Procedura insolvenţei. Sentința nr. 326/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 326/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 17-09-2014 în dosarul nr. 4488/104/2013
DOSARUL NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ
DECIZIA NR. 363/2014
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 17 SEPTEMBRIE 2014
PREȘEDINTE D. L.
JUDECĂTOR C. P.
GREFIER C. B.
Pe rol, judecarea apelului formulat de creditoarea A.J.F.P. O. împotriva sentinței nr.326 din 02.06.2014 pronunțată de judecătorul-sindic de la Tribunalul O. – Secția a II-a Civilă de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul N. SPRL, lichidator al debitoarei ., având ca obiect închiderea procedurii insovenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că apelul este declarat în termen, motivat, după care;
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, a trecut la soluționarea apelului.
CURTEA
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.326 din 02.06.2014, pronunțată de judecătorul-sindic de la Tribunalul O. – Secția a II-a Civilă de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, s-a dispus închiderea procedurii și radierea debitoarei . din registrul comerțului.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a reținut că în averea debitoarei nu sunt bunuri, astfel încât se impune aplicarea dispozițiilor art. 131 din Legea nr.85/2006.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE C. PRIN ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE O., care a invocat nelegalitatea și netemeinicia și a susținut că instanța de fond a dispus închiderea procedurii falimentului aplicând prematur dispozițiile art.131 din Legea nr.85/2006. Astfel, înainte de a dispune închiderea procedurii, trebuia să analizeze și să stăruie prin toate mijloacele legale pentru recuperarea în totalitate sau în cea mai mare parte a creanțelor. Astfel, nu a fost depus în cadrul procedurii insolvenței un raport amănunțit, în conformitate cu dispozițiile art.59 din Legea nr.85/2006. În aceste condiții, s-a îngrădit creditorilor posibilitatea de a-și recupera în totalitate creanțele, lichidatorul nepunând în discuție posibilitatea conferită de lege în vederea promovării unei cereri de antrenare a răspunderii. Astfel, scopul Legii nr.85/2006, care constă în acoperirea întregului pasiv al societății debitoare, nu a fost atins, rămânând de recuperat creanțe. De asemenea, relațiile solicitate de lichidator de la unitățile administrative care dețin evidența bunurilor mobile și imobile au fost solicitate la o anumită dată, și nu cum era corect, pe ultimii trei ani anteriori deschiderii procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006, fiind evidentă posibilitatea pentru debitoare de a fi înstrăinat o parte din bunuri anterior deschiderii procedurii, situație în care bunurile nu mai figurează în evidențele autorităților sus menționate.
La dosar nu s-a depus întâmpinare.
Analizând actele și lucrările cauzei, prin prisma criticilor formulate, în conformitate cu prevederile art.466 alin. 1 și art.476 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea constată că apelul este nefondat, pentru următoarele motive:
Potrivit prevederilor art. 20 alin.1 lit.b, respectiv 25 lit.a din Legea nr.85/2006, examinarea activității debitorului și întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă și a existenței premiselor angajării răspunderii acestora în condițiile art. 138, constituie una dintre principalele atribuții ale administratorului judiciar/lichidatorului.
Contrar susținerilor recurentei, în cauză, raportul cu privire la cauzele și împrejurările ce au generat apariția stării de insolvență s-a depus la data de 13.01.2013 ( fila nr.72 din dosarul de fond).
În acest raport, lichidatorul N. SPRL a consemnat că a verificat documente financiar-contabile puse la dispoziție de către debitoare și a constatat că evidența contabilă s-a întocmit potrivit legii, iar insolvența s-a datorat încetării activității.
Lichidatorul a concluzionat că, în aceste condiții, nu sunt incidente dispozițiile art.138 alin. 1 din Legea nr.85/2006.
Totodată, Curtea reține că, în cauză, creditorii nu au uzat de dispozițiile art.138 alin. 3 din Legea nr.85/2006.
În raportul cu propunerea de închidere, depus la dosar la data de 24.03.2014, la fila nr.77, lichidatorul a menționat că în patrimoniul debitoarei nu se găsesc bunuri.
De asemenea, Primăria Vlădila din județul O. a comunicat, cu adresa nr.3311/02.12.2013, că debitoarea . nu figurează înregistrată cu bunuri impozabile.
De altfel, recurenta creditoare nu a contestat decât formal situația de fapt rezultată din rapoartele întocmite de lichidator, în condițiile în care nu a invocat indicii cu privire la existența ori înstrăinarea frauduloasă a vreunui bun din averea debitoarei.
Întrucât, în lipsa oricărui bun în averea debitoarei, scopul prevăzut de art.2 din Legea nr.85/2006, de acoperire a pasivului, nu poate fi atins, Curtea constată că judecătorul-sindic a făcut corect aplicarea prevederilor art.131 alin. 1 din Legea nr.85/2006.
Față de considerentele expuse, Curtea va respinge apelul ca nefondat, potrivit art.480 alin. 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de creditoarea A.J.F.P. O. împotriva sentinței nr.326 din 02.06.2014, pronunțată de judecătorul-sindic de la Tribunalul O. – Secția a II-a Civilă de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul N. SPRL, cu sediul în C., .. 15A-B, județul D., lichidator al debitoarei ., cu sediul în ., număr de înregistrare în registrul comerțului J_, cod unic de înregistrare_.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 septembrie 2014.
PREȘEDINTE, D. L. | JUDECĂTOR, C. P. | |
GREFIER, C. B. |
C.B. 17 septembrie 2014
Red.jud./C.P.
Tehnored./R.I./4ex./29.09.2014
← Procedura insolvenţei. Decizia nr. 277/2014. Curtea de Apel... | Procedura insolvenţei. Decizia nr. 352/2014. Curtea de Apel... → |
---|