Retragere asociat. Decizia nr. 322/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 322/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 31-03-2014 în dosarul nr. 326/118/2009*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.322
Ședința publică de la 31 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C.
Judecător R. M.
Judecător C. M.
Grefier M. N.
Pe rol judecarea recursului (după casare cu trimitere) declarat de recurentul reclamant P. I. A., cu domiciliul în localitatea O., ., județul C., împotriva sentinței civile nr.1257 din 15.02.2011 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimații pârâți M. F., cu domiciliul în C., ., ., ., cu sediul în cu domiciliul în C., ., ., ., intimat O. R. COMERȚULUI C., cu sediul în C., ., județul C., având ca obiect retragere asociat.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul reclamant prin reprezentant convențional prin avocat Dobărleanu N., lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul litigiului și stadiul procesual.
Reprezentantul recurentului reclamant, cu privire la excepția lipsei calității de reprezentant, solicită ca instanța să nu ia în considerație întâmpinarea formulată de intimatul pârât M. F. deoarece nu s-a făcut dovada calității de reprezentant.
Arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză.
Instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat Dobârleanu N. având cuvântul pentru recurentul reclamant P. I. A., solicită admiterea recursului, modificarea în tot în sensul admiterii apelului cu consecința admiterii cererii introductive și respingerea cererii reconvenționale.
Solicită instanței să aibă în vedere ansamblul probatoriu amplu administrat în cauză, ceea ce instanța de fond nu a făcut. Susține că după cooptarea recurentului în asociație, după ce a beneficiat de aportul acestuia, conform înscrisurilor și a expertizei aflată la dosar, i-a fost interzis accesul în societate și nu i s-a mai permis implicarea în activitatea societății. Urmează ca instanța să aibă în vedere răspunsul la interogatoriu al intimatului M. care recunoaște că are calitatea de asociat cu asociatul P., de administrator și că toate actele societății și sediul acesteia se aflu în apartamentul său - domiciliul familiei, sens în care i s-a negat accesul recurentului la actele societății. Arată că a mai existat un proces anterior de excludere din societate a intimatului M. pentru aceleași fapte și considerente petrecute anterior. Nu un singur fapt a determinat litigiul ci excluderea de facto a recurentului P. atât sub aspectul încasării beneficilor cuvenite cât și sub aspectul informării cu privire la activitatea financiar contabilă a societății.
Susține că recurentul a formulat acțiunea pentru retragerea din societate și pentru desocotirea, pentru recuperarea aportului adus de recurent, contravaloarea părților sociale, și alte despăgubiri - conform art.226 din Legea nr.31/1990. Cu toate că aceste neînțelegeri datează de 15 ani, prin cererea reconvențională abia acum pârâtul recunoaște că sunt neînțelegeri de natură a determina dizolvarea societății. Atunci când recurentul a solicitat excluderea intimatului din societate, acesta s-a opus, a considerat că neînțelegerile nu sunt de natură a determina excluderea. Când s-a solicitat despăgubirea de către recurent, intimatul M. a formulat cerere reconvențională, admisă, de dizolvarea pe motiv de neînțelegeri.
Consideră că instanța în mod greșit a apreciat ansamblul probatori și a făcut aplicarea textelor legale invocate atât în cererea principală cât și în cererea reconvențională. Greșit a reținut instanța în cererea reconvențională că falsificarea actelor societății a profitat societății și s-a obținut profit, concluzii răsturnate de expertiza efectuată care a stabilit că societatea nu a mai obținut profit din anul 2000, iar în perioada 1996 – 2000 profitul a fost derizoriu.
Susține că desocotirea solicitată de recurent nu este derizorie, suma depășește 60.000 lei. Instanța a aplicat greșit principiul conform căruia nimeni nu-și poate invoca propria turpitudine în susținerea demersului său, reținând că și recurentul are o culpă prin prisma profesiei de navigator sens în care nu ar fi participat activ la viața societară. Nu s-a avut în vedere mandatul dat de recurent soției în vederea exercitării atribuțiile recurentului în societate. Nu s-a reținut că recurentul este navigator de 40 de ani, cu mult înainte de a cumpăra părțile sociale, iar asociatul intimat cunoștea acest aspect și a fost de acord.
