Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1164/2013. Curtea de Apel IAŞI

Decizia nr. 1164/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 18-10-2013 în dosarul nr. 5635/99/2011/a1

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 1164/2013

Ședința publică de la 18 Octombrie 2013

Completul compus din:

Președinte G. P.

Judecător E. G.

Judecător C. P.

Grefier L. R.-C.

S-a luat spre examinare recursul formulat de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași împotriva sentinței civile nr. 893/22.05.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, intimat fiind M. M. C., având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de_, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, pentru a se depune concluzii scrise la solicitarea apărătorului intimatului s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față:

Prin sentința civilă nr. 893/22 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Iași s-a respins cererea formulată reprezentanții reclamatei Administrația Finanțelor Publice a municipiului Iași în contradictoriu cu pârâtul M. M. C..

Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut următoarele:

Activitatea pârâtului de a continua activitatea debitoarei prin generarea de debit în prejudiciul creditorilor reprezintă un aspect culpabil, necontestat de către cel dintâi.

Această activitate este sancționată de către disp. art. 138, lit. c din lege în condițiile în care prin derularea ei s-ar întruni condițiile cauzalității dintre faptă și prejudiciul resimțit în patrimoniul creditorilor..

Ori reclamanta s-au limitat doar a face simple aprecieri în ceea ce privește culpa pârâtului, care chiar întemeiate fiind, nu pot forma convingerea instanței că din acest motiv s-a ajuns la incapacitatea de plată și totodată insolvența firmei.

Prin urmare nu se poate reține o prezumție conform căreia, în condițiile în care pârâtul a continuat activitatea debitoarei în prejudiciul creditorilor, acest lucru a fost premeditat.

În susținerea celor afirmate reprezentanții reclamantei nu au făcut decât să prezume fără nici un fel de dovadă concretă că pârâtul a desfășurat o activitate în urma căruia în mod intenționat și premeditat creditorul bugetar ar fi suferit un prejudiciu patrimonial.

Fără dovada concretă a faptului vinovăției pârâtului, doar în baza concluziilor singulare că nu au fost transformate în lichidități imobilizările corporale și nu s-au achitat chiar și parțial debitele către stat cererea formulată nu poate fi primită.

În consecință instanța consideră că nu poate doar în baza acestor aprecieri să dispună atragerea răspunderii personale patrimoniale a pârâtului, urmând să respingă cererea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a municipiului Iași invocând nelegalitatea și netemeinicia acesteia.

Netemeinicia soluției instanței de fond rezultă din faptul că prezența obligațiilor fiscale in sarcina debitorului, in calitatea sa de contribuabil, demonstrează că acesta a desfășurat o activitate comercială generatoare de venit, conform declarațiilor depuse la organul fiscal și în raport de care s-au calculat aceste obligații si pentru a căror neachitare la termen, se percep accesorii, fapta ce se încadrează in prevederile art. 138 alin. l lit. a) si c) din Legea 85/2006 privind procedura insolventei.

Administratorul M. M. C. se face vinovat de un management neperformant si de utilizarea resurselor societății in interes personal, fapt ce a cauzat starea de insolventa.

Împrejurarea ca societatea datorează bugetului de stat T.V.A., impozit pe veniturile din salarii, impozit pe profit, CAS, CASS, denota ca debitoarea a desfășurat activitate si a obținut venituri, care insa au fost destinate uzului personal al administratorului.

Prezenta obligațiilor fiscale in sarcina debitorului, in calitatea sa de contribuabil, indica faptul ca acesta a desfășurat o activitate comercială generatoare de venit, conform declarațiilor depuse la organul fiscal si in raport de care s-au calculat aceste obligații si pentru a căror neachitare la termen, se percep accesorii, fapta ce se incadreaza in prevederile art. 138 alin. l lit. a) din Legea 85/2006 privind procedura insolventei.

In urma analizei efectuate de către personalul de specialitate din cadrul A.F.P. Mun. Iasi asupra dosarului fiscal al societății debitoare, a declarațiilor din programul informatic DECIMP, a situației depunerilor bilanțurilor contabile din sistemul informatic, precum si a raportării contabile depuse la organul fiscal la data de 31.12.2011, s-a constatat ca S.C. "PERSEVERANZA" S.R.L. avea posibilități financiare sa-si onoreze obligațiile fiscale, daca administratorul societății debitoare ar fi luat masurile ce se impuneau pentru a transforma in lichidități imobilizările corporale, in valoare de 7.019 lei si daca ar fi utilizat numerarul existent in casa si in banei in suma de 1.544 lei pentru achitarea măcar parțiala a obligațiilor fiscale restante.

