Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1088/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1088/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 07-10-2013 în dosarul nr. 11609/99/2011/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1088/2013
Ședința publică de la 07 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. P.
Judecător C.-A. S.
Judecător A. G.
Grefier L. R.-C.
Pe rol se află judecarea recursului declarat de DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI împotriva sentinței civile 859/15.05.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, intimați fiind M. M. D. și R. M. C., având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
Cauza a fost luată spre examinare în ședința publică din data de_, fiind întocmită încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată la data de 05.10.2012, sub nr._, creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași a chemat în judecată pe pârâții M. M. Doruța, domiciliată în Iași, ., ., .>și R. M. C., domiciliat în Iași, ., nr. 11, ., . în calitate de administratori ai societății S.C. Helios Trade S.R.L., solicitând stabilirea răspunderii personale a acestuia în baza art. 138 din Legea 85/2006.
Prin sentința civilă nr. 859/15.05.2013 pronunțată de Tribunalul Iași s-a respins cererea formulată de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:
Pârâților li se impută săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. a, c și d din Legea insolvenței, respectiv:
- 138 lit. a: au folosit bunurile și creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane
- 138 lit. c: au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți
- 138 lit. d: au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Reclamantul a propus un raționament construit doar pe prezumții, astfel: nedepunerea actelor financiare la lichidatorul judiciar și la organele în drept creează prezumția că nu s-a ținut contabilitatea în conformitate cu legea(138 lit. d) și că s-a intenționat să ascundă aspecte ale activității firmei, ceea ce naște la rândul său prezumția că s-a desfășurat comerț în interes personal(138 lit. c) pentru a se însuși rezultatele acestui comerț (138 lit. a).
Prezumțiile nu au putut fi coroborate cu alte probatorii, iar construcția reclamantului nu poate fi însușită de instanță.
Verificând cele ce reclamantul a indicat ca elemente materiale ale faptelor delictuale de la art. 138 și raportul de cauzalitate, judecătorul sindic constată:
Administrarea necorespunzătoare a societății, care ar fi determinat încetarea de plăți, ca și modul de folosire al activelor sau resurselor societății, luarea deciziilor de suspendare a activității reprezintă un management defectuos, care nu este sancționat decât dacă sunt întrunite cerințele răspunderii delictuale speciale.
Nesesizarea instanței pentru . art. 27 este susceptibilă de aplicarea unei sancțiuni penale, fiind infracțiunea de bancrută reglementată de art. 143 din Legea insolvenței, dar nu reprezintă element al faptei de la art. 138 lit. c sau a.
În plus, se cere ca fapta săvârșită să producă starea de insolvență, or nedeclararea acestei stări este ulterioară apariției ei.
Nu s-a probat de către reclamant că, într-adevăr, pârâții „au ținut o contabilitate fictivă” sau că „nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea în condițiile în care însuși lichidatorul judiciar susține în raportul cauzal că, în baza actelor contabile analizate, insolvența s-a datorat unor cauze obiective. S-a arătat expres și faptul că au fost predate documentele contabile.
Faptul că nu s-ar fi depus indicatorii financiari nu s-a probat, dar nu este de natură decât a determina o prezumție simplă de neîndeplinire a unor obligații legale referitoare la obligațiile de îndeplinire a formalităților impuse de legislația specială fiscală, prezumție care prin ea însăși nu este suficientă pentru reținerea săvârșirii faptei prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d.
Pentru invocarea art. 138 lit. a și c, creditoarei ii revenea sarcina de a arata, pe de-o parte, care au fost acțiunile sau inacțiunile pârâților care au avut ca scop satisfacerea unui interes personal, al lor sau al altora, prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. c) si care au dus la falimentul societății si pe de alta parte rolul lor in determinarea falimentului, afirmațiile generice nefiind suficiente, in considerarea specificului răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
S-a făcut trimitere la împrejurarea că în patrimoniul debitoarei erau evidențiate în anul 2007, stocuri în valoare de 3 208 lei și creanțele în valoare de 186 081 lei.
