Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1300/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1300/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 08-11-2013 în dosarul nr. 7642/99/2010/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1300/2013
Ședința publică de la 08 Noiembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE E. G.
Judecător G. P.
Judecător C. A.
Grefier A.-M. P.
Pe rol se află judecarea cererii de recurs formulată de recurenta ADMININSTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI IAȘI în contradictoriu cu intimatul M. N. C., împotriva sentinței civile nr. 482 din 26.03.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția a II-a Civilă, în dosarul având ca obiect angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/20
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită; dosarul se află la al doilea termen de judecată; s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Având în vedere faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă și văzând că nu mai există cereri de formulat, excepții de ridicat ori probe de administrat, în baza art. 150 Cod procedură civilă declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA DE APEL
Prin sentința civilă nr. 482 din 26 martie 2013 a Tribunalului Iași s-a respins acțiunea formulată de reclamanta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași, privind stabilirea răspunderii personale a pârâtului M. N. C. pentru pasivul rămas neacoperit al debitoarei S.C.CRISSTYLE M. S.R.L., cu sediul în Iași, ., ., . Registrul Comerțului cu nr.J_, CUI_.
Pentru a se pronunța astfel, se rețin următoarele:
Prin sentința comercială nr. 393/14.03.2011, irevocabilă prin nerecurare a fost deschisă procedura simplificată a insolvenței împotriva debitorului S.C.CRISSTYLE M. S.R.L., cu sediul în Iași, ., ., . Registrul Comerțului cu nr.J_, CUI_ constatându-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.33 al.6 din Legea nr. 85/2006.
Tabelul creditorilor definitivat cuprinde creanțele a trei creditori: BRD- în valoare de 1137,50 lei, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași, de 92.849 lei și Inspectoratul Teritorial de Muncă de 120 de lei.
La 16.05.2011 a fost înregistrat raportul asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția insolvenței, în cuprinsul căruia lichidatorul judiciar menționează faptul că nu a avut suficiente informații pentru a putea stabili cu certitudine cauzele insolvenței.
Potrivit informațiilor furnizate de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași, societatea debitoare s-a înmatriculat la data de 30.01.2004, având ca administrator pe pârât de la data înființării până la data deschiderii procedurii insolvenței.
În drept, pentru a fi atrasă răspunderea personală a administratorului unei societăți în baza dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 cu modificările ulterioare, este necesar ca partea interesată să facă dovada îndeplinirii condițiilor art. 998 Cod Civil, respectiv a existentei unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, existentei unui raport de cauzalitate între fapta ilicita și prejudiciu și a vinovatei celui care a cauzat prejudiciul respectiv. Caracterul special al reglementarii invocate in cauza constă in aceea ca aprecierea culpei persoanei chemata sa răspundă este făcută in concreto, cerându-se o cauzalitate specifica intre fapta si prejudiciu, respectiv faptele enumerate, in măsura in care au fost săvârșite culpabil si au cauzat un prejudiciu, sa fi fost in măsura sa contribuie la ajungerea societății debitoare in insolvența.
Textul de lege menționat cu privire la răspunderea membrilor organului de conducere nu instituie o răspundere obiectivă pentru prejudiciul reprezentând totalul creanțelor creditorilor participanți la procedura insolvenței, ci o răspundere în care faptele imputate trebuie dovedite, atât în fapt, cât și în drept, sub aspectul condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale reglementate de dispozițiile art. 998-999 Cod civil, cât și sub aspectul condițiilor speciale prevăzute în textul legii pentru fiecare dintre faptele enumerate, condițiile generale ale răspunderii civile delictuale urmând a dobândi particularități specifice în funcție de cazul reglementat în textul legii.
Nu există instituită prin lege o „prezumție legală de vinovăție și răspundere” în sarcina administratorului societății debitoare.
Analizând condițiile răspunderii delictuale speciale, se reține:
Pârâtului i se impută săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit c și d din Legea insolvenței, respectiv:
- 138 lit. d: a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea. .
- 138 lit c: a dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți.
Nu s-a probat de către reclamant că, într-adevăr, pârâtul „a ținut o contabilitate fictivă” sau că „nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea în condițiile în care însuși lichidatorul judiciar susține în raportul cauzal ca nu i-au fost puse al dispoziție documentele contabile și nici nu le-a putut prelua de la instituțiile statului, deoarece nu au fost depuse după anul 2006.
