Procedura insolvenţei. Sentința nr. 1847/2013. Curtea de Apel IAŞI

Curtea de Apel IAŞI - Sentințe și decizii comerciale / 2013

Sentința nr. 1847/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 19-04-2013 în dosarul nr. 10730/99/2011/a2

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 528/2013

Ședința publică de la 19 Aprilie 2013

Completul compus din:

Președinte G. P.

Judecător C. P.

Judecător E. G.

Grefier L. R.-C.

S-a luat spre examinare recursul formulat de A. O. – S. împotriva sentinței civile 1847/18.12.2012 pronunțată de Tribunalul Iași, intimat .” SRL - prin administrator judiciar „C. I.” SPRL, având ca obiect procedura insolvenței.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de_, susținerile apărătorilor părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, la solicitarea acestora pentru a depune concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași sub nr._, la data de 07.08.2012,– Filiala Iași, „C. I.” SPRL, în calitate de administrator judiciar al debitoarei S.C. „ A. & C. Impex” S.R.L., a chemat în judecată pârâții: .” SRL cu sediul în Iași, . ., ., reprezentată prin administrator special, A. S., și A. O. S., solicitând:

- anularea transferului de drepturi patrimoniale având ca obiect autoturismul Skoda O., identificat cu nr. TMBBS41Z_, înstrăinat conform facturii nr. 422/29.06.2010 pentru suma de_,32 lei, inclusiv TVA, prin vânzare directă către pârâta A. O. S..

- repunerea părților în situația anterioară vânzării cu revenirea bunului în patrimoniul debitoarei sau plata către debitoare a contravalorii acestor bunuri de la data vânzării conform art. 83 al.1 din Legea insolvenței,

- anularea eventualelor acte subsecvente vânzării

În drept, s-au invocat prevederile art. 79, art. 80 al.1 lit. b și c, art. 83 al. 1 teza I, al.2 și art. 85 din Legea insolvenței.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că debitoarea a avut în proprietate autoturismul menționat, pe care l-a înstrăinat către pârâta A. O. S., la data de 29.06.2010 .

Procedura insolvenței împotriva debitoarei a fost deschisă la data de 10.01.2012.

A arătat reclamantul că vânzarea bunului este făcută prin acte frauduloase în dauna creditorilor. Vânzarea s-a făcut în perioada suspectă, respectiv în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii. De asemenea, vânzarea este făcută prin operațiuni comerciale în care prestația debitorului depășește vădit pe cea primită, având în vedere că s-a procedat la vânzarea autoturismului direct către pârâtă și nu prin organizarea unei licitații. Mai mult, rezultă din evidența contabilă a debitoarei că pârâta nu a achitat nici măcar suma derizorie ce s-a stabilit pentru acest autoturism, figurând la data de 31.12.2011 cu un rest de plată de 1994,32 lei.

S-a susținut că vânzarea este făcută cu intenția tuturor părților implicate de a sustrage aceste bunuri de la urmărirea creditorilor. Vânzarea a fost perfectată când societatea era în stare de insolvență, perioada vânzării, modalitatea de vânzare (direct către o persoană care avea același domiciliu ca și sediul societății pârâte), conducând toate la concluzia că intenția părților a fost să scoată activul din patrimoniul societății.

Recurentul a depus în susținere: relații de la Oficiul Registrului Comerțului cu privire la debitoare, facturile privind vânzarea autovehiculului, carte de identitate, relații D.E.F.P.L. Iași, extrase de pe site-urile de specialitate privind vânzarea autovehiculelor.

Pârâții nu au formulat întâmpinare și nu au solicitat administrarea de probatorii în prezenta cauză.

Tribunalul Iași, prin sentința civilă nr. 1847/2012 din 18.12.2012, a admis cererea formulată de „C. I.” SPRL - Filiala Iași, în calitate de administrator judiciar al debitoarei S.C. „A. & C. Impex”S.R.L., în contradictoriu cu pârâții: .” SRL, reprezentată prin administrator special, A. S., și A. O. S..

S-a dispus anularea vânzării privind autoturismul „Skoda O.” identificată cu nr. TMBBS41Z_, înstrăinat conform facturii FF nr. 422 din 29.06.2010 pentru prețul de 11.394,32 lei, inclusiv TVA.

