Practica judiciara insolventa. Decizia 31/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
Decizia nr. 31/ Dosar nr-
Ședința publică din 22 ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Laura Fețeanu JUDECĂTOR 2: Alina Gabriela Stoian
- - - - - JUDECĂTOR 3: Gabriela
- - - președinte de secție
- - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de debitoarea împotriva sentinței civile nr.772/Sind din 22 septembrie 2008 pronunțate de judecătorul - sindic în dosarul nr- al Tribunalului Brașov - Secția Comercială și de contencios Administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa recurentei debitoare Vasma B, a intimatei creditoare B, precum și a administratorului judiciar Cabinet Individual de Insolvență.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 15 ianuarie 2009, potrivit încheierii de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 22 ianuarie 2009.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 772/SIND/22.09.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Brașov, judecătorul-sindic a admis cererea formulată de creditorul având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței față de debitorul Vasma
A constatat că debitorul este în stare de insolvență.
A dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitorului
A desemnat provizoriu administrator judiciar pe care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege, cu o retribuție provizorie lunară ce va fi stabilită potrivit art. 19 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
A dispus notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov, în vederea efectuării mențiunii, conform Codului d e Procedură Civilă, printr-un ziar de largă circulație și în Buletinul procedurilor de insolvență.
A dispus trimiterea notificărilor către toți creditorii, de către administratorul judiciar.
La pronunțarea acestei hotărâri judecătorul-sindic a reținut că reclamanta creditoare are față de pârâta debitoare o creanță superioară valorii prag, conform art. 3.12 din Legea nr. 85/2006 și că această creanță este certă, lichidă și exigibilă, conform art. 379 Cod procedură civilă. Dovada acestei creanțe s-a făcut cu înscrisurile depuse la dosar.
Debitoarea a recunoscut starea de insolvență, neprezentându-se la judecata cauzei.
Împotriva sentinței a declarat recurs debitoarea, solicitând casarea acesteia pentru următoarele motive:
La data de 16.05.2008 recurenta debitoare a încheiat o tranzacție cu intimata creditoare, prin care s-a stabilit eșalonarea datoriei ce a făcut obiectul cererii de deschidere a procedurii insolvenței. De la data încheierii tranzacției debitoarea și-a respectat obligațiile asumate.
Recurenta debitoare nu are alte datorii, ca urmare consideră că nu se află în stare de insolvență.
În probațiune, a depus la dosar ordinele de plată a plăților efectuate în baza tranzacției.
Intimata debitoare a depus la dosar concluzii scrise, prin care a învederat că achiesează la pretențiile recurentei, având în vedere că, în urma încheierii tranzacției a trimis instanței de fond, prin scrisoare recomandată, o cerere de renunțare la judecată.
Pentru dovedirea afirmațiilor sale, intimata a depus la dosar copia confirmării de primire.
Examinând sentința atacată, în raport de susținerile părților și de înscrisurile no depuse în recurs, curtea reține că reclamanta creditoare a renunțat la judecata cererii de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei Vasma.
Ca urmare, în baza art. 246 Cod procedură civilă, urmează a admite recursul și a modifica în tot sentința atacată, în sensul că se va lua act de renunțarea la judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de debitoarea Vasma împotriva sentinței civile nr.772/Sind/22.09.2008, pronunțată de judecătorul-sindic în dosarul nr.3005/F/2008 al Tribunalului Brașov, pe care o modifică în tot, în sensul că ia act de renunțarea creditoarei la judecata cererii de deschidere a procedurii insolvenței formulate împotriva debitoarei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22.01. 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.: / 23.01.2009
Dact.: / 30.01.2009 / -2 ex-
Judecător-sindic:
Președinte:Laura FețeanuJudecători:Laura Fețeanu, Alina Gabriela Stoian, Gabriela
← Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 23/2009.... | Practica judiciara insolventa. Decizia 367/2009. Curtea de Apel... → |
---|