Procedura insolvenţei. Decizia nr. 1163/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1163/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 18-10-2013 în dosarul nr. 5694/99/2010/a10
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1163/2013
Ședința publică de la 18 Octombrie 2013
Completul compus din:
Președinte G. P.
Judecător E. G.
Judecător C. P.
Grefier L. R.-C.
S-a luat spre examinare recursul formulat de lichidator C. I. SPRL - în calitate de lichidator judiciar al . SRL împotriva sentinței civile 782/07.05.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, intimați fiind R. C. și . SRL - prin adm. special C. A., având ca obiect procedura insolvenței.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de_, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, pentru a da posibilitate recurentului să depună concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 782/7 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Iași s-a respins acțiunea formulata de reclamanta C. I. SPRL – Filiala Iași in contradictoriu cu paratii R. C. si S.C. E. S. & Trade S.R.L., reprezentata prin administrator special C. A..
Pentru a hotărî astfel, se rețin următoarele:
Art. 79 din Legea insolventei prevede următoarele:
„Administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor in dauna drepturilor creditorilor, in cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.”
Art. 80 alin. 1 lit. b si c din Legea insolventei prevede că:
„(1) Administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acțiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terți și pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise și a valorii altor prestații executate, realizate de debitor prin următoarele acte:
b) operațiuni comerciale în care prestația debitorului depășește vădit pe cea primită, efectuate in cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii;
c) acte încheiate in cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenția tuturor părților implicate in acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile.”
Totodată, art. 84 din Legea insolventei stabilește că:
”(1) Administratorul judiciar, lichidatorul sau comitetul creditorilor va putea introduce acțiune pentru a recupera de la subdobânditor bunul ori valoarea bunului transferat de către debitor, numai daca subdobânditorul nu a plătit valoarea corespunzătoare a bunului și cunoștea sau trebuia să cunoască faptul ca transferul inițial este susceptibil de a fi anulat.”
F. de textele legale arătate mai sus, se impunea ca reclamantul să facă dovada, in primul rând, ca prestația debitoarei depășește în mod vădit pe cea primita. In speță, este cert ca autoturismul marca Daewoo Matiz a fost vândut contra sumei de 2499 lei, însă nu s-a administrat nici o proba din care sa rezulte ca acest preț a fost derizoriu ori vădit disproporționat. De asemenea, nu s-a administrat nici o proba din care sa rezulte care era starea autovehicolului la momentul vânzării, pentru a putea aprecia asupra disproporției vădite intre prețul vânzării si valoarea reala a bunului înstrăinat. Deși reclamantul a depus la dosar listări după anunțuri de vânzări online de autoturisme similare, totuși acestea nu pot face dovada valorii reale, efective a bunului vândut, a stării tehnice in care se afla acesta si a gradului de uzura.
Nefăcându-se dovada stării autoturismului la data vânzării, instanța nu a putut aprecia asupra caracterului just, echitabil și corect al prețului cu care s-a făcut vânzarea, și nici nu poate stabili daca prestația debitoarei depășește vădit pe cea primită, astfel că nu sunt îndeplinite premisele prevăzute de art. 80 alin. 1 lit. b din Legea insolventei.
În ceea ce privește premisele de la art. 79 si art. 80 alin. 1 lit. c din Legea insolventei, se impunea ca reclamantul să facă dovada intenției de frauda a tuturor părților implicate. Fără a administra probe concrete în acest sens, reclamantul se bazează pe o . prezumții legate de modalitatea de vânzare aleasa de debitoare și împrejurarea că la scurt timp după vânzare s-a declanșat procedura insolventei. În ceea ce privește modalitatea de vânzare, instanța constata ca o societate comerciala cu răspundere limitata nu este obligata să procedeze la vânzarea activelor sale prin licitație publica, aceasta obligație legala existând numai pentru anumite persoane juridice, expres prevăzute de lege. Prin urmare, împrejurarea că debitoarea pârâtă a vândut autoturismul prin negociere directa nu este suficientă pentru a aprecia asupra intenției frauduloase de înstrăinare a bunului, în dauna intereselor creditorilor. Decizia de vânzare a unor active, luata de administratorul statutar, este un act de administrare a societății și, în lipsa unor dovezi concrete, nu poate fi interpretată ca fiind frauduloasa doar pentru simplul fapt ca ulterior vânzării s-a declanșat procedura de insolventa.
Relativ la împrejurarea ca după câteva luni de la vânzare s-a declanșat procedura insolventei împotriva debitoarei, chiar daca aceasta ar conduce la concluzia intenției frauduloase a societății vânzătoare de a defavoriza creditorii prin înstrăinarea activelor, totuși intenția de frauda a uneia din părțile implicate în vânzare nu este suficienta pentru a dispune anularea tranzacției, întrucât art. 80 alin. 1 lit. c din Legea insolventei cere ca intenția de frauda să aparțină tuturor părților implicate. Ori în speță nu s-a făcut nici o dovada ca pârâtul Capraru C. ar fi avut cunoștință de starea iminenta de insolvență în care se afla societatea vânzătoare și că, de coniventa cu aceasta, a concurat cu buna știință si a intenționat fraudarea creditorilor societății pârâte. Prin urmare, se constata că nu este îndeplinită nici cerința de la art. 79 si art. 80 alin. 1 lit. c din Legea insolventei, pentru a se putea dispune anularea transferului patrimonial dedus judecății.
Nefiind dovedit caracterul fraudulos al vânzării și nici caracterul vădit disproporționat al prestației debitoarei-vânzătoare față de cea a cumpărătorului, instanța nu a putut dispune anularea transferului patrimonial.
