Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 908/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 908/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 09-09-2013 în dosarul nr. 8477/99/2010/a2
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 908/2013
Ședința publică de la 09 Septembrie 2013
Completul compus din:
Președinte: A. G.
Judecător: L. P.
Judecător: C.-A. S.
Grefier: D. G.
S-au luat în examinare cererile de recurs formulate de lichidatorul L. M. Consulting IPURL, în calitate de lichidator al debitoarei . Iași și pârâții R. C. și A. C., având ca obiect angajarea răspunderii conform nart. 138 din Legea nr. 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că dosarul a rămas în pronunțare în ședința publică din 02 septembrie 2013, când părțile au fost lipsă la acel termen de judecată și din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea cauzei la data de astăzi, când:
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei civile de față;
Prin sentința civilă nr. 282/ 26.02.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția II Civilă – F., s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul L. M. Consulting IPURL în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. ELECTRO TOTAL SRL Iași, privind stabilirea răspunderii personale a pârâților R. C. și A. C. și s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 138 lit. a) și e) din Legea nr. 85/2006, răspunderea personală a pârâților pentru pasivul neacoperit al debitoarei, în sumă de 13.824,51 lei.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, prin Încheierea nr. 244/CC/06.12.2010, irevocabilă prin nerecurare a fost deschisă procedura simplificată a insolvenței împotriva debitorului S.C. ELECTRO TOTAL S.R.L. IAȘI, cu sediul în Iași, ., nr.4, ., . ORC sub nr. J_, C._, constatându-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.32 din Legea nr. 85/2006, constatându-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 33 al.6 din Legea nr. 85/2006.
Potrivit informațiilor furnizate de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași, societatea debitoare s-a înmatriculat la data de 05.02.2003, având ca asociați și administratori pe ambii pârâți de la data înființării și până la data declanșării procedurii insolvenței .
Tabelul creditorilor definitivat cuprinde creanța a 17 creditori, cu o valoare totală a masei credale de 600.240,65 lei .
Din raportul cauzal depus la data de 29.11.2011, rezultă că societatea a ajuns în incapacitate de plată datorită modului defectuos în care au fost gestionate resursele și potențialul economic al societății, precum și lipsei interesului în achitarea datoriilor.
În drept, pentru a fi atrasă răspunderea personală a administratorului unei societăți în baza dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 cu modificările ulterioare, este necesar ca partea interesată să facă dovada îndeplinirii condițiilor art. 998 Cod Civil, respectiv a existentei unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, existentei unui raport de cauzalitate între fapta ilicita și prejudiciu și a vinovatei celui care a cauzat prejudiciul respectiv. Caracterul special al reglementarii invocate în cauza constă în aceea ca aprecierea culpei persoanei chemata să răspundă este făcută în concreto, cerându-se o cauzalitate specifica între fapta și prejudiciu, respectiv faptele enumerate, în măsura în care au fost săvârșite culpabil și au cauzat un prejudiciu, să fi fost în măsura sa contribuie la ajungerea societății debitoare în insolvența.
Textul de lege menționat cu privire la răspunderea membrilor organului de conducere nu instituie o răspundere obiectivă pentru prejudiciul reprezentând totalul creanțelor creditorilor participanți la procedura insolvenței, ci o răspundere în care faptele imputate trebuie dovedite, atât în fapt, cât și în drept, sub aspectul condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale reglementate de dispozițiile art. 998-999 Cod civil, cât și sub aspectul condițiilor speciale prevăzute în textul legii pentru fiecare dintre faptele enumerate, condițiile generale ale răspunderii civile delictuale urmând a dobândi particularități specifice în funcție de cazul reglementat în textul legii.
Nu există instituită prin lege o „prezumție legală de vinovăție și răspundere” în sarcina administratorului societății debitoare.
Analizând condițiile răspunderii delictuale speciale, se reține:
Pârâților li se impută săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. a, și e din Legea insolvenței, respectiv:
-138 lit. a): au folosit bunurile și creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;
- 138 lit. e) :au deturnat sau a ascuns o parte din activul persoanei juridice ori a mărit în mod fictiv pasivul acesteia.
Instanța a apreciat că activitatea pârâților se încadrează în dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a) și e), referitoare la folosirea bunurilor sau creditelor societății în folosul său și respectiv, ascunderea activului persoanei juridice, în condițiile în care s-a dovedit că debitoarea figura la data de 31.12.2010 cu sold casă de 14.824 lei, din care, la data de 28.11.2011, s-a predat suma de 1000 lei.
Potrivit precizărilor pârâților, această sumă reprezintă o înregistrare eronată în contabilitatea debitoarei, depunând la dosar o . documente justificative, respectiv chitanțe datate 18.10.2010, 20.10.2010 și 05.08.2010, sume care sunt anterioare documentelor contabile analizate de lichidatorul judiciar și care nu au fost considerate relevante pentru justificarea sumelor din acest cont.
În ceea ce privește procesele verbale privind constatarea calamității naturale și procesul verbal al comisie de inventariere, fără nr. și dată, depus de către pârâți și în dosarul asociat și către lichidatorul judiciar, acestea au fost considerate de către lichidatorul judiciar ca înscrisuri justificative cu privire la stocurile evidențiate în bilanțul contabil la data de 31.12.2010, fiind regăsite în contul 707, respectiv 671 ( conform raportului cauzal - filele 123-125, vol. IV ).
În afara susținerii privind înregistrarea eronată a soldului contului 531 la data de 31.12.2010, pe care nu au dovedit-o, pârâții nu au adus alte argumente cu privire la suma arătată .
Pârâții nu au justificat și, nu au predat aceste sume lichidatorului judiciar pentru a le distribui creditorilor tabelul creditorilor, de unde se prezumă că și le-au însușit.
Cu aceste sume, debitorul ar fi avut posibilitatea acoperirii unei părți importante din totalitatea datoriilor cu care debitorul figura în actele contabile la aceiași dată .
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs R. C. și A. C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Recurenții au susținut că instanța de fond nu a motivat admiterea în parte a acțiunii, încălcând în acest fel dispozițiile art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă precum și dispozițiile art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În opinia recurenților nu este suficientă aprecierea instanței, nesusținută de vreun mijloc de probă, potrivit căreia activitatea desfășurată de recurenți se încadrează în motivele prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a) și e).
Instanța nu a argumentat în mod pertinent înlăturarea ca nerelevante a înscrisurilor depuse de recurenți, reținând că acestea sunt anterioare documentelor analizate de reclamantă și că nu au fost avute în vedere de reclamantă.
Au mai susținut recurenții că instanța a încălcat prevederile legale referitoare la atragerea răspunderii personale întrucât nu s-a dovedit în cauză întrunirea tuturor elementelor atragerii răspunderii delictuale: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită precum și vinovăția persoanelor acuzate.
Recurenții nu au săvârșit niciuna dintre faptele ilicite enumerate de art. 138 alin. 1 lit. a) și e) din Legea insolvenței, existența soldului de casă de_ lei neputând fi asimilat săvârșirii unei asemenea fapte.
Prejudiciul de asemenea nu este real, chitanțele depuse la dosar, înlăturate în mod nejustificat, dovedind că soldul de casă este incorect.
Aceste chitanțe nu au fost evidențiate în contabilitatea societății din eroare și atestă că soldul contului 531 este mult mai mic decât cel înscris în balanța lunii decembrie 2010.
În opinia recurenților nu există legătura de cauzalitate cerută de lege între fapta ilicită și prejudiciu și nici vinovăția foștilor administratori, întrucât aceștia nu au desfășurat nicio activitate ilicită.
. societății s-a datorat, între altele, și pierderilor financiare suportate ca urmare a calamității naturale (inundație) ce a distrus un depozit de materiale și produse.
În ce privește neîncasarea creanțelor de către societate, au precizat că lichidatorul judiciar le cunoaște și a început recuperarea lor.
Împotriva hotărârii judecătorul sindic a declarat recurs și Lichidatorul M. Consulting IPURL, care a precizat că administratorul statutar a restituit suma de 1.000 lei din soldul în sumă de 14.824,51 lei, rămânând de achitat suma de 13.824,51 lei.
În recurs s-a administrat proba cu acte.
Examinând motivele de recurs formulate, actele și lucrările dosarului precum și dispozițiile legale aplicabile în materie, instanța constată nefondate ambele recursuri, pentru considerentele ce vor fi expuse.
