Practica judiciara insolventa. Decizia 1/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1.585/2009
Ședința publică de la 05 Mai 2009
Completul este constituit din:
PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu
JUDECĂTOR 2: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 3: Axente Irinel
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul, împotriva sentinței civile nr. 204/06.02.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, în contradictoriu cu intimații: I & OZL ICHIDATOR AL SC SRL Z, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI Z, având ca obiect procedura enței -angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.
La apelul nominal se prezintă avocat, în reprezentarea intereselor pârâtului-recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, constatându-se că s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea lichidatorului, desemnat în procedura de ență a debitoarei SC SRL. Se comunică un exemplar din întâmpinarea lichidatorului cu reprezentanta
Reprezentanta recurentului depune la dosar dovada achitării taxei judiciare datorate pentru recursul promovat și copia sentinței civile nr. 205/06.02.2009 prin care s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitorului și radierea acestuia din registrul comerțului.
Invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a lichidatorului, având în vedere descărcarea acestuia de orice atribuții și responsabilități prin sentința de închidere a procedurii, acesta fiind și titularul cererii de angajare a răspunderii administratorului și solicită admiterea excepției.
Declară că nu are de formulat alte cereri și nici excepții.
Curtea, în urma deliberării, apreciază că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, închide faza probatorie și acordă cuvântul pentru concluzii asupra recursului.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de angajare a răspunderii lichidatorului. Apreciază că sentința nu este motivată fiind incident motivul prevăzut la art. 304 pct. 7. civ. considerentele sentinței fiind preluate din cererea lichidatorului. Mai arată că este incident și motivul prevăzut la art. 304 pct. 9. civ. sentința fiind netemeinică, fapta invocată de lichidator neîncadrându-se în ipoteza prescrisă de art. 138 alin.1, întrucât sponsorizarea nu se încadrează în această situație. Operațiunea de sponsorizare a fost anulată prin sentința civilă nr. 630/31.03.2008 a Tribunalului Sălaj, or, pentru aceeași faptă administratorul nu poate răspunde de 2 ori.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 204 din 06.02.2009 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Sălaja fost admisă cererea lichidatorului Z, reprezentantul debitoarei Z și s-a dispus ca o parte a pasivului debitoarei în valoare de 25.000 lei, să fie suportată de pârâtul.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 2.150 din 29 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul acvirat nr- (f 311- 312, dosar acvirat), s-a dispus deschiderea procedurii simplificate de ență împotriva debitoarei SRL
Instanța de fond a reținut că din evidențele Registrului Comerțului rezultă că pârâtul are calitatea de asociat și administrator la unitatea debitoare.
Prin sentința civilă nr. 630 din 31 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1.742/09.09.2008 a Curții de Apel Cluj, a fost admisă acțiunea lichidatorului și s-a dispus anularea actelor de transfer gratuit, reprezentând sponsorizări efectuate de debitoare către pârâta Clubul Sportiv de "" C, în valoare de 25.000 lei.
În același timp, s-a dispus restituirea sumei menționată de pârâtă, către debitoare.
Din adresa de la fila 7 rezultat că cererea de executare a hotărârii menționată, nu a fost onorată.
Nu a fost executat silit titlul executoriu nici de executorii judecătorești din Z, conform procesului verbal din 11.11.2008.
A reținut instanța de fond că potrivit raportului final ( 452, dosar acvirat) au rămas creanțe neachitate, lichidarea bunurilor debitoarei, neacoperind valoarea creanțelor înregistrate în tabelul definitiv, în valoare totală de 108.012,52 lei.
Conform celor menționate, instanța de fond a apreciat sponsorizarea făcută de pârât ca nelegală, pentru că a folosit suma de 25.000 lei în folosul altei persoane, în loc să achite datoriile debitoarei.
Fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006 modificată, instanța de fond a admis cererea lichidatorului I & O Z, reprezentantul debitoarei Z și a dispus ca o parte a pasivului debitoarei în valoare de 25.000 lei, să fie suportată de pârâtul.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul, solicitând modificarea sentintei recurate în sensul respingerii cererii de angajare a răspunderii sale personale formulate de lichidatorul I & O, în calitate de administrator al Z, cu cheltuieli de judecată.