F. de cele expuse, instanța a dispus respingerea acțiunii formulata de reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs . – Filiala Iași pentru următoarele motive:
Analizând transferul de drepturi patrimoniale, ce a făcut obiectul prezentei anulări, s-a constatat faptul ca anterior deschiderii procedurii de insolvență, debitoarea a fost proprietara unui număr de peste 200 de autovehicule, pe care în mare parte și le-a înstrăinat, printre care și autoturismul DAEWOO MATIZ, având . sașiu UU6MF48417D101978, înstrăinată conform facturii nr. 40 din data de 01 iunie 2010, la prețul de 2.499 lei, către pârâtul - cumpărător R. C..
Mai reține instanța, în considerente, faptul că nu au fost făcute probatorii,
pentru a putea aprecia disproporția vădită, dintre prețul vânzării și valoarea reală a bunului înstrăinat j
Este adevărat, că sarcina probei incumbă reclamantului, însă în atare situație când în cauză s-au formulat apărări de către pârâtul-cumpărător prin care acesta recunoaște că nu a achitat prețul din factura emisă, ci prețul de 8.000 de lei, fapt reținut și de instanța de judecată, în considerentele hotărârii atacate, la termenul din data de 07 mai 2013. Așadar, instanța a reținut faptul că mașina a fost cumpărată la prețul de 8.000 lei iar pentru a nu plăti taxe mai mari a fost declarată suma de 2.499 lei.
Pârâtul-cumpărător nu a făcut dovezi în sensul celor sus menționate însă acest aspect a fost pus în discuția părților. Cu această ocazie, reclamantul a solicitat reținerea prevederilor art270 din codul de procedură civilă fiind vorba de o mărturisire simplă, fiind neechivocă, neîndoielnică și neviciată, pe care instanța ar fi trebuit s-o califice ca fiind achiesare și să dea o hotărâre în sensul celor recunoscute de pârât Așadar instanța putea constata disproporția vădită dintre valoarea reclamată si valoarea presupus a fi plătită de către pârâtul-cumpărător și mai mult decât atât nu a calificat declarația pârâtului ca fiind o recunoaștere.
Deși există o recunoaștere a pârâtului-cumpărător care ar echivala și cu o dovada a intenție de fraudă în dauna creditorilor, instanța de judecată a susținut în considerentele notării atacate faptul că intenția de fraudă nu a fost dovedită de către reclamant. Din interpretarea dispozițiilor art. 79 din legea insolvenței, consideră că prezumția de fraudă este instituită de legiuitor, nefiind necesară dovedirea acesteia.
Examinând criticile în raport de actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente în cauză Curtea constată că recursul este nefondat.
Reclamanta și-a întemeiat acțiunea în anularea contractului încheiat între societatea debitoare aflată în insolvență și pârâtul intimat cu privire la vânzarea-cumpărarea autoturismului Daewoo Matiz pe dispozițiile art. 79 și 80 aliun.1 lit b și c fin Legea nr. 85/2006.
În mod corect a reținut instanța că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 80 alin.1 lit b și c.
Astfel, pentru a fi aplicabilă ipoteza prevăzută de art. 80 alin.1 lit. b din Legea nr. 85/2006 trebuie să se dovedească diferența vădită de valoare între prestații în defavoarea debitorului.
Textul de lege are în vedere anularea actelor juridice lezionare, iar prejudiciul nu se produce direct în patrimoniul debitorului, ci acesta se reflectă asupra creditorilor.
Or, în cauză, recurenta nu a dovedit premizele avute în vedere de art. 80 lit.b, deoarece nu s-a dovedit în mod cert prețul real la care s-a vândut autoturismul, în condițiile în care pârâtul a declarat în contract o sumă mai mare decât cea trecută în factură, iar reclamanta nu a probat în nici un mod prețul real al bunului vândut în raport de starea fizică a autoturismului.
Atâta timp cât în cauză trebuie dovedită o disproporție vădită între prestații, iar sarcina probei revine reclamantului, acesta neaducând nici o probă în acest sens, în mod corect instanța a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 80 alin.1 lit. b din Legea nr. 85/2006.
În cauză nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 80 alin.1 lit. c, câtă vreme pentru admiterea acțiunii în baza acestui temei se cere administratorului judiciar să facă dovada participării la fraudă a cocontractanților, frauda existând în cazul în care terțul cunoștea starea de insolvență a debitorului în momentul în care a încheiat actul în cauză, iar dacă nu se face dovada intenției tuturor părților actului de a sustrage bunul de la urmărire de către creditori, actul în cauză nu poate fi anulat.
Or, în speță, nu s-a dovedit intenția de fraudă a părților invocată de lichidatorul judiciar în motivarea acțiunii sale de anulare a contractului de vânzare-cumpărare.
Împrejurarea că pârâtul a declarat că a achitat un preț mai mare decât cel trecut în factură în nici un caz nu echivalează cu o recunoaștere în sensul art. 270 Cod procedură civilă care se referă în mod expres la recunoașterea în parte a pretențiilor reclamantului.
Or, în raport de acțiunea formulată și precizările pârâtului dispozițiile art. 270 Cod procedură civilă nu sunt aplicabile.
Față de cele ce preced Curtea constată că sentința este legală și temeinică și va respinge recursul formulat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de lichidatorul judiciar C. I. SPRL – Filiala Iași împotriva sentinței civile nr. 782/7 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 octombrie 2013.
Președinte, G. P. | Judecător, E. G. | Judecător, C. P. |
Grefier, L. R.-C. |
Red jud PC_
Tehnored gref RCL_
2EX
Jud fond Z. N. L.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