Ca urmare, nu există elemente pentru a se aprecia asupra neconformității datelor înscrise in documentele contabile analizate.
Chiar dacă lipsa de colaborare din partea pârâtului ar fi îngreunat sarcina lichidatorului judiciar de a identifica documentele contabile și eventuale bunuri existente în patrimoniul debitoarei, nu această conduită a generat starea de insolvență ale cărei cauze sunt anterioare momentului pasivității acesteia, iar faptul că nu a mai fost depusi indicatorii financiari după anul 206 la ORC, nu este de natură decât a determina o prezumție simplă de neîndeplinire a unor obligații legale referitoare la obligațiile de îndeplinire a formalităților impuse de legislația specială fiscală, prezumție care prin ea însăși nu este suficientă pentru reținerea săvârșirii faptei prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d.
Faptul nejustificării activelor contabile evidențiate în bilanțul din 2006 ar putea constitui, eventual, element constitutiv al faptei sancționate de art. 138 lit. a din L.85/2006, însă reclamantul nu și-a întemeiat acțiunea pe acest temei legal.
Reține instanța că nu sunt întrunite elementele faptelor de la art. 138 lit c din L.85/2006. Astfel, nesesizarea instanței pentru . art. 27 este susceptibilă de aplicarea unei sancțiuni penale, fiind infracțiunea de bancrută reglementată de art. 143 din Legea insolvenței, dar nu reprezintă element al faptei de la lit.c. În plus, se cere ca fapta săvârșită să producă starea de insolvență, ori nedeclararea acestei stări este ulterioară apariției ei.
De asemenea, nu există nici o dovadă cu privire la continuarea activității debitoarei după anul 2006.
Reclamantul nu a mai invocat sau probat alte fapte care să se încadreze în cele două texte de lege.
Pentru aceste motive, instanța va respinge cererea reclamantei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași pentru următoarele motive:
In fapt, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iasi, in calitate de creditor bugetar al debitoarei . Iasi, a formulat in data de 28.04.2011 sub nr._ cerere de admitere a creanței pentru suma de 92.894 lei, cerere prin care s-a solicitat si stabilirea răspunderii personale a organelor de conducere a societății pentru pasivul rămas neacoperit.
Întrucât creanța pe care debitoarea o datorează bugetului consolidat al statului nu a fost recuperata in cadrul procedurii insolventei, iar lichidatorul a solicitat închiderea procedurii insolventei fara a formula o cerere conform prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, am formulat cerere pentru stabilirea răspunderii personale a administratorului M. N. C..
Prin sentința comerciala nr. 482/26.03.2013, Tribunalul lasi-Sectia II Civila-F. a respins cererea formulata de creditorul Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași, cerere privind stabilirea răspunderii personale in sarcina paratului M. N. C..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut ca nu ar exista legătura de cauzalitate intre faptele imputate paratului si ajungerea societății in stare de insolventa, iar raportul de cauzalitate intre managementul exercitat si prejudiciul suferit nu a fost stabilit. Netemeinicia sentinței rezulta din faptul ca desi existau premisele angajării răspunderii persoanelor din organele de conducere ale debitorului, instanța nu a apreciat corect asupra actelor si înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, nu a interpretat in mod corect titlurile executorii si fisa sintetica, in sensul ca in aceste înscrisuri sunt redate impozitele si taxele generate de activitatea desfășurata de reprezentanții debitorului, cu consecința neachitarii obligațiilor la bugetul de stat, si nu doar niște date statistice preluate .
Consideră recurenta că hotărârea judecătorului sindic de respingere a cererii vizând stabilirea răspunderii personale in sarcina paratului M. N. C. nu este nici legala, nici temeinica.
Apreciază că aceasta soluție contravine dispozițiilor Legii nr. 85/2006.
Soluția judecătorului sindic de respingere a cererii formulate de creditorul Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași aduce atingere dreptului si interesului legitim al creditorilor in recuperarea creanțelor.
Asa dupa cum a statuat teoria si practica judiciara, obligarea organelor de conducere a societății debitoare la suportarea pasivului acesteia cu bunurile personale reprezintă, in situația închiderii procedurii falimentului, fara a fi acoperite creanțele anunțate de creditori, singura posibilitate a statului de a-si recupera creanțele.
