Pretenţii. Contract de închiriere. Obligarea la plata chiriei restante și a penalităţilor de întârziere. Putere de lucru judecat.
| Comentarii |
|
Art 1200, 1201 cod civil Att 166 Cod procedură civilă Art 297 alin. 1 Cod procedură civilă
Cererea reclamantei a fost respinsă ca urmare a nulităţii contractului, reţinută în decizia nr. 145/8.03.2011 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul 19877/245/2008 şi nu ca urmare a admiterii cererii reconvenţionale formulată în prezenta cauză şi care avea ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de închiriere din 1.03.2000.
Dosarul nr. 19877/245/2008 soluţionat prin sentinţa civilă nr. 12922/2009 a Judecătoriei Iaşi, irevocabilă prin decizia nr. 145/2011 a Tribunalului Iaşi, a avut ca obiect pretenţii izvorâte din acelaşi contract de închiriere aferent cererii principale anterioare celei ce face obiectul prezentului dosar.
Prin decizia 145/2011 s-a respins acţiunea în pretenţii (c/val. chirie) reţinându-se caracterul leonin al contractului de închiriere, ce atrage nulitatea absolută a acestuia.
Instanţa de apel investită cu soluţionarea cauzei 16143/245/2009 a analizat cererea reclamantei din perspectiva dacă i se mai cuvine contravaloarea chiriei pentru perioada ulterioară celei din cauza 19877/245/2008.
Ori, mergând pe principiul autorităţii de lucru judecat care corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială nu se putea acorda chiria pentru perioada ulterioară cauzei 19877/245/2008.
Decizia civilă nr. 333/07.04.2014 Dosar nr. 16143/245/2009
Judecătoria Iaşi a fost investită cu soluţionarea acţiunii promovată de reclamanta SC [...] SA în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă „RAR”, acţiune prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 90.000 lei reprezentând chiria restantă pentru perioada 01.06.2007-30.11.2007, la plata sumei de 90.000 lei reprezentând penalităţi de întârziere aferente creanţei principale şi la plata cheltuielilor de judecată.
în motivarea acţiunii, reclamanta a invocat raporturile contractuale stabilite între părţi în temeiul contractului de închiriere din data de 01.02.2000 încheiat între RAR şi SC [...] SRL, contract ale căror drepturi şi obligaţii au fost cesionate reclamantei de către SC [...] SRL în temeiul contractului de cesiune autentificat sub nr.1916/04.06.2004.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Iaşi, excepţia prematurităţii acţiunii dedusă din prevederile art.720 indice 1 cod proc.civ., iar ca apărări de fond în susţinerea solicitării de respingere a acţiunii a invocat nulitatea absolută a contractului de închiriere şi încetarea contractului ca urmare a denunţării unilaterale, începând cu data de 01.12.2006. În cursul judecăţii,pârâta a mai invocat excepţia de necompetenţă materială a judecătoriei,raportat la natura şi obiectul litigiului, excepţia autorităţii de lucru judecat a acţiunii faţă de hotărârea pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. 19877/245/2008 irevocabilă prin decizia civilă nr. 145/2011, prin care s-a respins cererea aceleiaşi reclamante având ca obiect pretenţii constând în chiria aferentă perioadei 01.06.2006-30.05.2007.Pe fondul acţiuni,pârâta a arătat că nu datorează reclamantei chiria şi penalităţile pretinse deoarece obligaţia de plată a chiriei este în strânsă legătură cu venitul brut lunar realizat la punctul de lucru al RAR, situat în Municipiul Iaşi, strada ... nr.92, şi nu cu venitul brut lunar realizat din întreaga activitate desfăşurată pe raza Municipiului Iaşi. La punctul de lucru din strada ..., Regia nu a desfăşurat nici o activitate începând cu data de 01.12.2006, deci nu a realizat venituri.
Cauza a fost strămutată la Judecătoria Constanţa.
Excepţia relativă la necompetenţă materială a instanţei investite a fost respinsă prin încheierea pronunţată la 18.05.2010.
Prin aceeaşi încheiere, Judecătoria Constanţa s-a declarat competentă în soluţionarea cauzei în temeiul dispoziţiilor art.158 cod proc.civ., astfel că pârâta nu a mai insistat în excepţia de necompetenţă teritorială invocată în faţa Judecătoriei Iaşi.