Pe de alta parte, referitor la vinovăția administratorilor, teoria si practica in dreptul comercial statuează ca răspunderea delictuala operează pentru cea mai ușoara culpa. Răspunderea membrilor organelor de conducere ale societății comerciale ajunsa în încetare de plați, așa cum este reglementata de prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006, este o răspundere speciala având ca scop al reglementarii sale punerea la îndemâna creditorilor a unor mijloace juridice adecvate, a căror finalitate rezida in satisfacerea necesitații acoperirii pasivului debitoarei falite. Dispozițiile referitoare la aceasta fiind cuprinse . se completează cu legea generala acolo unde legea speciala nu prevede.

În cauza sunt incidente si dispozițiile art. 998-999 cod civil care arata ca "orice fapta a omului care cauzează altuia prejudiciu, obliga pe acela din a cărui greșeala s-a ocazionat sa-1 repare" si "omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudenta sa ".

Prin neplata datoriilor către A.F.P. Iași, paratele, în calitate de organe de conducere, au creat un prejudiciu bugetului de stat, iar conform articolelor mai sus-citate aceștia sunt obligați la repararea prejudiciului.

Așa după cum a statuat teoria si practica judiciara, obligarea organelor de conducere ale societății debitoare la suportarea pasivului acesteia cu bunurile personale reprezenta, in situația includerii procedurii falimentului, fara a fi acoperite creanțele anunțate de creditori, singura posibilitate a statului de a-si recupera creanțele.

In lumina dispozițiilor Legii nr. 85/2006, instituirea răspunderii personale a organelor de conducere a societății reprezintă atat o sancțiune pentru persoanele care au contribuit la ajungerea debitoarei in stare de incapacitate de plata, dar, in același timp, si o garanție pentru terții aflați in raporturi juridice comerciale cu debitoarea in ceea ce privește posibilitatea recuperării creanțelor in caz de insolventa.

Răspunderea organelor de conducere ale societății ajunsa in încetare de plați așa cum este reglemetată de legea privind procedura insolventei, este o răspundere speciala care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a sigura bunurile necesare acoperirii pasivului debitoarei falite si dispozițiile legale ce o conțin se completează cu norma . unde legea speciala nu dispune. Astfel, potrivit disp. art. 35 alin. 3 si 4 din Decretul nr. 31/1954: Faptele ilicite săvârșite de organele sale obliga însăși persoana juridica, daca au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor. Faptele ilicite atrag si răspunderea personala a celui ce le-a săvârșit, fata de persoana juridica, cat si fata de cel de-al treilea.

Raportul dintre administratorul statutar si societatea debitoare este guvernat de prevederile art. 72 din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora, obligațiile si răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat si de cele special prevăzute in aceasta lege. Mandatul este cuprins in actul constitutiv (art. 5) sau in hotărârea adunării generale si este acceptat prin semnarea in registrul comerțului. Acceptând desemnarea, administratorul stabilește un raport contractual de mandat comercial cu persoana juridica.

De asemenea, in conformitate cu dispozițiile art. 1540 Cod civil, mandatarul este răspunzător nu numai pentru doi, dar însa si de culpa in executarea mandatului, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, in cazul in care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului (administratorului) se apreciază cu mai multa rigurozitate. Or, potrivit art. 374 din Codul comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros.

Administrator cu puteri depline, sus-numitul este cel care a avut, in fapt si in drept, conducerea societății debitoare, situația financiara a S.C. "PERSEVERANZA" S.R.L. fiind rezultatul activității desfășurate de reprezentantul acesteia.

Starea de insolvabilitate a debitoarei, constatata si de judecătorul sindic prin încheierea prin care s-a dispus deschiderea procedurii falimentului, nu este decât urmarea unui management defectuos, a unei activități lipsite de eficienta economica si a unei administrări total necorespunzătoare a societății. Aceasta situație de încetare a plaților a prejudiciat creditorii prin imposibilitatea încasării creanțelor scadente. Așa cum arata si doctrina in acest domeniu, simpla stare de încetare de plați constituie un prejudiciu pentru creditori.

Vinovăția administratorilor consta in aceea ca, in momentul in care societatea debitoare a ajuns in imposibilitatea de a-si mai achita datoriile, nu a suspendat activitatea si ca nu a anunțat creditorii despre acesta, contribuind astfel la cumularea unor noi datorii. Nemairealizând profit, ba dimpotrivă, mergând in pierdere, situația financiara a societății a fost periclitata. Aceasta nu denota decât lipsa de interes a organelor de conducere pentru redresarea societății, de unde se poate înțelege ca activitatea desfășurata nu a urmărit decât realizarea unor interese personale.

Creanțele creditorilor ar fi fost cu mult diminuate (ori inexistente) daca administratorul societății si-ar fi îndeplinit atribuțiile stabilite prin actul constitutiv si, ocupându-se de buna funcționare a societății, ar fi achitat taxele si impozitele. Administratorul-parat a continuat activitatea deși aceasta conducea la majorarea pasivului societății.

Pentru motivele mai sus prezentate, recurenta consideră că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 138 alin. 1 lit a) si c)) din Legea nr. 85/2006, si ca solicită admiterea recursului, casarea sentinței primei instanțe si obligarea paratului M. M. C. la plata pasivului societății debitoare.

