Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1064/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1064/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 04-10-2013 în dosarul nr. 30/99/2012/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1064/2013
Ședința publică de la 04 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. P.
Judecător G. P.
Judecător E. G.
Grefier I. P.
S-a luat spre examinare recursul formulat de către Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași împotriva sentinței civile nr. 796 din 7.05.2013 pronunțate de Tribunalul Iași în dosarul nr._, intimați fiind V. F. și V. F., având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că: dosarul este la prim termen; s-a solicitat judecata în lipsă.
Instanța constată că recursul este declarat în termen, motivat, iar motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, urmând a fi analizate și potrivit art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă.
Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la acesta.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 796/7 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Iași s-a respins acțiunea formulată de reclamanta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași, privind stabilirea răspunderii personale a pârâtei V. F..
Pentru a pronunța această sentință tribunalul reține următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 926/29.05.2012 irevocabilă prin nerecurare a fost deschisă procedura generală a insolvenței împotriva debitorului S.C. Clasic taxi S.R.L., cu sediul în Iași, ., ..Iași, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J_, CUI_ constatându-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.33 al.6 din Legea nr. 85/2006.
Tabelul creditorilor definitivat cuprinde creanțele a 2 creditori: Administrația Finanțelor Publice Iași, în valoare de 125.319 lei și . valoare de 385,11 lei.
La data de 07.09.2012 a fost înregistrat raportul asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția insolvenței, în cuprinsul căruia administratorul judiciar menționează faptul că insolvența se datorează ineficientei utilizări a resurselor existente care a condus la acumularea de datorii către stat și terți, lipsei de eforturi din partea administratorului în redresarea societății fonduri insuficiente pentru susținerea activității și disponibilități bănești reduse .
Nu au fost identificate cazuri de atragere a răspunderii personale a asociaților.
Potrivit informațiilor furnizate de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași, societatea debitoare s-a înmatriculat la data de 05.04.2006, având ca administrator pe pârâtă.
În drept, pentru a fi atrasă răspunderea personală a administratorului unei societăți în baza dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 cu modificările ulterioare, este necesar ca partea interesată să facă dovada îndeplinirii condițiilor art. 998 Cod Civil, respectiv a existentei unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, existentei unui raport de cauzalitate între fapta ilicita și prejudiciu și a vinovatei celui care a cauzat prejudiciul respectiv. Caracterul special al reglementarii invocate in cauza constă in aceea ca aprecierea culpei persoanei chemata sa răspundă este făcută in concreto, cerându-se o cauzalitate specifica intre fapta si prejudiciu, respectiv faptele enumerate, in măsura in care au fost săvârșite culpabil si au cauzat un prejudiciu, sa fi fost in măsura sa contribuie la ajungerea societății debitoare in insolvența.
Textul de lege menționat cu privire la răspunderea membrilor organului de conducere nu instituie o răspundere obiectivă pentru prejudiciul reprezentând totalul creanțelor creditorilor participanți la procedura insolvenței, ci o răspundere în care faptele imputate trebuie dovedite, atât în fapt, cât și în drept, sub aspectul condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale reglementate de dispozițiile art. 998-999 Cod civil, cât și sub aspectul condițiilor speciale prevăzute în textul legii pentru fiecare dintre faptele enumerate, condițiile generale ale răspunderii civile delictuale urmând a dobândi particularități specifice în funcție de cazul reglementat în textul legii.
Nu există instituită prin lege o „prezumție legală de vinovăție și răspundere” în sarcina administratorului societății debitoare.
Analizând condițiile răspunderii delictuale speciale, s-au reținut:
Pârâtei i se impută săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit a, c și d din Legea insolvenței, respectiv:
• 138 lit. a: a folosit bunurile și creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane
• 138 lit. d: a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
• 138 lit c: a dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți.
Nu s-a probat de către reclamant că, într-adevăr, pârâta „a ținut o contabilitate fictivă” sau că „nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea în condițiile în care însuși lichidatorul judiciar susține în raportul cauzal inițial că i-au fost puse la dispoziție toate documentele contabile ale societății și toate înscrisurile solicitate de administratorul judiciar.
Ca urmare, nu s-a putut reține lipsa de colaborare din partea pârâtei și deci nici faptul că această conduită a generat starea de insolvență a debitoarei.