Prin încheierea pronunţată la 22.06.2010, instanţa a soluţionat în sensul respingerii excepţiei neîndeplinirii de către reclamantă a procedurii concilierii prealabile.
Excepţia autorităţii de lucru judecat a fost respinsă prin încheierea pronunţată la 02.08.2011.
Prin sentinţa civilă nr.22724/19.12.2011, Judecătoria Constanţa a respins acţiunea reclamantei, ca nefondată, şi a obligat pe reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâtei. Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarele:
La data de 23.03.1996, s-a încheiat între Regia Autonomă - RAR şi SC [...] SA un contract de asociere în participaţiune, având ca obiect asocierea, fără a se constitui persoană juridică nouă, în vederea asigurării condiţiilor materiale necesare desfăşurării activităţii de registru auto. In conformitate cu prevederile capitolului III - contribuţia părţilor asociate, pârâta aducea în această asociere cota parte de 89% din clădirea situată în Iaşi, ..., judeţul Iaşi, precum şi linia de diagnosticare tip VLT Olanda, tehnică de calcul şi mobilierul necesar desfăşurării activităţii, iar reclamanta aducea în această asociere un teren construit şi neconstruit în suprafaţă de 2550 mp şi cota pare de 11% din clădirea construită, proprietatea indiviză a părţilor asociate.
La data de 01.06.1998, s-a încheiat actul adiţional nr.l la contractul de asociere în participaţiune, prin care s-au modificat şi completat prevederile contractului iniţial. Astfel, s-a modificat contribuţia părţilor în asociere, în sensul că s-a micşorat suprafaţa de teren construit şi neconstruit de la 2550 mp la 2064 mp, s-a stabilit că pârâta contribuie la asociere cu cota de 89% din construcţia cu destinaţie hală omologări, împrejmuire, cabină poartă, linie de diagnosticare, tehnică de calcul, mobilier, dotări, s-a modificat capitolul V, în sensul că, în raport de contribuţia părţilor, veniturile realizate din activitatea Reprezentanţei RAR Iaşi, se vor împărţi 90% RAR Bucureşti şi 10% reclamanta SC [...] SA şi s-a adăugat un nou alineat la capitolul X - Clauze de încetare a asocierii care prevede posibilitatea oricăreia dintre părţi să solicite încetarea asocierii dacă aceasta nu este rentabilă.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 434, încheiat la data de 15.02.2000, reclamanta SC [...] SA înstrăinează către SC [...] SRL mai multe bunuri mobile printre care şi terenul construit şi neconstruit în suprafaţă totală de 2077,86 mp, situat în Iaşi, Şoseaua ..., nr. 92, judeţul Iaşi. La aceeaşi dată a fost încheiat între aceleaşi părţi un contract de cesiune, prin care reclamanta SC [...] SA a cesionat către SC [...] SRL toate drepturile şi obligaţiile ce decurs din contractul de asociere în participaţiune nr.57/22.03.1996, cu modificările ulterioare, inclusiv dreptul de proprietate a cotei de 11% din clădire.
La data de 01.03.2000, a fost încheiat un contract de închiriere între SC [...] SRL şi pârâta RAR-RA, având ca obiect închirierea către pârâtă a terenului construit în suprafaţă de 2077,86 mp şi a cotei de 11% din clădirea construită pe acest teren, contract încheiat pe o perioadă de 50 de ani, dar nu mai mult decât durata construcţiei, putând înceta prin falimentul uneia dintre părţi sau prin acordul părţilor. La data de 01.11.2003, a fost încheiat un act adiţional la contractul de închiriere, prin care s-a stabilit că Regia Autonomă - RAR va achita lunar o cotă de 11% din venitul brut al Reprezentanţei RAR Iaşi.
La data de 04.06.2004, SC [...] SRL a revândut către reclamanta SC [...] SA bunurile mobile pe cale le-a cumpărat de la aceasta în anul 2000 şi a cesionat şi contractul de închiriere încheiat cu RAR-RA la data de 01.03.2000.
