Procedura insolvenţei. Decizia nr. 49/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 49/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 16-01-2014 în dosarul nr. 7703/118/2012/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C.
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 49
Ședința publică din 16 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. R.
Judecător: A. P.
Judecător: G. P.
Grefier: T. O.
S-a luat în examinare recursul – litigii cu profesioniști formulat de recurenta reclamantă CC I. S. – cu sediul în C., ., județ C. – administrator judiciar al debitoarei ., cu sediul în C., ., județ C., împotriva Sentinței civile nr.2690/11.10.2013, pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._ 12, în contradictoriu cu intimata OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în C., ., județ C., intimatul pârât D. V., cu domiciliul în C., ., cam.1, județul C., având ca obiect procedura insolvenței – Art.138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu intimatul pârât D. V. prin afișarea citației la ușa instanței.
Recursul este motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu art.242 alin.1 pct.2 Cod pr.civ.
Curtea, luând act că, s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art.242 Cod pr.civilă, rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanta la data de 23.05.2013, sub nr._ , DGFP C., în calitate de unic creditor al debitoarei . a solicitat in temeiul art.138 alin.1 lit. c și d din Legea nr.85/2006 angajarea răspunderii administratorului debitoarei, pârâtul D. V. și suportarea pasivului debitoarei de către pârât în cuantumul arătat prin tabelul definitiv al obligațiilor.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că, neîndeplinirea de către administratorul judiciar a obligației de a preda evidența contabilă aferentă celor trei ani anteriori deschiderii procedurii generale de insolvență, creează prezumția că nu au ținut contabilitatea potrivit legii sau a făcut să dispară documentele contabile.
Prin urmare, se impune suportarea pasivului debitoarei de către pârât pentru că acesta nu a respectat dispozițiile legale, derulând o activitate fără o evidență contabilă corectă care a dus la creșterea datoriilor în condițiile în care nu se cunoaște ce trebuie plătit sau încasat, precum și la curgerea penalităților și majorărilor cu consecința ajungerii debitorului în stare de insolvență. Din relațiile aflate pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, debitoarea nu a depus bilanțul contabil până în anul 2010 la organele fiscale, aspect reținut și în raportul asupra cauzelor care au dus la insolvența debitoarei .
Răspunderea instituită de art. 138 din lege este o răspundere delictuală specială, fiind necesară întrunirea condițiilor prevăzute de art 998 și 999 cod civil, iar în cauză condițiile acestui tip de răspundere sunt întrunite pentru că din împrejurarea că debitoarea nu a declarat pierderea, sustragerea sau distrugerea documentelor contabile, coroborat cu faptul nedepunerii acestora la Registrul Comerțului și la administrația financiară competentă, se prezumă că administratorul nu a ținut deloc contabilitatea în condițiile prescrise de lege, ceea ce a avut drept consecință imposibilitatea cunoașterii performanțelor financiare .
Prejudiciul este indirect și este determinat de imposibilitatea societății ajunsă în insolvență de a acoperi datoriile către creditori, iar vinovăția care poate îmbrăca forma culpei simplă, reiese din faptul că administratorii și asociații debitoarei nu au răspuns în nici un fel notificării lichidatorului judiciar. Legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu reiese din faptul că lipsa documentației contabile face imposibilă cunoașterea patrimoniului societății și poate să ducă la insolvență.
Prin sentința civilă nr.2690/11.10.2013 Tribunalul C. a respins cererea de antrenare a răspunderii formulată de reclamanta CC I. S. în contradictoriu cu pârâtul D. V., în calitate de administrator statutar al debitoarei S.C. Doval Food S.R.L., ca nefondată.
A reținut instanța de fond că, prin sentința civilă nr.3611/23.11.2012 pronunțată de Tribunalul C.-prin judecătorul sindic, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată cu . de debitoarea ., iar în calitate de administrator judiciar a fost desemnat pe CC I. S. .
Raportul întocmit de administrator judiciar cu privire la cauzele ce au dus la apariția stării de insolvență, retine faptul ca debitoarea nu a depus bilanțuri contabile până în anul 2009. În același document, se arată că administratorul judiciar nu a intrat in posesia documentelor contabile ale debitoarei și că starea de incapacitate de plată s-a datorată neținerii contabilității, omisiune care are evident caracter ilicit .
Potrivit dispozițiilor art.138 alin.1 lit. d din Legea nr.85/2006 „În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
c)au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți;
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;” A. 3 al aceluiași articol prevede că „Dacă administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvență a debitorului și/sau a hotărât că nu este cazul să introducă acțiunea prevăzută la alin. (1), aceasta poate fi introdusă de președintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. De asemenea, poate introduce această acțiune, în aceleași condiții, creditorul care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală”.
