Sechestru judiciar. Decizia nr. 223/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 223/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 03-03-2014 în dosarul nr. 6625/118/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 223

Ședința publică de la 03 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. G.

Judecător M. C.

Judecător K. S.

Grefier M. N.

Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta reclamantă C. A., cu domiciliul în C., . bis, județul C. și C., ., ., împotriva încheierii din 16.09.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimații pârâți: P. A., cu domiciliul în C., ., ., județul C., . SRL, cu sediul în C., ., ., județul C., și București, sector 4, ., ., . obiect sechestru judiciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul reclamant prin avocat Camara C. în baza împuternicirii avocațiale nr.6285 din 1.02.2014 depusă la dosar, intimatul pârât P. A. prin avocat E. D. în baza împuternicirii avocațiale nr.08 din 03.02.2012, lipsind intimata pârâtă . SRL.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul litigiului și stadiul procesual.

Reprezentantului intimatului pârât depune la dosar întâmpinare și comunică un exemplar reprezentantului recurentei reclamante.

Părțile prezente arată că nu există o soluție în dosarul având ca obiect dizolvarea . SRL.

Instanța acordă cuvântul părților asupra excepției nulității recursului prevăzut de art.488 NCPC.

Avocat E. D. susține că nu ne aflăm în niciuna din situațiile prevăzute de art.488 NCPC iar față de acest aspect apreciază că recursul declarat de C. A. este nul.

Avocat Camara C. solicită respingerea excepției. Consideră că motivele recursului se încadrează prevederilor art.488 NCPC.

Instanța acordă cuvântul asupra fondului cererii.

Având cuvântul pentru recurenta reclamantă C. A. – avocat Camara C. solicită admiterea recursului. Susține că în mod greșit instanța de fond a aplicat instanța de fond dispozițiile art.412 alin.1 pct.5 NCPC, motivat de faptul că s-a dispus dizolvarea societății. Aceasta este o măsură asiguratorie, nu este o soluționare a cererii de fond. Cererea de recurs demonstrează că P. A. are o atitudine duplicitară, în folosul său personal. Susține că sentința de dizolvare nu este definitivă și este apelată de recurenți.

Avocat E. D. solicită respingerea recursului. Consideră că în mod corect a făcut prima instanță aplicarea dispozițiilor art.412 NCPC, deoarece sediul societății nu poate fi actualizat, contractul de comodat depus la ORC pentru actualizare sediu a expirat în anul 2013.

La întrebarea instanței, dacă societatea este dizolvată, avocat Camara C. arată că din punctul lor de vedere societatea este dizolvată pentru că administratorul societății nu mai poate săvârși acte juridice. Consideră acțiunea o acțiune abuzivă, este un abuz de drept.

Avocat Camara C., referitor la susținerea părții adverse că societatea nu mai funcționează susține că în luna noiembrie 2013 administratorul . SRL a efectuat un act de dare în plată.

Instanța rămâne în pronunțare atât asupra excepției invocată cât și asupra fondului.

CURTEA:

Asupra recursului de față.

Prin cererea introdusă la data de 16.07.2013 reclamanta C. A. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună instituirea sechestrului judiciar asupra mai multor bunuri ce fac obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Tribunalului C..

La termenul de judecată din data de 16.09.2013 pârâtul P. A. a formulat oral cerere de suspendare potrivit disp. art.412 alin.1 punctul 5 din noul cod de procedură civilă, având în vedere faptul că societatea se află dizolvată dar nu a fost numit lichidator judiciar, solicitând instanței a lua act de aceasta.

Prin încheierea din data de 16.09.2013 Tribunalul C., în baza art.412 alin.1 punctul 5 noul cod de procedură civilă, a suspendat judecata cauzei.

Pentru a dispune astfel prima instanță a avut în vedere următoarele:

Art.412 alin.1 punctul 5 din noul cod de procedură civilă, prevede că, "judecata cauzelor se suspendă de drept: .. punctul 5 când persoana juridică este dizolvată, până la numirea lichidatorului ;…”".

