Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1.588/2009
Ședința publică de la 05 Mai 2009
Completul este constituit din:
PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu
JUDECĂTOR 2: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 3: Axente Irinel
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții și, împotriva încheierii comerciale nr. 457/2009 pronunțată la data de 09.02.2009 în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj în contradictoriu cu intimații: -lichidator al debitoarei SC 2000 SRL, având ca obiect procedura insolvenței -angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.
La apelul nominal se prezintă avocat pentru recurenții-pârâți și lichidatorul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat prin achitarea taxei judiciare de timbru în valoare de 19,5 lei și s-a aplicat taxa judiciară de timbru în valoare de 0,15 lei.
S-a prezentat referatul cauzei, constatându-se că s-a înregistrat la dosar în data de 28 aprilie 2009, întâmpinare din partea lichidatorului judiciar al debitoarei, care solicită motivat, respingerea cererii de recurs.
Se comunică un exemplar din întâmpinare cu reprezentantul recurenților.
Instanța pune în discuție legea aplicabilă.
Reprezentantul recurentilor arată că cererea inițială a fost formulată în baza art. 137 lit. d din Legea nr. 64/1995, ulterior lichidatorul și-a modificat cererea de chemare în judecată, invocând dispozițiile art. 138 lit. a și din Legea nr. 85/2006, iar hotărârea atacată a fost dată pe vechile dispoziții.
Arată că, conform principiului, "tempus regit actum" legea aplicabilă este cea de la data introducerii cererii, respectiv legea în vigoare la acea dată, însă, ca și practică judiciară, s-a apreciat că Legea nr. 85/2006 este de imediata aplicare și se aplică noile dispoziții de la intrarea acesteia în vigoare. Apreciază că recursul este admisibil și consideră că judecătorul sindic ar fi trebuit să se pronunțe pe cererea ultimă a lichidatorului unde au fost invocate prevederile art. 138 lit. d și nu pe o altă cerere, practic inexistentă. Susținerile și argumentele judecătorului se referă la litera e și f, care nu se regăsesc în cererea lichidatorului, acesta fiind un motiv de anulare a sentinței pronunțate și trimitere spre rejudecare. Cererea trebuia judecată pe art. 138 lit.
Declară că nu are de formulat alte cereri și nici excepții de invocat.
Curtea în urma deliberării, apreciază că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, constată că prezentul dosar se află în stare de judecată, închide faza probatorie și acordă cuvântul pentru concluzii asupra recursului.
Reprezentantul recurenților solicită admiterea recursului, apreciind că pe lângă motivele de anulare și trimitere a cauzei spre rejudecare, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 137 lit. d din Legea nr. 64/1995, motivele invocate de lichidator și însușite de judecător nu se înscriu în condițiile prevăzute de articolul invocat. Afirmația că evidența contabilă nu s-a ținut conform legii este combătută de procesele verbale întocmite de organele de control fiscal în februarie 2003, anterior deschiderii procedurii. Consideră însă că apărările pe fondul cererii sunt subsidiare, întrucât principala problemă a sentinței atacate o constituie nelegalitatea acesteia, fiind încălcat un principiu esențial, ca după admiterea recursului inițial pe o încadrare juridică, în rejudecare, să se creeze o situație mai grea pentru pârâți, prin schimbarea temeiului juridic.
Lichidatorul solicită respingerea recursului, pentru motivele enunțate în cuprinsul întâmpinării. Arată că un raport fiscal nu reprezintă un certificat de bună purtare ci verifică numai respectarea corectitudinii bazei impozabile și reprezintă un control general al activității contribuabilului. Precizează că prejudiciile aduse de către administratori societății debitoare au fost prezentate în întâmpinare, faptele acestora încadrându-se la art. 138 alin. 1 lit. a și d din Legea nr. 85/2006, motiv pentru care își susține cererea în continuare.
CURTEA:
Prin încheierea (?) comercială nr. 457 din data de 9 februarie 2009 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Comercial Cluja fost admisă cererea lichidatorului judiciar CABINETUL INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ desemnat să administreze procedura debitoarei 2000 C-
De asemenea, au fost obligați pârâții, și LUCRETIA la plata, în solidar, a sumei de 27.326 lei iar pârâtului, la plata sumei de 6.000 lei, pasiv al debitoarei.
În final, a fost respinsă excepția prescrierii dreptului la acțiune, ca neîntemeiată.
Analizând cererea formulată de către lichidatorul judiciar, judecătorul sindic a apreciat-o ca fiind fondată și a admis-o ca atare.
Astfel, conform dispozițiilor art. 137 din Legea nr. 64/1995, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului. Acesta este actul normativ incident în speță, întrucât procedura a fost deschisă sub imperiul acestei legi. Hotărârea dată inițial s-a întemeiat tot pe prevederile Legii nr. 64/1995.
Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art. 137, lit. a- Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii. Încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului. răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.
Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, constând în acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Simpla constatare a stării de insolvență constituie o condiție suficientă pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.
Referitor la raportul de cauzalitate textul legal, dispozițiile art. 137 din Legea nr. 64/1995, impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi. Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților sau să fi constituit numai o condiție favorabilă producerii acestei stări.
A mai relevat judecătorul sindic că, vinovăția poate îmbrăca forma culpei sau a intenției și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. Simpla reprezentare a faptului că prin săvârșirea unei fapte din cele enumerate la art. 137 se prejudiciază societatea și creditorii, prin producerea sau numai condiționarea stării de insolvență este suficientă pentru antrenarea răspunderii. În măsura în care culpa îmbracă forma intenției, unele din faptele enumerate constituie de altfel infracțiuni. Procedura de antrenare a răspunderii este reglementată de art. 137 din Legea nr. 64/1995, putând fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârșită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor.
Astfel, lipsa documentelor contabile și nepredarea acestora lichidatorului poate fi încadrată la lit. daa rt. 137, angajarea răspunderii făcând-se în condițiile în care membrii organelor de conducere ori supraveghere sau orice altă persoană au contribuit la starea de insolvență a debitoarei. sugerează existența raportului de cauzalitate între faptele personale și prejudiciul suferit de averea debitoarei și implicit de către creditori, textul găsindu-și aplicabilitatea și în situația în care fapta a constituit doar o condiție favorabilă pentru realizarea efectului. Nepredarea documentelor contabile și neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale atestă încălcarea dispozițiilor art. 137, lit. d din Legea nr. 64/1995, în condițiile în care corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății de Legea nr. 31/1990, care în art. 71 stabilește că administratorii sunt solidari răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art. 11 din Legea nr. 82/1991 a contabilității, prevede că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului. Neținerea contabilității în mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități ținute corect care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații. În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea se prezumă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor. Raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu se prezumă atâta timp cât există încetarea de plăți și una din faptele enumerate de art. 137 din Legea nr. 64/1995, prezumția având un caracter juris de jure nefiind posibil a fi răsturnată prin proba contrarie.
Față de considerentele mai sus reținute, judecătorul sindic a apreciat că cererea formulată de către lichidatorul judiciar se impune a fi admisă ca fiind fondată, iar pe cale de consecință, pârâții și LUCRETIA au fost obligați la plata în solidar a sumei de 27.326 lei și pârâtul a fost obligat la plata sumei de 6.000 lei, pasiv al debitoarei, sume calculate proporțional cu vina fiecăruia la ajungerea societății în stare de insolvență, conform art. 137, lit. d, e și f din Legea nr. 64/1995.
În susținerea acestei poziții procesuale, judecătorul sindic a considerat că după cum statuează și dispozițiile art. 137 din actul normativ menționat, poate fi antrenată răspunderea pentru pasivului debitoarei rămas neacoperit, iar acest pasiv al debitoarei este cel care rezultă din tabelul definitiv consolidat al creditorilor.
Lichidatorul judiciar a arăta suficient de amănunțit modul cum s-a ajuns ca societatea să fie în insolvență, faptele fiecărui pârât și prejudiciile produse de către aceștia, punctual. Neținerea contabilității conform dispozițiilor legale a făcut ca să nu mai poată fi urmărite creanțele pe care societatea le-a avut de recuperat de la diverși terți. Astfel, nu a fost organizată și condusă contabilitatea de gestiune, nu a fost organizată și ținută contabilitatea financiară, au fost subevaluate pasivele și cheltuielile făcute de către administratori. De asemenea, preluarea obligațiilor unei societăți la care asociat era sora pârâtului, a făcut ca societatea să nu-și mai poată plăti propriile creanțe. Este evident și că plata unor avansuri de trezorerie către asociatul, din care nu au fost restituite, în cele din urmă, decât o parte, a determinat societatea să nu mai aibă fonduri pentru a-și putea achita propriile creanțe. Asociații au făcut și plăți ale unor debite scadente ulterior obligațiilor bugetare, al căror cuantum nu a făcut decât să crească în aceste condiții.
În ceea ce privește apărarea pârâților că faptele lor ar fi prescrise și prin urmare, judecătorul sindic a apreciat că acțiunea trebuie respinsă, aceasta neputând fi acceptată, din moment ce procedura a fost deschisă la data de 10 iunie 2004. Deși deschiderea procedurii s-a făcut sub imperiul Legii nr. 64/1995, termenul pentru exercitarea acțiunii, care nu poate fi decât cel general de trei ani de zile, curge de la momentul deschiderii procedurii, de când prejudiciul produs prin faptele pârâților putea fi cunoscut de către administratorul/lichidatorul judiciar. Or, cum acțiunea împotriva pârâților a fost introdusă la data de 11 aprilie 2006, aceasta nu este prescrisă extinctiv.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții și LUCRETIA, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312.pr.civ. solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a încheierii atacate, în sensul respingerii cererii formulate de către lichidator pentru angajarea răspunderii patrimoniale a administratorilor " 2000"
Dezvoltându-și motivele de recurs, pârâții au apreciat că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozitiilor art. 137 alin. 1 lit. d din Legea nr. 64/1995 pentru a fi admisibilă cererea formulată de lichidatorul judiciar, deoarece evidenta contabilă a societății nu este fictivă, fiind tinută în conformitate cu dispozitiile Legii nr. 82/1991 de către o persoana cu pregătire de specialitate în domeniu și nu este reală nici susținerea că ar fi făcut să dispară unele documente contabile.
Afirmatia că evidenta contabilă s-a tinut în conformitate cu dispozitiile legii este probată cu entiunile cuprinse în procesul-verbal de control fiscal încheiat la data de 06.02.2003, unde se arată că in verificările efectuate prin sondaj asupra documentelor si actelor contabile din perioada de la 01.07.2000 - 30.06.2002, organele de control au constatat ca evidentele contabile sunt conduse corect si la zi, in conformitate cu prevederile actelor normative in materie, in vigoare la data efectuarii prezentului control.
De asemenea, în același proces-verbal se menționează că n urma verificărilor prin sondaj efectuate asupra formularelor cu regim special, în speță facturi fiscale seria - - de la - la -, nu s-au constatat încălcări ale prevederilor nr.HG 831/1997 si ale nr. 1.055/1998, cu modificările si completările ulterioare, iar în conformitate cu dispozitiile nr. 2.388/1995, 2000 a efectuat inventarierea anuală a elementelor patrimoniale.
S-a menționat și faptul că organul de control fiscal a constatat că n conformitate cu prev. art. 27 din Legea contabilității nr. 82/19911/R, cu modificări si completări ulterioare, unitatea are obligatia conducerii manuale a registrului jurnal si respectiv a registrului inventar, acestea sunt snuruite si înregistrate la organul fiscal teritorial, fiind conduse corect si la zi, iar unitatea a depus bilantul contabil încheiat pentru exercitiul financiar al anului 2000 si 2001.
Alte constatări reținute prin control efectuat relevă că "" 2000 conduce evidenta analitică cu ajutorul tehnicii de calcul, iar cea sintetică este reflectată prin bilant si balanță de verificare lunara.
Pârâții au mai recizat p. că procesul-verbal de control fiscal nu a fost atacat sau anulat, motiv pentru care acest act reprezintă dovada certă a corectitudinii sustinerilor privitoare la conducerea evidentei contabile în conformitate cu legea si la neîndeplinirea conditiilor pentru admiterea cererii formulate de către lichidator, iar prin entiunile cuprinse în raportul de inspectie fiscala întocmit la data de 31.12.2004, se mentionează că pentru perioada verificată unitatea a calculat corect evidențele contabile, prin aceasta probându-se respectarea legislatiei în vigoare privitoare la tinerea evidentei contabile.
În aceste condiții, pârâții au apreciat că otivele invocate de către lichidator si insusite de instanta de fond, nu se înscriu în cele prev. la art. 137 alin. 1 lit. d din Legea nr. 64/1995.
Referitor la faptul că dreptul la actiune pentru unele creante este prescris, pârâții au apreciat că acesta nu poate fi imputat administratorilor pentru ca termenul de prescriptie pentru majoritatea creantelor s-a împlinit după ce fostii administratori nu mai aveau această calitate, urmare intrării societății în procedura prev. de Legea nr. 64/1995, dată după care administrarea societății s-a făcut de către d-nul lichidator.
Au mai precizat pârâții că neurmărirea încasării debitului nu intra în categoria actelor sau faptelor care să justifice, din punct de vedere legal, ca o parte din pasivul debitorului să fie suportat de către membrii organelor de conducere.
De asemenea, pârâții au subliniat și faptul că instanta de fond nu a sesizat faptul că cererea initiala formulata de lichidator s-a referit doar la dispozitiile art. 137 alin. 1 lit. d din Legea nr. 64/1995 si ca rejudecarea cauzei a avut loc si ca o consecință a admiterii recursului formulat de pârâți în primul ciclu procesual împotriva încheierii comerciale nr. 1.213/13.09.2005, pronuntată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr. 249/2004, iar în considentele încheierii comerciale recurate, judecătorul sindic a admis cererea pentru motivele prev. la art. 137 lit. d, e si f din Legea nr. 64/1995, împrejurare ce evidentiază nelegalitatea hotărârii, deoarece s-a admis cererea pentru motive care nu au fost cuprinse în cererea initială si în urma admiterii unui recurs formulat de pârâți.
În aceste condiții, pârârții au apreciat că înrăutățirea situatiei lor în rejudecare, după admiterea unui recurs pe care l-au declarat, contravine dispozitiilor art. 296 alin. 1 teza finală din pr.civ. dispozitii care sunt aplicabile si in recurs conform prevederilor art. 316 din același cod.
În drept, au invocat dispozițiile art. 8 alin. 2, art. 137 alin. 1 lit. d din Legea nr. 64/1995, art. 8 din Legea nr. 85/2006 și art. 299, 304 pct. 9, 312, 316 si 296.pr.civ.
Lichidatorul judiciar a formulat intampinare prin care care a solicitat respingerea recursului si mentinerea sentintei recurate ca fiind pe deplin legala si temeinica.
Analizand actele si lucrarile dosarului prin prisma dispozitiilor art. 304 indice 1. instanta de recurs retine urmatoarele:
Cererea de chemare in judecata a fost introdusa la data de 13.09.2005, sub imperiul Legii 64/1995, insa la data de 15.01.2008, lichidatorul judiciar a depus,precizari, (15-20) prin care a schimbat si temeiul juridic al cererii in conformitate cu prevederile cu noul act normativ care reglementeaza procedura de insolventa (17), Legea 85/2006. Chiar si intampinarea depusa de catre lichidatorul judiciar la recursul declarat este intemeiata in drept pe dispozitiile art. 138 lit. a si d din Legea 85/2006.
Judecatorul sindic, la solutionarea cererii de angajare a raspunderii a nesocotit aceasta precizare a cererii de chemare in judecata si a facut aplicarea in mod exclusiv a textelor abrogate din Legea 64/1995, neaplicand dreptul pozitiv reprezentat de Legea 85/2006.
In consecinta, judecatorul sindic a ignorat atat precizarea de actiune a lichidatorului judiciar, anterior descrisa, prin care cererea de chemare in judecata a fost precizata prin raportare la dispozitiile noului act normativ, cat si dispozitiile art. 156 alin. 3 din Legea 85/2006, conform carora, la data intrarii in vigoare a prezentei legi, <LLNK 11995 64 11 211 0 17>Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, cu modificarile si completarile ulterioare. <LLNK 11990 31 11 212 282 3 precum si orice alta dispozitie contrara se abroga,
Un alt motiv de nulitate al sentintei enuntate este acela ca, cererea initiala formulata de catre lichidatorul judiciar a fost intemeiata doar pe dispozitiile art. 137 alin. 1 lit. d din Legea 64/1995 si ca la rejudecarea cauzei in urma admiterii recursului declarat de catre recurentii parati judecatorul sindic a inrautatit situatia acestora dupa admiterea caii de atac, admitand cererea de chemare in judecata pentru motivele prevazute de art. 137 literele d, e si f din Legea 64/1995. In consecinta, a fost admisa cererea si pentru alte temeiuri de fapt si de drept decat cele cuprinse initial in cererea de chemare in judecata si in urma admiterii unui recurs formulat de catre paratii recurenti. Au fost incalcate astfel dispozitiile art. 296 alin. 1 teza finala, dispozitii care sunt aplicabile si in faza recursului in conformitate cu prevederile art. 316 Cpc.
In consecinta, pentru argumentele anterior expuse, recursul declarat de catre recurenti va fi admis, sentinta recurata va fi casata in baza art. 304 punctul 4 si 5. si cauza va fi trimisa spre rejudecare la Tribunalul Comercial Cluj. La rejudecarea cauzei, in conformitate cu prevederile art. 315 alin. 1 Cpc, Tribunal Comercial Cluj va solutiona cererea de angajare a raspunderii fostilor administratori statutari in conformitate cu prevederile Legii 85/2006 si va da deplina eficienta principiului,non reformation in peius,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite recursul declarat pârâții și LUCRETIA împotriva sentinței civile nr. 457 din 09 februarie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 5 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - -
Red.
Dact. /3 ex./
Jud.fond:.
Președinte:Claudia IdriceanuJudecători:Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu, Axente Irinel
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