Dezvoltându-și motivele de recurs, pârâtul a arătat că sentinta recurată a fost pronuntată cu gresita aplicare a legii, fiind expresia unei gresite interpretări a normelor legale, în cauză nefiind ntrunite în persoana sa condițiile angajării răspunderii personale prev de art. 138 alin. 1 Legea nr. 85/2006, cu rivire p. la sponsorizarea efectuată de către societate către o altă persoană.
Referitor la fapta imputabilă în sarcina sa, în calitate de administrator, pârâtul a precizat că nu i se poate reprosa în mod distinct săvârsirea nici uneia dintre faptele prev. de lit. a ale alin. 1 din art. 138, întrucât nu a folosit în nici un mod bunurile societății, nu a efectuat nici o operațiune în nume propriu în dauna societății și în interesul său sau al altuia, așadar nu se poate susține că fapta societății comerciale de sponsorizare a unui club sportiv este fapta administratorului care a folosit în nume propriu banii societății.
În acest context, a învederat faptul că, pentru a putea fi admisă o cerere de angajare a răspunderii personale a administratorului statutar al unei societăți comerciale, trebuie dovedite toate elementele răspunderii delictuale de drept comun, astfel cum reiese din art. 998 - 999 Cod civil, pe lângă cele speciale reglementate de Legea nr. 85/2006, în speță însă sponsorizarea efectuată nu constituie p faptă ilicită ci o operațiune a societății realizată în condiții legale și fără vreun scop ilicit.
În al doilea rând, relevă pârâtul, pentru admisibilitatea unei astfel de acțiuni trebuie în mod necesar dovedit raportul de cauzalitate dintre presupusa faptă ilicită a administratorului și ajungerea societății în stare de ență.
Față de aceste considerente, raportat la prevederile legale incidente, pârâtul apreciază că lichidatorul nu a dovedit faptul că operațiunea de sponsorizare a cauzat ența societății sau că a favorizat apariția acesteia, în condițiile în care societatea avea la data de 29.10.2007 un pasiv de 108.012,53 RON, iar o sponsorizare de 25.000 RON nu avea cum să cauzeze sau să favorizeze apariția stării de ență.
În sprijinul celor susținute, pârâtul a invocat și sentința civilă nr. 630 din 31 martie 2008 Tribunalului Sălaj rămasă irevocabilă, prin care s-a anulat operațiunea de sponsorizare invocată ca temei al atragerii răspunderii, constatându-se că nu s-a făcut dovada unei fraude sau a unor aspecte ilicite, ci faptul că este vorba de o operațiune cu titlu gratuit.
În final, arată pârâtul, acțiunea lichidatorului nu este susținută de probe pertinente, probele pe care acesta și-a întemeiat acțiunea, respectiv sentința nr. 630/2008, tabelul definitiv al creanțelor și procesul-verbal al executorului judecătoresc nu fac dovada celor solicitate de lichidator și că starea de abilitate a societății-debitoare este consecința directă a faptelor presupus prejudiciabile săvârșite de el.
Analizand actele si lucrarile dosarului prin prisma dispozitiilor art. 304 indice 1. instanta de recurs retine urmatoarele:
Un prim aspect care trebuie analizat se refera la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a lichidatorului judiciar, exceptie invocata de catre recurenta in conditiile in care ulterior pronuntarii sentintei recurate, procedura de enta a fost inchisa iar lichidatorul judiciar a fost descarcat de orice sarcini si indatoriri. Invocarea exceptiei a fost determinata de o eroare evidenta a judecatorului sindic care a dispus inchiderea procedurii de enta mai inainte ca toate cererile de chemare in judecata promovate de catre lichidatorul judiciar in aplicarea dispozitiilor speciale ale legii entei sa fie solutionare irevocabil. In ciuda inchiderii procedurii si descarcarii lichidatorului judiciar de orice indatoriri si responsabilitati (prin 205/6.02.2009), la data de 24.04.2009 lichidatorul juidiciar a depus intampinare fata recursul declarat.