Împrejurarea că o . elemente de activ nu au fost predate lichidatorului judiciar în cadrul procedurii, ar putea fi de natură să atragă aplicarea art. 138 al 1 lit. a din lege, cu condiția ca să se poată concluziona că lipsa acestor bunuri a determinat apariția stării de insolvență.
Se observă însă că reclamanta nu a invocat aplicabilitatea literei a art. 138 cu privire la aceste susțineri, iar pe de altă parte trebuie arătat că sub acest aspect ar fi prezentat interes doar lipsa stocurilor în valoare de 3 208 lei.
Or, o valoare de 3 208 lei, raportată la valoarea totală a pasivului debitoarei nu poate determina concluzia că starea de insolvență a fost cauzată în acest mod.
Referitor la creanțe, împrejurarea ca societatea debitoare avea de recuperat creanțe, nu intra in sfera de aplicare a dispozițiilor art. 138 alin 1 lit. a din legea insolventei, situația de fata neputând fi asimilata cu folosirea bunurilor persoanei juridice in folosul propriu al pârâților sau in interesul altei persoane, întrucât intre cele doua fapte nu exista similitudine.
Dispozițiile art. 138 din lege se refera la bunurile sau creditele persoanei juridice, or in cazul de fata, se sugerează că ajungerea societății debitoare in stare de insolventă se datorează pasivității pârâților in recuperarea unor creanțe ale societății debitoare si prin lipsa documentelor necesare identificării debitorilor.
Deși împrejurarea că aceste creanțe existau în patrimoniul debitoarei poate naște un început de dovadă în sensul dispozițiilor art. 138 al 1 lit. a, fără alte probatorii și elemente care să ateste împrejurarea că aceste creanțe ar fi fost folosite cu scopul de a crea profit în folosul administratorilor sau al unei alte persoane, nu poate constitui temei suficient pentru atragerea răspunderii pârâților.
Împotriva aceste hotărâri a declarat recurs Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași prin reprezentant legal, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta a susținut că a demonstrat întrunirea cumulativa a condițiilor referitoare la răspunderea civila, raportul de cauzalitate dintre faptele si prejudiciile create, fapte ce au fost săvârșite cu intenție.
Netemeinicia soluției instanței de fond, în opinie recurentei, rezultă din faptul ca prezenta obligațiilor fiscale in sarcina debitorului, in calitatea sa de contribuabil, demonstrează ca acesta a desfășurat o activitate comerciala generatoare de venit, conform declarațiilor depuse la organul fiscal si in raport de care s-au calculat aceste obligații si pentru a căror neachitare la termen, se percep accesorii, fapta ce se încadrează in prevederile art. 138 alin. 1 lit. a) si c) din Legea 85/2006 privind procedura insolventei.
Administratorii Mihăila M.-Doruța și R. M.-C. se fac vinovați de un management neperformant si de utilizarea resurselor societății in interes personal, fapt ce a cauzat starea de insolventa.
Împrejurarea ca societatea datorează bugetului de stat impozit pe veniturile din salarii, impozit pe profit, impozit micro întreprinderi, T.V.A., CAS, CASS, denota ca debitoarea a desfășurat activitate si a obținut venituri, care însă au fost destinate uzului personal al administratorilor.
Prezenta obligațiilor fiscale in sarcina debitorului, in calitatea sa de contribuabil, indica faptul ca acesta a desfășurat o activitate comercială generatoare de venit, conform declarațiilor depuse la organul fiscal si in raport de care s-au calculat aceste obligații si pentru a căror neachitare la termen, se percep accesorii, fapta ce se încadrează in prevederile art. 138 alin. 1 lit. a) din Legea 85/2006 privind procedura insolventei.
In urma analizei efectuate de către personalul de specialitate din cadrul A.F.P. Mun. Iași asupra dosarului fiscal al societății debitoare, a declarațiilor din programul informatic DECIMP, a situației depunerilor bilanțurilor contabile din sistemul informatic, precum si a raportării contabile depuse Ia organul fiscal la data de 31.12.2007, s-a constatat ca S.C. "HELIOS TRADE" S.R.L. avea posibilități financiare sa-si onoreze obligațiile fiscale, daca administratorii societății debitoare ar fi depus diligente pentru valorificarea stocurilor in valoare de 3.208 lei, pentru recuperarea creanțelor de Ia partenerii cărora le-a furnizat mărfuri si servicii in suma de 186.081 lei si daca ar fi utilizat numerarul existent in casa si in banei in suma de 23 lei pentru achitarea măcar parțiala a obligațiilor fiscale restanțe.
Faptul ca in raportarea contabila de la data de 31.12.2007, in patrimoniul societății existau active circulante, iar parații nu le-au pus la dispoziția lichidatorului judiciar si nici nu au prezentat nici o explicație cu privire la situația acestora, demonstrează ca aceștia se fac vinovați de ascunderea unei părți din activul societății si de prejudicierea creditorilor.
Potrivit raportului întocmit de lichidatorul judiciar, principala cauza a intrării societății in insolventa o reprezintă proasta administrare a afacerii, precum si faptul ca administratorii nu au manageriat afacerea in sensul eficientizării maxime a resurselor proprii, acumulând datorii mari care nu au mai putut fi onorate la termen. De asemenea, lichidatorul a mai reținut ca administratorii statutari nu au efectuat demersuri suficiente pentru încasarea debitelor restante, societatea înregistrând creanțe de încasat în sumă de 142.638 lei, care s-au prescris datorita lipsei diligentelor necesare din partea persoanelor responsabile.
Deși cunoștea situația precara a societății administratorul debitoarei a dat dovada de pasivitate si nu a formulat acțiunea prevăzută de art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 pentru a fi supusa procedurii insolventei.
In urma analizei efectuate de către personalul de specialitate din cadrul A.F.P. a mun. Iași asupra dosarului fiscal, a evidentei declarațiilor din programul informatic DECIMP, a fisei agentului economic, s-a constatat ca societatea nu a mai depus declarații privind obligațiile fiscale din decembrie 2010, iar ultimul bilanț contabil predat organelor fiscale a fost cel de la 31.12.2007 (insolventa fiind deschisa Ia data de 27.06.2012), obligația legala fiind a administratorilor care poarta răspunderea pentru sustragerea de la declararea si plata obligațiilor către bugetul consolidat al statului.
De asemenea, administratorii nu au fost preocupați de recuperarea creanțelor neîntocmind din timp documentația in vederea recuperării lor si întocmirii viramentelor către bugetul consolidat al statului pentru reducerea datoriilor existente in fisa sintetica.
Administratorii M. M.-Doruța și R. M.-C. nu au dat curs nici notificărilor lichidatorului judiciar, fapt pentru care se poate trage concluzia ca parații au omis cu știința sa tina contabilitatea societății debitoare in conformitate cu dispozițiile Legii nr. 82/1991.
Existenta stării de insolventa coroborata cu inacțiunea administratorilor debitoarei de a nu formula acțiunea prevăzuta de art. 27 din legea anterior menționata, conduce la concluzia ca administratorii au dispus in interes personal si nu in interesul firmei, continuarea unei activități care a dus la încetarea de plați, fapta prevăzuta de art. 138 lit c din Legea nr. 85/2006.
Instanța de fond nu a avut in vedere faptul ca administratorii statutari sunt răspunzători pentru organizarea si conducerea contabilității, precum si pentru toate neregulile constatate in legătura cu tinerea evidentei contabile.
Astfel, potrivit art.10 din Legea nr.82/1991, organizarea si conducerea contabilității si deci, a întocmirii și înregistrării la organele fiscale a raportărilor contabile, sunt in obligația si răspunderea administratorilor oricărei societăți comerciale presupusa a fi în activitate, pentru ca datele analitice cuprinse in aceste documente oferă o imagine a operațiunilor executate de societatea in cauza si a rezultatelor obținute, iar in conformitate cu prevederile art.73 din Legea nr.31/1990 republicata, administratorii sunt solidari răspunzători pentru existenta registrelor cerute de lege si corecta lor tinere.
Este de presupus însă că, dacă în speța ar fi fost organizata si ținuta o contabilitate, aceste evidente contabile ar fi trebuit sa se reflecte in raportările contabile impuse de lege depuse la organele abilitate pentru verificarea lor. Însă, debitorul, prin administratorii - pârâți, nu s-au mai preocupat de gestionarea contabilității conduită care reprezintă o încălcare atât a prevederilor art.10 din legea nr. 82/1991, dar și a prevederilor art. 201 din Legea nr.31/1990 și este de natura sa atragă aplicarea fata de acesta a prevederilor art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006.
Chiar daca lipsa unei evidente contabile sau neținerea contabilității in conformitate cu legea nu reprezintă in sine o fapta generatoare de prejudicii, omisiunea informării organelor fiscale asupra activității derulate de societate prin prezentarea raportărilor contabile la care legea obliga si respectiv publicitatea acestor raportări, denota intenția paratului de a păstra in clandestinitate atât operațiunile derulate de societatea administrate, cat si veniturile obținute din exploatare, si implicit de sustragere a acestora de la controlul fiscal, dar si de a ascunde patrimoniul societății fata de creditorii permițând concluzia ca administratorul a continuat comerțul in interes personal, cu însușirea rezultatelor acestui comerț si ignorarea plații obligațiilor sociale, fapte prevăzute de art. 138 alin. (1) lit. a) si c) din Legea nr.85/2006.
Aspectele anterior menționate demonstrează vinovăția administratorilor statutari cu privire la modul in care a fost ținuta evidenta contabila, faptele enunțate încadrându-se în prevederile art. 138 alin. 1 lit. d).
Pe de alta parte, referitor la vinovăția administratorilor, teoria si practica in dreptul comercial statuează ca răspunderea delictuala operează pentru cea mai ușoara culpa. Răspunderea membrilor organelor de conducere ale societății comerciale ajunsa în încetare de plați, așa cum este reglementata de prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006, este o răspundere speciala având ca scop al reglementarii sale punerea la îndemâna creditorilor a unor mijloace juridice adecvate, a căror finalitate rezidă în satisfacerea necesitații acoperirii pasivului debitoarei falite. Dispozițiile referitoare Ia aceasta fiind cuprinse . se completează cu legea generala acolo unde legea speciala nu prevede.
In cauza sunt incidente si dispozițiile art. 998-999 cod civil care arata ca "orice fapta a omului care cauzează altuia prejudiciu, obliga pe acela din a cărui greșeala s-a ocazionat sa-1 repare" si "omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudenta sa ".
Prin neplata datoriilor către A.F.P. Iași, parații in calitate de organe de conducere, a creat un prejudiciu bugetului de stat, iar conform articolelor mai sus-citate aceștia sunt obligați la repararea prejudiciului.
Prin neintroducerea cererii de intrare in faliment la momentul intrării in incapacitate de plata, administratorii au acceptat tacit creșterea obligațiilor debitoarei către bugetul consolidat al statului, împovărând situația precara a acesteia prin adăugarea de accesorii la debitele deja existente.
Intimații au formulat întâmpinare peste termenul prevăzut de lege, care a fost păstrată ca și concluzii scrise.
Prin aceste concluzii intimații au solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând că societatea a intrat în insolvență din cauze obiective și că nu sunt întrunite condițiile atragerii răspunderii lor personale.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Examinând actele și lucrările dosarului, curtea constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse.
Instanța reține că judecătorul sindic a interpretat greșit dovezile administrate și a aplicat eronat doar dispozițiile art. 138 lit. a) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, reținând corect neîndeplinirea condițiilor atragerii răspunderii personale a pârâților pentru faptele prevăzute de lit. c) și d) din aceeași lege.
În cererea de atragere a răspunderii creditoarea a invocat drept prim temei al acesteia dispozițiile literei a) din articolul 138 alineat (1), care face referire la fapta de a fi folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane.
Instanța de recurs constată că articolul 138 alineat (1) din Legea nr. 85/2006 instituie o formă de răspundere menită să asigure acoperirea pasivului debitorului, în situația în care averea acestuia nu satisface toate creanțele înregistrate. Textul stabilește persoanele care pot fi obligate de judecătorul-sindic, la suportarea pasivului debitorului persoană juridică.
Articolul 138 reglementează o formă de răspundere delictuală specială, care intervine doar dacă prejudiciul a fost cauzat prin săvârșirea uneia dintre faptele ilicite limitativ arătate în alineatul (1) literele a - g. Antrenarea răspunderii speciale a administratorului presupune întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: prejudiciul creditorilor; fapta ilicită a administratorilor; raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile ale debitorului în insolvență; culpa persoanelor (administratori) a căror răspundere se solicită.
Curtea de apel constată că societatea debitoare a depus la organul fiscal situațiile financiare potrivit cărora debitoarea deținea, la nivelul anului 2007, active, cuprinzând stocuri în sumă de 3208 lei, creanțe în sumă de 142.638 lei și disponibilități bănești de 23 lei, valoarea datoriilor fiind de_ lei .
Așa cum rezultă din raportul arătat mai sus, nici gestiunea societății și nici actele acesteia nu au fost predate lichidatorului judiciar de către intimați în termenul fixat, nu s-au efectuat demersuri suficiente pentru încasarea debitelor restante, nu au fost eficientizate resursele proprii, fiind acumulate datorii mari ce nu au mai putut fi onorate la termen.
Instanța reține și faptul că, deși prin precizările depuse la dosar pârâții au susținut neîndeplinirea condițiilor pentru atragerea răspunderii lor personale, nu au formulat apărări referitoare la motivul nepredării activelor către administratorul judiciar, la imposibilitatea identificării acestora ori la disponibilitatea de a răspunde la notificările administratorului judiciar.
Instanța de recurs reține că este pe deplin întemeiat raționamentul expus de recurentă, potrivit cu care administratorii societății au folosit în interes personal activele societății, inclusiv disponibilitățile bănești, în sumă totală de 3231 lei, cu care puteau fi achitate în parte datoriile societății.
Este de remarcat că nici la fond, nici în prezentul recurs intimații nu prezintă vreo explicație a modului în care au fost folosite activele societății, respectiv o justificare cu privire la nepredarea acestora către administratorul judiciar.
Faptul că foștii administratori nu au predat lichidatorului activele societății, evidențiate în înregistrările contabile, nu au depus documente justificative referitoare la modul de utilizare a acestora și nici nu au răspuns notificărilor făcute de administratorul judiciar în termenul fixat conduce la concluzia că intimații au folosit în interes propriu bunurile persoanei juridice.
Curtea reține, în același timp, că raportul de cauzalitate cerut de art. 138 din Legea 85/2006 rezultă din împrejurarea că, prin neutilizarea activelor societății pentru achitarea datoriilor arătate mai sus, acestea au crescut, fiind adăugate accesorii și amenzi ce au ridicat valoarea pasivului.
Față de cele arătate mai sus, văzând și poziția intimaților, care nici la instanța de fond și nici în recurs nu au administrat probe de natură să conducă la o altă concluzie privind destinația activelor societății (stocuri și disponibilități bănești), instanța constată că în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii lor personale pentru fapta prevăzută de art. 138 lit. a) din legea nr. 85/2006.
Curtea constată totodată că neîndeplinirea cerințelor art. 138 alin. 1 lit. c) și d) din Legea insolvenței a fost corect constatată de instanța de fond.
Pentru existența faptei ilicite prevăzute de art. 138 lit. c), invocată de recurentă, legiuitorul solicită ca persoana responsabilă să fi desfășurat sau să fi dispus în interes personal desfășurarea unei activități neprofitabile care să conducă la insuficiența fondurilor bănești disponibile ale societății.
Dispozițiile art. 138 litera c) privesc sancționarea neîndeplinirii obligației de sesizare a instanței în cazul în care instalarea stării de insolvență este iminentă, și continuarea activității în interes personal, în condițiile în care obligația de sesizare a instanței, conform art. 27 din lege, privește numai situația în care debitorul se află deja în stare de insolvență.
Potrivit art. 27 alin.2 din Legea nr. 85/2006, legiuitorul lasă la latitudinea debitorului decizia de a sesiza instanța sau de a continua activitatea, în condițiile în care apariția stării de insolvență este iminentă.
Din interpretarea prevederilor mai sus menționate, rezultă că debitorului îi este permisă continuarea activității și în situația în care insolvență este iminentă, în condițiile practicării unei strategii manageriale viabile, a unei administrări eficiente, cu perspective de redresare a societății, prevalând soluția salvării debitorului insolvent.
Astfel, Curtea apreciază că art. 138 lit.c) nu sancționează decizia continuării unei activități, în condițiile în care insolvență este iminentă, ci reaua-credință a persoanelor aflate la conducerea societății, care au decis continuarea unei activități comerciale ineficiente, exclusiv în interes personal, cu consecința prejudicierii creditorilor societății.
În speță, judecătorul sindic a reținut în mod corect că recurenta nu a administrat nicio probă în susținerea afirmațiilor sale care, prin ele însele, nu sunt de natură a face dovada întrunirii elementelor răspunderii personale ale pârâților-intimați, care au avut calitatea de administratori statutari ai societății aflate în stare de insolvență.
Nici afirmațiile potrivit cu care pârâții ar fi săvârșit fapta prevăzută de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006 nu sunt dovedite, din formularea acestui text de lege ( „au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea”) rezultând cu evidență că aceste fapte nu pot fi săvârșite decât cu intenție, intenție ce nu a fost însă probată, ca de asemenea nici existența raportului de cauzalitate dintre săvârșirea faptelor și crearea stării de insolvență.
Raportat considerentelor expuse și în aplicarea art. 312 alineat 1 teza 1 alineat 3 Cod procedură civilă, curtea va admite recursul, modificând în parte sentința Tribunalului Iași. Va fi admisă în parte acțiunea în răspundere, în temeiul art. 138 alineat 1 litera a) din Legea insolvenței, pârâții fiind obligați, în solidar, la plata unei părți din pasivul rămas neacoperit al debitoarei, egală cu valoarea activelor nepredate (3231 lei).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței civile 859/15.05.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția a II a civilă – F., sentință pe care o modifică în parte și, în consecință:
Admite în parte cererea formulată de reclamanta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași (Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași) în contradictor cu pârâții M. M. Doruța și R. M. C..
Obligă pârâții să suporte, în solidar, din averea personală, suma de 3.231 lei, reprezentând parte din pasivul neacoperit al debitoarei ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 7.10.2013.
Președinte, L. P. | Judecător, C.-A. S. | Judecător, A. G. |
Grefier, L. R.-C. |
Red jud PL_
Tehnored gref RCL_
2EX
Jud fond C. B. M.
| ← Procedura insolvenţei. Sentința nr. 1672/2013. Curtea de Apel... | Procedura insolvenţei. Sentința nr. 89/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