E. a reținut instanța și cu privire la autoturismul Kia achiziționat și înregistrat în actele societății dar folosit în interes personal întrucât, din actele dosarului și raportul de expertiza efectuată, intimatul M. este cel care a săvârșit falsul prin care bunul a fost adus aport în natură la capitalul social, și pentru care a fost condamnat de legea penală.
Solicită a se avea în vedere raportul de expertiza din care rezultă că recurentul reclamant P. nu a încasat dividente deși a adus la societate ca aport financiar sume importante; intimatul pârât M. nu a negat că nu a mai fost convocat recurentul la adunările generale.
Solicită a se avea în vedere în analizarea cererii principale și a celei reconvenționale doctrina care a statuat în aplicarea art.277 lit.e din legea nr.31/1990, ca asociatul care solicită dizolvarea pe motiv de neînțelegeri între asociați nu este autorul acestor neînțelegeri grave. Ori în cauză, cel care a solicitat dizolvarea pentru existența unor neînțelegeri este chiar cel care le-a generat, pentru care a fost sancționat penal – intimatul pârât M.. Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Asupra recursului de față.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ reclamantul P. I. A. a chemat în judecată pârâții M. F. și . solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, în temeiul art.226 al.1 lit.c din Legea 31/1990, să se dispună retragerea sa din calitatea de asociat în cadrul ., cu obligarea S.C. I. C. S.R.L. la plata a tuturor drepturilor financiare cuvenite pentru părțile sociale deținute și a despăgubirilor datorate.
Prin sentința civilă nr.1257 din 15.02.2011 Tribunalul C. a respins acțiunea principală și a admis cererea reconvențională, pentru următoarele considerente:
Situația de fapt relevată de reclamantul pârât cu privire la existența neînțelegerilor grave între asociați este dovedită cu înscrisurile administrate conform art.1169 cod civil și nu a fost contestată de către pârât, fiind confirmată de acesta sens în care a solicitat, la rândul său, dizolvarea . .
În speță, cererea de retragere a reclamantului pârât este determinată de existența unei hotărâri judecătorești (definitivă și irevocabilă) de condamnare a coasociatului pârât la plata unei amenzi penale pentru săvârșirea unei infracțiuni de fals în actele societății.
Sancționarea penală a pârâtului reconvenient s-a realizat la sesizarea reclamantului însă, așa cum rezultă din lucrările dosarului penal, din soluția instanței cu privire la pretențiile bănești ale acestuia, pârâtul reconvenient s-a ocupat singur de administrarea societății ce a avut o activitate profitabilă, nefiind identificate acte sau fapte prejudiciabile interesului societar.
Instanța a reținut ca pertinentă apărarea pârâtului conform căreia nu a acționat în interes personal, contrar interesului . sau reclamantului, acesta din urmă încasând dividende din activitatea comercială gestionată exclusiv de pârâtul reconvenient și care a avut caracter profitabil în perioada 1996-2000, anterior apariției neînțelegerilor dintre părți.
În condițiile în care natura meseriei practicate de reclamant( navigator) nu i-a permis și nu-i permite participarea activă la viața societară, iar reclamantul nu este străin de izvorul neînțelegerilor apărute între părți( achiziționarea și înregistrarea în contabilitate a unui autoturism folosit în interes personal), practic reclamantul profită de propria turpitudine în exercitarea calității de asociat în cadrul unei societăți comerciale ceea ce nu este permis de lege și nu poate fi apreciat ca un motiv temeinic pentru a pronunța rezilierea judiciară a contractului de societate conform art. 226 lit.c din Legea 31/1990.
Relativ la cererea reconvențională, tribunalul a apreciat că din actele și lucrările dosarului între părți reiese că există neînțelegeri grave incompatibile cu principiul affectio societatis definită ca acea voință comună a asociaților de a coopera în cadrul societății comerciale în scopul realizării obiectului de activitate și al obținerii de beneficii.
În condițiile în care, în prezent, . nu mai desfășoară nicio activitate comercială, iar pârâtul reconvenient nu urmărește continuarea activității cu asociat unic, lipsa cooperării și voinței de a colabora în cadrul . lipsește societatea comercială de caracterele unei societăți motiv pentru care a dispus dizolvarea.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamantul.