Fiind o obligație izvorâtă din lege, răspunderea administratorului unei societăți aflată în insolvență pentru faptele prevăzute in art.138, este o răspundere civilă delictuală, care presupune îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 998-999 C.civil, și anume: existența faptei ilicite, a prejudiciului suferit, a culpei pârâtului, precum și a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.
Una din caracteristicile răspunderii reglementată de art. 138 din legea insolvenței este că fapta ilicită care poate justifica angajarea răspunderii trebuie să fie din cele expres prevăzute de art. 138 și să existe un raport de cauzalitate între aceste fapte și starea de insolvență .
În cauză, a apreciat instanța de fond că este întrunită condiția existenței unui prejudiciu, concretizat în starea de insolvență a debitoarei . și în imposibilitatea satisfacerii creanței afirmată de creditoarea DGFP Constanta, din averea acesteia, neputându-se stabili însă, că pârâtul administrator a cauzat insolvența debitoarei prin săvârșirea faptelor reglementate prin art. 138 alin.1 lit c și d din Legea nr. 85/2006.
În legătură cu fapta prevăzută de lit. d a art. 138 judecătorul sindic a reținut că neținerea contabilității în conformitate cu legea presupune neținerea registrelor, lipsa înregistrărilor conform documentelor contabile, ascunderea unor documente contabile sau ținerea unei contabilități fictive, nu doar nedepunerea documentelor contabile, pentru care există o altă sancțiune . Chiar dacă în condițiile lipsei acestor documente de la sediul declarat al debitoarei s-ar prezuma că nu au ținut contabilitatea conform prevederilor legale, nu s-a dovedit că în acest mod s-a cauzat prejudiciul adică starea de insolvabilitate .
Împrejurarea că pârâtul D. V. nu au predat actele contabile administratorului/lichidatorului judiciar este lipsită de relevanță sub aspectul existenței faptei prevăzută de art. 138 lit. d), deoarece este ulterioară deschiderii procedurii insolvenței. Pe de altă parte, în anul 2010 debitoarea a intrat în lichidare conform legii 31/1990, având numit un lichidator, motiv pentru care începând cu acel moment nu îi mai revenea obligația de a întocmi actele contabile .
Având în vedere ca dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 în ansamblul său, sancționează fapte anterioare și determinante pentru apariția stării de insolvență, răspunderea pârâtului administrator nu poate fi antrenată, pe temeiul de drept invocat, pentru că, ulterior deschiderii procedurii, nu a răspuns notificărilor practicianului și nu i-a predat acestuia evidența contabilă a debitoarei.
Invocarea disp. art.138 din Legea 85/2006, nu atrage în mod automat răspunderea membrilor de conducere, a persoanelor care au cauzat starea de insolvență, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii răspunderii după administrarea de dovezi, care să conducă la concluzia că prin faptele expres și limitative prevăzute de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență. În atare situație, simpla nedepunere a documentației contabile administratorului/ lichidatorului judiciar nu atrage în mod automat răspunderea instituită de art.138 din legea insolvenței, ci este necesară administrarea probelor care să conducă la această sancțiune.
Chiar și în ipoteza în care s-ar admite faptul că prin prevederile art. 138 lit. d s-a instituit o prezumție relativă de neîndeplinire a obligațiilor legale, totuși această prezumție, lăsată la aprecierea judecătorului, ar fi trebuit întărită de existența unui probatoriu cu care să se coroboreze în sensul existenței faptei ilicite și a vinovăției prevăzută de lege .
Ori, reclamantul administrator judiciar nu a făcut un minim de probe, în condițiile art. 129 alin 1 și 2 cod proc. cv., pentru a dovedi această faptă ilicită, prevalându-se în dovedire doar de creanța sa, de raportul administratorului judiciar și de faptul că pârâtul în calitate de administrator și asociat al debitoarei nu a răspuns notificării administrator judiciar . Simpla invocare a creanței de către creditoare, creanță ce este înscrisă în tabelul definitiv nu creează o prezumție de culpă în sarcina administratorului debitoarei.
De asemenea, nedepunerea actelor și documentelor contabile ca faptă omisivă nu este suficientă pentru a lămuri legătura de cauzalitate cu starea de insolvență a societății și nici nu se circumscrie faptelor prevăzute la litera d).
Față de considerentele expuse, constatând că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.138 alin.1 lit. d pentru a se dispune angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului D. V., instanța de fond a respins acțiunea, ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta CC I. S. – administrator judiciar al debitoarei ., criticând-o pentru nelegalitate și temeinicie, invocând prevederile art.138 alin.1 lit.d din Legea 85/2006.