De asemenea, potrivit extrasului de la Oficiul Registrului Comerțului Iași au fost depuși indicatorii financiari la Oficiul Registrului Comerțului inclusiv pe anul 2010 .
În consecință, nu exisă elemente pentru reținerea săvârșirii faptei prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d.
Cu privire la fapta de la art. 138 lit.a:
Instanța a apreciat că activitatea pârâtei nu se încadrează în dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a, referitoare la folosirea bunurilor sau creditelor societății în folosul său, în condițiile în care datele din bilanțurile aferente anilor 2008-2009,se constată existența unor active de o valoare foarte mică ( stocuri și disponibilități în casă și conturi la bănci ), sume cu care nu s-ar fi putut acoperi nici măcar 1% din totalul datoriilor evidențiate în bilanțurile contabile la aceiași dată.
Împrejurarea că societatea debitoare avea de recuperat creanțe, nu intra în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 138 alin 1 lit. a din legea insolventei, situația de fata neputând fi asimilată cu folosirea bunurilor persoanei juridice în folosul propriu al pârâtului sau în interesul altei persoane, întrucât între cele doua fapte nu există similitudine.
Deși împrejurarea că aceste creanțe existau în patrimoniul debitoarei poate naște un început de dovadă în sensul dispozițiilor art. 138 al 1 lit. a, fără alte probatorii și elemente care să ateste împrejurarea că aceste creanțe ar fi fost folosite cu scopul de a crea profit în folosul administratorului sau al unei alte persoane, nu poate constitui temei suficient pentru atragerea răspunderii pârâtului.
A mai reținut instanța de fond ca datele din bilanțul din 2007 sunt irelevante raportat la momentul instalării insolvenței, deoarece din analiza documentelor atașate declarației de creanță a creditorului majoritar ( reclamantul din prezenta cauză) în cauză rezultă că datoriile societății sunt ulterioare anului 2008 (toate titlurile executorii sunt ulterioare acestui an). Prin urmare, nu există elemente pentru a se reține în sarcina pârâtei săvârșirea acestei fapte.
A reținut instanța că nu sunt întrunite elementele faptelor de la art. 138 lit. c din Legea nr.85/2006 .
Astfel, nesesizarea instanței pentru . art. 27 este susceptibilă de aplicarea unei sancțiuni penale, fiind infracțiunea de bancrută reglementată de art. 143 din Legea insolvenței, dar nu reprezintă element al faptei de la lit.c. În plus, se cere ca fapta săvârșită să producă starea de insolvență, or nedeclararea acestei stări este ulterioară apariției ei.
Reclamantul nu a mai invocat sau probat alte fapte care să se încadreze în cele două texte de lege.
Pentru aceste motive, instanța a respins cererea reclamantei.
Creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Mun. Iași a declarat recurs și a criticat sentința tribunalului ca fiind nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului, recurenta susține că, potrivit informațiilor DECIMP, la data de 31.12.2008, debitoare avea posibilități financiare să-și onoreze parțial obligațiile fiscale dacă administratorul statutar valorifica stocurile în sumă de 2239 lei și ar fi luat măsurile necesare pentru recuperarea creanțelor în sumă de 11.892 lei.
În casieria societății se găsea, în anul 2007, suma de 130.373 lei, diminuată la sfârșitul anului 2008 la suma de 807 lei.
Recurenta invocă incidența dispozițiilor art. 138 alin.1 lit.c din Legea nr. 85/2006 deoarece pârâta a dat dovadă de pasivitate, neintroducând cererea de intrare în insolvență în temeiul art. 27 alin.1 astfel că societatea a continuat activitatea care ducea în mod vădit la încetarea de plăți.
Împrejurarea că societatea datorează bugetului de stat profit (33.581 lei), TVA (22.105 lei), amenzi (6000 lei), CASS, denotă că debitoarea a desfășurat activitate și a obținut venituri destinate uzului personal al administratorului.
Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și art. 304 indice 1 Cod procedură civilă.
Intimata V. F. nu a depus întâmpinare.
În recurs nu s-au depus înscrisuri noi.
Recursul este nefondat.
Creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtei V. F. pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 alin.1 lit. a, c, d din Legea nr. 85/2006, valoarea masei credale fiind de 125.319 lei.
