Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1199/2013. Curtea de Apel IAŞI

Decizia nr. 1199/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 23-10-2013 în dosarul nr. 11125/99/2011/a1

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1199/2013

Ședința publică de la 23 Octombrie 2013

Completul compus din:

Președinte: V. O.

Judecător: C. A.

Judecător: V. C.-S.

Grefier: A. H.

S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași împotriva sentinței civile nr. 727 din 23 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția II Civilă – F., intimați fiind D. F. și C. C. P., având ca obiect angajarea răspunderii conform art. 138 din Legea nr. 85/2006.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile litigante.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul este la al doilea termen de judecată și că se solicită judecata în lipsă.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată recursul în stare de judecată și văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, a rămas în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA DE APEL:

Prin cererea înregistrată la data de 12.05.2012 sub nr._ /a1, creditoarea Administrația Finanțelor Publice a municipiului Iași a chemat în judecată pe pârâții D. Frăsina și C. C.- P., în calitate de administratori ai societății ., solicitând stabilirea răspunderii personale a acestora în baza art. 138 din Legea nr. 85/2006.

Prin sentința civilă nr. 727 din 23 aprilie 2013 a Tribunalului Iași – Secția II civilă – faliment s-a respins acțiunea formulată de reclamanta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași în contradictoriu cu pârâta D. Frăsina, cu domiciliul în . .

Admite acțiunea reclamantului ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI IAȘI, cu sediul în Iași, .. 26, privind stabilirea răspunderii personale a pârâtului C. C.- P., domiciliat în C., loc. O., . .

Stabilește în baza art. 138 lit a și d din L.85/2006, răspunderea personală a pârâtului C. C.- P. pentru pasivul rămas neacoperit al debitorului S.C. MIR F. S.R.L., cu sediul în Iași, ..3, ., înregistrată la Registrul Comerțului cu nr.J_, CUI_ , în sensul că obligă pârâtul să acopere suma de 142.936 lei, așa cum rezultă din tabelul definitiv al creanțelor debitorului.

Respinge acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâtul C. C.- P. pentru faptele de la art. 138 c din L.85/2006.

În temeiul dispozițiilor art. 142 din Legea privind procedura insolvenței, executarea silită a prezentei sentințe se va efectua în condițiile art. 142 alin. 2 la cererea creditorilor, de către executorul judecătoresc, în temeiul tabelului definitiv de creanțe pus la dispoziția lor de către administratorul judiciar, conform Codului de procedura civilă.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că în ceea ce o privește pe pârâta D. Frăsina, nu se poate reține împotriva acesteia aplicarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 cât timp aceasta s-a retras din societate, atât din calitatea de asociat, cât și din cea de administrator la data de 8.08.2006, iar declarația de creanță a unocului creditor nu cuprinde și sume aferente perioadei în care acest pârât a avut calitatea de administrator.

Cu privire la pârâtul C. C. – P. s-a probat de către reclamant că într-adevăr pârâtul a ținut o contabilitate fictivă și nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, reținându-se în raportul de inspecție fiscală parțială nr. C-6177/29.09.2008 că societatea a desfășurat o activitate defectuoasă, activitate care nu a fost înregistrată în contabilitatea debitoarei.

S-a reținut în sarcina pârâtului C. C. – P. săvârșirea faptelor prev. în art. 138 litera a și d din Legea nr. 85/2006.

Împotriva sentinței civile nr. 727 din 23 aprilie 2013 a Tribunalului Iași Secția II civilă – faliment a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a municipiului Iași.

Se critică decizia recurată pentru următoarele motive:

- se solicită ca și administratorul D. Frăsina să fie obligat în solidar să răspundă alături de C. C. – P. pentru pasivul debitoarei format din creanțele înscrise în tabelul creditorilor.

- nu s-a avut în vedere că administratorul D. Frăsina s-a sustras sistematic de la efectuarea controlului tocmai pentru a ascunde și eventualele venituri pe care organul fiscal ar fi avut posibilitatea de a recurge la măsura confiscării, acestea fiind obținute în mod nelegal.

- administratorul D. Frăsina s-a retras din societate la data de 8.08.2006, ceea ce duce la concluzia că mare parte din creanța anunțată de creditorul bugetar A.F.P. Iași – D.G.F.P. rezultă din activitatea desfășurată de aceasta.

- faptul că au fost cesionate părțile sociale imediat după tranzacțiile realizate cu . B. și neînregistrarea facturilor în evidența contabilă scoate în relief conduita culpabilă a pârâtei D. Frăsina, faptele săvârșite încadrându-se în art. 138 alin. 1 litera a și c din Legea nr. 85/2006, prin acestea aducând societatea în incapacitate de plată.

- prin urmare, chiar dacă din cererea de creanță nu rezultă în concret defalcarea obligației de plată la data cesiunii părților sociale, din actele dosarului rezultă că mare parte din creanță a fost generată de activitatea generată de societate sub conducerea administratorului – pârât D. Frăsina.

Ca atare, se poate reține răspunderea pârâtei D. Frăsina pentru săvârșirea faptelor prev. de art. 138 literele a, c și e din Legea nr. 85/2006.

Recursul formulat este neîntemeiat.

Răspunderea delictuală specială pentru pretinsele fapte săvârșite de pârâta D. Frăsina în condițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu a fost dovedită.

Astfel, nu s-a dovedit că administratorul D. Frăsina până la data de 8.08.2006 a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane.

Ca atare, nu se poate reține în sarcina administratorului D. Frăsina săvârșirea faptelor prev. de art. 138 litera a din Legea nr. 85/2006.

Nu s-a dovedit de asemenea că intimata D. Frăsina ar fi dispus în interes personal continuarea unei activități care duce, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți sau că a deturnat sau a ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia.

Prin urmare, nu se poate reține în sarcina pârâtei nici faptele prev. de art. 138 litera c și litera e din Legea nr. 85/2006.

În raport de toate aceste considerente, nu poate fi atrasă răspunderea solidară și a pârâtei – intimate D. Frăsina pentru plata pasivului debitoarei ..

Văzând și dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă, se va respinge recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași împotriva sentinței civile nr. 727 din 23.04.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția II Civilă/F., pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi 23 Octombrie 2013.

Președinte,

V. O.

Judecător,

C. A.

Judecător,

V. C.-S.

Grefier,

A. H.

Redactat O.V.

Tehnoredactat A.H.

02 exemplare/19 noiembrie 2013

Tribunalul Iași: B. R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1199/2013. Curtea de Apel IAŞI