În motivele apelului, reclamantul a arătat că hotărârea pronunțată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, instanța de fond nu a analizat ansamblul probator administrat în cauză, a reținut aspecte ce nu rezultă din aceste probe ci, chiar în contradictoriu cu acestea,nu a reținut în mod real situația de fapt rezultată din probe și chiar a confundat anumite aspecte.
Prima eroare a instanței de fond constă în aceea că a reținut faptul că cererea de retragere este determinată de existența unei hotărâri de condamnare a coasociatului pentru fals în actele societății. Ori, plângerea penală a constituit de fapt apogeul neînțelegerilor și nu singurul motiv.
Falsurile comise și condamnarea primită de pârâtul M. sunt interpretate în favoarea acestuia, reținând că în hotărârea penală se arată că acesta s-a ocupat singur de administrarea societății ce a avut o activitate profitabilă, nefiind identificate acte sau fapte prejudiciabile interesului societar. Conform celor reținute, falsificarea actelor unei societăți servește interesului societar.
A mai arătat reclamantul că principalul motiv al promovării acțiunii a fost faptul că pârâtul M., după ce a obținut aportul său financiar la patrimoniul societății s-a comportat ca asociat unic și i-a încălcat toate drepturile aferente calității de asociat cu cotă egală.
În mod greșit instanța a aplicat în cauză principiul conform căruia nimeni nu-și poate invoca propria turpitudine în susținerea demersului său, reținând că datorită profesiei nu a participat activ la viața societară. Dar tocmai pentru a-și apăra drepturile de asociat acesta și-a mandata soția pentru a-i exercita atribuțiile și urmare acestui demers a aflat și de falsurile existente în actele societății.
Mai mult, anterior când a solicitat excluderea acestuia și dizolvarea societății pârâtului M. s-a opus și a luptat pentru menținerea societății, însă atunci când a solicitat retragerea și mai ales când a solicitat desocotirea și obligarea la plata drepturilor cuvenite neînțelegerile au devenit grave în sensul dispozițiilor art. 227 lit.e din legea nr. 31/1990.
Un alt motiv pe care s-a invocat este acela că instanța de fond este în eroare și cu privire la autoturismul achiziționat, înregistrat în actele societății și folosit în interes propriu, pârâtul M. fiind cel ce a săvârșit această faptă și nu reclamantul. Această faptă având ca scop diminuarea profitului societății și implicit a dividendelor ce i se cuveneau.
Mai arată faptul că nu a participat la aprobarea bilanțului contabil de cât în anul 1997, iar bilanțul aferent anului 1998 a fost semnat în fals de către acesta.
Intimatul M. F. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond ca temeinică și legală.
Prin decizia civilă nr.7 din 26.01.2012 Curtea de Apel C. a respins apelul formulat de apelantul reclamant P. I. A., împotriva sentinței civile nr.1257 din 15.02.2011 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ .
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul P. I. A. iar prin decizia nr.728/26.02.2013 ICCJ a casat decizia pronunțată în apel și a trimis cauza la Curtea de Apel C. pentru a soluționa calea de atac în recurs.
Analizând legalitatea sentinței recurate din prisma criticilor formulate Curtea apreciază nefondat recursul pentru considerentele:
Recurentul reclamant a investit instanța de fond cu soluționarea acțiunii având ca obiect retragerea acestuia din societatea .. Acțiunea a fost motivată în drept pe dispozițiile art.226 alin.1 lit.c din Legea 31/1990 iar, în fapt, s-a motivat pe existența neînțelegerilor dintre cei doi asociați determinate de semnarea în fals a actelor societății faptă reținută în sarcina pârâtului M. F. prin hotărâre penală definitivă.
Din considerentele sentinței recurate rezultă că situația de fapt a fost reținută corect de către instanța de fond.
În ceea ce privește conținutul hotărârii instanței de fond, Curtea constată că aceasta îndeplinește cerințele prevăzute de dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 Cod proc. civ., întrucât aceasta este motivată în fapt și în drept, iar în cuprinsul său prima instanță a redat raționamentele și considerentele, ce au condus la soluția pronunțată, și a indicat probele reținute (înscrisuri, interogatorii, expertiză contabilă), motivarea hotărârii nefiind o problemă de cantitate, ci una de conținut, de calitate.