S-a dispus reîntoarcerea bunului în patrimoniul debitoarei, iar în cazul în care bunul nu se mai află în posesia pârâtei A. O. S., a fost obligată pârâta la restituirea valorii bunului la data transferului stabilită, în temeiul art. 83 al 1 din Legea insolvenței.

A fost respinsă cererea reclamantului de anulare a actelor subsecvente vânzării.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că, potrivit informațiilor furnizate de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași, societatea S.C. „A. & C. Impex” S.R.L. s-a înmatriculat la data de 20.05.1997, având ca asociat și administrator pe A. S., respectiv A. E., aceștia schimbându-și funcția de administrator de mai multe ori.

La data de 29.06.2010 erau administratori ambele persoane.Societatea a fost proprietara autoturismului „Skoda O.”, identificat cu nr. TMBBS41Z_, care a fost înstrăinat conform facturii nr. 422/29.06.2010 pentru suma de_,32 lei, inclusiv TVA, prin vânzare directă către pârâta A. O. S..

În drept, potrivit art. 79 din Legea insolvenței, administratorul judiciar/lichidatorul poate introduce acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii insolvenței.

Conform art. 80 al.1 lit. b și c, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar poate introduce acțiuni pentru anularea constituirilor ori transferurilor de drepturi patrimoniale către terți și restituirea de către aceștia a bunurilor transmise și valorii altor prestații efectuate, realizate de debitor prin următoarele acte:

Lit. b: operațiuni comerciale în care prestația debitorului depășește vădit pe cea primită, efectuate în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii.

Lit. c: acte încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenția tuturor părților implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile.

Conform art. 85 al.3, dacă sunt îndeplinite condițiile art. 79 și 80, se instituie o prezumție relativă de fraudă în dauna creditorilor, care poate fi răsturnată de debitor.

Art. 79 din Legea 85/2006 reglementează actele juridice încheiate prin fraudarea drepturilor debitorului insolvent care nu pot fi încadrate în prevederile art. 80, astfel încât art. 79 are caracter subsidiar de aplicare în raport cu art. 80, astfel încât instanța va analiza mai întâi incidența art. 80, apoi a art. 79.

Art. 80, pe de altă parte, reglementează cazuri de anulare a unor acte, parte din cele enumerate nefiind acte frauduloase, parte(c sau g) fiind frauduloase.

Distincția dintre cele două texte de lege există, însă, pe planul probatoriului ce urmează a se administra. Pentru art. 79 din Legea insolvenței, printre condițiile de exercitare a acțiunii este caracterul fraudulos al actului, iar odată dovedit acest caracter, se aplică prezumția de la art. 85 al.3, anume prezumția relativă de fraudă în dauna creditorilor. Pentru art. 80, nu este necesară proba caracterului fraudulos al actului, pentru că legea instituie această prezumție prin natura actelor reglementate de acest text de lege.

Pentru reținerea art. 80 al.1 lit. b și c, reclamantul nu este ținut să probeze caracterul fraudulos al actului, ci doar prejudicierea creditorilor, care este prezumată, conform art. 85 al.3, prezumție care nu a fost înlăturată de debitor, care nici măcar nu a formulat întâmpinare în cauză.

Cu privire la incidența în cauză a dispozițiilor art. 80 al. 1 lit. b și c, s –a constatat că vânzarea a avut loc în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii insolvenței. Este necontestată de pârâta A. O. S. transmiterea dreptului de proprietate asupra autoturismului.

Pentru art. 80 al. 1 lit. c, reclamantul este ținut a proba că actul s-a încheiat în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenția tuturor părților implicate de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza drepturile. Prima condiție s-a apreciat ca fiind întrunită în cauză. Frauda există în cazul acestui text de lege dacă cumpărătorul cunoștea starea de insolvență a debitorului în momentul încheierii actului. Cu privire la intenția comună a părților contractante de a sustrage bunul de la urmărire, instanța a apreciat că și aceasta este întrunită. Astfel, instanța a avut în vedere că pârâta, care a cumpărat bunul, avea la acel moment același domiciliu cu domiciliul administratorului societății vânzătoare, care cunoștea situația debitoarei din punct de vedere economic și financiar. Din analiza înscrisurilor ce formează probatoriile declarațiilor de creanță, a rezultat că sumele înscrise în tabelul creditorilor debitoarei S.C. „A. & C. Impex” S.R.L. reprezintă obligații născute sau asumate în timpul în care d-na G. E., semnatara facturii nr. 422/29.06.2010 din partea vânzătoarei, a avut calitatea de administrator. Aceasta a cunoscut datoriile societății, în perioada lor fiind instalată starea de insolvență. Prin urmare, s-a reținut că și condițiile acestui text de lege sunt întrunite.

S-a reținut, așadar, ca fiind incidente în cauză dispozițiile art. 80 al.1 lit. c, anume încheierea actului cu intenția tuturor părților implicate de a sustrage bunuri de la urmărirea de creditori.

Procedura insolvenței împotriva debitoarei s-a deschis la 10.01.2012, prin urmare, actele de vânzare cumpărare sunt încheiate în perioada suspectă.

Cu privire la cea de a doua condiție, a fraudării creditorilor, art. 85 al. 3 din Legea insolvenței instituie o prezumție relativă de fraudă, pe care debitorul nu a înlăturat-o.

Intenția părților contractante rezultă din împrejurarea că, anterior introducerii la instanță a cererii de deschidere a procedurii insolvenței ( 08.08.2011 ), administratorul statutar al debitorului a efectuat vânzarea autoturismului în discuție către un pârât care avea același domiciliu ca și administratorul statutar și care cunoștea, fără îndoială, situația financiară a debitoarei.

Chiar în cazul neincidenței art. 80 al.1 lit. c, s –a apreciat că incident este art. 79 din Legea insolvenței, pentru care sunt îndeplinite următoarele condiții:

- actul este fraudulos,

- a fost încheiat în frauda creditorilor,

- actul a fost încheiat în perioada suspectă (cei trei ani anteriori deschiderii procedurii insolvenței).

Și pentru acest text de lege este incident art. 85 al. 3 din Legea insolvenței care instituie o prezumție relativă de fraudă, pe care debitorul nu a înlăturat-o.

În plus, actul a fost fraudulos încheiat. Pentru a fi fraudulos, actul trebuie să fie încheiat cu rea credință, în scopul, cu intenția de a leza drepturile unei persoane, de a provoca altuia o pagubă. Ori, pe lângă faptul că actul a fost încheiat în perioada în care societatea înregistra mari pierderi financiare ( conform indicatorilor financiari pe anii 2008-2009 ,anexe la raportul cauzal – filele 45, vol. II, dosar de procedură ), actul s-a încheiat între pârâta persoană fizică și societatea debitoare, condusă de o persoană care cunoștea situația societății, și care avea același domiciliu cu cumpărătorul ( de fapt, administratorii debitoarei erau părinții cumpărătoarei ), intenția fiind evidentă de a sustrage bunul de la urmărire.

Pentru aceste motive, instanța a admis cererea și a dispus anularea vânzării autoturismului, cu consecințele prevăzute de art. 83 din Legea insolvenței.

Întrucât nu s-a făcut dovada existentei unor acte subsecvente vânzării, această cerere a fost respinsă.

A. O. E. a declarat recurs, considerând că sentința tribunalului este nelegală și netemeinică.

În motivarea recursului, ea invocă nerespectarea procedurii de citare a sa în cadrul lucrărilor Dosarului nr._, deoarece nu a primit acțiunea introdusă de intimată, nu a fost citată legal pentru niciunul dintre temenele acordate de instanță pentru soluționare, ea neavând cunoștință de existența acestui dosar pe rolul Tribunalului Iași. Ca urmare, nu i s-a respectat dreptul la apărare, fiind încălcat și principiul contradictorialității.

În acest sens, invocă recurenta prevederile art. 6 din CEDO, privitoare la dreptul la un proces echitabil și solicită casarea sentinței tribunalului și trimiterea spre rejudecare a cauzei la Tribunalul Iași - secția a II - a civilă - faliment.

Pe fondul cauzei, recurenta a solicitat să se constate faptul că sentința civilă nr. 1847/2012 se întemeiază doar pe prezumții rezultate în urma nedepunerii întâmpinării și a neformulării de apărări de către ea împotriva cererii lichidatorului. Aceste prezumții sunt relative, nicidecum absolute și consideră că nu pot justifica hotărârea de anulare a transferului de patrimoniu.

Învederează recurenta că, la data achiziționării autoturismului marca Skoda O. de la ., acesta se afla într-un stadiu avansat de uzură. Parbrizul necesita înlocuire, trebuia reparat sistemul de injecție și avea probleme cu cutia de viteze. Astfel, dat fiind valoarea estimată a reparațiilor - circa 25.000 lei - valoarea de vânzare a fost stabilită mai scăzută față de valoarea unui astfel de bun ce ar fi funcționat în parametri normali. Din acest motiv, recurenta arată că a achiziționat autovehiculul la un preț ceva mai mic decât cel practicat pe piață, ea intenționând sa îl repare în timp, în funcție de veniturile sale.

Pentru a declara un act ca fiind întocmit în scopul fraudării creditorilor, lichidatorul trebuia să dovedească acest fapt. Recurenta arată că a achitat factura integral, iar sumele de bani au intrat în casieria societății, apoi s-au utilizat de către firmă pentru plăți către furnizori. Aceste sume de bani nu au fost scoase, ulterior, de administratorii societății pentru uz personal - fapt ce ar fi dus la dovedirea actului fictiv în frauda creditorilor - ci la plăți reale. Or, dacă au existat sumele de bani în real, nu putea fi argumentată teza existenței actului fictiv, cu atât mai puțin se poate reține că vânzarea s-a realizat in frauda creditorilor. Cu sumele astfel obținute din vânzarea bunului mobil, societatea a procedat la acoperirea de datorii înregistrate tot către creditori.

Lichidatorul invocă relația de rudenie dintre recurentă și administratorul societății ca motiv de susținere a tezei existenței actului fictiv. Cu toate acestea, niciun text de lege nu împiedică administratorul unei societăți comerciale să vândă bunuri către rudele sale, cu atât mai mult cu cât încasează sume de bani pentru a plăti furnizorii societății. Pretinde recurenta că a cumpărat un bun aflat în stare avansată de uzură, plătind o sumă de bani, obligându- se astfel și la efectuarea unor investiții însemnate, ulterioare, în reparații. De altfel, din cunoștințele recurentei, la data achiziționării bunului societatea nu era în stare de insolvență, ci își derula activitatea curentă, astfel că nu se poate reține că s-a încercat în acest fel fraudarea creditorilor.

Instanța de fond a reținut nefondat că actul a fost fraudulos încheiat, menționându-se existența relei-credințe la întocmirea lui. Silogismul juridic utilizat în speță nu are legătură cu textul legal. Astfel, instanța prezumă faptul că recurenta, având o relație de rudenie cu asociații societății, ar fi avut cunoștință de starea economică a firmei și că, implicit, ar fi existat o înțelegere intre toate părțile contractante de a sustrage bunul de la urmărire. Nu se face referire nicăieri că nu ar fi achitat valoarea reală a bunului dobândit, condiție necesară pentru ca acțiunea lichidatorului să fie admisibilă, conform art. 84 din Legea 85/2006. Cu toate acestea, în disprețul dispozițiilor legale, instanța de fond a reținut reaua-credința fără a se face dovada existenței acestei culpe, conform art. 83 din lege. Recurenta pretinde că lichidatorul nu a făcut dovada valorii presupus reale a bunului pentru ca, în aplicabilitatea art. 83 din Legea 85/2006, să fie calculată diferența de valoare care a dus la presupusa sa îmbogățire fără just temei.

Ca urmare, solicită recurenta să se constate că nu au fost îndeplinite condițiile obligatorii impuse de legiuitor la art. 79 - nefiind dovedit caracterul fraudulos al actului de vânzare - cumpărare al vehiculului, cum nu au fost îndeplinite nici condițiile art. 80 alin. b și c din Legea 85/2006. Astfel, solicită să se constate că prestația debitoarei nu depășește în mod vădit pe cea primită - vehiculul achiziționat fiind distrus (așa cum a dovedit cu înscrisuri), precum și pentru faptul că bunul nu era nou, ci un vehicul uzat, cu un grad de uzură avansat, fiind, de altfel, amortizat in contabilitatea societății in procent de aprox. 80%. Recurenta apreciază că nu se pot aplica speței de față nici dispozițiile punctului c al art. 80, lichidatorul nedovedind în niciun fel intenția tuturor părților de la a sustrage bunul in defavoarea creditorilor. Dacă aveau vreo intenție in acest sens, nu ar mai fi fost utilizat prețul obținut de către societate, la plata unor datorii către creditori.

Legal citați, intimații nu au formulat întâmpinări în cauză, însă „C. I. ” SPRL a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului declarat de A. O. S..

În recurs au fost administrate înscrisuri noi.

Examinând recursul declarat prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale în materie, Curtea constată că acesta este întemeiat

În acest sens, instanța de recurs reține că, prin cererea cu care a învestit instanța de fond, „C. I. ” SPRL, în calitate de administrator judiciar al debitoarei .” SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâții, .” SRL, prin administrator special –A. S. -, și A. O. – S.:

- anularea eventualelor acte subsecvente vânzării

Reclamantul și –a fundamentat juridic pretențiile pe prevederile art. 79, art. 80 al.1 lit. b și c, art. 83 al. 1 teza I, al.2 și art. 85 din Legea insolvenței.

Astfel, potrivit art. 79 din Legea nr. 85/2006, administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul judiciar poate introduce la judecătorul sindic acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii.

Această acțiune este, ca natură juridică, o acțiune revocatorie specială, de natură sui generis, care împrumută, cu unele derogări, elementele din acțiunea pauliană din dreptul comun. Pentru admisibilitatea acesteia, este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții

- actul juridic a cărui anulare se solicită să fie un act fraudulos. Această condiție impune ca, prin actul încheiat, debitorul să fi urmărit fraudarea intereselor creditorului - creditorilor, indiferent dacă terțul dobânditor a avut și el acest scop sau nu. Ca atare, este necesar ca debitorul să urmărească sau, cel puțin, să conștientizeze că actul încheiat va conduce total sau parțial la destabilizarea activității sale,patrimoniul său ajungând la o insuficiență de fonduri bănești disponibile.

- actul juridic a cărui anulare se solicită să aibă ca efect prejudicierea creditorilor . În materia procedurii insolvenței, prejudiciul se raportează la masa creditorilor ale căror interese sunt apărate de administratorul judiciar –lichidator sau de comitetul creditorilor, iar existența acestuia nu este prezumată, ci trebuie să fie dovedită de către titularul acțiunii.

- complicitatea terțului dobânditor la fraudă – care este prezumată numai în cazul art. 80 din lege.

- să nu fi intervenit decăderea

- actul juridic a cărui anulare se cere să fi intervenit în perioada suspectă, adică cu trei ani înaintea datei deschiderii procedurii.

În prezenta cauză, reclamantul intimat nu a produs nicio probă din care să rezulte îndeplinirea cumulativă a condițiilor stabilite de acest text. Astfel, nu s-a dovedit că, la data transferului de drepturi patrimoniale având ca obiect autoturismul Skoda O., cu prețul de_,32 Euro, vânzătoarea .” SRL, prin administrator statutar –A. S. – ar fi urmărit sau, cel puțin, ar fi conștientizat că acest act pe care l-a încheiat va conduce total sau parțial la destabilizarea activității sale, patrimoniul său ajungând la o insuficiență de fonduri bănești disponibile.

Este adevărat că, .” SRL a achiziționat autoturismul Skoda O. la data de 10.07.2009, cu prețul de_,05 lei, conform facturii de la fila 12 dosar fond.

Însă, Curtea reține că, la momentul încheierii contractului de vânzare – cumpărare cu recurenta – 29.06.2010 -, societatea vânzătoare avea deja o insuficiență de fonduri bănești disponibile, transmiterea dreptului de proprietate asupra autoturismului realizându-se – potrivit deciziei administratorului statutar din data de 10.06.2010 – datorită stării de uzură a bunului, precum și datorită faptului că .” SRL nu dispunea de suma de bani necesară remedierii defecțiunilor înregistrate de autoturism în perioada celor patru ani de exploatare intensă, sumă care era de_,75 lei, conform ofertei de preț din data de 2.06.2010, făcută de .” SRL .

Totodată, recurentul intimat nu a dovedit nici complicitatea terțului dobânditor la încheierea actului juridic pretins fraudulos, recurenta dobândind proprietate asupra unui autoturism defect, cu prețul de_,32 Euro, în condițiile în care .” SRL evaluase reparațiile necesare aducerii acestuia în stare de funcționare, la prețul de_,75 lei, conform ofertei de preț mai sus menționate.

Curtea constată că, potrivit art.80 alin.1 lit. c din Legea nr.85/2006, administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul sindic acțiunea pentru anularea transferurilor patrimoniale către terți cu intenția părților implicate de a sustrage bunurile de la urmărire de către creditori, iar art.80 alin.1 lit. b prevede că sunt supuse anulării operațiunile comerciale în care prestația debitorului depășește vădit pe cea primită.

Astfel, art. 80 litera c reglementează acțiunile de anulare a constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terți și pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise și a valorii altor prestații executate, realizate de debitor prin acte încheiate în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenția tuturor părților implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile.

În cazul art.80 alin.1 lit. c din Legea nr.85/2006, legiuitorul cere, de asemenea, complicitatea terțului cocontractant la fraudă, aspect ce nu a fost dovedit, în prezenta cauză. Concluzia Curții este determinată de faptul că complicitatea terțului la fraudă presupune intenția acestuia de a prejudicia creditorii, în înțelegere frauduloasă cu debitorul, adică presupune existența unei acțiuni concertate de fraudă.

În speța, nu s-a dovedit că pârâții ar fi înstrăinat autoturismul de la unul la altul printr-o acțiune concertată de fraudă a intereselor creditorilor, atât timp cât recurenta a depus la dosarul cauzei chitanțele: nr. 141/6.08.2010, nr. 142/19.08.2010, nr. 143/1.10.2010, nr. 144/4.10.2010, nr. 145/20.10.2010, nr.151/23.12.2010, nr.154/23.02.2010, nr.156/28.02.2011, cu care a făcut dovada achitării integrale a prețului autovehiculului cu mult înainte de promovarea acțiunii deduse prezentei judecăți.

Curtea apreciază că, în acest caz, prezumția de fraudă nu se extinde la terțul dobânditor, conform art. 85 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, astfel că se impunea dovada acesteia în privința cumpărătorului, ceea ce nu s-a întâmplat nici la instanța de fond și nici în calea de atac a recursului.

Textul art. 80 litera b din Legea nr.85/2006 se referă la diferența vădită de valoare între prestații în defavoarea debitoarei, iar prejudiciul, care nu se produce direct în patrimoniul debitoarei, ci se reflectă asupra creditorilor, reprezintă tocmai disproporția de valoare între prestații.

În prezenta cauză, nu s – a dovedit că, prin încheierea actului de vânzare - cumpărare a autoturismului Skoda O., cu prețul de_,32 Euro, în condițiile în care acesta necesita reparații, evaluate de o firmă de profil la_,75 lei, ar exista o disproporție vădită de valoare între prestații, în defavoarea .” SRL, administratorul judiciar nesolicitând efectuarea unei expertize tehnice care să determine valoarea reală a bunului din momentul încheierii actului pretins fraudulos, în condițiile convenite de către părțile cocontractante.

În consecință, Curtea reține că tribunalul a procedat la aplicarea greșită a prevederilor art. 80 al.1 lit. c, ale art. 79 și ale art. 85 al. 3 din Legea insolvenței, astfel că, în speță, este incident motivul de recurs înscris în art. 304 punctul 9 din Codul de procedură civilă.

Față de cele ce preced, în baza art. 312 alin.1 teza I din Codul de procedură civilă, se va admite recursul declarat de A. O. – S. și se va reforma în tot sentințe atacată, în sensul respingerii acțiunii promovate de „C. I.” SPRL – Filiala Iași, în calitate de administrator judiciar al .” SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de A. O. – S. împotriva sentinței civile nr. 1847/2012 din 18.12.2012 a Tribunalului Iași, sentință pe care o modifică în tot.

Respinge cererea formulată de „C. I.” SPRL – Filiala Iași, în calitate de administrator judiciar al .” SRL, în contradictoriu cu pârâta A. O. – S..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi – 19.04.2013.

Președinte,

G. P.

Judecător,

C. P.

Judecător,

E. G.

Grefier,

L. R.-C.

Red și tehnored jud PG_

Tehnored gref RCL_

2 EX

Jud fond B. R.

← Procedura insolvenţei. Sentința nr. 812/2013. Curtea de Apel IAŞI		Procedura insolvenţei. Sentința nr. 44/2013. Curtea de Apel IAŞI →

Procedura insolvenţei. Sentința nr. 1847/2013. Curtea de Apel IAŞI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei. Sentința nr. 1847/2013. Curtea de Apel IAŞI