Procedura insolvenţei. Sentința nr. 1261/2014. Curtea de Apel CRAIOVA

Sentința nr. 1261/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 06-02-2014 în dosarul nr. 7126/63/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ

DECIZIA Nr. 52/2014

Ședința publică de la 06 Februarie 2014

PREȘEDINTE - S. L.

Judecător - D. L.

Grefier - M. P.

Pe rol, judecarea apelului declarat de creditoarea ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D. împotriva sentinței nr. 1261/23.09.2013 pronunțate de Tribunalul D. –Secția a II-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata debitoare ., având ca obiect - deschidere procedură.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, constatându-se recursul în stare de judecată, s-a reținut pentru soluționare.

CURTEA

Asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1261/23.09.2013 pronunțată de Tribunalul D. –Secția a II-a Civilă, în dosarul nr._ s-a respins cererea formulată de creditoarea Administrația Județeană a Finanțelor Publice D., cu sediul în C., .. 2, jud. D., împotriva debitoarei . cu sediul social C., .. 3, jud. D., nr. de ordine în registrul comerțului J_ și cod fiscal_, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței.

În considerentele sentinței, judecătorul sindic a reținut faptul că debitorul figurează în evidențele fiscale cu obligațiile de plată la bugetul consolidat al statului în cuantum de_ lei, pentru care a emis somații și titluri executorii.

Observând titlul executoriu nr._ din 07.12.2012( fila 26) instanța a constatat că acesta a fost emis pentru suma totală de_ lei, din care suma de_ lei stabilită prin decizia de impunere nr.687CFPJ din 07.11.2012.

Potrivit adresei nr. 2046/18.01.2013 și deciziei nr.13 din 18.01.2013 emisă de DGFP D., debitorul a formulat contestație împotriva deciziei de impunere nr.687CFPJ din 07.11.2012, prin decizia nr.13 din 18.01.2013 dispunându-se suspendarea soluționării cauzei pentru suma de 855.213 lei până la pronunțarea unei soluții definitive pe latură penală și înaintarea dosarului organelor de inspecție fiscală .

Potrivit dispozițiilor art.26 și art.31 din Legea nr. 85/2006 procedura insolvenței poate începe în baza unei cereri formulate de orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii, astfel cum este el definit de art.3 pct.6, respectiv creditorul a cărui creanță împotriva patrimonoului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 90 de zile.

Conform art.662 NCPC, creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu; creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elemente care permit stabilirea lui. Creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.

În cauză debitorul a făcut dovada contestării deciziei de impunere în care este reținută în sarcina sa obligația achitării sumei de 855.213 lei, contestație a cărei soluționare a fost suspendată.

Având în vedere că deși creanța este cuprinsă într-un titlu executoriu emis împotriva debitorului, acesta a fost contestat, soluționarea acestei contestații fiind suspendată, instanța a apreciat că în cauză nu este îndeplinită condiția prevăzută la art. 3 pct.6 din lege, în ceea ce privește caracterul cert al creanței.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel la data de 12.11.2013 creditoarea ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D., criticiând-o pentru nelegalitate.

În motivare s-a arătat că în ce privește creanța asupra pârâtei . și pentru care s-a solicitat deschiderea procedurii insolvenței, aceasta s-a născut odată cu încheierea unui raport de inspecție fiscală ce a fost finalizat prin Decizia de impune nr. 687/7.11.2012. Scadența pentru plata obligațiilor fiscale înscrise în această decizie de impunere a fost atinsă încă din luna decembrie 2012 când a fost comunicată către contribuabil.

S-a susținut faptul că, necontestând cererea creditoarei conform art. 33 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, debitorul nu mai poate contesta insolvența sa .

Invocând dispozițiile art. 86 si art. 111 C.pr. fiscală, art. 41 și art. 7 alin. 1 din Legea 554/2004, recurenta a arătat că formularea unei contestații împotriva Deciziei de impunere nu afectează caracterul cert, lichid și exigibil al creanței deținute, contestația prealabilă neputând produce efecte cu privire la exigibilitatea creanței și nealterând caracterul cert al datoriei.

Mai mult, nici nu a fost formulată o acțiune judecătorească împotriva deciziei de impunere, ci a fost demarată numai procedura prealabilă.

La 09.12.2013 pârâta . a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat.

În motivare s-a arătat că a fost contestată Decizia de impunere nr. 687 CFPJ din 7.11.2012, iar prin Decizia nr. 13 din 18.01.2013 s-a dispus suspendarea soluționării cauzei pentru suma de 855.213 lei până la pronunțarea unei soluții definitive pe latură penală și înaintarea dosarului organelor de inspecție fiscală .

