Procedura insolvenţei. Sentința nr. 1000/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1000/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 06-09-2013 în dosarul nr. 6552/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 888/2013
Ședința publică de la 06 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. G.
Judecător C. P.
Judecător G. P.
Grefier I. P.
S-a luat spre examinare cererea de recurs formulată de către . împotriva sentinței civile nr. 1000 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, intimați fiind ., . - prin administratori B. I. M. și D. C., având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura lipsă cu intimatul D. C., citația trimisă acestuia a fost restituită la dosar cu mențiunea „destinatar mutat – nu s-a putut afla noua adresa”.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că: dosarul este la prim termen; s-a făcut de către recurentă dovada achitării taxei judiciare de timbru; prin serviciul registratură s-a depus la dosar înscrisuri de către recurenta .; necomunicate; s-a solicitat judecata în lipsă.
Din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 86 ind.2 Cod procedură civilă, s-au efectuat verificări în baza de date a Direcției pentru Evidența Persoanelor cu privire la adresa intimatului D. C., din care rezultă că acesta are o altă adresă.
Instanța constată că recursul este declarat în termen, iar motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Raportat la conținutul sentinței recurate și la dispozițiile art. 7 alin.2 din Legea nr. 85/2006, stabilește cadrul procesual, în sensul că, în cauza, sunt părți doar recurenta . și intimata ., prin administrator, nu și D. C..
Având în vedere că procedura este legal îndeplinită și că s-a solicitat judecata în lipsă,instanța constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la acesta.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași – Secția a II a civilă – faliment, sub nr._ , creditoarea . a solicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei . pentru recuperarea sumei de 165.553,17 lei.
În motivarea cererii sale, a arătat creditoarea că cererea sa are la bază contractul de vânzare-cumpărare nr. VZ_7338/26.08.2009 încheiat cu debitoarea, cuantumul sumei solicitate fiind recunoscut și prin Ordonanța de plată emisă în dosarul nr. 5847/279/201 al Judecătoriei Piatra N..
S-a arătat că, în perioada 10.09._10, creditoarea a furnizat debitoarei marfă în valoare totală de 64.358 lei, facturile emise fiind acceptate la plată de către debitoare, însă s-a achitat doar o parte din sumă, înregistrându-se o restanță de 41.989,87 lei.
Conform art. 8.1 din contract, debitoarea s-a obligat să achite 50% din sumele comandate în 24 ore de la livrarea mărfii, iar diferența de preț în termen de 10 zile de la recepția mărfii .
Pentru sumele neachitate la termen, creditoarea a calculat penalități de întârziere, conform art. 8.5 alin.2 din contract, în sumă de 123.563,30 lei.
La data de 18.03.2011 i s-a transmis debitoarei o solicitare de plată, iar la data de 21.05.2011, debitoarea a transmis un punct de vedere, în sensul achitării sumei restante.
Deoarece suma nu a fost achitată, prin Ordonanța de plată emisă în dosarul nr. 5847/279/201, Judecătoria Piatra N. a obligat debitoarea la plata sumei de 41.989,87 lei debit restant.
A apreciat creditoarea că deține împotriva debitoarei o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 165.553,17 lei, cu o vechime mai mare de 90 zile.
În drept, s-a invocat art. 1, 3 și 31 din Legea 85/2006.
În susținerea cererii, creditoarea a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, fiind anexate cererii copii ale contractului de vânzare-cumpărare nr. VZ_7338/26.08.2009 și un desfășurător de calcul al penalităților .
Legal citată, debitoarea nu a formulat întâmpinare și nici contestație la cererea de deschidere a procedurii, în conformitate cu prevederile art. 33 din Legea nr.85/2006.
Tribunalul Iași, prin sentința civilă nr. 1000/2013 din 4.06.2013, a respins cererea creditoarei . având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței debitoarei ..
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că între creditoare și debitoare a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. VZ_7338/26.08.2009, având ca obiect stabilirea condițiilor în care se vor desfășura relațiile comerciale dintre părțile contractante pe perioada de valabilitate a convenției, respectiv cu privire la furnizarea de tâmplărie PVC, tip Gealan.
Contractul a fost încheiat pe o perioadă de un an, respectiv până la data de 26.08.2010, cu posibilitatea de prelungire .
Creditoarea a solicitat, în prezenta cauză, contravaloarea facturilor emise în perioada 10.09._10, facturi care au fost achitate parțial, debitul restant fiind de 41.989,87 lei.
La această sumă, creditoarea a calculat penalități în cuantum de 123.563,30 lei, conform art. 8.5 din contract.
Potrivit dispozițiilor art. 33 alin 1 din Legea 85/2006, orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege împotriva unui debitor prezumat în insolvență poate introduce o cerere in care va preciza cuantumul și temeiul creanței, existența unei garanții reale constituite de debitor sau instituită in temeiul legii, existența unor măsuri asiguratorii asupra bunurilor debitorului, declarația privind eventuala intenție de a participa la reorganizarea debitorului.
Conform art. 3 pct. 6 din lege, prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii se înțelege creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă,lichidă și exigibilă de mai mult de 90 de zile.
Creditorii vor putea solicita deschiderea procedurii insolvenței doar în cazul în care suma datorată va depăși suma prevăzută la art. 3 pct. 12 (45.00 lei).
De asemenea, conform art. 3 pct. 1 din același act normativ, insolvența este acea stare a patrimoniului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile.
Dispozițiile menționate se coroborează cu prevederile art. 379 alin 3 Cod procedură civilă, conform cărora o creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau chiar recunoscute de el.
A reținut instanța că pretențiile creditoarei se întemeiază pe contractul de vânzare-cumpărare nr. VZ_7338/26.08.2009 și pe Ordonanța de plată emisă de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._, acest ultim înscris nefiind depus la dosar.
S-a reținut, de asemenea, că se invocă un cuantum total al facturilor emise în perioada 10.09._10 de 64.358 lei, în baza facturilor acceptate la plată de către debitoare, din această sumă debitoarea achitând parțial debitul până la concurența sumei de 41.989,87 lei.
Creditoarea nu a depus la dosar niciuna dintre facturile amintite și nici ordonanța de plată invocată, iar din cuprinsul contractului nu s-a putut determina prețul acestuia, astfel încât creditoarea nu a făcut dovada certitudinii creanței invocate.
Potrivit art. 6.1 din contractul părților, „prețul este exprimat în euro și este stabilit cu ajutorul soft-ului (program de calcul) WinArhi și a bazei de date cuprinzând prețurile actualizate practicate de vânzător”.
S-a reținut că nu există la dosar niciun element din care să rezulte marfa efectiv livrată, cantitatea, prețul concret, astfel încât nu s-a putut aprecia supra certitudinii creanței invocate.
Tribunalul a apreciat că nu există, de asemenea, elemente pentru a se aprecia supra exigibilității creanței, dispozițiile art. 8.1 din contract privind plata nefiind corelate cu documente privind recepția mărfii.
Deși a făcut vorbire despre recunoașterea sumei de către debitoare printr-un înscris transmis la data de 21.05.2011, creditoarea nu a făcut nicio dovadă în acest sens.
Cum creditoarea nu a făcut dovada că are o creanță certă, lichidă și exigibilă mai mult de 90 de zile, s-a constatat că nu sunt îndeplinite, sub aspect formal, condițiile prevăzute de art. 3 pct. 6 din Legea nr.85/2006, pentru a se putea dispune deschiderea procedurii insolvenței .
Prin urmare, instanța nu a mai verificat situația debitoarei, pentru a aprecia asupra îndeplinirii condiției prevăzute de dispozițiile art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, referitoare la insolvența debitoarei.
Pentru aceste motive, instanța, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile legii, în baza dispozițiilor art. 31 din Legea nr.85/2006, a respins cererea creditoarei privind deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei.
. a declarat recurs, considerând că sentința tribunalului este nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului, se susține că, la data de 26.08.2009, s-a încheiat între reclamantă și societatea debitoare contractul de vânzare cumpărare nr. VZ_7338/26.08.2009 prin care vânzătorul-recurent s-a obligat să furnizeze, iar intimata să cumpere produse de tâmplărie PVC tip Gealan, preturile agreate de părți fiind cele înaintate debitoarei sub forma unei baze de date la data semnării contractului, conform art.6.1 din contract.
Durata contractului a fost inițial de un an, pentru perioada 26.08._10, iar ulterior s-a prelungit automat pe încă un an, conform art.3.2 din contract, întrucât niciuna dintre părți nu a notificat celeilalte intenția încetării relațiilor contractuale.
În perioada 10.09._10 i s-a furnizat debitoarei marfa in valoare totala de 64.358,00 lei, conform facturilor fiscale emise si acceptate la plata de reprezentanții . Iași, iar din aceasta suma s-a achitat doar o parte, rămânând de plata suma de 41.989,87 Iei, conform situației privind debitul si penalitățile ..
Conform contractului (art.8.1) debitoarea trebuia sa achite 50% din sumele comandate in 24 ore de la confirmarea comenzii și diferența de preț în 10 zile calendaristice de la recepția mărfii: pentru marfa livrata i s-au emis intimatei facturi fiscale, acestea fiind asumate prin semnătura de către reprezentanții debitoarei, iar conform art.13.1 din contract recepția mărfii se făcea la primirea mărfii de către cumpărător.
Având în vedere aceste aspecte, s-au aplicat intimatei pentru sumele restante penalități de întârziere din a 10 - a zi de la livrarea mărfii, cu mențiunea ca, în conformitate cu dispozițiile art. 8.5 alin.2 din contract, cuantumul penalităților poate depăși suma restanta asupra căreia acestea se aplica.
Debitul a fost recunoscut, atât ca răspuns în urma Notificării din 18.03.2011, cât și ulterior prin încercarea de conciliere din timpul dosarului nr._, când a existat intenția de soluționare în mod amiabil a acestui dosar, însă, datorita debitoarei, acest lucru nu a fost posibil.
În dosarul nr._, având ca obiect Ordonanță de Plată, Judecătoria Piatra N. a somat debitorul să achite reclamantei suma reprezentând debit restant, în valoare de 41.989,87 lei.
Prin hotărârea atacată, instanța de fond a respins cererea recurentei, constatând că nu se poate concluziona asupra certitudinii și exigibilității creanței, având în vedere lipsa de la dosarul cauzei a facturilor fiscale și a altor înscrisuri din care să rezulte data recepției.
Reprezentantul debitoarei a fost prezent la ultimul termen de judecata și s-a declarat de acord cu cererea formulata, acesta nedepunând nici întâmpinare și nici contestație la cererea de deschidere a procedurii.
Față de acest aspect, chiar in condițiile unei erori in ceea ce privește depunerea actelor, apreciază recurenta că instanța, în baza rolului activ, trebuia să solicite ca să se depună la dosarul cauzei înscrisurile de care a făcut vorbire, iar in cazul în care nu s-ar fi conformat obligației dispusă de instanța să dispună suspendarea cauzei, în temeiul art.155 indice 1 din Codul de Procedura Civilă.
Consideră recurenta că s-ar fi impus aceasta având in vedere și opțiunea debitoarei exprimată la fondul cauzei de admitere a cererii.
Conform art.129 alin 5 teza 1 din Codul de Procedura Civilă, în vigoare la data depunerii cererii, instanța are îndatorirea de a stărui pentru aflarea adevărului și pentru pronunțarea unei hotărâri temeinice si legale.
Din cuprinsul acțiunii rezultă ca s-au depus facturile fiscale, cât și alte înscrisuri iar situația de plata privind plata penalităților (despre care se arata ca exista la dosar alături de contract) a necesitat o corelare a facturilor cu data de recepție a acestora ce apare la rubrica „data expediției” de pe facturi, nefiind vorba despre probe noi.
Pe de alta parte, având in vedere depunerea înscrisurile, alăturat motivelor de recurs, în condițiile în care în recurs este permisa proba cu înscrisuri, solicită recurenta să se constate că, pe fond, cererea este întemeiată.
Debitul a fost recunoscut de către debitoare, conform răspunsului acesteia la Notificarea nr.2469/18.03.2011, răspuns primit in 21.05.2013.
Suma de 95.688,29 lei, din care debit de 41.989,87 lei si_,42 lei penalități la data depunerii Ordonanței de Plată, a fost recunoscută și prin procesul-verbal de conciliere nr.439 din 7.12.2011 prin care părțile au hotărât anumite condiții în care să se stingă, eventual, procesul privind Ordonanța de Plată, însă eșalonarea sumei nu și-a mai produs efecte, față de nerespectarea de către debitoare a clauzelor ce stabileau ca aceasta trebuia sa achite 1.918,87 lei pana la data de 10.01.2012 și să se încheie un contract de garanție.
În acest proces verbal se menționează ; „În condițiile în care clauzele de mai sus vor fi respectate privind plata sumei de 1.918.87 lei până la data de 10.01.2012 și încheierea contractului de garanție, clauzele prezentului proces verbal reprezintă o înțelegere a părților ce va fi depusa în dosarul cauzei, dosar nr._ ”.
Debitoarea nu s-a prezentat la 10.01.2012, conform procesului verbal întocmit la aceasta data, nici nu a achitat suma de 1918,87 lei, iar contractul de garanție nu a fost încheiat și, față de acest aspect, înțelegerea nu a fost avuta în vedere de instanța.
Judecătoria Piatra N. a admis în parte ordonanța, considerând că penalitățile nefiind facturate nu pot fi solicitate, însă pentru creditoare ordonanța de plata nu mai putea fi atacată cu vreo cale de atac.
Practica judiciara este unanima în a admite însă ca suma aferenta penalităților este o creanța certa, întrucât penalitățile au o natura contractuala și derivă direct din contractul dintre părți. având caracter special, reprezentând o evaluare convenționala a prejudiciului suferit de creditor prin executarea cu întârziere.
