Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 1017/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 1017/2009
Ședința publică de la 18 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marius Irimie
JUDECĂTOR 2: Mircea Noșlăcan
JUDECĂTOR 3: Nicolae Durbacă
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de creditoarea Germană împotriva Sentinței comerciale nr. 265/F din 23 iunie 2009 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Alba în Dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză, s-a constata lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere actele dosarului și împrejurarea că s-a solicitat judecarea în lipsă, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința comercială nr. 265/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Albas -a respins cererea formulată de creditoarea Germană pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei Construcții Civile și Industriale A
Pentru a pronunța această soluție judecătorul sindic a reținut următoarele:
La data de 10.08.2007 părțile au încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 1/2007. În baza acelui contract creditoarea susține că a livrat debitoarei anumite produse din categoria celor expres menționate în anexa la contract, emițând în acest sens mai multe facturi, pe care debitoarea refuză să le achite.
Potrivit dispozițiilor art. 3 alin.1 pct. 6 din Legea nr. 85/2006 prin creditor îndreptățit că solicite deschiderea procedurii insolvenței se înțelege creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile.
Conform dispozițiilor art. 379 alin. 3.pr.civ. creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul.
Raportat la dispozițiile legale mai sus menționate și la actele depuse la dosar de către creditoare nu s-a putut considera că aceasta are o creanță certă împotriva debitoarei.
Existența creanței invocate de către creditoare nu rezultă din actele depuse la dosar.
Facturile de care se prevalează creditoarea nu poartă ștampila debitoarei ci doar o semnătură indescifrabilă, astfel că nu s-a putut considera că au fost acceptate la plată de către debitoare și în consecință, potrivit dispozițiilor art. 46. com. acestea nu constituie un mijloc de probă.
Facturile emise de creditoare vor putea fi folosite ca mijloace de probă într-o acțiune comercială de drept comun.
Deși Legea nr. 85/2006 nu prevede în mod expres aceasta, judecătorul sindic a apreciat că un creditor nu poate formula cerere pentru deschiderea procedurii insolvenței decât în măsura în care deține un titlu executoriu care să constate creanța acestuia (hotărâre judecătorească sau titluri executorii emise de organele fiscale) întrucât în caz contrar judecătorul sindic s-ar transforma într-o instanță de drept comun și ar fi pus în situația de a soluționa acțiuni care, raportat la cuantumul pretențiilor invocate, nu sunt de competența tribunalului în primă instanță, ceea ce este inadmisibil, întrucât în acest fel se încalcă normele imperative care reglementează competența instanțelor judecătorești.
Pe de altă parte, în acest fel s-ar încălca și dreptul debitoarei la un proces echitabil, întrucât cu ocazia soluționării unei cereri pentru deschiderea procedurii insolvenței aceasta nu are posibilitatea de a formula toate apărările și de a administra toate probele pe care le consideră necesare.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs creditoarea solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii cererii sale de deschidere a procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei.
În motivarea recursului arată că deține o creanță certă, lichidă și exigibilă care la data depunerii cererii era de 22.230,17 lei, iar în prezent de 31.791,19 lei care include penalitățile acumulate.
Creditoarea mai arată că debitoarea nu a efectuat niciun refuz după emiterea facturilor, iar penalitățile au fost calculate conform prevederilor pct. 7 art. 16 din contract, iar judecătorul sindic a interpretat greșit art. 379 alin. 3.pr.civ. întrucât certitudinea creanței există nu doar în cazul constatării prin titlu executoriu sau efect de comerț, ci și când se constată printr-un înscris sub semnătură privată.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate se constată următoarele:
Potrivit art. 3 pct. 1 și 6 raportat la art. 31 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 este îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței acel creditor care deține asupra patrimoniului debitorului o creanță certă și lichidă, și care să fie exigibilă (scadentă) de mai mult de 30 de zile, creanță care, în conformitate cu art. 3 pct. 12 din lege, trebuie să aibă o valoare minimă, în general de 30.000 lei, iar în cazul salariaților de 6 salarii medii pe economie, și care constituie prin aceasta o valoare-prag.
Cât privește caracterul cert al creanței, în legătură cu care judecătorul sindic s-a pronunțat în sensul că deține această calitate numai un titlu executoriu și care, potrivit art. 372.pr.civ. poate fi doar o hotărâre judecătorească ori un alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, se constată că această concluzie nu corespunde pe deplin economiei generale și scopului instituirii procedurii insolvenței, nici în reglementarea actuală a legii nr. 85/2006 și nici în reglementarea anterioară a Legii nr. 64/1995.
Într-adevăr, procedura insolvenței constituie un ansamblu de norme juridice, reglementând căi și modalități specifice prin care se urmărește obținerea fondurilor bănești pentru plata datoriilor debitorului aflat în insolvență față de creditorii săi, în condițiile stabilite diferențiat pe categorii de debitori, prin reorganizare judiciară bazată pe un plan de reorganizare sau prin faliment. Aplicarea procedurii reorganizării judiciare reprezintă un remediu pentru activitatea debitorului pe când procedura falimentului constituie un instrument de executare silită asupra averii debitorului.
Utilizarea, în acest scop, a uneia sau a alteia dintre aceste proceduri necesită, în concepția legii, parcurgerea unei proceduri prealabile în care urmează a se stabili dacă debitorul mai poate face față datoriilor cu sumele de bani disponibile, adică dacă se află sau nu în insolvență, în stare de incapacitate de plată. Nu orice creanță însă, dă dreptul creditorului de a cere constatarea stării de insolvență, ci așa cum s-a arătat mai sus, doar acele creanțe care se situează peste pragul minim prevăzut de lege, de 30.000 lei, cu condiția de a fi certe, lichide și exigibile.
În consecință, caracterul cert, lichid și exigibil nu implică și existența unui titlu executoriu, în baza căruia creditorul să își valorifice creanța, așa încât nici dispozițiile art. 372.pr.civ. reținute de judecătorul sindic nu sunt aplicabile procedurii insolvenței, ca o condiție necesară pentru deschiderea acesteia.
Pe de altă parte, dacă legiuitorul ar fi considerat, așa cum se susține, procedura insolvenței ca fiind o procedură de executare silită, pentru începerea căreia ar fi necesar un titlu executoriu, ar fi reglementat în mod expres, cu acest titlu, atât procedura ca atare cât și condiția titlului executoriu, fiind greu de crezut că o chestiune de o asemenea importanță, ce ține de esența procedurii, a fost lăsată pe seama interpretului.
Așa fiind, în situația în care judecătorul sindic s-a mărginit să examineze deschiderea procedurii insolvenței, la cererea creditoarei, doar din perspectiva condiției creanței de a fi un titlu executoriu, condiție neprevăzută de Legea nr. 85/2006, fără a examina condițiile privitoare la creanța reclamantei de a fi certă, lichidă și exigibilă, în limita valorii prag prevăzute de dispozițiile art. 3 pct. 1, 6 și 12 din același act normativ și a celorlalte condiții privitoare la starea de insolvabilitate a debitoarei.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de creditorul SC " " SRL Germană împotriva sentinței nr. 265/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr-.
Casează sentința atacată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18.12.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Th.
Ex. 5/20.01.2010
Jud fond
Președinte:Marius IrimieJudecători:Marius Irimie, Mircea Noșlăcan, Nicolae Durbacă
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