Dispozițiile acestui text de lege se aplică și în cauza de față, sens în care, instanța a suspendat judecata cauzei potrivit art.412 nalin.1 punctul 5 din noul cod de procedură civilă.

Împotriva acestei hotărârii a formulat recurs C. A. învederând că sentința civilă nr.5434 din 24.07.2013 a Tribunalului București prin care s-a dispus dizolvarea societății . SRL nu este definitivă. Sentința nu a fost publicată în Monitorul Oficial conform dispozițiilor Legii nr.31/1990.

Mai arată că dizolvarea societății a fost provocată de P. A. prin neactualizarea sediului societății.

Curtea, examinând motivul de recurs reîncadrat în dispozițiile art. 488, pct. 5 din NCPC, reține caracterul său fondat pentru următoarele considerente:

Suspendarea prezentei judecăți a fost dispusă în raport de dispozițiile art. 412, alin. (1), pct. 5 NCPC, justificat de faptul că societatea comercială . SRL, chemată în judecată în calitate de pârâtă, este dizolvată, împrejurare ce determină incidența de drept a măsurii de temporizare a acțiunii.

Dizolvarea judiciară a unei societăți comerciale se consideră definitivă la momentul epuizării căilor de atac în procedura derulată la inițiativa Oficiului Registrului Comerțului. Fiind făcută dovada că sentința civilă nr. 5434/24.07.2013 a Tribunalului București, prin care s-a dispus dizolvarea societății comerciale . SRL, formează obiectului apelului înregistrat sub nr._/3/2013 pe rolul Curții de Apel București, se reține caracterul nedefinit al hotărârii de dizolvare.

Potrivit dispozițiilor art. 412, alin.(1), pct. 5 NCPC, „judecarea cauzei se suspendă de drept când persoana juridică este dizolvată, până la desemnarea lichidatorului.”

Ori, coroborând aceste dispoziții procedurale cu prevederile art. 237, alin. (6) din Legea nr. 31/1990, se reține obligativitatea existenței unei hotărâri definitive privind dizolvarea unei societăți comerciale, iar pentru perioada de timp de la momentul stabilirii caracterul cert al hotărârii judecătorești de dizolvare, până la numirea unui lichidator, în procesele în curs de judecată în care o parte se află în situația reglementată de art. 237 din Legea nr. 31/1990, se impune aplicarea măsurii suspendării de drept a acestor acțiuni judiciare.

Constatând că în situația de față nu au fost respectate normele procedurale pentru dispunerea măsurii recurate, Curtea, în aplicarea dispozițiilor art. 488, pct. 5 NCPC, va admite recursul declarat de reclamanta C. A. și va casa încheierea de ședință din 16.09.2013 a Tribunalului C., dispunând continuarea judecății în cauză înregistrată sub nr._ pe rolul acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondată excepția inadmisibilității căii de atac exercitată.

Admite recursul formulat de recurenta reclamantă C. A., cu domiciliul în C., . bis, județul C. și C., ., ., ., împotriva încheierii din 16.09.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimații pârâți: P. A., cu domiciliul în C., ., ., județul C., . SRL, cu sediul în C., ., ., județul C., și București, sector 4, ., ., ., având ca obiect sechestru judiciar.

Casează hotărârea recurată și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 03 Martie 2014

Președinte,

A. G.

Judecător,

M. C.

Judecător,

K. S.

Grefier,

M. N.

Jud.fond:D.C.

Red.dec.jud.A.G.

5 ex./11.03.2014

Gref.M.N.

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

CATRE,

TRIBUNALUL C.

Vă înaintăm alăturat, spre competentă soluționare, dosarul acestei secții, nr._ care conține . file, întrucât prin decizia civilă nr.223 din 3.03.2014 pronunțată de Curtea de Apel C., s-a admis recursul formulat recurenta reclamantă C. A., împotriva încheierii din 16.09.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimații pârâți: P. A., . SRL, având ca obiect sechestru judiciar, s-a casat hotărârea recurată și trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.

La dosarul nostru este atașat dosarul nr._ al Tribunalului C. având 115 file.

Președinte de complet,

A. G. Grefier,

M. N.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sechestru judiciar. Decizia nr. 223/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA