Practica judiciara insolventa. Decizia 1639/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - procedura insolvenței -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ,CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 1639
Ședința publică din 15 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Turculeț Ana Maria
JUDECĂTOR 2: Sas Remus
JUDECĂTOR 3: Nechifor
Grefier
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul, domiciliat în sat Pârâul, comuna, județul S,împotriva sentinței nr. 584 din 2 iunie 2009 Tribunalului Suceava - Secția comercială,contencios administrativ și fiscal(dosar nr-), în contradictoriu cu debitoarea" "prin lichidator judiciar ", cu sediul în S,-, -. A,.1, nr. 0102, creditori fiindDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI, cu sediul în S,-, jud. S, "" SA S, cu sediul în
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat pentru pârâtul recurent (cu împuternicire avocațială nr. 103/15.10.2009), lipsă fiind creditorii intimați Direcția Generală a Finanțelor Publice A Județului S, "" SA S, debitoarea intimată " " prin lichidator judiciar "
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Avocat pentru pârâtul recurent depune la dosar chitanța nr. - (88) în cuantum de 20 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,3 lei - aferentă recursului declarat.
Întrebat fiind, precizează că nu are alte cereri de formulat.
Instanța, verifică actele și lucrările dosarului, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea acestuia.
Avocat pentru pârâtul pune concluzii de admitere a recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței instanței de fond și trimiterea spre rejudecare și în cazul reținerii spre rejudecare, solicită respingerea cererii de atragere a răspunderii materiale ca nefondată.
În susținere, în ce privește cererea de atragere a răspunderii materiale împotriva pârâtului, consideră, că nu a fost regulat citat, inclusiv actele lichidatorului au fost viciate, fiind încălcat dreptul la judecată conform art. 6 din Convenția drepturilor omului.
Cu privire la reținerea culpei pârâtului în crearea stării de insolvență a societății debitoare, precizează că nu există un raport de cauzalitate între faptele pretinse și prevederile art. 138 alin. 1 din Legea nr.85/2006. De altfel, motivele dezvoltate prin cererea formulată de creditoarea SA indică alt temei - art. 138 lit. "c" - nedovedit iar prin sentință se rețin dispozițiile art. 138 lit. "d" din Legea nr.85/2006 și nu au fost administrate probe în acest sens.
Instanța în conformitate cu dispozițiile art.150 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 20 mai 2008 și înregistrată sub nr-, creditoarea SC SA Sas olicitat deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC - SRL S, pentru plata unor datorii în sumă de 82.353,96 lei, reprezentând o creanță certă, lichidă și exigibilă.
În dovedirea susținerilor a depus la dosar înscrisuri.
Prin sentința comercială nr. 666 din 07.10.2008 a Tribunalului Suceava, judecătorul sindic a admis cererea formulată de creditoarea SC SA S și în temeiul art. 33 alin. 6 din Legea nr. 85/2006 s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC - SRL, fiind desemnat administrator judiciar.
La data de 05.05.2009 lichidatorul judiciar a depus raportul prin care se propune închiderea procedurii în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 datorită lipsei identificării de bunuri care să fie vândute în vederea îndestulării creditorilor.
La data de 20.01.2009 creditoarea "" SA S depus la dosar cererea de atragere a răspunderii materiale împotriva pârâtului, fost administrator al societății debitoare, motivat de faptul că acesta a făcut acte de comerț sub acoperire, înființând o societate pe numele copiilor săi, numită SC "", de asemenea a ținut o contabilitate fictivă, făcând să dispară documentele ce atestau încasarea de sume în lei și în valută, în felul acesta ascunzând o parte din activul averii societății. Totodată pârâtul a înstrăinat în frauda creditorilor o parte din activele societății debitoare nemaiputând fi identificate pe teren în scripte de executare.
La data de 05.05.2009 lichidatorul judiciar a depus cerere de atragere a răspunderii personale a fostului administrator al societății debitoare, motivat de faptul că acesta nu a depus actele solicitate de lichidatorul judiciar, întrucât nu a fost găsit la adresa declarată a societății conform legii nr. 31/1990. Totodată fostul administrator nu a depus declarațiile obligatorii la S, astfel încât nu a putut fi identificat activul și pasivul societății, încălcând prevederile legii nr. 82/1990 a contabilității.
Lichidatorul judiciar consideră că au fost încălcate astfel prevederile art. 138 lit. d și e din legea nr. 85/2006, în sensul că, nepunând la dispoziție actele societății nu au putut fi identificate elementele de activ și nici cele de pasiv.
În drept, a invocat dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d și e din legea nr. 85/2006.
Prin sentința nr. 584 din 2 iunie 2009 a Tribunalului Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal au fost admise cererile de atragere a răspunderii materiale formulate de lichidatorul judiciar și de creditoarea "" SA S împotriva pârâtului și în consecință a fost acesta obligat să plătească suma de 98.908,92 lei reprezentând pasivul societății debitoare.
A fost de asemenea admis raportul final și în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei -, precum și radierea debitoarei din registrul comerțului și în conformitate cu art. 136 din Legea nr.85/2006, descărcarea administratorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
Pentru a se pronunța astfel, judecătorul sindic a reținut următoarele:
Așa cum reiese din rapoartele depuse de lichidatorul judiciar desemnat în cauză, fostul administrator al debitoarei, nu a predat documentele financiar contabile ale societății.
Întrucât conform art. 138 lit."d" din Legea nr. 85/2006 poate fi antrenată răspunderea materială a organelor de conducere a societății care au contribuit la ajungerea în starea de insolvență, iar pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de a pune la dispoziția lichidatorului judiciar documentele prevăzute la art. 28 din Lege, a condus la concluzia că evidența contabilă nu a fost ținută în conformitate cu dispozițiile legale în materie, sens în care judecătorul sindic, în baza art. 1203 cod civil a prezumat că neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 82/1991 a cauzat starea de insolență a debitoarei, urmează a admite acțiunea și a obliga pârâtul la plata pasivului debitoarei SC - SRL, până la concurența sumei de 98.908,42 lei.
Prezumția judecătorului s-a bazat și pe faptul că nepredarea în mod voit a documentelor contabile a societății debitoare de către persoanele abilitate creează posibilitatea de a se sustrage de la incidența dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, întrucât administratorul/lichidatorul judiciar nu ar putea identifica împrejurările concrete ce au determinat insolvența debitoarei.
În aceste condiții, judecătorul sindic a apreciat că nu se mai impune și analizarea cazului prev. la art. 138 alin. 1 lit. "e" din legea nr. 85/2006 față de concluziile la care a ajuns și care sunt cuprinse în cele trei alineate ce îl preced pe acesta cu privire la neținerea contabilității (art. 138 alin. 1 lit. d ) și care se află în strânsă legătură cu acesta.
Asupra raportului final judecătorul sindic a ținut seama de demersurile efectuate de lichidatorul judiciar și răspunsul autorităților, văzând lipsa bunurilor societății debitoare, de faptul că raportul nu a fost contestat și că au fost efectuate notificările prevăzute de lege, în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare, pârâtul a arătat că încă de la deschiderea procedurii nu a fost regulat citat la domiciliul său din comuna, sat, județul S, inclusiv actele de convocare ale lichidatorului nefiind efectiv primite de el, astfel încât i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil prev. de art. 6 din
Pe de altă parte, a invocat pârâtul împrejurarea că nu s-a stabilit culpa sa în crearea stării de insolvență a societății - S, neexistând un raport de cauzalitate între faptele sale și prevederile art. 138 alin. 1 din Legea nr.85/2006.
În drept, pârâtul și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7,8 și 9 Cod procedură civilă coroborat cu art. 3041Cod procedură civilă și art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, creditoarea SA Sas olicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât motivele invocate nu sunt întemeiate, recurentul - pârât fiind legal citat în timpul judecății, iar culpa sa în crearea stării de insolvență a societății debitoare rezultând din probele aflate la dosar.
Din analiza motivelor de recurs a considerentelor sentinței recurate și a probelor administrate în cauză, prin prisma dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat.
Regula consacrată de art. 7 alin. 1 din Legea nr.85/2006 prevede că citarea părților precum și comunicarea oricăror acte de procedură se efectuează prin Buletinul procedurilor de insolvență. Art. 7 alin. 31stipulează o excepție de la această regulă, prima comunicare a actelor de procedură către persoanele împotriva cărora se introduce acțiune în temeiul dispozițiilor Legii nr. 85/2006 ulterior deschiderii procedurii insolvenței realizându-se conform Codului d e procedură civilă.
În speță, rezultă din dovada aflată la fila 160 dosar fond că pârâtul a fost legal citat pentru termenul de judecată din data de 2 iunie 2009, de la domiciliul său din comuna nr. 296 A, județul S, citarea realizându-se prin afișare, în conformitate cu dispozițiile art. 92 alin. 4 Cod procedură civilă.
În calitate de administrator al societății debitoare, pârâtul primise personal la data de 4 iunie 2008 copia cererii de declarare a procedurii insolvenței, formulate de creditoarea, împrejurare atestată de procesul verbal de la fila 27 dosar fond, astfel încât este evident că a cunoscut existența pe rolul instanței a prezentei cauze.
În ce privește susținerea că nu ar fi primit notificarea deschiderii procedurii insolvenței din partea administratorului judiciar, aceasta este infirmată de dovada de la fila 114 dosar fond. Scrisoarea recomandată prin care i s-a pus în vedere debitoarei să depună până cel mai târziu la data de 17 noiembrie 2008, ora 13,00, la sediul lichidatorului judiciar, actele de constituire și funcționare a societății, actele de proprietate ale societății, contractul de vânzare cumpărare privind transferurile de active pe o perioadă de 3 ani, anterior deschiderii procedurii, evidența contabilă pe ultimii 3 ani, evidența analitică a elementelor ce constituie patrimoniul societății, precum și a creditorilor și debitorii societății, a fost predată de agentul procedural pârâtului la 7 noiembrie 2008, acesta confirmând primirea personal, prin semnătură.
Referitor la întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale, judecătorul sindic a procedat la analizarea acesteia prin prisma dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. "d" din Legea nr.85/2006, invocate de lichidatorul judiciar ca temei de drept al cererii de atragere a răspunderii materiale a pârâtului, astfel încât nu poate fi reținută critica formulată cu ocazia dezbaterilor în ceea ce privește examinarea unui alt caz de atragere a răspunderii decât cele învederate prin cererile deduse judecății.
Curtea constată că în mod corect a dispus judecătorul sindic obligarea pârâtului la plata pasivului societății debitoare " - ", întrucât în calitate de administrator acesta se face vinovat de cauzarea stării de insolvență a debitoarei, prin săvârșirea faptei prev. de art. 138 alin. 1 lit. "d" din Legea nr.85/2006.
Refuzul de predare a evidenței contabile timp de 8 luni de la deschiderea procedurii insolvenței rezultă din împrejurarea că deși a primit personal notificarea din partea administratorului judiciar, pârâtul nu a pus la dispoziția acestuia documentele solicitate spre verificare, omisiunea sa fiind în mod vădit săvârșite cu vinovăție sub forma intenției.
Neprezentarea documentelor contabile este un indiciu în sensul nerespectării dispozițiilor Legii nr. 82/1991 la ținerea acestora, ceea ce constituie cauza apariției stării de insolvență a debitoarei.
Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită prev. de art. 138 alin. 1 lit. "d" din Legea nr.85/2006 și insolvența societății debitoare rezultă și din faptul că, potrivit bilanțului depus pe anul 2007 (fila 18 dosar recurs), debitoarea avea active imobilizate în valoare de 3346 lei și creanțe reprezentând 75.028 lei.
În lipsa documentelor contabile ținute potrivit dispozițiilor legale în materie, elementele de activ nu au putut fi valorificate, ceea ce a generat starea de încetare de plăți a societății debitoare.
Cum criticile formulate sunt neîntemeiate, iar din oficiu nu s-au constatat motive de casare, în baza art. 8 din Legea nr. 85/2006 raportat la art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECID E:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul, domiciliat în sat Pârâul, comuna, județul S,împotriva sentinței nr.584 din 2 iunie 2009 Tribunalului Suceava - Secția comercială,contencios administrativ și fiscal(dosar nr-), în contradictoriu cu debitoarea" "prin lichidator judiciar ", cu sediul în S,-, -. A,.1, nr. 0102, creditori fiindDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI, cu sediul în S,-, jud. S, "" SA S, cu sediul în
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 15 octombrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.- - -
Jud.fond:
Tehnodact.
2 ex/16.11.2009
Președinte:Turculeț Ana MariaJudecători:Turculeț Ana Maria, Sas Remus, Nechifor
← Practica judiciara insolventa. Decizia 1/2009. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 87/2010. Curtea de Apel... → |
---|