Relativ la raporturile contractuale stabilite între părţi, prima instanţa reţine că, prin decizia civilă nr. 145/08.03.2011 a Tribunalului Iaşi, pronunţată în dosarul nr. 19877/245/2008, s-a constat că reclamanta, prin simpla operaţiune de vânzare şi cumpărare a bunurilor aduse în asocierea în participaţiune către SC [...] SRL, dublată de încheierea unui contract de închiriere de către această societate comercială şi pârâta RAR - RA a ajuns să închirieze către aceasta din urmă aceleaşi bunuri pe care anterior, în mod independent, le adusese în asocierea în participaţiune, reuşind să impună pârâtei RAR penalităţi de întârziere care să depăşească valoarea sumei neplătite la termen şi un cuantum mai mare al profitului prin perceperea unei cote de 11% din profitul brut al RAR spre deosebire de convenţia de asociere în participaţiune. Din analiza clauzelor contractului de închiriere, s-a mai constatat, prin decizia irevocabilă pronunţată de către Tribunalul Iaşi, că scopul încheierii acestui contract de către reclamanta SC [...] SA (chiar dacă prin intermediul SC [...] SRL) a fost de a obţine un profit mai mare decât cel care îi revenea în baza contractului de asociere în participaţiune. S-a mai reţinut, din analiza obligaţiilor asumate de către reclamanta în baza celor 2 contracte, că aceasta avea doar dreptul de a obţine profit fără a-şi asuma pierderi, nefăcând dovada vreunei participări la pierderi sau a modului în care a fost posibilă derularea asocierii în participaţiune în raport de problemele de spaţiu pe care le ridica activitatea Registrului Auto Român. Astfel, a stabilit Tribunalul Iaşi prin decizia amintită că, contractul de închiriere încheiat la data de 01.03.2000 are caracter leonin în raport de asocierea în participaţiune a părţilor, scopul încheierii acestuia fiind acela de a obţine un profit mai mare şi de a se exonera de răspundere, aspect de natură a atrage nulitatea absolută a acestuia.
Analiza pretenţiilor reclamantei, a reţinut prima instanţă, trebuie făcută şi prin prisma soluţiei pronunţată de Tribunalul Iaşi în decizia nr. 145/2011 şi autorităţii de lucru judecat judecat de care se bucură o hotărâre judecătorească irevocabilă. Astfel, autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări procesuale, aceea de excepţie procesuală (conform art. 1201 C.civ. şi art. 166 C.proc.civ.) şi aceea de prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C.civ.).
Dacă în manifestarea sa de excepţie procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C.civ. (obiect, părţi, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Această reglementare a autorităţii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătoreşti.
Cum, potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin.(2) C.civ., în relaţia dintre părţi, această prezumţie are caracter absolut, înseamnă că nu se poate introduce o nouă acţiune în cadrul căreia să pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătoreşte anterior.
Principiul autorităţii de lucru judecat corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţelor a chestiunii litigioase deja rezolvate şi nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO, deoarece dreptul de acces la justiţie nu este unul absolut, el poate cunoaşte limitări, decurgând din aplicarea altor principii.
în consecinţă, având în vedere efectul pozitiv al hotărârii irevocabile anterioare, prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de închiriere încheiat la data de 01.03.2000, contract de închiriere ce a constituit temeiul de fapt al acţiunii promovate de către reclamantă, instanţa a constatat că aceasta din urmă a rămas fără temei ca o consecinţă a constatării nulităţii absolute a acestui contract, urmând să respingă acţiunea formulată de reclamanta SC [...] SA ca neîntemeiată.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel apelanta reclamantă SC [...] SA.
Apelanta a susţinut că prima instanţă a soluţionat greşit acţiunea prin admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat a acţiunii cu soluţionarea căreia a fost investită, faţă de decizia nr. 145/2011 a Tribunalului Iaşi în ce priveşte nulitatea absolută a contractului de închiriere pe care reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile şi a solicitat admiterea apelului şi schimbarea, în tot, a hotărârii, în sensul admiterii acţiunii.
Astfel, susţine apelanta, instanţa de fond a săvârşit o gravă confuzie atunci când a stabilit că există autoritate de lucru judecat în sensul prevăzut de art. 1200 pct.4 cod civ. În condiţiile în care pretinsa nulitate absolută a contractului de închiriere încheiat la 01.03.2000 a fost stabilită doar prin considerentele deciziei, nu prin dispozitivul acesteia. În puterea lucrului judecat intră doar dispozitivul hotărârii care se pronunţă, nu şi considerentele sau motivarea hotărârii care sunt străine de natura cauzei. Prin decizia nr. 145/2011, Tribunalul Iaşi a admis recursul declarat de RAR Bucureşti şi a modificat hotărârea instanţei de fond în sensul respingerii acţiunii care avea drept obiect plata chiriei pentru intervalul 01.06.2006-31.05.2007. Există autoritate de lucru judecat în ce priveşte o nouă cerere de obligare la plata aceleiaşi chirii pe acelaşi interval de timp. În considerentele deciziei, Tribunalul Iaşi a făcut o analiză a valabilităţii contractului de închiriere, fără ca instanţa de fond să fi fost investită cu o astfel de cerere şi fără nici o legătură cu recursul. Considerentele deciziei nu pot avea puterea prezumţiei de legalitate prevăzută de art.1200 pct.4 cod civil, deoarece numai dispozitivul hotărârii intră în puterea lucrului judecat.
