Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 219/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 219/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 18-02-2013 în dosarul nr. 4167/99/2010/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 219/2013
Ședința publică de la 18 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. G.
Judecător L. P.
Judecător C.-A. S.
Grefier C. L.
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași împotriva sentinței civile nr. 1462/2012 din 17.10.2012 pronunțată de Tribunalul Iași – Secția II civilă faliment, intimați fiind R. A. G. și R. A. R., având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 .
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul asupra cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare și lipsa părților. Este primul termen de judecată. Se solicită judecata cauzei în lipsă.
S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
Curtea constată că este primul termen de judecată, recursul de față fiind declarat în termen și motivat.
Având în vedere că părțile nu s-au prezentat, că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare, urmând a se atașa la dosar, în termenul de pronunțare, raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la apariția stării de insolvență a ., raport ce urmează a fi extras de pe portalul Buletinului de Insolvență.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 1462/17.10.2012 pronunțată de Tribunalul Iași – Secția II Civilă – F. s-a respins cerere formulată de reprezentanții reclamantei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași în contradictor cu pârâții R. A. G. și R. A. R. privind atragerea răspunderii personale a pârâților pentru pasivul neacoperit al debitoarei S.C. EST INSTAL SRL ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:
Activitatea pârâților de a continua activitatea debitoarei prin generarea de debit în prejudiciul creditorilor reprezintă un aspect culpabil, necontestat de către cei dintâi.
Această activitate este sancționată de către disp. art. 138, lit. c din lege în condițiile în care prin derularea ei s-ar întruni condițiile cauzalității dintre faptă și prejudiciul resimțit în patrimoniul creditorilor..
Ori reclamanta s-au limitat doar a face simple aprecieri în ceea ce privește culpa pârâților, care chiar întemeiate fiind, nu pot forma convingerea instanței că din acest motiv s-a ajuns la incapacitatea de plată și totodată insolvența firmei.
Prin urmare nu se poate reține o prezumție conform căreia, în condițiile în care pârâții au continuat activitatea debitoarei în prejudiciul creditorilor, acest lucru a fost premeditat.
Pe de altă parte neținerea contabilității conforme legii, nu poate constitui în sine o condiție singulară pentru a atrage răspunderea patrimonială; aceasta întrucât nu se poate deduce legătura de cauzalitate necesară dintre neținerea contabilității și aspectul premeditat al conducerii debitoarei în incapacitate de plată și ulterior în insolvență.
Instanța a considerat că nu poate doar în baza acestor aprecieri să dispună atragerea răspunderii personale patrimoniale a pârâților, respingând cererea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași prin reprezentanții săi legali, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Așa după cum a statuat teoria și practica judiciară, obligarea organelor de conducere a societății debitoare la suportarea pasivului acesteia cu bunurile personale reprezintă, în situația închiderii procedurii falimentului, fără a fi acoperite creanțele anunțate de creditori, singura posibilitate a statului de a-și recupera creanțele.
Având calitatea de administratori la S.C. EST INSTAL S.R.L. lași, sus-numiții au fost persoanele împuternicite să reprezinte societatea, fiind ținute direct răspunzătoare de îndeplinirea obligațiilor pe care legea sau actul constitutiv le impun în sarcina societății, după cum rezultă si din art. 73 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
Având în vedere dispozițiile art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, care instituie obligativitatea pentru debitor de a solicita să fie supus dispozițiilor acestei legi în maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență, consideră că doar existența - anumitor interese personale l-au determinat pe administratorul-pârât să nu solicite ca societatea să fie supusă prevederilor Legii insolvenței și, în consecință, apreciază că administratorii se fac vinovați de continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți, faptă care se încadrează în prevederile art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006.
Culpa administratorilor constă în aceea că, în momentul în care societatea debitoare a ajuns în imposibilitatea de a-și mai achita datoriile, nu a suspendat activitatea și că nu a anunțat creditorii despre aceasta, contribuind astfel la acumularea de noi datorii.
Nemairealizând profit, ba, dimpotrivă, mergând în pierdere, situația financiară a societății a fost periclitată. Aceasta nu denotă decât lipsa de interes a organelor de conducere pentru redresarea societății, de unde se poate înțelege că activitatea desfășurată nu a urmărit decât realizarea unor interese personale și nu realizarea intereselor S.C. EST INSTAL S.R.L. lași,
Starea de insolvabilitate a debitoarei constatată și de judecătorul sindic prin sentința prin care s-a dispus deschiderea procedurii falimentului, nu este decât urmarea unui management defectuos, a unei activități lipsite de eficiență economică și a unei administrări total necorespunzătoare a societății. Această situație de încetare a plaților a prejudiciat creditorii prin imposibilitatea încasării creanțelor scadente. Așa cum arată și doctrina în acest domeniu, simpla stare de încetare de plăți constituie un prejudiciu pentru creditori.
