Procedura insolvenţei. Sentința nr. 621/2014. Curtea de Apel CRAIOVA

Sentința nr. 621/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 09-10-2014 în dosarul nr. 13118/63/2013/a1

DOSAR NR._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ

DECIZIA NR. 462/2014

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 09 OCTOMBRIE 2014

PREȘEDINTE S. L.

JUDECĂTOR C. P.

JUDECĂTOR A. C.

GREFIER N. B.

Pe rol, judecarea recursului declarat de creditoarea M. L. IFN (ROMÂNIA ) SA, împotriva sentinței nr. 621/2014 din data de 31 martie 2014, pronunțată de Tribunalul D. Secția a-II-a Civilă, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata debitoare . prin administrator judiciar AMT SERVICII INSOLVENȚĂ SPRL, intimata creditoare . și administratorul special D. V. având ca obiect procedura insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurenta creditoare a depus prin serviciul arhivă dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 100 lei cu copia Ordinului de plată nr._/02.05.2014.

Curtea, constatând cauza în stare de judecată a reținu-o spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față constată următoarele:

Prin sentința nr. 621/2014 din data de 31 martie 2014, pronunțată de Tribunalul D. Secția a-II-a Civilă, în dosarul nr._ s-a respins cererea de repunere în termen și cererea de creanță formulate de ..

S-a admis în parte contestația formulată de . SA. Și s-a dispus înscrierea în tabelul de creanțe a creditorului . SA cu suma de 47.033,52 lei.

În considerentele sentinței, judecătorul sindic a reținut că prin încheierea pronunțată la data de 16 septembrie 2013 de Tribunalul D. s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitorului ., stabilindu-se termenul limită pentru depunerea declarațiilor de creanță la data de 28.10.2013.

Observând lista creditorilor anexată de debitor la cererea de deschidere a procedurii, instanța a constatat că . nu a fost menționat ca fiind unul dintre creditorii debitorului, însă conform dovezii privind îndeplinirea procedurii de publicare, notificarea privind deschiderea procedurii debitorului a fost publicată în BPI nr._ din 27.09.2013, cât și în jurnalul Curierul Național din 25.09.2013 (filele 46 și 47 din dosar).

Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 comunicarea notificărilor se efectuează prin Buletinul procedurilor de insolvență, iar conform alin. 3 al aceluiași articol, se vor realiza, conform Codului de procedură civilă, comunicarea actelor anterioare deschiderii procedurii și notificarea deschiderii procedurii. Pentru creditorii care nu au putut fi identificați în lista prevăzută la art. 28 alin. 1 lit. c din lege, procedura notificării prevăzute la art. 61 va fi considerată îndeplinită dacă a fost efectuată prin Buletinul procedurilor de insolvență.

În cauză deși notificarea deschiderii procedurii a fost realizată conform dispozițiilor art.7 din Legea nr. 85/2006, creditorul . nu a formulat declarație de creanță în termenul stabilit prin sentința de deschidere a procedurii.

Prin cererea de repunere în termen, . a invocat neîndeplinirea de către administratorul judiciar a obligației de a o notifica conform Codului de procedură civilă.

Având în vedere că administratorul judiciar a efectuat notificarea conform dispozițiilor art. 7 alin. 3 și art. 61 din legea 85/2006, iar . nu a depus declarația de creanță în termen, instanța a respins atât cererea de repunere în termenul de depunere a declarației de creanță formulată de creditorul ., cât și cererea de creanță.

Referitor la contestația formulată de creditoarea M. L. IFN SA, s-a reținut că prin sentința nr. 5453 din 03.04.2013 pronunțată de Judecătoria C., s-a stabilit că suma datorată de . creditorului . SA este de 66.089 lei, reprezentând facturi -2864 lei și penalități de întârziere pentru perioada 10.09._11.

Având în vedere că la data de 10.09.2009 contractul a fost reziliat, iar rezilierea face să înceteze efectele contractului pentru viitor, lăsând neatinse prestațiile succesive care au fost făcute anterior rezilierii, instanța având în vedere și suma obținută ca urmare a valorificării bunului( 18.994,48 lei), conform rectificării cererii de înscriere la masa credală formulată de M. L. IFN SA, a admis în parte contestația formulată de . SA si a dispus înscrierea în tabelul de creanțe a acestui creditor cu suma de 47.033,52 lei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea M. L. IFN (ROMÂNIA ) SA, la data de 06.05.2014 criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivare s-a arătat că instanța de fond a nesocotit dispozițiile sentinței civile nr. 5453/03.04.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2011, dezlegarea dată problemei de drept referitoare la suportarea penalităților de întârziere de către . impunându-se în cauza de față, având în vedere și dispozițiile art. 1.4 din Condițiile Generale ale contractului de leasing, încălcându-se dispozițiile art. 969 și 970 C. civ.

Prin sentința amintită s-a reținut că intimata datorează penalități de întârziere și pentru perioada de după rezilierea contractului ce a avut loc la 15.06.2010( nu la 10.04.2009, cum greșit a reținut judecătorul sindic) respectiv până la momentul demarării procedurii de executare silită împotriva fidejusorului solidar, 25.10.2011( data emiterii somației de plată nr. 651/E de către organul de executare).

Judecătorul sindic nu mai calculează penalități după 10.09.2009 considerată a fi data rezilierii, dispunând ca, după ce a intervenit această sancțiune, contractul reziliat nemaiproducând efecte pentru viitor.