Apelanta a mai invocat faptul că prima instanţă a omis să se pronunţe asupra excepţiei de nulitate a contractului de închiriere, invocată de pârâta intimată ca apărare de fond, prin prisma unei probe administrate, hotărâtoare în dezlegarea pretinsei nulităţi, şi anume sentinţa civilă nr. 189/03-02-2010 pronunţată de Tribunalul Iaşi, irevocabilă prin decizia nr.83/2010 a Curţii de Apel Iaşi şi decizia nr. 2125/2011 a ÎCCJ. Prin această hotărâre, instanţa care a fost investită cu cererea de constatare a nulităţii absolute a contractului de asociere în participaţiune şi a contractului de închiriere din 01.03.2000 a respins ambele capete de cerere. Prin aceleaşi hotărâri, instanţele au stabilit că între părţi nu se mai executa contractul de asociere încă din anul 2000. Hotărârea primei instanţe a fost pronunţată cu ignorarea autorităţii de lucru judecat stabilită prin hotărârile menţionate.
în motivarea apelului, apelanta reclamantă a invocat şi aprecierea greşită a probelor de către prima instanţă în sensul că, deşi reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile pe clauzele contractului de închiriere, instanţa a reţinut că între reclamantă şi pârâtă se desfăşoară simultan două contracte având acelaşi obiect,cu ignorarea răspunsului pârâtei la interogatoriul administrat în care aceasta recunoştea că a denunţat unilateral contractul de asociere în participaţiune începând cu data de
01.12.2006.
în drept, apelanta a invocat prevederile art. 282 cod proc.civ.
Intimata pârâtă a formulat întâmpinare la cererea de apel prin care a solicitat respingerea apelului.
Referitor la primul motiv de apel,intimata a arătat că prima instanţă a soluţionat cauza în concordanţă cu modul în care jurisprudenţa ÎCCJ a statuat asupra autorităţii de lucru judecată în sensul că aceasta cunoaşte două manifestări procesuale, aceea de excepţie procesuală şi aceea de prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi. Analizând acţiunea dedusă judecăţii prin prisma efectului pozitiv al hotărârii, instanţa a reţinut că în ambele acţiuni reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile pe contractul de închiriere din 01.03.200 şi că prin decizia nr. 145/2011 instanţa a constatat nulitatea contractului pentru clauza leonină. Considerentele deciziei au putere de lucru judecat pentru că explică dispozitivul deciziei şi se reflectă în acesta. Din perspectiva efectului pozitiv al lucrului judecat,această soluţie se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior,fără posibilitatea de a mai fi contrazisă. Această reglementare a autorităţii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure,din nevoia de ordine şi stabilitate,evitarea contrazicerilor între considerente hotărârilor judecătoreşti.
în ce priveşte al doilea motiv de apel, intimata a solicita înlăturarea acestuia cu motivarea că în faţa instanţei de fond nu a fost invocată nici autoritatea de lucru judecat şi nici prezumţia de lucru judecat faţă de sentinţa civilă nr.189/2010 pronunţată de Tribunalul Iaşi. Cauza a fost soluţionat în raport de întreg materialul probat administrat. De altfel, susţine intimata, între dosarul nr. 7897/99/2008 al Tribunalului Iaşi şi prezentul dosar nu există identitate de obiect şi de cauză,după cum nu există identitate de obiect şi cauză între dosarul nr. 7897/99/2008 şi dosarul nr. 19877/245/2009 al Tribunalului Iaşi.
