Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 704/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 704/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 24-05-2013 în dosarul nr. 926/99/2012/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 704/2013
Ședința publică de la 24 Mai 2013
Completul compus din:
Președinte G. P.
Judecător C. P.
Judecător E. G.
Grefier L. R.-C.
S-a luat spre examinare recursul formulat de Administrația Finanțelor Publice a municipiului Iași împotriva sentinței civile nr.288/26.02.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, intimat fiind S. LICUȘOR, având ca obiect angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care arată că este primul termen de judecată, motivele de recurs au fost comunicate intimatului, s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Instanța constată recursul declarat în termen, scutită recurenta de la plata taxelor de timbru, motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și vor fi analizate și potrivit dispozițiilor art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă. Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, instanța rămâne în pronunțare pe fondul cererii recurs.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr.288/26.02.2013 pronunțată de Tribunalul Iași se hotărăște:
Admite în parte acțiunea reclamantului Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași, cu sediul în Iași, .. 26, privind stabilirea răspunderii personale a pârâtului S. Licușor domiciliat în ., jud. Iași.
Stabilește în baza art. 138 lit a răspunderea personală a pârâtului S. Licușor pentru pasivul rămas neacoperit al debitorului S.C. NO PROBLEM S.R.L. în sensul că obligă pârâtul să acopere suma de 2.087.198 lei, așa cum rezultă din tabelul definitiv al creanțelor debitorului.
Respinge acțiunea reclamantului pentru faptele de la art. 138 lit b,c și d.
În temeiul dispozițiilor art. 142 din Legea privind procedura insolvenței, executarea silită a prezentei sentințe se va efectua în condițiile art. 142 alin. 2 la cererea creditorilor, de către executorul judecătoresc, în temeiul tabelului definitiv de creanțe pus la dispoziția lor de către administratorul judiciar, conform Codului de procedura civilă.
Pentru a hotărî astfel, se rețin următoarele:
În fapt, prin sentința civilă nr. 1276/25.09.2012 irevocabilă prin nerecurare a fost deschisă procedura simplificată a insolvenței împotriva S.C. NO PROBLEM S.R.L., cu sediul în ., jud.Iași, înregistrată la Registrul Comerțului cu nr.J_ , CUI_, constatându-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 33 al. 6 din Legea nr. 85/2006
Potrivit informațiilor furnizate de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași, societatea debitoare s-a înmatriculat la data de 10.06.2006, având ca administrator pe pârât.
Tabelul creditorilor definitivat cuprinde creanța unui singur creditor: Administrația Finanțelor Publice a municipiului Iași în valoare de 2.538.518 lei.
La data de 05.11.2012 a fost înregistrat raportul asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția insolvenței, în cuprinsul căruia lichidatorul judiciar menționează faptul că insolvența se datorează lipsei de eforturi din partea administratorului în redresarea societății, iar pentru faptul că nu a predat documentele contabile, administratorul judiciar a reținut că se conturează incidența în cauză a disp. art. 138 din Legea 85/2006, prezumând însușirea activelor de către administratorul statutar în folos propriu.
În drept, pentru a fi atrasă răspunderea personală a administratorului unei societăți în baza dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 cu modificările ulterioare, este necesar ca partea interesată să facă dovada îndeplinirii condițiilor art. 998 Cod Civil, respectiv a existenței unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a existenței unui raport de cauzalitate între fapta ilicita și prejudiciu și a vinovației celui care a cauzat prejudiciul respectiv. Caracterul special al reglementarii invocate in cauza constă in aceea ca aprecierea culpei persoanei chemata sa răspundă este făcută in concreto, cerându-se o cauzalitate specifica intre fapta si prejudiciu, respectiv faptele enumerate, in măsura in care au fost săvârșite culpabil si au cauzat un prejudiciu, sa fi fost in măsura sa contribuie la ajungerea societății debitoare in insolvența.
Textul de lege menționat cu privire la răspunderea membrilor organului de conducere nu instituie o răspundere obiectivă pentru prejudiciul reprezentând totalul creanțelor creditorilor participanți la procedura insolvenței, ci o răspundere în care faptele imputate trebuie dovedite, atât în fapt, cât și în drept, sub aspectul condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale reglementate de dispozițiile art. 998-999 Cod civil, cât și sub aspectul condițiilor speciale prevăzute în textul legii pentru fiecare dintre faptele enumerate, condițiile generale ale răspunderii civile delictuale urmând a dobândi particularități specifice în funcție de cazul reglementat în textul legii.
Nu există instituită prin lege o „prezumție legală de vinovăție și răspundere” în sarcina administratorului societății debitoare.
Analizând condițiile răspunderii delictuale speciale, se reține:
Pârâtului i se impută săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit a, b, c și d din Legea insolvenței, respectiv:
- 138 lit. a: a folosit bunurile și creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane
- 138 lit. d: a ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
- 138 lit. b: a făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice
- 138 lit c: a dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți.
Nu s-a probat de către reclamant că, într-adevăr, pârâtul „a ținut o contabilitate fictivă” sau că „nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea în condițiile în care însuși administratorul judiciar susține în raportul cauzal inițial că nu a putut intra în posesia documentelor contabile, pentru a putea verifica acest aspect.
Chiar dacă lipsa de colaborare din partea pârâtului a îngreunat sarcina administratorului judiciar de a identifica documentele contabile și eventuale bunuri existente în patrimoniul debitoarei, nu această conduită a generat starea de insolvență ale cărei cauze sunt anterioare momentului pasivității acestuia, iar faptul că nu a mai depus indicatorii financiari după anul 2007, nu este de natură decât a determina o prezumție simplă de neîndeplinire a unor obligații legale referitoare la obligațiile de îndeplinire a formalităților impuse de legislația specială fiscală, prezumție care prin ea însăși nu este suficientă pentru reținerea săvârșirii faptei prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d.
Cu privire la fapta de la art. 138 lit.a:
Instanța apreciază că activitatea pârâtului se încadrează în dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a, referitoare la folosirea bunurilor sau creditelor societății în folosul său, în condițiile în care s-a dovedit că debitoarea figura la data de 31.12.2007 cu active circulante de 5.464.101 lei(din care 1.851.865 lei stocuri, 235.333 lei casă și conturi la bănci și 3.376.903 lei creanțe).
Pârâtul nu a justificat, nu a predat aceste bunuri și sume administratorului judiciar pentru a le distribui creditorilor tabelul creditorilor, de unde se prezumă că le-a însușit. Prezumția a fost coroborată de instanță cu lipsa pârâtului la interogatoriu, ca fiind un început de probă în favoarea reclamantului.
Cu aceste sume, debitorul ar fi avut posibilitatea acoperirii aproape în totalitate a datoriilor către bugetul de stat și a unei părți importante din datoriile cu care debitorul figura în actele contabile, potrivit aceluiași bilanț.
Reține instanța că nu sunt întrunite elementele faptelor de la art. 138 lit b și c.
Astfel, nesesizarea instanței pentru . art. 27 este susceptibilă de aplicarea unei sancțiuni penale, fiind infracțiunea de bancrută reglementată de art. 143 din Legea insolvenței, dar nu reprezintă element al faptei de la lit.b. În plus, se cere ca fapta săvârșită să producă starea de insolvență, or nedeclararea acestei stări este ulterioară apariției ei.
Reclamantul nu a mai invocat sau probat alte fapte care să se încadreze în cele două texte de lege.
Pentru aceste motive, în baza art. 138 lit a admite cererea în contradictoriu cu pârâtul, care va fi obligat la plata pasivului rămas neacoperit al debitorului, în limita sumelor evidențiate în bilanțul contabil la data de 31.12.2007 cu titlul de stocuri și casa și conturi la bănci, respectiv suma de 2.087.198 lei. Acțiunea este respinsă pentru faptele de la art. 138 lit b, c și d.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași pentru următoarele motive:
Prin sentința civila nr. 288/26.02.2013, Tribunalul Iași - Secția II Civila F. a admis în parte cererea formulata de Administrația Finanțelor Publice vizând stabilirea răspunderi personale a numitului S. Licusor, având calitatea de administrator statutar al debitoarei S.C. NO PROBLEM S.R.L. Iasi, in sensul ca a stabilit răspunderea acestuia în temeiul art. 138 lit. a) pentru suma de 2.087,198 lei, și a respins acțiunea pentru faptele de la art. 13 lit. b), c) si d).
Judecătorul sindic a respins cererea întemeiata pe prevederile art. 138 alin. 1 lit. b), c) si d), motivând, in primul rând, ca reclamanta s-a limitat doar în a face simple aprecieri, ca nu s-a probat ca paratul a ținut o contabilitate fictiva, sau ca nu a ținut contabilitatea in conformitate cu legea, că simpla prezumție nu este suficienta pentru a face aplicabile dispozițiile art. 138 iar neregulile din contabilitate nu sunt suficiente pentru a se retine fapta prevăzuta la lit. d) in condițiile in care nu s-a demonstrat legătura de cauzalitate intre aceasta faptă si ajungerea societății în stare de insolvență.
Consideră recurenta că soluția judecătorului sindic este nelegală și netemeinica, fiind contrazisa de documentele aflate la dosarul cauzei. Prin acțiunea formulata a fost demonstrată întrunirea cumulativa a condițiilor referitoare la răspunderea civila, raportul de cauzalitate dintre faptele și prejudiciile create, fapte ce au fost săvârșite cu intenție. Netemeinicia soluției instanței de fond rezulta din faptul ca prezenta obligațiilor fiscale in sarcina debitorului, in calitatea sa de contribuabil, demonstrează ca acesta a desfășurat o activitate comerciala generatoare de venit, conform declarațiilor depuse la organul fiscal si in raport de care s-au calculat aceste obligații si pentru a căror neachitare la termen, se percep accesorii, fapta ce se încadrează atât in prevederile art. 138 alin. 1 lit. a), cât si in cele de la lit. c) din Legea 85/2006.
Împrejurarea că societatea datorează bugetului de stat T.V.A, impozit venit salarii, contribuții pentru somaj, CAS, CASS, amenzi, denota ca debitoarea a desfășurat activitate si a obținut venituri, care însa au fost destinate uzului personal al paratului.
Prezenta obligațiilor fiscale in sarcina debitorului, in calitatea sa de contribuabil, indica faptul ca acesta a desfășurat o activitate comercială generatoare de venit, conform declarațiilor depuse la organul fiscal si in raport de care s-au calculat aceste obligații si pentru a căror neachitare la termen, se percep accesorii, faptă ce se încadrează in prevederile art. 138 alin. 1 lit. a) din Legea 85/2006.
In urma analizei efectuate de către personalul de specialitate din cadrul Administrației Finanțelor Publice a municipiului Iași asupra dosarului fiscal al societății debitoare, a declarațiilor din programul informatic DECIMP, a situației depunerilor bilanțurilor contabile din sistemul informatic, precum si a ultimei raportări contabile depuse la organul fiscal la data de 31.12.2007, s-a constatat ca ..R . lași avea posibilități financiare sa-si onoreze obligațiile fiscale, daca administratorul societății debitoare ar fi luat masurile ce se impuneau pentru a transforma in lichidități imobilizarile corporale, in valoare de 1.650.580 Ici, daca ar fi depus diligente pentru valorificarea stocurilor in valoare de 1.851.865 lei, daca ar fi depus diligente pentru recuperarea creanțelor de la partenerii cărora le-a furnizat mărfuri si servicii in suma de 3.376.903 lei si daca ar fi utilizat numerarul existent in casa si in banci in suma de 235.333 lei pentru achitarea măcar parțiala a obligațiilor fiscale restante.
Faptul ca, potrivit raportărilor contabile depuse de către debitoare, in patrimoniul societății au existat active imobilizate si circulante, iar paratul nu le-a pus la dispoziția lichidatorului judiciar si nici nu a prezentat vreo explicație cu privire la situația acestora, demonstrează ca acesta se face vinovat de ascunderea unei părți din activul societarii si de prejudicierea creditorilor.
Societatea si dizolvata la cererea Oficiul Registrului Comerțului pentru nedepunerea situațiilor financiare, așadar administrația debitoarei se face vinovata de nerespectarea legii contabilității, conform art. 138 litera d). Totodata, republicarea bilanțurilor prevăzute de legislația in vigoare nu duce decât la premisa ascunderii situației reale a debitoarei in relațiile cu creditorii si terții.
Administratorul statutar este răspunzător pentru organizarea si conducerea contabilității, precum si pentru toate neregulile constatate in legătura cu tinerea evidentei contabile. Astfel, soi etatea a depus ultima raportare contabila la organul fiscal teritorial a fost cea de la 30.06.2006 (procedura de insolventa fiind deschisa la data de 8.11.2010).
Administratorul nu a dat curs notificărilor lichidatorului judiciar, fapt pentru care se poate trage concluzia ca aceștia au omis cu știința sa tina contabilitatea societății debitoare in conformitate cu dispozițiile Legii nr. 82/1991
Potrivit raportului întocmit de lichidatorul judiciar, „nedepunerea raportărilor contabile nici la organele financiare, nici la Registrul comerțului, conduc la concluzia ca administratorul statutar al societății, in obligația căruia era organizarea si tinerea contabilității, a făcut sa dispară evidenta contabila sau nu a ținut-o in conformitate cu legea, încercând astfel sa ascundă situația reala a activului si pasivului acesteia, precum si modul cum au fost folosite capitalul si fondurile societății. Lipsa evidentei contabile cu consecința imposibilității urmăririi activității societății si chiar a sesizării dificultăților cu care aceasta se putea confrunta la un moment dat, coroborata cu omisiunea depunerii raportărilor contabile, indica in fapt, ca debitorul a desfășurat activitatea in interesul personal al administratorului si nu in interesul societății ceea ce a dus la încetarea de plți a acesteia, fapte ce se încadrează la art. 138 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 85/2006.
Potrivit art.l0 din Legea nr.82/1991, organizarea și conducerea contabilității și deci, a întocmirii și înregistrării la organele fiscale a raportărilor contabile, sunt în obligația și răspunderea administratorului oricărei societati comerciale presupusa a fi în activitate, pentru că datele analitice cuprinse în aceste documente oferă o imagine a operațiunilor executate de societatea în cauza și a rezultatelor obținute, iar în conformitate cu prevederile art. 73 din Legea nr. 31/1990 republicata, administratorii sunt solidari răspunzători pentru existenta registrelor cerule de ege si corecta lor tinere.
Este de presupus însă că, dacă în speță ar fi fost organizată și ținută o contabilitate, aceste evidențe contabile ar fi trebuit să se reflecte în raportările contabile impuse de lege depuse la organele abilitate pentru verificarea lor. Însă, debitoarea, prin administratorii-pârâți, nu s-au mai preocupat de gestionarea contabilității, conduită care reprezintă o încălcare atât a prevederilor art.10 din Legea nr. 82/1991, dar și a prevederilor art. 201 din Legea nr.31/1990 și este de natură să atragă aplicarea față de aceștia a prevederilor art. 138 alin. 1lit. d) din Legea nu. 85/2006.
Chiar dacă lipsa unei evidențe contabile sau neținerea unei contablități în conformitate cu legea nu reprezintă în sine o faptă generatoare de prejudicii, omisiunea informării organelor fiscale asupra activității derulate de societate prin prezentarea raportărilor contabile la care legea obligă și respectiv publicitatea acestor raportări, denotă intenția pârâtului de a păstra în clandestinitate atât operațiunile derulate de societatea administrată, cât și veniturile obținute din exploatare, și implicit de sustragere a acestora de la controlul fiscal, dar și de a ascunde patrimoniul societății față de creditori permițând concluzia că administatorul a continuat comerțul în interes personal, cu însușirea rezultatelor acestui comerț și ignorarea plății obligațiilor sociale, fapte prevăzute de art. 138 alin. 1lit. a) și c) din Legea nu. 85/2006.
Referitor la vinovăția administratorului, teoria și practica în dreptul comercial statuează că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă. Răspunderea membrilor organelor de conducere ale societății comerciale ajunsă în încetare de plăți, așa cum este reglementată de prevedrile art, 138 din Legea nr. 85/2006, este o răspundere specială având ca scop al reglementării sale punerea la îndemâna creditorilor a unor mijloace juridice adecvate, a căror finalitate rezidă în satisfacerea necesității acoperirii pasivului debitoarei falite. Dispozițiile referitoare la aceasta fiind cuprinse într-o lege specială se completează cu legea generală acolo unde legea specială nu prevede.
În cauză sunt incidente și dispozițiile art. 998-909 cod civil care arată că "orice fapta a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat sa-l repare" și "omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și acela ce a cauzat prin neglijența sau priu imprudenta sa".
Prin neplata datoriilor către Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași, pârâtul, în calitate dc organ de conducere, a creat un prejudicii bugetului de stat, iar conform articolelor mai sus-citate acesta este obligat la repararea acestui prejudiciu.
Paratul a dat dovada de pasivitate față de situația firmei, nerespectand dispozițiile legale în materie comercială și fiscală. Astfel, în conformitate cu prevederile art 237 alin.1 lit b din Legea nr. 31/1990, societatea a fost dizolvată de drept pentru nedepuncrea bilanțurilor contabile. Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, debitoarea era obligată să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supusă dispozițiilor acestei legi, în termen de 30 de zile de la apariția stării de insotvență, procedură pe care nu a urmat-o.
Prin neintroducerea cererii de intrare în faliment la momentul intrării în incapacitate de plată, administratorul a acceptai tacit creșterea obligațiilor debitoarei către bugetul consolidat al statului, împovărând situația precară a acesteia prin adăugarea de accesorii la debitele deja existente.
Asa după cum a statuat teoria și practica judiciară, obligarea organelor de conducete ale societății debitoare la suportarea pasivului acesteia cu bunurile personale reprezenta, în situația închiderii procedurii faliinentului, fără a fi acoperite creanțele anunțate de creditori, singura posibilitate a statului de a-și recupera creanțele.
În lumina dispozițiilor Legii nr. 85/2006, instituirea răspunderii personale a organelor de conducere a societății reprezintă atât o sancțiune pentru persoanele care u contribuit la ajungerea debitoarei în stare de incapacitate de plată, dar, în același timp, și o garanție pentru terții aflați în raporturi juridice comerciale cu debitoarea în ceea ce privește posibilitatea recuperării creanțelor în caz de insolvență.
Răspunderea organelor de conducere ale societății ajunsă în încetare de plăți așa cum este reglementată de legea privind procedura insolvenței, este o răspundere specială care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunurile necesare acoperirii pasivului debitoarei falite și dispozițiile legale ce o conțin se completează cu norma comună în materie acolo unde legea specială nu dispune. Astfel, potrivii dispozițiilor art. 35 alin. 3 si 4 din Decretul nr. 1/1954: Faptele ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor. Faptele ilicite atrag și răspunderea personală a celui ce le-a săvârșit, față de persoana juridică, cât și față de cel de-al treilea.
Raportul între administratorul statutar și societatea debitoare este guvernat de prevederile art. 73 din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora, «obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat și de cele special prevăzute în această lege ». Mandatul este cuprins în actul constitutiv (art. 5) sau în hotărârea adunării generale și este acceptat prin semnarea în registrul comerțului. Acceptând desemnarea, administratorul stabilește un raport contractual de mandat comercial cu persoana
juridică.
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 1540 Cod civil «mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar însă și de culpa în executarea mandatului», iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderca mandatarului (administratorului) se apreciază cu mai multă rigurozitate. Or, potrivit art. 374 din Codul comercia1, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros.
Administrator cu puteri depline, pârâtul este cel care a avut, în fapt și în drept, conducerea societății debitoare, situația financiară a S.C. "NO PROBLEM" S.R.L. fiind rezultatul activității desfășurate de reprezentantul acesteia.
Starea de nsolvabilitate a debitoarei, constatata și de judecătorul sindic prin
încheierea prin care s-a dispus deschiderea procedurii falimentului, nu este decât urmarea
unui management defectuos, a unei activități lipsite de eficiență economică și a unei
administrări total necorespunzătoare a societății. Aceasta situație de încetare a plăților a
prejudiciat creditorii prin imposibilitatea încasării creanțelor scadente. Asa cum arată și
doctrina în acest domeniu, simpla stare de încetare de plăți constituie un prejudiciu pentru
creditori.
Vinovăția administratorului constă în aceea că, în momentul în care societatea debitoare a ajuns în imposibilitatea de a-și mai achita datoriile, nu a suspendat activitatea și că nu a anunțat creditorii despre aceasta contribuind astfel la cumularea unor noi datorii. Nemairealizând profit, ba dimpotrivă, mergând în pierdere, situația financiară a societății a fost periclitată. Aceasta nu denota decât lipsa de interes a organelor de conducere pentru redresarea societății, de unde se poate înțelege că activitatea desfășurată nu a urmărit decât realizarea unor interese personale.
Creanțele creditorilor ar fi fost cu mult diminuate (ori inexistente) dacă administratorii societății și-ar fi împlinit atribuțiile stabilite prin actul constitutiv și, ocupându-se de buna funcționare a societății, ar fi achitat taxele și impozitele. Administratorul-pârât a continuat activitatea deși aceasta conducea la majorarea pasivului societății.
Recursul este fondat pentru motivele ce se vor dezvolta în continuare:
În mod corect instanța de fond a stabilit că pârâtul în calitate de administrator statutar al societății debitoare a folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu, ceea ce a cauzat starea de insolvență a societății, astfel că este incidentă ipoteza prevăzută de art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006.
Se reține în mod judicios că pârâtul a folosit în interes personal rezultatul financiar al societății, în loc să achite datoriile în măsura în care acesta nu a justificat stocuri în valoare de 1.851.865 lei și disponibilități bănești aflate în casă și în conturi în valoare de 235.333 lei.
Având în vedere că pârâtul intimat nu a justificat ultimele activități ale societății în valoare de 2.087.198 lei, astfel că se face vinovat de ajungerea societății în stare de insolvență, astfel că trebuie să suporte întregul pasiv al societății în sumă de 2.538.518 lei, astfel că urmează a fi obligat la diferența de 451.320 lei pe lângă suma pentru care a fost deja obligat la fond.
Raportat la incidența în cauză a dispozițiilor art. 138 lit. a care fac ca pârâtul să fie obligat la întreg pasivul neacoperit al societății falite, nu se mai impune analizarea incidenței în cauză a dispozițiilor prevăzute de art. 138 lit. b, c și d.
D. urmare se va admite recursul, se va casa hotărârea în sensul și limitele dispozitivului care urmează.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice a municipiului Iași împotriva sentinței civile nr.288/26.02.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o modifică în parte.
Obligă pârâtul S. Nicușor să suporte din averea proprie și suma de 451.320 lei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24 mai 2013.
Președinte, G. P. | Judecător, C. P. | Judecător, E. G. |
Grefier, L. R.-C. |
Red jud GE_
Tehnored gref RCL_
2EX
Jud fond B. R.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