Se reține, astfel, că judecătorul sindic a aplicat corect dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței, pentru considerentele expuse în cele de urmează.
Prin cererea cu care a învestit instanța de fond, Lichidatorul M. Consulting IPURL, în calitate de lichidator judiciar al debitorului . a solicitat atragerea răspunderii personale a pârâților R. C. și A. C., administratori statutari ai debitoarei, pentru pasivul societății, în sumă de 13.824,51 lei.
În motivarea cererii, reclamanta a susținut că pârâții se fac vinovați de săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. a) și e) din Legea nr. 85/2006.
Curtea reține că, potrivit prevederilor art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitoarei, persoană juridică ajunsă în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de conducere, care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație, prin săvârșirea uneia din faptele enumerate limitativ de lege . Din conținutul acestui text rezultă că natura juridică a răspunderii administratorului este aceea a unei răspunderi speciale, care împrumută caracteristicile răspunderii delictuale.
Pentru a fi angajată răspunderea delictuală, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale: faptă, prejudiciu, legătură de cauzalitate și vinovăție, condiții care capătă – în această situație - unele conotații speciale.
Caracterul special al răspunderii reglementată de art. 138 din Legea nr.85/2006 constă în aceea că textul de lege delimitează, printr-o enumerare exhaustivă, categoria faptelor (literele a-g) considerate nelegitime, prejudiciul - care este acela al provocării sau contribuirii faptelor la ajungerea debitoarei în stare de insolvență - și are o cauzalitate tipică între faptă și prejudiciu, subliniind, uneori, că acest element trebuie dublat de un scop, vinovăția persoanei chemată a răspunde fiind apreciată în concret.
Pe de altă parte, plecând de la principiile care fundamentează răspunderea delictuală, acoperirea prejudiciului este o sarcină directă a autorului faptului prejudiciabil aflat în legătură cu fapta. Administratorul, chiar dacă a provocat insolvența, este ținut să răspundă în raport cu consecințele faptelor sale față de cel în patrimoniul căruia dauna a fost produsă.
În cazul insolvenței și al falimentului, prejudiciul este provocat societății și se concretizează, pe de o parte, în starea de insolvență în care societatea este plasată prin faptul ilicit, iar, pe de altă parte, în dauna efectivă și cuantificabilă printr-o apreciere pecuniară.
Rațiunea acestei interpretări rezidă chiar din prima teză a art. 138 din Legea nr. 85/2006, potrivit cu care judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului în insolvență sau faliment să fie suportată de persoanele stabilite de această lege, parte care trebuie să exprime concordanța prejudiciului în legătură cu faptul prejudiciabil al celui ținut să răspundă.
Astfel, art. 138 litera a) se referă la folosirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane.
Noțiunea de bun trebuie însă interpretată în sens larg, incluzându-se aici orice obiect cu valoare economică, inclusiv creanțe
Instanța reține, din raportul întocmit de lichidatorul judiciar, (fila 38 dosar) că, potrivit situațiilor contabile depuse de debitoare, precum și potrivit informațiilor furnizate lichidatorului judiciar, societatea debitoare figura, la începutul anului 2010, cu marfă în rulaj total de 2321.259 lei, care a fost vândută în cursul anului, în contabilitate fiind însă evidențiate ca „venituri din vânzarea mărfurilor” doar suma de 1.016.324 lei, diferența de 1.350.887 lei fiind regăsită în contul „cheltuieli privind calamități”.
Analizând indicatorii financiari ai societății lichidatorul judiciar a concluzionat că societatea a dispus, până la finele anului 2010, de resursele necesare desfășurării unei activități profitabile care să asigure și plata datoriilor sale, depășite cu mult de activele circulante.
Instanța reține că, prin cererea introductivă, lichidatorul judiciar a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 13.824 lei reprezentând soldul de casă nepredat, în valoare inițială de 14.824 lei, dar din care s-a restituit de către pârâtul A. C. suma de 1.000 lei.
Raportat la obiectul cererii introductive (obligarea pârâților, în calitate de foști administratori ai societății aflate în insolvență, să restituie averii debitoarei suma de 13,824 lei reprezentând soldul de casă nepredat) instanța va respinge ca nefiind pertinente criticile recurenților privind distrugerile promovate stocului de marfă de calamitățile naturale din anul 2010, evidențiate în contul 671 și nesolicitate de reclamant.