în sfârşit, motivul de apel relativ la faptul că între părţi îşi produce efecte un singur contract şi anume contractul de închiriere din 01.03.2000 nu poate fi primit, susţine intimata, deoarece rezultă în mod cert că între părţi există două contracte, unul de asociere în participaţiune şi unul de închiriere. Şi în hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarul 19877/245/2008, respectiv în dosarul nr.7897/99/2008, instanţele au reţinut că raporturile contractuale dintre R.A-RAR şi SC [...] SA sunt guvernate de două contracte, unul de asociere în participaţiune şi unul de închiriere.
în susţinerea motivelor de apel şi a apărărilor invocate ,părţile nu au propus şi administrat probe noi.
Prin decizia civilă nr. 78/21.11.2012 Tribunalul Constanţa a admis apelul formulat de apelanta S.C. [...] S.A., în contradictoriu cu intimata REGIA AUTONOMA RAR, împotriva sentinţei civile nr. 22724/19.12.2011 pronunţată de Judecătoria Constanţa.
A schimbat în parte hotărârea apelată în sensul că:
A respins excepţia puterii de lucru judecat în ceea ce priveşte cererea de constatare a nulităţii absolute a contractului de închiriere din 01.03.2000, raportat la hotărârile pronunţate în dosarul nr. 7897/99/2008 al Tribunalului Iaşi.
A admis excepţia puterii de lucru judecat în ceea ce priveşte cererea de constatare a nulităţii absolute a contractului de închiriere din 01.03.2000, raportat la decizia nr. 145/08.03.2011 pronunţată în dosarul nr. 19877/245/2008 al Tribunalului Iaşi.
A respins cererea de constatare a nulităţii absolute a contractului de închiriere din 01.03.2000, formulată de pârâta Regia Autonomă RAR, faţă de puterea de lucru judecat a deciziei nr. 145/08.03.2011 pronunţată în dosarul nr. 19877/245/2008 al Tribunalului Iaşi.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei civile nr. 22724/2011.
A obligat apelanta la plata sumei de 8402,27 lei reprezentând diferenţă taxă judiciară de timbru datorată pentru apel.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut următoarele:
Acţiunea principală are ca obiect obligarea pârâtei RA RAR la plata sumei de 234.606,61 lei reprezentând chirie restantă pentru perioada iunie 2007-30 noiembrie 2007 şi 2.519.548,55 lei reprezentând penalităţi de întârziere, calculate asupra creanţei principale, până la data de 30.06.2009 (câtimea pretenţiilor iniţiale a fost majorată conform concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză). Temeiul pretenţiilor îl constituie contractul de închiriere din 01.03.2000 încheiat între RA RAR şi SC [...] SRL. Drepturile şi obligaţiile născute din contractul de asociere în participaţie nr.57/1996 cu modificările ulterioare -anume contract de închiriere din data de 01.03.2000 şi act adiţional din 01.11.2003 au fost transmise reclamantei SC [...] SA de către SC [...] SRL în temeiul contractului de cesiune autentificat sub nr. 1617/04.06.2004 BNP [...], reclamanta SA [...] SA justificând astfel calitatea procesual activă în cauză.
Pârâta a invocat în apărare nulitatea contractului de închiriere din 01.03.2000 pentru nerespectarea dispoziţiilor legale imperative cu ocazia încheierii sale. Această cerere, deşi invocată pe calea întâmpinării ca apărare de fond, îmbracă forma unei veritabile cereri reconvenţionale şi trebuia calificată ca atare de instanţa de fond. Cu privire la cererea de constatare a nulităţii absolute a contractului de închiriere, apelanta reclamantă a susţinut că instanţa era ţinută să analizeze excepţia autorităţii de lucru judecat prin prisma a două hotărâri judecătoreşti irevocabile, respectiv şi a sentinţei civilă nr. 189/03-02-2010 pronunţată de Tribunalul Iaşi, irevocabilă prin decizia nr.83/2010 a Curţii de Apel Iaşi şi decizia nr. 2125/2011 a ICCJ pronunţate în dosarul nr.7897/99/2008, nu doar a deciziei nr. 145/2011 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. 19877/245/2008.
Susţinerile apelantei sunt întemeiate.
Intr-adevăr, prima instanţă a fost învestită cu soluţionarea cererii privind constatarea nulităţii absolute a contractului de închiriere asupra căreia nu s-a pronunţat, considerând că fiind invocată ca apărare de fond poate fi analizată pe cale incidentală, ceea ce instanţa a şi făcut, de altfel. Faţă de modalitatea în care cererea a fost formulată se impunea o soluţionare a acesteia ca reconvenţională, evident şi prin prisma excepţiilor invocate cu privire la acesta, respectiv a puterii de lucru judecat.
în temeiul prevederilor art.296 cod proc.civ., instanţa va admite apelul declarat de apelata SC [...] SA şi va schimba, în parte, hotărârea apelată.
Procedând la soluţionarea cererii privind constatarea nulităţii absolute a contractului de închiriere, instanţa de apel a reţinut că intimata pârâtă RA -RAR a invocat nulitatea absolută a contractului de închiriere din 01.03.2000, cu motivarea că acesta conţine clauze leonine ce atrag nulitatea contractului deoarece încalcă principiul egalităţii părţilor contractante.
Relativ la această cerere a fost invocată puterea de lucru judecat raportat la hotărâri judecătoreşti pronunţate în două dosare şi anume:
1. Dosarul tir. 7897/99/2008 soluţionat prin sentinţa civilă nr. 189/03.02.2010 pronunţată de Judecătoria Iaşi, irevocabilă prin respingerea apelului şi a recursului.
Prin sentinţa menţionată, instanţa a respins cererea privind constatarea nulităţii absolute a contractului de închiriere cu următoarea motivare „S-a avut în vedere faptul că, deşi potrivit dispoziţiilor art.12 alin.l din Legea nr.15/1990, art.8 din HG nr.768/1991 şi art.l 1 din anexa la HG 768/1991 pentru a încheia acte de dispoziţie de către reclamantă era necesară aprobarea dată de către Consiliul de Administraţie, practic aceasta invocă ca unic motiv de nulitate propria culpă. Mai mult decât atât, deşi în contractul de închiriere se consemnează expres că acest aviz există la momentul încheierii lui, după cca 12 ani (în ceea ce priveşte contractul de asociere în pârtieipaţiune) şi cca 8 ani (în ceea ce priveşte contractul de închiriere) reclamanta formulează acţiune în anulare a acestor două acte pentru acest considerent”. Se constată astfel, din hotărârea menţionată, dar şi din cuprinsul cererilor deduse judecăţii în dosarul respectiv, că instanţa a analizat valabilitatea contractului de închiriere doar prin prisma acestui motiv, nu şi celui invocat în prezenta cauză, respectiv existenţa unei clauze leonine. Instanţa de apel reţine în decizia nr. 83/08.11.2010 pronunţată în dosar nr.7897/99/2008, menţinând soluţia primei instanţe, că „...în ceea ce priveşte cel de al doilea motiv de nulitate despre care face vorbire apelanta, anume existenţa clauzelor leonine Curtea constată că acesta nu a fost invocat la instanţa de fond”. Recursul declarat împotriva sentinţei şi a deciziei menţionate a fost respins de ÎCCJ.
Analizând excepţia puterii de lucru judecat invocată cu privire la cererea de constatare nulităţii contractului de închiriere formulată de intimata pârâtă în dosar nr. 16143/245/2009 raportat la hotărârile mai susmenţionate, instanţa a respins-o deoarece nu există identitate de cauză, motivele de nulitate invocate fiind diferite, după cum am arătat.
2. Dosarul nr. 19877/245/2008 soluţionat prin sentinţa civilă nr. 12922/2009 a Judecătoriei Iaşi, irevocabilă prin decizia nr. 145/2011 a Tribunalului Iaşi
Cauza a avut ca obiect pretenţii izvorâte din acelaşi contract de închiriere, aferente unei perioade anterioare celei ce face obiectul prezentului dosar. Judecătoria Constanţa a analizat excepţia puterii de lucru judecat raportat la cererea principală şi, în mod corect, a respins excepţia cu motivarea că nu există identitate de obiect. Sub aspectul cererii reconvenţionale ce vizează nulitatea contractului de închiriere pentru clauză leonină, excepţia puterii de lucru judecat este întemeiată. Astfel, instanţa de recurs - Tribunalul Iaşi - care a pronunţat decizia nr. 145/2011 în sensul admiterii recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 12922/11.12.2009 şi a modificat, în tot, sentinţa recurată în sensul respingerii acţiunii în pretenţii, a reţinut în considerentele hotărârii caracterul leonin al contractului de închiriere, ce atrage nulitatea absolută a acestuia.
Deşi pe cale incidentală, Judecătoria Constanţa a analizat excepţia puterii de lucru judecat şi, în ce priveşte nulitatea contractului de închiriere, a soluţionat-o în mod corect. Astfel cum reţine prima instanţă, autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări procesuale, aceea de excepţie procesuală (conform art. 1201 C.civ. şi art. 166 C.proc.civ.) şi aceea de prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C.civ.). Efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a autorităţii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătoreşti. Cum, potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin.(2) C.civ., în relaţia dintre părţi, această prezumţie are caracter absolut, înseamnă că nu se poate introduce o nouă acţiune în cadrul căreia să pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătoreşte anterior.
Principiul autorităţii de lucru judecat corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţelor a chestiunii litigioase deja rezolvate şi nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO, deoarece dreptul de acces la justiţie nu este unul absolut, el poate cunoaşte limitări, decurgând din aplicarea altor principii.
Faţă de aceste considerente, instanţa a admis excepţia puterii de lucru judecat în ceea ce priveşte cererea de constatare a nulităţii absolute a contractului de închiriere din 01.03.2000, raportat la decizia nr. 145/2010 a Tribunalului Iaşi, cu consecinţa respingerii cererii de constatare a nulităţii a contractului de închiriere, pentru putere de lucru judecat.
Dezlegarea de drept dată excepţiei puterii de lucru judecat în ce priveşte cererea de constatare a nulităţii contractului de închiriere raportat la hotărârea judecătorească care a constatat nulitatea contractului, conduce la menţinerea soluţiei primei instanţe asupra acţiunii principale, aceea de respingere a pretenţiilor reclamantei. Nulitatea absolută a contractului lipseşte convenţia părţilor de efecte încă de la data încheierii sale, aşa încât, în mod corect prima instanţă a respins acţiunea reţinând că obligaţia de plată pe care reclamanta îşi întemeiază pretenţiile nu există.
Constatând că instanţa de apel a stabilit eronat taxa de timbru datorată, respectiv fără a avea în vedere majorarea câtimii pretenţiilor la instanţa de fond şi că astfel apelanta nu a achitat taxa de timbru la această valoare, instanţa a obligat-o la plata sumei de 8402,27 lei reprezentând diferenţă de taxă judiciară de timbru.
împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta SC [...] SA pentru următoarele
motive:
I. Instanţa de apel a calificat excepţia nulităţii contractului de închiriere ca fiind în realitate o cerere reconvenţională care trebuia calificată ca atare de instanţa de fond, însă s-a procedat la soluţionarea sa direct în apel.
Deşi nu s-a schimbat sentinţa apelată, a fost completată cu trei noi dispoziţii determinându-se o situaţie mai grea decât anterior apelului (a respins excepţia puterii de lucru judecat privind constatarea nulităţii absolute a contractului de închiriere prin raportare la Decizia 145/2011, a respins cererea de constatare a nulităţii absolute a contractului de închiriere faţă de existenţa puterii de lucru judecat.
II. Instanţa de apel a aplicat greşit legea atunci când a stabilit că există putere de lucru judecat în ceea ce priveşte nulitatea contractului de închiriere pentru clauză leonină, constatată prin considerente de către Tribunalul Iaşi în dosarul 19877/245/2008 şi a stabilit apoi că soluţia instanţei de fond trebuie menţinută şi respinsă cererea de plată a chiriei restante.
Considerentele unei hotărâri nu pot căpăta putere de lucru judecat în mod independent de dispozitivul care urmează. Dispozitivul trebuie să reprezinte consecinţa necesară şi logică a considerentelor ce îi preced.
Intimata pârâtă prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate în raport cu criticile aduse, se constată că recursul este nefondat din următoarele considerente:
I. Prin sentinţa civilă nr. 22724/19.12.2011 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. 16143/245/2009 având ca obiect plata sumei de 900.000 lei reprezentând chirie restantă pentru perioada 1.06.2007 - 30.09.2007, precum şi a penalităţilor de întârziere aferente, s-a dispus respingerea cererii ca nefondată.
Din considerentele sentinţei civile sus menţionate rezultă că intimata R.A RAR a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de închiriere, însă instanţa de fond a analizat această cerere ca fiind o apărare de fond. Motivul care a condus la respingerea acestei apărări este redat în ultima pagină, penultimul alineat în sentinţă.
în apel instanţa a reţinut că faţă de modalitatea în care cererea a fost formulată se impunea soluţionarea acesteia ca reconvenţională evident şi prin prisma excepţiilor invocate şi a dispus respingerea cererii ca nefondată.
