Procedura insolvenţei. Sentința nr. 1018/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1018/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 20-02-2014 în dosarul nr. 8412/101/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ
DECIZIE Nr.
Ședința publică de la 20 Februarie 2014
PREȘEDINTE S. L.
Judecător A. R.
Grefier V. S.
Pe rol judecarea apelului declarat de creditoarea A. BUCUREȘTI împotriva sentinței nr. 1018 din 2 decembrie 2014 pronunțate de Tribunalul M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu creditoarea D. C. - AJFP M. și debitoarea ., prin lichidator judiciar CIPI Ș. F..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul creditoarei a fost declarat și motivat în termenul prevăzut de art. 8 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, că apelanta este scutită de plata taxei de timbru, în raport de dispozițiile art. 17 din Legea 146/1997, precum și faptul că apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Constatându-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra apelului de față constată următoarele:
Prin sentința nr. 1018 din 2 decembrie 2014 pronunțate de Tribunalul M. în dosarul nr._ s-a admis cererea lichidatorului judiciar Cabinet Individual de Insolvență Ș. F. și temeiul art.131 din Legea privind procedura falimentului, s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitorului . și radierea acestuia din registrul comerțului.
În considerentele sentinței, judecătorul sindic a reținut faptul că în averea debitorului nu există bunuri și nici un creditor nu s-a oferit să avanseze sumelor necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare;
Împotriva sentinței nr. 1018 din 2 decembrie 2014 pronunțate de Tribunalul M. în dosarul nr._ a declarat apel creditoarea A. BUCUREȘTI la data de 10.01.2014.
În motivare s-a susținut că măsura închiderii procedurii este prematură, lichidatorul nepublicând nici un raport de activitate, neprezentând demersurile pentru recuperarea actelor contabile, neidentificînd persoanele vinovate de insolvența debitoarei, deși exista temei de antrenarea răspunderii în baza art. 138 lit. f din Legea nr. 85/2006.
În acest context judecătorul sindic nu si-a exercitat rolul activ în condițiile în care lichidatorul nu-și îndeplinise atribuțiile prevăzute de art. 25 din lege.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 470-481 C.pr. civ., art. 8 din Legea nr. 85/2006.
La dosar au fost depuse concluzii scrise de către lichidatorul Stiucă F. .
Analizând cauza prin prisma criticilor formulate, Curtea apreciază apelul nefondat pentru următoarele considerente:
Debitoarea R. S. SRL a fost dizolvata prin încheierea judecătorul delegat la ORC de pe lângă Tribunalul M. nr. 7275/08.04.2005, iar prin încheierea nr. 1279/16.05.2006, a fost desemnat în calitate de lichidator ., ulterior înlocuită cu lichidatorul Ș. F..
Lichidatorul Ș. F. a fost cel care a solicitat deschiderea procedurii simplificate de insolvență având în vedere activitatea desfășurată în baza Legii nr. 31/1990 la societatea debitoare.
Pe parcursul desfășurării procedurii, acesta a întocmit rapoarte aflate la dosarul de fond, inclusiv raport final referitor la debitoare ce a fost publicat în BPI nr._/8.10.2013. În cuprinsul raportului lichidatorul a arătat că nu au fost identificate bunuri în averea debitoarei, astfel încât nu se impune continuarea procedurii.
Potrivit art.233, art. 252 și următoarele din Lg 31/1990, după dizolvarea societății și numirea lichidatorului acesta din urmă va îndeplini atribuțiile administratorilor, efectuând numai operațiunile necesare lichidării.
Totodată, potrivit art.27 alin.5 din Lg 82/1991: „ Exercițiul financiar al unei persoane juridice care se lichidează începe la data încheierii exercițiului financiar anterior și se încheie în ziua precedentă datei când începe lichidarea. Perioada de lichidare este considerată un exercițiu financiar, indiferent de durata sa.”
În consecință, de la data numirii lichidatorului prin încheierea judecătorului delegat la ORC de pe lângă Tribunalul M. nr. 1279/16.05.2006, acestuia îi revenea obligația ținerii evidenței contabile (eventual refacerea acesteia dacă se impunea, după caz), fiind vorba de un singur exercițiu financiar, administratorii sociali neavând nicio atribuție în predarea actelor contabile ale debitoarei.
Cât privește lipsa unei mențiuni referitoare la aplicarea disp. art. 138 din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că în această privința creditorii puteau formula ei înșiși acțiuni în baza disp. art. 138 alin. 3 și, mai mult decât atât, în cazul în care erau nemulțumiți de activitatea lichidatorului puteau solicita luarea unor măsuri din cele prevăzute la art. 22 din Legea nr. 85/2006.
În ce privește rolul activ al judecătorului reglementat de art. 129 C.pr. civ., chiar și în derularea procedurii insolvenței, acesta vizează stăruința în administrarea probelor pe care le consideră necesare pentru aflarea adevărului și nu în luarea unor măsuri care exced acțiunilor de judecată a cererilor atât în materie contencioasă cât și necontencioasă.
Judecătorul sindic a apreciat corect în cauza de față că o eventuală continuare a procedurii insolvenței nu ar conduce decât la costuri suplimentare, fără nici un indiciu cu privire la existența unor bunuri în averea debitoarei care să facă posibilă dobândirea de fonduri.
Pentru considerentele expuse, Curtea apreciază hotărârea instanței de fond legală și temeinică, urmând ca în baza art. 480 c.pr. civ. apelul declarat de creditoarea A. BUCUREȘTI să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de creditoarea A. BUCUREȘTI împotriva sentinței nr. 1018 din 2 decembrie 2014 pronunțate de Tribunalul M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu creditoarea D. C. - AJFP M. și debitoarea ., prin lichidator judiciar CIPI Ș. F..
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Februarie 2014.
Președinte, S. L. | Judecător, A. R. | |
Grefier, V. S. |
V.S. 20 Februarie 2014
Jud. red. SL.
← Procedura insolvenţei. Sentința nr. 1652/2014. Curtea de Apel... | Procedura insolvenţei. Decizia nr. 423/2014. Curtea de Apel... → |
---|