Practica judiciara insolventa. Decizia 62/2010. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 62/2010

Ședința publică de la 20 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ioan Cibu

JUDECĂTOR 2: Gilica Popescu

JUDECĂTOR 3: Olimpia Maria

Grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de debitoarea SC MV SRL Orăștie împotriva încheierii nr.1080/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic din dosar nr- al Tribunalului Hunedoara.

La apelul nominal se prezintă lichidatorul judiciar pentru Cabinet Individual de Insolvență, lipsă fiind recurenta debitoare SC MV SRL Orăștie și intimata creditoare SC SA

Procedura este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-au înregistrat la dosar din partea recurentei debitoare Precizări, dovada achitării taxei de timbru în sumă de 60 lei și timbru judiciar de 0,15 lei. iar din partea creditoarei intimate întâmpinare.

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.

Reprezentantul lichidatorului intimat lasă la aprecierea instanței soluționarea cauzei.

Față de actele și lucrările dosarului instanța lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față:

Prin Încheierea nr. 1080/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic al Tribunalului Hunedoara în dosar nr-, a fost admisă cererea formulată de creditorul SC SA B pentru deschiderea procedurii insolvenței și pe cale de consecință s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitorului SC MV SRL Orăștie.

Pentru a se pronunța această încheiere s-a reținut că cererea formulată la 07.07.2009 de creditorul SC SA B având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței, a fost comunicată debitorului la data de 10.07.2009 și că nu s-a formulat contestație, potrivit art.33 alin.6 din Legea privind procedura insolvenței.

S-a mai reținut că debitorul se află în încetare de plăți, stare de fapt dovedită cu contract de vânzare-cumpărare (filele 6-7) și facturi fiscale (filele 8-38) și că creditorul are o creanță comercială, certă lichidă și exigibilă împotriva debitorului în cuantum de 20014,46 lei, reprezentând marfă livrată și neachitată și penalități de întârziere, dovedită cu actele depuse la dosar.

Împotriva acestei încheierii a formulat recurs, debitoarea SC MV SRL Orăștie, solicitând admiterea recursului, modificarea încheierii atacate, în sensul anulării cererii de deschidere a procedurii insolvenței ca insuficient timbrată.

În dezvoltarea motivelor de recurs arată că ererea creditoarei SC SA Baf ost insuficient timbrată, iar instanța nu a sesizat acest fapt și a judecat litigiul în cauză pe fond.

Se menționează că debitoarea SC MV SRL Orăștie nu are nici un fel de datorie către creditorul SC SA B fapt dovedit și de adresa nr. 8180/18.12.2009 prin care se certifică în mod expres acest fapt (adresă anexată la prezentele precizări).

Se susține de către recurenta debitoare că nu este în încetare de plăți, în prezent în sistemul farmaceutic sunt anumite disfuncționalități datorită incapacității Caselor Județene de Sănătate achita către farmacii contravaloarea medicamentelor compensate și gratuite. Pentru a evita unele blocaje financiare datorită neîncasării sumelor de la Casa Județeană de Sănătate H s-a apelat la credite bancare, iar situația cauzată de încheierea nr. 1080/F/2009 a Tribunalului Hunedoara are ca efect deteriorarea relațiilor acestei societății cu banca finanțatoare.

Analizând recursul declarat de debitoare sub aspectul motivelor invocate, se reține că acesta este fondat, pentru considerentele ce urmează a fi mai jos expuse:

În fapt, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr-, s-a solicitat instanței deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei MV cu sediul în loc Orăștie,-, jud. H, înmatriculata la Oficiul Registrului Comerțului sub nr.J- având cod de identificare fiscala RO -, pentru creanța certă, lichidă și exigibilă in cuantum de14.098,53 leireprezentând marfa livrată conform facturilor fiscale menționate în centralizator, precum si a sumei de5.915,93 leireprezentând penalități de întârziere conform art.7.4. din contractul de vânzare-cumpărare nr. 135/15.10.2008, precum și obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecata.

Debitoarea MV Orăștie, ulterior înregistrării cererii de deschidere a procedurii insolvenței, respectiv la data de 10.08.2009 a achitat întregul debit, motiv pentru care creditoarea C nu a mai timbrat cererea introductivă.

La termenul de judecata din data de 10.11.2009, deși creditoarea SC SA nu a timbrat corespunzător cererea de chemare in judecata, instanța fără a verifica dacă s-a achitat taxa judiciara de timbru in cuantum de 39 lei, a soluționat dosarul nr-, a admis cererea formulata de creditoarea C B și pe cale de consecința a dispus prin încheierea recurata nr. 1080/F/2009 pronunțata de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-, deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei MV Orăștie

Față de cele de mai sus, Curtea în baza art.304 pct.9 cod procedură civilă, urmează să admită recursul ca fondat, să modifice încheierea atacată prin anularea ca insuficient timbrată a cererii de deschidere a procedurii insolvenței.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de către debitoarea SC MV SRL Orăștie împotriva încheierii nr.1080/F/24.11.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Hunedoara.

Modifică în tot sentința atacată în sensul că:

Anulează ca insuficient timbrată cererea formulată de creditoarea SC SA pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC MV SRL Orăștie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 20.01.2010.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Red.PG.

Tehnored. SM.

2ex/4.02.2010.

.Jud.sindic:

Președinte:Ioan Cibu
Judecători:Ioan Cibu, Gilica Popescu, Olimpia Maria

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 62/2010. Curtea de Apel Alba Iulia