Invocând dispozițiile art. 14 din Condițiile Generale, recurenta a arătat că desființarea contractelor nu afectează valabilitatea obligațiilor născute anterior și nici consecințele obligațiilor neexecutate, prestabilite contractual, cum ar fi penalitățile de întârziere. Clauza penală de evaluare anticipată a prejudiciului cauzat pentru neplata la scadență rămâne operabilă.

Părțile nu au limitat calculul penalităților până la o anumită perioadă sau sumă, astfel că, judecătorul nu poate interveni și dispune altfel decât s-a convenit contractual.

Recurenta arată că are dreptul să calculeze penalități de întârziere și după rezilierea contractului.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 299-303 C.pr. civ. și art. 8 din Legea nr. 85/2006.

La dosar au fost depuse, în copie, sentința comercială nr. 5453/03.04.2013 a Judecătoriei C., sentința nr. 621/2014 din 31.03.2014 a Tribunalului D. Secția a II-a Civilă, declarație de reziliere nr._/15.06.2010, detaliere sold restant.

La 26.05.2014, lichidatorul AMT SERVICII INSOLVENȚĂ SPRL a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În motivare s-a arătat că recurenta trebuia înscrisă în tabelul creanțelor doar cu suma rezultată din sentința Judecătoriei C. și că nu mai putea calcula penalități în baza contractului după rezilierea sa.

Creditoarea nu a depus niciun grafic de calcul al penalităților, cererea rectificativă fiind însoțită de un calcul al penalităților până la 12.07.2010.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 208 C.pr. civ.

La 11.06.2014 recurenta a depus la dosar răspuns la întâmpinare, reluând susținerile din motivele de recurs.

Analizând cauza, prin prisma criticilor formulate, Curtea apreciază recursul nefondat pentru următoarele considerente:

Prima critică a recurentei vizează greșita aplicare de către judecătorul sindic a dispozitivului sentinței civile nr. 5453/03.04.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2011 care se bucură de autoritate de lucru judecat, astfel încât dezlegarea dată problemei de drept referitoare la penalități se impune și în prezenta cauză.

Curtea, constată însă că, din considerentele sentinței recurate, rezultă că judecătorul sindic a dat eficiență sentinței civile nr. 5453/03.04.2013 a Judecătoriei C., dispunând înscrierea la masa credală a creditoarei M. L. IFN (ROMÂNIA ) SA cu suma stabilită prin această hotărâre judecătorească, din care a scăzut valoarea la care a fost valorificat bunul ce a făcut obiectul contractului de leasing (18.994,48 lei).

Pe de altă parte, așa cum corect a reținut instanța de fond, ulterior rezilierii contractului de leasing, finanțatorul nu mai poate pretinde penalitățile stabilite prin contract, acesta încetându-și efectele pentru viitor tocmai ca efect al rezilierii.

Deși recurenta invocă dispozițiile art. 1.4 din condițiile generale și dispozițiile art. 969 și 970 C.civ., acestea vizează numai contactele, în speță contractul de leasing, însă numai pentru perioada de valabilitate a acestui contract, neextinzându-și efectele și după această dată.

Curtea mai constată și că, prin sentința nr. 5453/03.04.2013 a Judecătoriei C. instanța nu dispune pentru viitor ( ulterior datei de 25.10.2011) astfel încât judecătorul sindic nu putea acorda despăgubiri peste cele stabilite de instanță.

Mai susține recurenta că judecătorul sindic a oprit calculul penalităților de întârziere la 10.09.2009 deși prin sentința invocată se acordaseră penalități calculate până la 25.10.2011.

Curtea observă însă că este vorba doar de o eroare materială în considerente, astfel încât deși judecătorul sindic face referire, în motivare, la data de 10.09.2009 acordă eficiență deplină sentinței nr. 5453/03.04.2013 a Judecătoriei C., dispunând înscrierea la masa credală a creditoarei cu întreaga sumă stabilită prin respectiva hotărâre judecătorească( scăzând valoarea bunului vândut) sumă calculată până la 25.10.2011.

Așa cum susține chiar recurenta prin motivele de recurs, obligațiile contractuale trebuie respectate pe durata de valabilitate a contractului. Odată ce creditorul a optat pentru desființarea contractului de leasing, nicio clauză cuprinsă în acest contract nu mai produce efecte.

Față de considerentele expuse, Curtea apreciază hotărârea instanței de fond legală și temeinică, urmând ca, în baza art. 312 C.pr. civ. recursul formulat de creditoarea M. L. IFN (ROMÂNIA ) SA să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea M. L. IFN (ROMÂNIA ) SA, cu sediul în București, sector 1, .. 90-92, împotriva sentinței nr. 621/2014 din data de 31 martie 2014, pronunțată de Tribunalul D. Secția a-II-a Civilă, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata debitoare . prin administrator judiciar AMT SERVICII INSOLVENȚĂ SPRL, cu sediul în C., Calea Unirii, nr.30, ., intimata creditoare ., cu sediul în C., ., județul D. și administratorul special D. V., cu domiciliul în C., .. J3, . D..

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 09 Octombrie 2014.

PREȘEDINTE,

S. L.

JUDECĂTOR,

C. P.

JUDECĂTOR,

A. C.

GREFIER,

N. B.

Red. Jud S.L.

Jud. fond A.G.M.

Tehnoredactat V.S./2ex.

N.B. 15 Octombrie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei. Sentința nr. 621/2014. Curtea de Apel CRAIOVA