Practica judiciara insolventa. Decizia 365/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIE Nr. 365

Ședința publică de la 02 Februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Radu Cremenițchi

JUDECĂTOR 2: Iulia Miler I -

JUDECĂTOR 3: Traian Șfabu

Grefier: - -

S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de - I împotriva sentinței comerciale nr. 504/S din 14.10.2008 pronunțată de Tribunalul Iași - Judecător Sindic.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat apărătorul intimatei ""SA I, lipsă fiind recurentul-creditor - I, intimatul-debitor SC " "SRL I, prin lichidator Lichidator 2003 I, intimatul-pârât și intimații-creditori SC " "SRL I, SC " AG"SRL I, SC ""SA I, Romtelecom SA I, SC " RB"SRL B, SC " Data "SA B, Direcția Regional Vamală Interjudețeană I și SC " & "SA

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că, recursul este la al 2-lea termen de judecată.

Nemaifiind alte cereri prealabile instanța constată recursul în stare de judecată și dă cuvântul la dezbateri.

Avocat apărătorul intimatului-creditor SC ""SA I solicită admiterea recursului promovat de creditorul - I, modificarea sentinței comerciale nr. 504/S din 14.10.2008 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic și pe fond admiterea cererii de atragerea răspunderii personale a administratorului pentru pasivul nerecuperat.

Declarându-se închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.

Ulterior deliberării,

CURTEA DE APEL

Asupra recursului comercial d e față

Prin sentința comercială nr. 118/12.04.2005 s-a deschis procedura reorganizării judiciare și falimentului împotriva debitorului " " I, dispunându-se intrarea acestuia în faliment, prin încheierea nr. 468/19.10.2005.

Lichidatorul judiciar desemnat în cauză a depus la dosar raportul final cu propunerea de închidere a procedurii solicitând atragerea răspunderii personale a fostului administrator al debitorului -, apreciind că sunt întrunite condițiile prev. de art. 138 alin. 1 lit. "a și c" din Legea nr. 85/2006.

Tribunalul Iași - judecător sindic prin sentința comercială nr. 504/S/14.10.2008 a hotărât următoarele:

Respinge cererea formulată de lichidatorul judiciar Lichidator 2003, cu sediul în mun. I,-, - scara A,. 1, parter, jud. I, pentru atragerea răspunderii personale a administratorului cu reședința în mun. I,-,. 849,. C,. 1,. 3.

În temeiulart. 132 alin. 2din Legea privind procedura insolvenței.

Dispune închiderea procedurii falimentului debitorului " ",cu sediul in I, nr. 43, jud. I, nr. de înmatriculare J -.

Dispune radierea debitorului din registrul comerțului și alte registre.

În temeiulart. 136din Legea privind procedura insolvenței,

Descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.

În temeiulart. 135din Legea privind procedura insolvenței,

Dispune notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor, Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului I și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași, pentru efectuarea mențiunilor de închidere a procedurii insolvenței, prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

Împotriva sentinței a formulat recurs creditorul jud. I - Administrația Finanțelor Publice a municipiului I, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie susținând că, administratorul debitorului este persoana împuternicită să reprezinte societatea, fiind direct răspunzător de îndeplinirea obligațiilor pe care legea sau actul constitutiv le impun în sarcina societății, după cum rezultă din disp. art. 73 din Legea nr. 31/1990.

Arată creditorul că administratorul debitorului este cel care a avut, în fapt și în drept, conducerea societății, situația financiară a acesteia fiind rezultatul activității pe care a desfășurat-

Precizează creditorul că, starea de insolvabilitate a debitorului este urmarea unui management defectuos, a unei activități lipsite de eficiență economică și a unei administrări total necorespunzătoare a societății,situație de încetare a părților prejudiciind creditorii prin imposibilitatea încasării creanțelor scadente.

Susține creditorul că, administratorul debitorului a dat dovadă de pasivitate față de situația financiară a societății, fiind în culpă pentru că, în momentul în care societatea a ajuns în imposibilitate de a-și achita datoriile, nu a suspendat activitatea și nu a anunțat creditorii despre aceasta, determinând acumularea unor noi datorii.

Analizând criticile formulate, instanța de control judiciar reține că sunt nefondate, astfel încât recursul urmează a se respinge pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006 judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una din următoarele fapte, enumerate la lit. "a-g".

Răspunderea organelor de supraveghere sau conducere reglementată de textul citat, este o răspundere comercială delictuală, pentru antrenarea căreia este necesară întrunirea cumulativă a condițiilor răspunderii delictuale: fapta ilicită, prejudiciul provocat societății, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și vinovăție.

În mod corect judecătorul sindic a apreciat că în cauză nu s-a dovedit săvârșirea de către pârâți a faptelor prev. de art. 138 lit. "a, c".

Astfel, lipsa de interes manifestată în nerecuperarea datoriilor și desfășurarea unei activități nerentabile, care ducea în mod vădit la încetarea de plăți, respectiv managementul defectuos invocate de creditor nu pot fi încadrate în dispozițiile textelor sus-menționate, deoarece nu se poate aprecia că această activitate a fost dispusă în interesul personal al pârâtului.

Corect a reținut prima instanță că, în cadrul procedurii, judecătorul sindic poate stabili răspunderea personală a persoanelor în culpă pentru intrarea debitorului în insolvență numai dacă se dovedește săvârșirea uneia dintre faptele prev. de art. 138 din lege și raportul cauzal dintre săvârșirea faptei și încetarea plăților, ceea ce în cauză nu s-a demonstrat.

În ceea ce privește vinovăția, aceasta rezultă din chiar modul de prezentare a faptelor care presupun un interes străin societății debitoare, o cauză nelicită au o încălcare vădită a dispozițiilor. Vinovăția apare în această situație sub forma intenției, directe sau indirecte, în sensul că autorul faptei prevede rezultatul și urmărește producerea lui sau, deși nu-l urmărește, acceptă posibilitatea producerii lui. Prin urmare, este necesar ca intenția să fie dovedită, neputând fi reținută doar culpa autorului.

Referitor la raportul de cauzalitate, nu se poate reține o prezumție între faptele săvârșite de administrator și ajungerea societății în stare de insolvență.

Invocarea de către recurentă a altor texte de lege ce au legătură cu prev. art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu are relevanță în cauză, acestea nefăcând dovada săvârșirii de către administratorul societății debitoare a faptelor de natura celor expres prevăzute de textul sus-menționat, de natură să atragă răspunderea acestuia.

Având în vedere însă că reclamanta nu a dovedit săvârșirea faptelor invocate, nu se poate reține existența unei legături de cauzalitate cu prejudiciul, astfel apreciind că motivele invocate de recurentă sunt nefondate, Curtea respinge recursul ca atare, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul formulat de - I împotriva sentinței comerciale nr. 504 S/14.10.2008 a Tribunalului Iași - judecător sindic, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 02.02.2009.-

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Grefier,

Red.

Tehnored.

Tribunalul Iași - judecător sindic:

18.02.2009

2 ex.-

Președinte:Radu Cremenițchi
Judecători:Radu Cremenițchi, Iulia Miler, Traian Șfabu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 365/2009. Curtea de Apel Iasi