Având calitatea de administrator la . Iasi, pârâtul a fost persoana împuternicita sa reprezinte societatea, fiind ținuta direct răspunzătoare de îndeplinirea obligațiilor pe care legea sau actul constitutiv le impun in sarcina societății, după cum rezulta si din art. 73 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
Având in vedere dispozițiile art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 care instituie obligativitatea pentru debitor de a solicita sa fie supus dispozițiilor acestei legi în maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență, consideră recurenta că doar existenta anumitor interese personale l-au determinat pe administratorul-pârât să nu solicite ca societatea să fie supus prevederilor Legii insolventei si, in consecință, apreciază că administratorul se face vinovat de continuarea unei activități care ducea in mod vădit la încetarea de plați, faptă care se încadrează în prevederile art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006.
Examinând criticile formulate în raport de soluția pronunțată, Curtea constată că recursul este nefondat.
Astfel, prin cererea de recurs se formulează critici numai în legătură cu aplicabilitatea în cauză a ipotezei prevăzute de art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006.
Curtea constată că în mod corect judecătorul sindic a constatat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 138 lit. c.
Este adevărat că dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 pun la dispoziția creditorilor mijloace și instrumente speciale pentru satisfacerea creanțelor în situația în care starea de insolvență a fost cauzată prin una din faptele prevăzute la alin. 1 din acest articol de lege.
Cu toate acestea acțiunea în răspundere civilă fundamentată pe art. 138 are dublu temei de fapt: starea de insolvență a societății comerciale asociată cu săvârșirea uneia dintre faptele expres și limitativ prevăzute de lege, astfel că simpla enumerare a unor fapte imputabile pârâtului nu poate duce automat la antrenarea acestei răspunderi.
Răspunderea fundamentată pe art. 138 fiind o răspundere delictuală specială, trebuie îndeplinite condițiile generale ale acestei forme de răspundere civilă pe motiv ca persoanele prevăzute de text să răspundă cu averea personală pentru datoriile societății pe care au condus-o și anume fapta respectivă să fi condus la ajungerea societății în stare de încetare de plăți, prin această faptă să se fi produs un anumit prejudiciu creditoarei, între fapta comisă și prejudiciu să existe o legătură de cauzalitate, în sensul că acea faptă a provocat paguba, și nu în ultimul rând vinovăția autorului.
Cu privire la fapta prevăzută de art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006 fapta imputată pârâtului în prezenta cerere, care constă în dispunerea de a continua în interes personal efectuarea unor activități comerciale care duceau în mod vădit în starea de insolvență se înțelege acel ansamblu de activități care deși sunt vădit prejudiciabile din punct de vedere financiar pentru patrimoniul societății sunt continuate în mod insistent, cu scopul de a obține câștiguri personale.
În speța dedusă judecății, recurenta nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a acestor condiții și contrar susținerilor acesteia, din probele administrate nu rezultă că intimatul a urmărit continuarea activității cu scopul falimentării acesteia, chiar dacă statul român, prin recurenta din prezenta cauză, a suferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea că debitoarea a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declarată procedura insolvenței, argumentele recurentei în a-și recupera creanța nu constituie o premisă suficientă pentru a obliga automat fostul administrator la plata creanței, iar această formă de răspundere neputând fi atrasă decât în condițiile stabilite de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Împrejurarea că intimatul-pârât nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 nu este o faptă de natură a fi încadrată în faptele prevăzute de art. 138 alin. 1 deoarece această obligație are ca situație premisă însăși existența stării de insolvență, astfel că nu se poate susține că neîndeplinirea acestei obligații legale a fost de natură să determine apariția unei stări deja instalate.
Curtea constată de asemenea că faptele imputate administratorului, respectiv managementul defectuos, neplata obligațiilor fiscale și existența de stocuri nu se regăsesc printre faptele prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. c.
Față de cele ce preced, Curtea constată că în raport de criticile formulate soluția este corectă și va fi menținută prin respingerea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de ADMININSTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI IAȘI, împotriva sentinței civile nr. 482 din 26.03.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția a II-a Civilă, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 08 Noiembrie 2013.
Președinte, E. G. | Judecător, G. P. | Judecător, C. A. |
Grefier, A.-M. P. |
Redactat: G.E.
Tehnoredactat: P.A.M.
2 exemplare/04.12.2013
Tribunalul Iași: B. R.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