Componența debitului înregistrat la bugetul de stat, așa cum rezultă din titlurile executorii anexate, denotă că debitoarea a avut angajați, a desfășurat activitate și a obținut venituri, care însă, au fost folosite de organele de conducere cu alte destinații și nu în scopul achitării creanțelor societății.
Prezența obligațiilor fiscale în sarcina debitorului în calitatea sa de contribuabil demonstrează faptul că s-a desfășurat activitate generatoare de venituri și că impozitele și taxele nu au fost achitate către bugetul de stat.
Administrația Finanțelor Publice a municipiului lași este creditor îndreptățit să solicite stabilirea răspunderii persoanelor vinovate de . de plată și a dat dovadă de rol activ în recuperarea creanțelor de la S.C. EST INSTAL S.R.L. Iași.
Intimații, legal citați în cauză, nu au formulat întâmpinare.
Nu s-au administrat probe noi în recurs .
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse.
Reclamata-recurentă a solicitat judecătorului sindic antrenarea răspunderii speciale a pârâților R. A. G. și R. A. R. pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. a, c și d din Legea nr. 85/2006.
Referitor la fapta de utilizare a resurselor societății în interes personal prevăzută de art. 138 lit. a) și la fapta prevăzută de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006 ( „au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea") Curtea constată că recursul nu cuprinde critici referitoare la nereținerea lor în sarcina pârâților, constatările instanței de fond cu privire la aceste fapte intrând în puterea de lucru judecat.
Curtea constată că, prin cererea de recurs creditoarea face referire doar la fapta prevăzută de art. 138 lit. c) din legea insolvenței, astfel că instanța de recurs poate cenzura hotărârea tribunalului numai în aceste limite.
Pentru existența faptei ilicite prevăzute de art. 138 lit. c, invocată de recurentă, legiuitorul solicită ca persoana responsabilă să fi desfășurat sau să fi dispus în interes personal desfășurarea unei activități neprofitabile care să conducă la insuficiența fondurilor bănești disponibile ale societății.
Dispozițiile art. 138 litera c privesc sancționarea neîndeplinirii obligației de sesizare a instanței în cazul în care instalarea stării de insolvență este iminentă, și continuarea activității în interes personal, în condițiile în care obligația de sesizare a instanței, conform art. 27 din lege, privește numai situația în care debitorul se află deja în stare de insolvență.
Potrivit art. 27 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, legiuitorul lasă la latitudinea debitorului decizia de a sesiza instanța sau de a continua activitatea, în condițiile în care apariția stării de insolvență este iminentă.
Din interpretarea prevederilor mai sus menționate, rezultă că debitorului îi este permisă continuarea activității și în situația în care insolvență este iminentă, în condițiile practicării unei strategii manageriale viabile, a unei administrări eficiente, cu perspective de redresare a societății, prevalând soluția salvării debitorului insolvent.
Astfel, Curtea apreciază că art. 138 lit. c nu sancționează decizia continuării unei activități, în condițiile în care insolvență este iminentă, ci reaua-credință a persoanelor aflate la conducerea societății, care au decis continuarea unei activități comerciale ineficiente, exclusiv în interes personal, cu consecința prejudicierii creditorilor societății.
În speță, judecătorul sindic a reținut în mod corect că recurenta nu a administrat nicio probă în susținerea afirmațiilor sale care, prin ele însele, nu sunt de natură a face dovada întrunirii elementelor răspunderii personale ale pârâților-intimați, care au avut calitatea de administratori statutari ai societății aflate în stare de insolvență.
Împrejurarea că societatea a continuat să-și desfășoare activitatea, în condițiile în care aceasta acumula datorii la bugetul de stat, pe care nu reușea să le achite, nu este suficientă pentru atragerea răspunderii, câtă vreme nu s-a probat interesul personal al pârâților în continuarea activității.
În concret, recurenta trebuia să determine faptele săvârșite de intimați constând în aceea că ar fi dispus continuarea activității în interes personal, deși era evidentă încetarea de plăți și să producă dovezi concludente.
Teoria recurentei construită pe existența mandatului comercial nu are sprijin în materialul probator, constituind simple prezumții pe baza cărora nu poate fi atrasă răspunderea intimaților.
În consecință, în mod corect, judecătorul sindic nu a reținut răspunderea personală a pârâților pentru această faptă.
Pentru aceste considerente, constatând recursul nefondat instanța îl va respinge urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă să mențină hotărârea recurată ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași împotriva sentinței civile nr. 1462/2012 din 17.10.2012 pronunțată de Tribunalul Iași – Secția II civilă – faliment, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 18.02. 2013.
Președinte, A. G. | Judecător, L. P. | Judecător, C.-A. S. |
Grefier, C. L. |
Red. P.L.
Tehnored. L.C.
2 ex.
18.03.2013 – m.c.
Tribunalul Iași: A. D.
| ← Procedura insolvenţei. Sentința nr. 1000/2013. Curtea de Apel... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