R. A. RAR nu a înţeles să formuleze recurs împotriva soluţiei vizând cererea reconvenţională, parte care ar fi fost interesată în legătură cu aceasta.
Susţinerea recurentei că instanţa de apel a calificat cererea reconvenţională direct în apel şi a procedat la soluţionarea sa este corectă însă nu atrage casarea sa şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe întrucât cererea reconvenţională a fost respinsă, recurenta nefiind vătămată în nici un fel de soluţionarea acesteia.
Pe de altă parte, în cauză sunt incidente şi disp. art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă întrucât prin cererea de apel SC [...] SA nu a solicitat expres trimiterea cauzei la prima instanţă ci doar schimbarea hotărârii atacate.
în legătură cu apărarea recurentei conform căreia în urma apelului s-a făcut o situaţie mai grea prin admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat în raport cu decizia 145/8.03.2011 pronunţată în dosarul 19877/245/2008 a Tribunalului Iaşi se reţine că aceasta este neîntemeiată.
în realitate reclamantei i s-a respins cererea în faţa instanţei de fond, iar după rejudecare ce a urmat admiterii apelului, cerere acestuia a fost din nou respinsă, însă prin soluţionarea unor excepţii cu referire la dosarul nr. 7897/99/2008 şi 19877/245/2008.
Reclamantei nu i s-a îngreunat deloc situaţia în propria cale de atac pentru că nu s-au admis împotriva ei cereri respinse de instanţa de fond, ci doar s-a schimbat motivarea pentru care a fost respinsă cererea reclamantei apelante.
Cererea reclamantei a fost respinsă ca urmare a nulităţii contractului, reţinută în decizia nr. 145/8.03.2011 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul 19877/245/2008 şi nu ca urmare a admiterii cererii reconvenţionale formulată în prezenta cauză şi care avea ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de închiriere din 1.03.2000.
Cererea reconvenţională a fost respinsă faţă de puterea de lucru judecat a deciziei nr. 145/2011 pronunţată în dosarul 19877/245/2008.
II. În legătură cu criticile referitoare la puterea de lucru judecat a chestiunilor dezlegate se reţine că şi acestea sunt nefondate.
Dosarul nr. 19877/245/2008 soluţionat prin sentinţa civilă nr. 12922/2009 a Judecătoriei Iaşi, irevocabilă prin decizia nr. 145/2011 a Tribunalului Iaşi, a avut ca obiect pretenţii izvorâte din acelaşi contract de închiriere aferent cererii principale anterioare cele ce face obiectul prezentului dosar.
Prin decizia 145/2011 s-a respins acţiunea în pretenţii (c/val. chirie) reţinându-se caracterul leonin al contractului de închiriere, ce atrage nulitatea absolută a acestuia.
Prezenta cauză vizează contravaloare chirie pentru o perioadă ulterioară celei avute în vedere de cauza 19877/245/2008, având la bază acelaşi contract de închiriere.
Efectul cauzei leonine reţinut în cauza 19877/245/2008 se va manifesta şi în prezenta cauză. Cu alte cuvinte, efectul pozitiv al lucrului judecat se va impune şi în al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Instanţa de apel nu a făcut decât să evidenţieze efectul pozitiv al lucrului judecat în cauza ce priveşte cauza leonină a contractului în legătură cu solicitarea chiriei pentru o altă perioadă decât cea care a fost soluţionată în cauza 19877/245/2008.
Cu alte cuvinte, instanţa de apel investită cu soluţionarea cauzei 16143/245/2009 a analizat cererea reclamantei din perspectiva dacă i se mai cuvine contravaloarea chiriei pentru perioada ulterioară celei din cauza 19877/245/2008.
Ori, mergând pe principiul autorităţii de lucru judecat care corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială nu se putea acorda chiria pentru perioada ulterioară cauzei 19877/245/2008 cum corect s-a reţinut.
Motivul nulităţii contractului de închiriere pentru cauză leonină nu a fost însă avut în vedere în cauza 7897/99/2008, însă acest lucru nu constituie un impediment pentru invocarea sa ulterioară, ceea ce s-a şi întâmplat.
Pentru considerentele mai sus arătate, în baza art. 312 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.
| ← Procedura insolvenţei - art. 22 alin. 2 din Legea nr. 85/2006. | Deschidere procedură insolvenţă. Suspendare executare.... → |
|---|