În susținerea recursului, arată recurenta că, neținerea contabilității constituie o faptă negativă ce constă în neîndeplinirea unei obligații legale și are, evident, un caracter ilicit, fiind sancționată atât de Legea nr.31/1990 cât și de Legea contabilității și poate fi probată doar prin faptul pozitiv contrar, ori, în speța de față, administratorul statutar nu a procedat la depunerea documentelor contabile, pentru a demonta prezumția simplă că nu s-a ținut contabilitatea, ce s-a născut din cauza faptului că administratorul statutar nu a predat documentele.
Învederează recurenta că deși, societatea este dizolvată din anul 2010, administratorul statutar avea obligația de a răspunde notificării administratorului judiciar prin predarea oricărui document sau furnizarea de informații legate de situația financiară a debitoarei, iar art.144 alin.2 din Legea nr.31/1990 republicată stipulează că administratorii răspund față de societate pentru prejudiciile cauzate prin actele îndeplinite de personalul încadrat, astfel că administratorii sociali sunt responsabili cu organizarea și supravegherea contabilității societății.
Astfel, recurenta apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006 întrucât vinovăția administratorului există, sens în care solicită admiterea recursului, cu consecința casării sentinței recurate, în sensul admiterii cererii lichidatorului judiciar, cu consecința obligării pârâtului la plata pasivului debitoarei.
Recursul este nefondat.
Judecătorul sindic a apreciat că pârâtul nu se face vinovat de săvârșirea faptei prevăzută de art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, constând în neținerea contabilității în conformitate cu legea.
Potrivit textului de lege menționat, „membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului ” vor fi obligați să suporte o parte din pasivul debitorului dacă le este imputabilă starea de insolvență, prin faptul că “au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea”.
Așadar, una dintre modalitățile în care se poate săvârși fapta constă în neținerea contabilității în conformitate cu legea contabilității și cu alte legi speciale.
De aceea, în ceea ce privește probatoriul necesar susținerii răspunderii delictuale pe această faptă, trebuie reținut faptul că neținerea contabilității este o faptă negativă generală, care, potrivit regulilor probațiunii, nu poate fi dovedită decât prin faptul pozitiv contrar.
Probatoriul, însă, revine tot reclamantului, având în vedere că nașterea unei prezumții simple ( art. 1203 C.civil – text în vigoare), aceea a neținerii contabilității decurgând din nedepunerea evidenței contabile, nu răstoarnă sarcina probei și nu obligă pe pârâți să dovedească faptul contrar.
Nu ne aflăm în prezența unei prezumții legale relative ( decizia Curții Constituționale nr.1134/2008) instituită de art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, ci este vorba despre o prezumție simplă, stabilită de judecător.
Astfel, în raport cu fapta ilicită invocată, reclamanta trebuia să probeze, fără urmă de îndoială, că pârâtul a încălcat prevederile Legii nr.82/1991, în sensul că, în calitate de administrator statutar nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legislația în vigoare și că această faptă este aceea care a generat starea de insolvență a societății debitoare.
Simpla împrejurare menționată de lichidatorul judiciar în cuprinsul raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la apariția stării de insolvență, cu privire la imposibilitatea stabilirii dacă documentația contabilă a fost în conformitate cu legislația în vigoare, nu poate atrage, în lipsa unui probatoriu concludent, răspunderea pârâtului în cadrul instituit de art.138 din Legea nr.85/2006.
Pentru toate aceste argumente, constatând că din probatoriul administrat nu rezultă săvârșirea faptei ilicite și legătura de cauzalitate dintre nedepunerea evidenței contabile și pasivul reclamat de reclamantă, în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul – litigii cu profesioniști formulat de recurenta reclamantă CC I. S. – cu sediul în C., ., județ C. – administrator judiciar al debitoarei ., cu sediul în C., ., județ C., împotriva Sentinței civile nr.2690/11.10.2013, pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._ 12, în contradictoriu cu intimata OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în C., ., județ C., intimatul pârât D. V., cu domiciliul în C., ., cam.1, județul C., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 Ianuarie 2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
C. R. A. P. G. P.
Grefier,
T. O.
Jud.fond: O.D.
Red.dec.jud.A.P./27.01.2014
Tehnored. Gref.T.O./27.01.2014
– 2 ex
| ← Procedura insolvenţei. Decizia nr. 413/2014. Curtea de Apel... | Procedura insolvenţei. Decizia nr. 481/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