Intimatul M. M. C. nu a depus întâmpinare.

Recursul nu este întemeiat.

Creditoarea Administrația Finanțelor Publice Iași a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului M. M. C. (fost administrator statutar) pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a, c din Legea nr. 85/2006.

În fața primei instanțe, lichidatorul judiciar Lichidator Company 2003 SPRL, desemnat să administreze procedura insolvenței față de debitoarea . raportul cauzal întocmit în conformitate cu art. 59 din Legea nr. 85/2006, a învederat instanței că, la momentul respectiv, nu a identificat niciun temei pentru formularea acțiunii în răspundere.

Este adevărat că dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 pun la dispoziția creditorilor mijloace și instrumente specifice în scopul satisfacerii creanțelor în situația în care starea de insolvență a societății a fost cauzată prin una din faptele prevăzute la alineatul 1 al acestui articol de lege. Cu toate acestea, cum în mod judicios a reținut și tribunalul, acțiunea în răspundere civilă fundamentată pe art. 138 are un dublu temei de fapt: starea de insolvență a societății comerciale, asociată cu săvârșirea uneia dintre faptele expres și limitativ prevăzute de articolul de lege, simpla enumerare a unor fapte imputate pârâtului neputând duce automat la antrenarea acestei răspunderi.

Răspunderea fundamentată pe art. 138, fiind o răspundere civilă delictuală specială (atipică), trebuie îndeplinite condițiile generale ale acestei forme de răspundere civilă pentru ca persoanele prevăzute de text să răspundă cu averea personală pentru datoriile societății pe care au condus-o, și anume: fapta respectivă să fi condus la angajarea societății în stare de încetare de plăți, prin această faptă să se fi produs un anumit prejudiciu creditorilor, o legătură cauzală, un raport de cauzalitate, în sensul că acea faptă a provocat prejudiciu și, nu în ultimul rând, vinovăția autorului.

În speță, debitoarea a intrat în procedura simplificată a insolvenței la data de 14.04.2011, raportul cauzal fiind întocmit pe baza documentelor contabile predate de către intimat.

Potrivit bilanțului întocmit de către debitoare la data de 31.12.2010, aceasta figura cu active imobilizate în valoare de 7019 lei și casa și conturi în bănci – 1544 lei.

Potrivit raportului cauzal întocmit de lichidatorul judiciar, în patrimoniul debitoarei figura un bun imobil – extindere la spațiul comercial folosit de către debitoare cu titlu de locatar, executat silit de către recurentă la data de 18.04.2011 .

Cu privire la celelalte bunuri cu care debitoarea figura în patrimoniu, curtea reține că nu sunt întrunite condițiile atragerii răspunderii patrimoniale prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. a deoarece valoarea acestora este nesemnificativă față de valoarea pasivului.

Cu privire la fapta prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006, prin dispunerea de a continua în interes personal efectuarea unor activități comerciale care duceau în mod vădit la starea de insolvență se înțelege acel ansamblu de activități care, deși sunt vădit prejudiciabile din punct de vedere financiar pentru patrimoniul societății, sunt continuate în mod conștient și voit de membrii organelor de conducere, cu scopul de a obține câștiguri personale.

În speța dedusă judecății, recurenta nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a acestor condiții și, contrar susținerii acesteia, din probele administrate nu rezultă că intimatul a urmărit sistarea activității în scopul falimentării acesteia.

Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, Codul comercial și Codul civil statuează că mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar și de culpa comisă în executarea contractului. În cazul unui contract de mandat cu titlu oneros, răspunderea mandatarului este apreciată cu mai multă rigurozitate. Mandatul comercial este prezumat a fi cu titlu oneros, iar în cazul răspunderii administratorilor unei societății comerciale sunt aplicabile dispozițiile referitoare la mandat.

În speță, nu se pune problema răspunderii fostului administrator social față de societatea falită, pentru a putea fi aplicabile aceste prevederi legale, ci posibilitatea atragerii răspunderii personale a acestuia în condițiile speciale ale art. 138 din Legea nr. 85/2006.

Chiar dacă statul român, prin recurenta din prezenta cauză, a suferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea că debitoarea a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura insolvenței, imposibilitatea recurentei de a-și recupera creanța nu constituie o premisă suficientă pentru a obliga automat fostul administrator social la plata creanțelor, această formă de răspundere neputând fi dispusă decât în condițiile statuate de art. 138 din Legea nr. 85/2006.

În consecință, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul și va menține sentința recurată, în cauză nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 punctul 9 și art. 304 indice 1 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice a municipiului Iași împotriva sentinței civile nr. 893/22.05.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 18 octombrie 2013.

Președinte,

G. P.

Judecător,

E. G.

Judecător,

C. P.

Grefier,

L. R.-C.

Red jud PC_

Tehnored gref RCL_

2EX

Jud fond A. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1164/2013. Curtea de Apel IAŞI