Invocând dispozițiile art. 26 și art. 31 din Legea nr. 85/2006, precum și art. 662 C.pr. civ. s-a susținut că este afectat caracterul cert și exigibil al creanței, fiind suspendate efectele Deciziei de impunere.

Intimata-pârâtă a mai susținut faptul că nu a formulat o acțiune în justiție ci a formulat plângere la organul emitent al deciziei de impunere.

Analizând cauza, prin prisma criticilor formulate, Curtea apreciază apelul nefondat, pentru următoarele considerente:

La data de 02.04.2013, reclamanta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D. a solicitat deschiderea procedurii insolvenței debitoarei ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D., pentru o creanță de 894.013 lei rezultată din Decizia de impunere nr. F-DJ 687/06.11.2012.

Instanța de fond a apreciat, în mod corect, faptul că nu sunt îndeplinite cerințele art. 3 pct.6 din Legea nr. 85/2006 în sensul că nu este certă, lichidă și exigibilă creanța reclamantei, în condițiile contestării sale de către contribuabil.

O primă critică a apelantei vizează imposibilitatea contestării stării de insolvență de către debitoare în condițiile neformulării contestației prevăzute de art. 33 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.

Curtea constată că, în cauză, debitoarea nu a contestat insolvența, ci a invocat, prin întâmpinare, lipsa calității de creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței a ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D., prin prisma dispozițiilor art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006, în sensul că reclamanta nu a invocat o creanță certă, lichidă și exigibilă.

Pe calea contestației prevăzute de art. 33 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, debitorul are posibilitatea contestării stării de insolvență, neexercitarea acestui drept în temeiul legal prevăzut, conducând la decăderea acestuia, cu alte cuvinte nemaiputând ulterior să invoce faptul că debitoarea nu se află în insolvență.

Invocarea însă a altor excepții și apărări, care nu vizează starea de insolvență a debitoarei, poate fi făcută prin întâmpinare, Legea nr. 85/2006 necuprinzând dispoziții derogatorii din acest punct de vedere.

Prin motivele de apel, reclamanta invocă faptul că formularea unei contestații la Serviciul de contestații din cadrul ANAF București nu afectează caracterul cert, lichid și exigibil al creanței.

Curtea apreciază însă că instanța de fond a reținut corect lipsa caracterului cert al creanței ca urmare a contestării titlului executoriu de către debitor, deoarece, potrivit art. 205 C.pr. fiscală, actele administrativ fiscale pot fi contestate iar, potrivit art. 216 C.pr. fiscală, prin decizie contestația va putea fi admisă în totalitate sau în parte, ori respinsă.

În consecință, până la soluționarea contestației, suma datorată de . nu are caracter cert, ea putând fi modificată.

Faptul că, prin Decizia nr. 13 din 18.01.2013 s-a hotărât suspendarea soluționării contestației debitoarei în temeiul art. 214 C.pr. fiscală și faptul că această decizie nu a fost contestată în instanță, nu sunt de natură să înlăture lipsa caracterului cert al creanței cât timp, potrivit art. 214 alin. 3 C.pr. fiscală, procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea.

Cu alte cuvinte, cât timp pârâta . a contestat existența și întinderea creanței stabilite prin Decizia de impunere F-Dj 687/6.11.2012, condiția caracterului cert, lichid și exigibil al creanței nu este îndeplinită, suma finală datorată de debitoare urmând a fi stabilită prin soluționarea contestației formulate, soluționare momentan suspendată în baza art. 214 C.pr. fiscală.

După încetarea suspendării și pronunțarea unei decizii pe fondul contestației și eventual după parcurgerea procedurii prevăzute de art. 218 alin. 2 C.pr. fiscală, se poate vorbi de existența unei creanțe certe, lichide și exigibile în sensul art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006.

Anterior acestei date, cât timp contestația pârâtei . nu a fost soluționată, în mod corect a reținut instanța de fond că reclamantul nu este un creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței.

În consecință, în temeiul art. 480 c.pr. civ. Curtea, va respinge apelul reclamantei ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D. ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de creditoarea ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D. cu sediul în C., .. 2, Județul D. împotriva sentinței nr. 1261/23.09.2013 pronunțate de Tribunalul D. –Secția a II-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata debitoare . cu sediul în C., .. 3, Județul D., ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 06 Februarie 2014.

Președinte,

S. L.

Judecător,

D. L.

Grefier,

M. P.

M.P. 06 Februarie 2014

Jud.fond A.G.M.

Red. jud.S.L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei. Sentința nr. 1261/2014. Curtea de Apel CRAIOVA