Prima instanță a reținut existența hotărârii de condamnare a pârâtului reconvenient dar sentința pronunțată nu este axată doar pe această hotărâre ci, au fost coroborate si celelalte aspecte rezultate din interogatorii si inscrisuri.
Astfel, în decizia 498/30.10.2006 Tribunalul C. reține faptul că M. F. a falsificat actul adițional din data de 08.12.1998 procesul verbal al A. din 14.04.1999 pentru a produce consecințe juridice respectiv, majorarea capitalului social prin evidențierea autoturismului Kia Clarus.
Însă, referindu-se la folosirea de către recurentul reclamant a unui autoturism in interes persona prima instanța nu a avut în vedere autoturismul KIA ci, autoturismul ESPERO ce a făcut obiectul contractului de leasing nr._/16.07.1998 încheiat de către . prin P. A.. Înscrisul coroborat cu răspunsul reclamantului la interogatoriu au format convingerea instanței că reclamantul a folosit în interes propriu un autoturism înregistrat în contabilitatea firmei astfel încât critica referitoare la eroarea în care s-a aflat instanța de fond urmează să fie înlăturată.
De asemenea prima instanță nu a interpretat probatoriile în favoarea pârâtului reconvenient ci, a redat ceea ce instanța penală a reținut cu putere de lucru judecat respectiv, faptul că nu exista îndeplinită legătura de cauzalitate între fapta penală-fals în înscrisuri sub semnătură privată-și prejudiciul reclamat.
Aspectele reținute în hotărârea penală se coroborează cu concluziile expertizei contabile și înscrisurile depuse, potrivit cărora activitatea societății administrată de către pârât, în perioada 1996-2000,a fost una profitabilă iar reclamantul și-a primit dividendele cuvenite.
Prin urmare, nu se pot reține criticile de nelegalitate ale sentinței iar recurentul reclamant nu a făcut dovada în recurs a unei situații de fapt contrare celei reținute de către prima instanță.
În ceea ce privește modul de soluționare a cererii reconvenționale Curtea reține că art.229 din Legea 31/1990 prevede printre cazurile speciale de dizolvare a societății retragerea unui asociat și,datorită acestui fapt, reducerea asociaților la unul singur.
Aceste dispoziții prevăd expres dizolvarea societății excepția fiind, potrivit alineatului 2, prevederea în actul constitutiv a continuării activității cu succesorii sau cu unic asociat dacă, acesta își exprimă această hotărâre.
Ori, poziția pârâtului din cererea reconvențională a fost fără echivoc în sensul că nu dorește continuarea activității in calitate de unic asociat.
În cauză, ambele părți au susținut neînțelegerile grave existente iar din pozițiile exprimate în acțiune cât și în cererea reconvențională rezultă că nici unul dintre cei doi asociați nu dorește continuarea activității.
În aceste condiții, cum motivele temeinice cerute de art.227 lit.e sunt susținute de ambele părți instanța de fond a reținut,în mod corect, incidența dispozițiilor exprese ale art.229 alin.1,2 din Legea 31/1990 si a dispus dizolvarea societății.
De asemenea, și cererea de desocotire pentru drepturile cuvenite în calitate de asociat a fost corect soluționată în raport de soluția pronunțată în cererea reconvențională. În procedura de lichidare ce urmează etapei dizolvării se inventariază toate obligațiile societății față de asociați și se realizează desocotirea finală.
Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciind neîntemeiate criticile recurentului reclamant, în raport de art.312 Cod proc.civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul (după casare cu trimitere) declarat de recurentul reclamant P. I. A., cu domiciliul în localitatea O., ., județul C., împotriva sentinței civile nr.1257 din 15.02.2011 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimații pârâți M. F., cu domiciliul în C., ., ., ., ., cu sediul în cu domiciliul în C., ., ., ., intimat O. R. COMERȚULUI C., cu sediul în C., ., județul C., având ca obiect retragere asociat, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 31 martie 2014.
Președinte, M. C. | Judecător, R. M. | Ptr.judecător, C. M. Conf.art.261 alin.2 C.. Semnează Vicepreședinte instanță N. S. |
Grefier, M. N. |
Jud.fond: I.P.
Red.dec.jud.M.C.
2 ex./26.06.2014
Gref.M.N.
| ← Radiere. Decizia nr. 77/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA | Sechestru judiciar. Decizia nr. 161/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