Curtea nu poate primi apărările recurenților potrivit cu care, în realitate, soldul de casă în sumă de 13.824 lei este mult mai mic și a fost înscris astfel din eroare, ca urmare a neevidențierii în contabilitate a unor chitanțe.
Recurenții, în calitate de foști membrii ai organelor de conducere ale societății, avea obligațiile prevăzute în sarcina administratorilor de Legea nr. 31/1990 și Legea contabilității nr. 82/1991, astfel că nu își pot invoca propria culpă în ținerea evidenței contabile, respectiv faptul că nu au fost operate în contabilitate chitanțele invocate în instanță.
Mai mult, recurentul A. C. a plătit o parte din această sumă, achiesând la constatările lichidatorului judiciar.
Pentru aceste considerente, critica potrivit căreia instanța de fond a înlăturat greșit chitanțele invocate de pârâți este nefondată și va fi respinsă.
În ce privește întrunirea condițiilor prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 pentru atragerea răspunderii personale a pârâților, curtea constată că în mod corect judecătorul sindic a reținut aplicabilitatea acestei prevederi, fiind dovedită, cu raportul arătat mai sus, coroborat cu situațiile financiare ale societății, atât lipsa sumei de 13.824,51 lei din contul „casă”, împrejurarea că societatea dispunea de resursele necesare acoperirii datoriilor, astfel cum s-a arătat mai sus, cât și . de insolvență, datorită neachitării datoriilor și modului defectuos de gestionare a resurselor și a potențialului economic al societății.
Referitor la condiția existenței unui prejudiciu, aceasta este pe deplin dovedită, cauzarea stării de insolvență însemnând producerea unui prejudiciu în patrimoniul debitoarei, stare care afectează și pe creditorii aflați în imposibilitate de a-și recupera creanțele, și care se regăsesc în tabelul definitiv al creanțelor, întocmit de administratorul judiciar.
Critica privind nemotivarea hotărârii de către instanța de fond este de asemenea nefondată, având în vedere faptul că judecătorul a argumentat soluția pronunțată atât în fapt cât și în drept și că a analizat apărările și înscrisurile invocate de pârâți.
Așa cum rezultă din jurisprudența CEDO (Cauza Perez împotriva Franței) obligația instanței de a motiva hotărârea nu trebuie înțeleasă în sensul de a răspunde detaliat fiecărui argument.
În speță instanța de fond a analizat înscrisurile depuse în apărare și a motivat înlăturarea lor, fiind astfel respectate prevederile art. 261 alin. 5 Cod procedură civilă și ale art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Referitor la condiția existenței legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și aceasta a fost dovedită în cauză cu înscrisurile arătate mai sus, care atestă împrejurarea că prin neutilizarea dispozițiilor bănești pentru achitarea datoriilor acestea au crescut, societatea ajungând astfel în imposibilitate de a le plăti și intrând în insolvență.
În această situație, condițiile răspunderii civile delictuale sunt îndeplinite în sarcina pârâților, soluția judecătorului sindic fiind legală și temeinică.
În ce privește recursul declarat de lichidatorul judiciar, acesta nu cuprinde critici la adresa hotărârii instanței de fond, care să facă obiectul analizei prezentului recurs.
Raportat considerentelor expuse și în aplicarea art. 312 alin. 1) teza 1 alin. 3) Cod procedură civilă, curtea va respinge ambele recursuri, menținând sentința Tribunalului Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile formulate de L. M. Consulting IPURL și de pârâții R. C. și Avârvarei C. împotriva sentinței civile nr. 282/2013 din 26 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Iași, Secția II civilă – faliment, hotărâre pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 09 Septembrie 2013.
Președinte, A. G. | Judecător, L. P. | Judecător, C.-A. S. |
Grefier, D. G. |
Red. S.C.A.
Tehnoredactat
G.D.
2 ex./ 20.09.2013
Tribunalul Iași - judecător sindic:
- B. R.
| ← Procedura insolvenţei. Hotărâre din 09-09-2013, Curtea de... | Procedura insolvenţei. Decizia nr. 45/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
