desființarea rezoluției si admiterea cerereii in sensul radierii . din Registrul comerțului.

Apelul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele motive:

În mod corect prima instanță de judecată a respins plângerea formulată de petenta . - PRIN LICHIDATOR C.I.I. M. ELIONORA împotriva rezoluției de respingere nr.1827/27.01.2014 a Directorului Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C. privind cererea de radiere a petutului din registrul comerțului, făcând corecta aplicare a dispozițiilor art. 2701 din legea nr.31/1990.

Cuantumul datoriilor petentei depășesc suma prevăzută de art. 8 pct.12 din Legea nr.85/2006, existând indicii că societatea se află în stare de insolvență, sens în care lichidatorul se impunea a sesiza judecătorul sindic cu cerere de deschidere a procedurii insolvenței .

Ca urmare, apelul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge apelul declarat de apelanta reclamantă . - PRIN LICHIDATOR C.I.I. M. ELIONORA cu sediul în C., ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 408 din 27 martie 2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL C. cu sediul în localitatea C. B.dul Tomis nr. 476 județ C., având ca obiect plângere împotriva rezoluției directorului nr.1872/27.01.2014 județ C., ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 18 septembrie 2014.

Președinte, Judecător,

M. C. E. E. G.

Ptr.Grefier,

A. A.

conform art.426 al.4 NCPC semnează

grefier șef

C. V.

Red jud fond IP

Red jud Dec M.C.E./09.01.2015

Tehred gref AN/09.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC. Decizia nr. 394/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA