Procedura insolvenţei. Sentința nr. 711/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 711/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 28-01-2013 în dosarul nr. 2213/89/2011/a5
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 120/2013
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C.-A. S.
Judecător A. G.
Judecător L. P.
Grefier C. L.
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de creditoarea . împotriva sentinței civile nr. 711/F din 17.10.2012 pronunțată de Tribunalul V. – Secția Civilă, intimată debitoare fiind . - prin lichidator judiciar E. I. Huși, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal lipsesc părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Dezbaterile în recursul de față au avut în ședința publică din data de 21.01.2013, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, reține următoarele:
P. sentința civilă nr. 711/ F din 17 octombrie 2012, Tribunalul V. – judecător sindic a respins contestația la tabelul suplimentar de creanțe formulata de creditorul . în contradictoriu cu . prin lichidator judiciar EST CONSULT I..
Pentru a se pronunța astfel, judecătorul sindic a reținut, analizând indemnizația de reziliere, că aceasta are natura unei clauze penale, fiind determinate întinderea prejudiciului și cuantumul daunelor care vor fi acoperite prin rezilierea contractului de leasing, ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare de către utilizator a obligațiilor sale.
Într-adevăr, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, însă dispozițiile din convenții sunt supuse controlului judecătoresc, cum este cazul indemnizației de reziliere, care are natura unei clauze penale.
Potrivit disp. art. 1066 Cod civil, clauza penală fiind un contract, trebuie să îndeplinească condițiile de validitate ale oricărei convenții, în principiu instanța de judecată neputând să reducă sau să-i mărească cuantumul și având doar posibilitatea de a o micșora proporțional cu ce s-a executat, în caz de executare parțială a obligațiilor de către debitor, conform disp.art.1070 Cod civil.
Totuși, instanța este obligată să verifice respectarea principiului reglementat de art. 5 Cod civil, neputându-se deroga de la dispozițiile de ordine publică.
În speță se constată că, deși a semnat contractul de leasing financiar, debitoarea a avut posibilitatea de a negocia cu finanțatorul numai în privința obiectului leasingului, a duratei contractului, a plăților ce urmau a fi efectuate, iar nu și condițiile generale de leasing la care debitoarea a aderat fără a le negocia în mod direct cu creditoarea; acest aspect reiese din redactarea condițiilor generale, tipizate, care au fost numai aduse la cunoștință utilizatorului, fără a exista o posibilitate reală pentru acesta de a le negocia.
Totodată, judecătorul-sindic retine că potrivit dispozițiilor OG nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing - art.15 - în cazul în care utilizatorul nu execută obligația de plată integrală a ratei de leasing timp de 2 luni consecutive, calculate de la scadența prevăzută în contractul de leasing, finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul, iar utilizatorul este obligat să restituie bunul și să plătească toate sumele datorate până la data restituirii în temeiul contractului. Așadar, nu există o obligație a utilizatorului decurgând din lege de a plăti pe lângă sumele mai sus precizate și toate celelalte rate de leasing rămase de achitat, precum și valoarea reziduală; plata ratelor de leasing ce ar fi datorate în continuare, după reziliere, reprezintă în fapt o sarcină evident excesivă impusă utilizatorului, ajungându-se la situația în care este mai profitabil pentru finanțator să nu fie executat contractul, decât să fie executat, deoarece ar obține pe lângă bunurile contractate și plata ratelor de leasing fina la finalul contractului.
Mai mult, prejudiciul suferit de creditor ca urmare a neexecutării corespunzătoare a obligațiilor de către debitoare nu rămâne nereparat în cazul înlăturării indemnizației, creditorul obținând toate sumele datorate până la data restituirii bunurilor, penalitățile aferente si având si posibilitatea valorificării ulterioare a bunului, ceea ce s-a si întâmplat, bunul fiind înstrăinat conform actelor depuse la dosar către numita Gavrilita SRL cu suma de 5100 euro-22.499,14 lei, fiind acoperita in integralitate atât plata ratelor viitoare cat si a daunelor interese.
De asemenea, instanța apreciază că in mod corect a fost înlăturata de la tabelul definitiv creditoarea deoarece nu a probat prejudiciul ce i s-a produs prin rezilierea contractului din culpa intimatei.
Art. 1069 alin. 1 cod civil definește clauza penală ca fiind o compensație a daunelor interese pe care creditorul le suferă din neexecutarea obligației principale.
De asemenea, doctrina a caracterizat clauza penală ca fiind un mod de evaluare convențională prin care părțile determină anticipat echivalentul prejudiciului produs creditorului ca efect a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitorul său.
Era necesar ca reclamanta să fi indicat vătămarea ce i s-a produs ca urmare a rezilierii contractului, să fi precizat natura acestei daune (morală, materială) pentru ca instanța să poată constata incidența clauzei penale.
Simpla reziliere a contractului de leasing nu poate atrage obligarea utilizatorului la îndeplinirea clauzei penale în absența prejudicierii locatorului.
Împrejurarea că instituirea unei astfel de clauze absolvă partea beneficiară de obligația probării întinderii pagubei nu poate fi interpretată și în sensul aplicării clauzei în lipsa oricărei vătămări, întrucât s-ar depăși scopul clauzei, cel de stabilire prealabilă a întinderii prejudiciului.
Date fiind aceste considerente, instanța apreciază ca fiind neîntemeiată contestația creditorului, sumele solicitate cu titlu de rate viitoare si daune interese nefiind justificate si nemaiavând caracter cert, lichid si exigibil, in condițiile in care a fost valorificat bunul supus leasingului, apărând ca o îmbogățire fără justa cauza.
Împotriva sentinței a declarat recurs creditoarea ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că instanța de fond nu a indicat motivele pentru care a considerat nefondate criticile aduse prin contestație și în mod greșit a respins contestația formulată.
Instanța de fond, aflata . cu privire la situația de fapt, a înlăturat din tabel și ratele de leasing emise, scadente si neachitate pana la momentul rezilierii contractului de leasing, deși debitoarea a folosit bunul obiect al leasingului.
Astfel, deși se retine in considerentele hotărârii faptul că recurenta a solicitat înscrierea in tabel a sumelor scadente si neachitate reprezentând ratei de leasing emise, ulterior se invoca faptul ca acestea nu ar fi probate.
Recurenta susține că atât clauzele contractuale cât si OG nr. 51/1996 prevăd ca in cazul rezilierii utilizatorul este obligat sa predea bunul si sa achite ratele scadente pana Ia momentul rezilierii. P. urmare, înlăturarea din tabel a sumei reprezentând rate de leasing emise și neîncasate pana la momentul rezilierii contractului de leasing nu are nici un fundament legal.
De asemenea, faptul ca societatea a valorificat ulterior bunul nu poate avea nici o influenta asupra ratelor de leasing emise si neachitate pana la momentul rezilierii contractului, ci cel mult poate diminua valoarea sumelor solicitate cu titlu de daune interese.
Referitor la temeiul de fapt si de drept al solicitării de daune interese stabilite convențional recurenta învederează că aplicabilitatea propriu zisa a clauzei penale inserata in paragraful 17, astfel cum a fost aceasta conceputa de către părți, trebuie sa aibă în vedere ca fiind vorba de un raport de drept privat, se poate deroga de la dispozițiile supletive instituite de 0.6. nr.51/1997 inclusiv in ceea ce privește stabilirea cuantumului daunelor interese. Numai in acest fel se da o interpretare raționala dispozițiilor art.15 din actul normativ menționat care prevăd in mod expres ca numai in măsura in care in contract nu se stabilește altfel, devine incidența ipoteza legala. Or, atâta timp cat părțile au derogat de la prevederea amintita, clauza penala se impunea fi aplicata, in condițiile dispozițiilor art. 1087 Cod civil potrivit căruia "când convenția cuprinde ca partea care nu va executa va plați o suma oarecare drept daune interese, nu se poate acorda celeilalte părți o suma nici mai mare nici mai mica".
De asemenea, instanța de fond se afla in eroare cu privire la natura sumelor pretinse cu titlu de daune interese. Arată recurenta că a solicitat cu titlu de daune interese ratele ramase de plata pana la finalul contractului, in situația in care debitoarea nu predase bunul obiect al contractului de leasing.
Important in aplicarea clauzei penale, astfel cum a fost ea conceputa, este faptul ca modalitatea de calcul a daunelor se refera in mod explicit la pierderile suferite de firma de leasing, astfel cum au fost acestea descrise in paragraful anterior. Instanța de fond a omis un aspect esențial si anume ca in cauza este vorba despre contract de leasing financiar si nu operațional.
Potrivit disp. art. 2 lit. D din OG nr.51/1997 privind operațiunile de leasing si societățile de leasing "rata de leasing reprezintă in cazul leasingului financiar cota parte din valoarea de intrare a bunului si dobânda de leasing, care se stabilește pe baza ratei dobânzii convenite prin acordul pârtilor, iar in cazul leasingului operațional, chiria se stabilește prin acordul părților".
Obiectul contractului de leasing financiar nu îl constituie așadar doar folosința bunurilor ci si operațiunea de finanțare a utilizatorului in vederea achiziționării bunului respectiv. Cu alte cuvinte o operațiune similara unui contract de credit prin care finanțatorul acorda utilizatorului suma necesara achiziționării bunului, urmând ca restituirea acesteia sa se facă in rate lunare, acordându-se astfel utilizatorului beneficiul termenului. In cauza este vorba de un act juridic afectat de termen, părțile agreând de comun acord ca restituirea sumei finanțate de Locator sa fie făcuta ., in rate lunare.
Ori termenul afectează numai executarea actului juridic civil, dreptul subiectiv civil si obligația corelativa afectata de termen existând de. la momentul încheierii contractului de leasing.
În acest sens sunt si disp. art. 10 lit. F din OG nr. 51/1997 potrivit căruia "utilizatorul se obliga sa ist asume pentru întreaga perioada a contractului, in lipsa unei stipulații contrare, totalitatea obligațiilor care decurg din folosirea bunului direct sau prin prepușii săi inclusiv riscul pierderii, distrugerii sau avarierii bunului utilizat, din cauze fortuite, si continuitatea plăților cu titlu de rata de leasing pana ia achitarea integrala a valorii contractului de leasing".
Aprecierile instanței de fond cu privire la imposibilitatea de negociere de către debitoare a clauzelor contractuale, cu trimitere la legislația privind protecția consumatorului, nu au nici o legătura cu cauza, normele respective nefiind aplicabile in speța întrucât debitoarea nu are calitatea de consumator.
În cauză nu s-a formulat întâmpinare în termenul stabilit de art. 308 alineat 2 Cod procedură civilă și nu s-au depus înscrisuri în sensul art. 305 Cod procedură civilă.
Examinând actele și lucrările dosarului, curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în cele ce urmează:
Criticile formulate de recurentă se încadrează în punctele 7 și 9 ale articolului 304 Cod procedură civilă.
Punctul 7 nu este aplicabil în speță întrucât, chiar dacă unele dintre considerentele sentinței judecătorului sindic sunt eronate (acelea referitoare la sarcina excesivă impusă utilizatorului), soluția judiciară a respingerii contestației este corectă, curtea de apel urmând a substitui considerentele greșite cu cele reținute în prezenta decizie.
În ce privește punctul 9 al articolului 304, se observă că nu își găsește aplicabilitatea, în măsura în care tribunalul a aplicat corect dispozițiile relevante din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, fiind judicioasă concluzia lipsei caracterului cert și exigibil al creanței pretinse de recurentă.
Curtea de apel constată că este de principiu că prin creanță certă, potrivit definiției legale date de art. 379 alineat (3) Cod procedură civilă se înțelege acea creanță care rezultă din însuși actul de creanță sau din alte acte emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul. În acest sens, obligația de plată a creanței trebuie să fie conținută în acte opozabile debitorului.
În același timp, conform alineatului (4) al art. 379 evocat, creanța este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau determinabilă cu ajutorul actului de creanță.
În speță, . a solicitat înscrierea la masa credală a debitoarei . cu 11.656,22 lei, facturi emise și neachitate și 7.008,38 lei daune interese stabilite convențional, considerând că are o creanță certă, lichidă și exigibilă reflectată în contractul de leasing nr. DF_.16.03.07.
Instanța de recurs reține, însă, că la data de 22 martie 2012 autoturismul la care se referea contractul de leasing a fost vândut de recurentă, pentru suma de 22.499,14 lei, care acoperă atât ratele restante cât și daunele pretinse în temeiul articolului 17 din contractul de leasing.
În atare situație, nu se mai poate considera că . are o creanță certă, lichidă și exigibilă asupra debitoarei. În context, este irelevant caracterul contractului de leasing, invocat de recurentă.
Raportat considerentelor expuse și în aplicarea art. 312 alineat (1) teza a doua Cod procedură civilă curtea va respinge recursul și va menține sentința judecătorului sindic.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de . împotriva sentinței civile nr. 711/F din 17 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul V. - Secția civilă, hotărâre pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28 ianuarie 2013.
Președinte, C.-A. S. | Judecător, A. G. | Judecător, L. P. |
Grefier, C. L. |
Red. G.A.
Tehnored. L.C.
2 ex.
Tribunalul V. T. A. M.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Procedura insolvenţei. Sentința nr. 18/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