Creanța este certa lichida și exigibila atât în privința debitului, cât și a penalităților întrucât penalitățile curg pe zi de întârziere, conform contractului(art.8.5), modalitatea de calcul este prevăzuta in contract (10 zile de la recepție), iar debitoarea intimată, pe de alta parte, s-a declarat de acord prin semnarea convenției cu plata penalităților, iar ulterior nu a contestat modalitatea de calcul.
Legal citată, . nu a depus întâmpinare și nu și – a formulat apărări în cauză.
În recurs au fost administrate înscrisuri noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că recursul este întemeiat.
În acest sens, Curtea constată că, prin cererea cu care a fost învestit Judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Iași, la data de 29.06.2012, . a solicitat deschiderea procedurii insolvenței față de ., motivat de faptul că această societate îi datorează suma de 165.553,17 lei, din care suma de 41.989,87lei reprezintă contravaloarea mărfii livrate și neachitate, iar suma de 123.563,30 lei reprezintă penalități de întârziere, calculate până la data de 1.06.2012, conform facturilor emise și acceptate la plată de către debitoare prin semnarea lor și prin aplicarea sigiliului, în baza contractului de vânzare – cumpărare nr. vz._ 7338/26.08.2009.
Potrivit dispoziției înscrise în art.1 alin. 1 pct.1 din Legea nr. 85/2006, procedura generală a insolvenței se aplică societăților comerciale aflate în stare de insolvență sau de insolvență iminentă.
Astfel, insolvența se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile, ca efect al stării patrimoniului debitorului, care face imposibilă stingerea prin plată a datoriilor exigibile cu sumele de bani disponibile.
Curtea apreciază că neplata datoriilor exigibile este determinată de lipsa unor sume de bani de care debitorul să poată dispune imediat.
În prezenta cauză, debitoarea intimată, la termenul de judecată din 28.05.2013, a fost de acord cu deschiderea procedurii insolvenței, recunoscând astfel că se află în imposibilitate de plată a datoriilor exigibile din lipsa de lichidități, cerința textului mai sus menționat fiind îndeplinită.
Pe de altă parte, Curtea reține că Legea nr. 85/2006 reglementează și condițiile datoriilor care fac obiectul insolvenței.
În acest sens, art. 3 pct.6 din lege arată că are calitatea de creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței acel creditor care are împotriva debitorului o creanță certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 90 de zile.
Tot astfel, art. 3 pct.12 din Legea nr. 85/2006 statuează că valoarea minimă a unei creanțe pentru ca un creditor să formuleze cerere de deschidere a procedurii insolvenței este de 45.000 lei.
Curtea constată că recurenta a depus la dosarul cauzei situației sumelor restante și a penalităților de întârziere datorate de . până la data de 1.06.2012, iar intimata nu a contestat caracterul cert, lichid și exigibil de mai mult de 90 de zile al acestei creanțe.
Mai mult, Curtea reține că recurenta a depus la dosarul cauzei, la tribunal, procesul – verbal de conciliere nr.439 din 7.12.2011 privind eșalonarea sumei de 95.688, însușit de către debitoare prin semnare și prin aplicarea sigiliului, iar în recurs a depus sentința civilă nr. 71 din 11.01.2012 prin care s-a admis în parte cererea formulată de către . în dosarul nr._ al Judecătoriei Piatra N. și a fost obligată debitoarea la plata către creditoare a sumei de 41.989,87 lei, reprezentând debit restant.
Față de cele ce preced, Curtea constată că tribunalul a procedat la respingerea cererii de deschidere a procedurii generale a insolvenței față de intimată printr-o greșită aplicare a prevederilor legale în materie, ceea ce determină incidența, în cauză, a motivului de recurs înscris în art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă.
În baza art.312 alin. I teza I din Codul de procedură civilă, se va admite recursul declarat de ., se va casa sentința pronunțată de Tribunalul Iași și se va trimite cauza judecătorului sindic din cadrul acestui tribunal, în vederea deschiderii procedurii insolvenței împotriva debitoarei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către creditoarea . împotriva sentinței civile nr. 1000/4 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o casează în tot.
Trimite cauza primei instanțe în vederea deschiderii procedurii insolvenței împotriva debitoarei ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 06 septembrie 2013.
Președinte, E. G. | Judecător, C. P. | Judecător, G. P. |
Grefier, I. P. |
Red.P.G.
Tehnored.P.I.
2 ex. – 2.10.2013
Tribunalul Iași – B. R.
| ← Procedura insolvenţei. Decizia nr. 45/2013. Curtea de Apel IAŞI | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