cu o situatie de blocaj procedural datorita modului defectuos in care judecatorul sindic a aplicat normele care reglementeaza inchiderea procedurii de faliment, instanta de recurs apreciaza ca trebuie recunoscuta chiar si in aceasta situatie calitate procesual pasiva in recurs lichidatorului judiciar, pentru a pastra cadrul procesual necesar solutionarii recursului intr-o procedura esential contencioasa. Altfel spus, nu trebuie acordata prevalenta unei sentinte eronate de inchidere a procedurii de faliment ci trebuie aplicat cu prioritate principiul conform caruia persoana care introduce o cerere de chemare in judecata pastreaza calitate procesuala si in calea de atac declarata de adversar importriva sentintei care a solutionat cererea de chemare in judecata. In caz contrar, recursul dedus judecatii nu ar putea fi solutionat pe fond desi este intemeiat ci ar trebui solutionat prin admiterea unei exceptii si respingerea lui ca fiind introdus in contradictoriu cu o persoana lipsita de calitate procesual pasiva, situatie generata de o eroare procedurala a judecatorului sindic.
Cu privire la fondul recursului, instanta retine ca, prin sentinta recurata judecatorul sindic a dispus angajarea raspunderii administratorului statutar al debitoarei supuse procedurii de enta pentru savarsirea faptei reglementate de dispozitiile art. 138 alin. 1 lit a din Legea 85/2006, apreciind faptul ca suma de 25.000 Ron care a facut obiectul unei sponsorizari din partea SC SRL catre Clubul Sportiv de C-N se incadreaza in ipoteza prezazuta de catre textul enuntat, doarece a fost folosita de catre administratorul statutar in interesul unor terti, in loc sa fie canalizata inspre achitarea datoriilor.
Judecatorul sindic a facut abstractie de faptul ca operatiunea de sponsorizare invocata drept temei al angajarii raspunderii fostului administrator statutar a fost anulata printr-o sentinta irevocabila a Tribunalului S, cu numarul 630/31.03.2008. Aceasta sentinta a fost pronuntata in urma unei cereri de chemare in judecata introdusa de catre lichidatorul judiciar in conformitate cu prevederile art. 80 alin. 1 lit. a din Legea 85/2006.
Motivul anularii l-a constituit realizarea unei operatiuni gratuite in cei trei ani anteriori deschiderii procedurii de enta. Anularea reglementata de textul enuntat nu presupune dovada nici unui fel de frauda sau a unor aspecte ilicite, ci este motivata tocmai de faptul ca este vorba despre o operatiune cu titlu gratuit, chiar daca este perfect legala.
anularii operatiunii, asociatia sportiva care a beneficiat de sponsorizare a fost obligata la restituirea sumei de 25.000 Ron, suma destinata distribuirii catre creditori sau suportari cheltuielilor aferente procedurii. In consecinta, prin sentinta enuntata s-a realizat repararea eventualului prejudiciu cauzat creditorilor. In aceste conditii, prin obligarea administratorului societatii de a plati aceasta suma a carei restituire a fost dispusa deja in sarcina beneficiarei sponsorizarii s-ar ajunge in mod evident la o dubla reparatie a aceluiasi prejudiciu. Ulterior anularii transferului patrimonial, nu se mai poate vorbi despre utilizarea unei sume in beneficiul unui tert, in conditiile in care tertul a fost obligat prin hotarare judecatoreasca irevocabila la restituirea sumei respective.
Pentru toate aceste considerente, in baza art. 304 indice 1, 304 alin. 1 pct. 9 si 312 alin. 1. recursul declarat va fi admis si sentinta recurata va fi modificata in sensul respingerii cererii de chemare in judecata ca neintemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a lichidatorului Z.
Admite recursul declarat de pârâtul - împotriva sentinței civile nr. 204 din 06 februarie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, pe care o modifică în sensul că respinge cererea lichidatorului împotriva pârâtului -, având ca obiect angajare răspundere.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 05 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - -
Red.
Dact./3 ex.
Președinte:Claudia IdriceanuJudecători:Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu, Axente Irinel
← Practica judiciara insolventa. Decizia 842/2008. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 1639/2009. Curtea de... → |
---|