Este adevărat că dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 pun la dispoziția creditorilor mijloace și instrumente specifice în scopul satisfacerii creanțelor în situația în care starea de insolvență a societății a fost cauzată prin una din faptele prevăzute la alin. 1 al acestui articol din lege. Cu toate acestea, cum în mod judicios a reținut și tribunalul, acțiunea în răspundere civilă fundamentată pe art. 138 are un dublu temei de fapt: starea de insolvență a societății comerciale, asociată cu săvârșirea uneia dintre faptele expres și limitativ prevăzute de articolul de lege, simpla enumerare a unor fapte imputate pârâtelor neputând duce automat la antrenarea acestei răspunderi.
Răspunderea fundamentată pe art. 138, fiind o răspundere civilă delictuală specială (atipică), trebuie îndeplinite condițiile generale ale acestei forme de răspundere civilă pentru ca persoanele prevăzute de text să răspundă cu averea personală pentru datoriile societății pe care au condus-o, și anume: fapta respectivă să fi condus la angajarea societății în stare de încetare de plăți, prin această faptă să se fi produs un anumit prejudiciu creditorilor, între fapta comisă și prejudiciu să existe o legătură cauzală, un raport de cauzalitate, în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu și, nu în ultimul rând, vinovăția autorului.
În speță, potrivit bilanțului contabil pe anul 2008, debitoarea figura cu active circulante în sumă de 3.046 lei și anume: stocuri de 2.239 lei, casă și conturi în bănci de 807 lei.
Cu privire la aceste active, pârâta V. F. nici la fond și nici în recurs nu a justificat situația juridică sau materială a acestora, ceea ce duce la prezumția că le-a folosit în interesul său propriu.
Deși în cauză s-a dovedit săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 alin.1 lit.a din Legea nr. 85/2006 de către intimata V. F. și că prin această faptă s-a cauzat un prejudiciu creditorilor, nu poate fi antrenată răspunderea patrimonială a acesteia deoarece nu există o legătură de cauzalitate între nejustificarea acestor active și ajungerea societății în insolvență deoarece valoarea activelor este nesemnificativă față de valoarea pasivului debitoarei, aspect reținut de instanța de fond.
Cu privire la fapta prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006, prin dispunerea de a continua în interes personal efectuarea unor activități comerciale care duceau în mod vădit la starea de insolvență se înțelege acel ansamblu de activități care, deși sunt vădit prejudiciabile din punct de vedere financiar pentru patrimoniul societății, sunt continuate în mod conștient și voit de membrii organelor de conducere, cu scopul de a obține câștiguri personale.
În speța dedusă judecății, recurenta nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a acestor condiții și, contrar susținerii acesteia, din probele administrate nu rezultă că intimatele au urmărit sistarea activității în scopul falimentării acesteia.
Faptul că chiar administratorul statutar, intimata din prezenta cauză, a creditat societatea, fiind creditorii cu valoarea cea mai mare a creanței, exclude aplicarea art. 138 alin. 1 lit. c, chiar și în lipsa formulării unei cereri de deschidere a procedurii, când starea de insolvență era vădit prezumată.
Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, Codul comercial și Codul civil statuează că mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar și de culpa comisă în executarea contractului. În cazul unui contract de mandat cu titlu oneros, răspunderea mandatarului este apreciată cu mai multă rigurozitate. Mandatul comercial este prezumat a fi cu titlu oneros, iar în cazul răspunderii administratorilor unei societăți comerciale sunt aplicabile dispozițiilor referitoare la mandat.
În speță însă nu se pune problema răspunderii fostului administrator social față de societatea falită, în general, pentru a fi aplicabile aceste prevederi legale, ci posibilitatea atragerii răspunderii personale patrimoniale a acestuia în condițiile speciale ale art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Chiar dacă statul român, prin recurenta din prezenta cauză, a suferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea că debitoarea a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura insolvenței, imposibilitatea recurentei de a-și recupera creanța nu constituie o premisă suficientă pentru a obliga automat fostele administratore sociale la plata creanțelor, această formă de răspundere neputând fi dispusă decât în condițiile statuate de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
În consecință, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul și va menține sentința recurată, în cauză nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 punctul 9 și art. 304 indice 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge Recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași împotriva sentinței civile nr. 796/2013 din 7.05.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 04 octombrie 2013.
Președinte, C. P. | Judecător, G. P. | Judecător, E. G. |
Grefier, I. P. |
Red.P.C.
Tehnored. P.I.
2 ex. – 1.11.2013
Tribunalul Iași – B. R.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Procedura insolvenţei. Sentința nr. 812/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
