Practica judiciara insolventa. Decizia 901/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 901/2009
Ședința publică de la 18 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Olimpia Maria Stânga
JUDECĂTOR 2: Ioan Cibu
JUDECĂTOR 3: Gilica
Grefier
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE H împotriva Sentinței nr. 239/F din 26 februarie 2009 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Hunedoara în Dosar nr- (5094/2005).
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă consilier juridic pentru creditoarea recurentă H, pârâtul intimat și avocat pentru pârâtul intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind alte cereri de formulat, curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul creditoarei recurente solicită admiterea recursului, modificarea în parte sentinței atacate în sensul admiterii cererii de antrenare a răspunderii foștilor administratori ai, și, pentru motivele arătate în recurs. Fără cheltuieli de judecată.
Mandatara pârâtului intimat, av., invocă, în principal, excepția lipsei calității procesuale active a Hî ntrucât nu a avut în fața primei instanțe calitatea procesuală în cererea întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, ci doar lichidatorul judiciar. la dispozițiile art. 294.pr.civ. inclus în materia judecății apelului, la care face trimitere art. 316.pr.civ. potrivit cu care, în calea de atac nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nu se pot face cereri noi.
În ce privește recursul, pentru motivele arătate în întâmpinare, solicită respingerea acestuia, ca netemeinic și nelegal, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile de atragere a răspunderii.
Reprezentantul creditoarei recurente solicită respingerea excepției având în vedere că H deține o creanță în proporție de 99,76 %.
Pârâtul intimat solicită respingerea recursului. Depune la dosar întâmpinare și, în susținerea celor arătate în întâmpinare, în copie xerox, un set de înscrisuri, despre care afirmă că sunt probe noi, scoase din arhiva societății.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 239/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic al Tribunalului Hunedoara, a fost admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar și, pe cale de consecință, s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei SC SRL H și radierea debitoarei din registrul comerțului.
A fost descărcat lichidatorul judiciar, desemnat în prezenta cauză, de orice îndatoriri și responsabilități și s-a dispus plata către lichidatorul judiciar - organizat în Cabinet Individual de Insolvență, a sumei de 1.500 lei reprezentând remunerație pentru activitatea desfășurată și 664,83 lei reprezentând cheltuieli de procedură, din fondul de lichidare.
A fost respinsă cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a pârâților și, foști administratori ai societății debitoare SC SRL H, pentru acoperirea întregului pasiv al debitoarei în valoare în valoare de 75.662,74 lei.
Pentru a se pronunța această sentință s-a reținut că lichidatorul judiciar nu s-a străduit să facă dovada certă a faptei sau a faptelor omisive sau comisive săvârșite de pârâți și a raportului de cauzalitate între fapte și starea de încetare de plăți.
Lichidatorul judiciar a făcut doar aprecieri generale, neindicând fapte concrete, condiții în care se putea analiza o eventuală antrenare a răspunderii personale.
Nu au fost depuse dovezi din care să rezulte faptul că pârâții să fi continuat activitatea societății în interes personal cu intenția falimentării societății. S-a reținut că pârâții au fost cercetați penal, dar prin Ordonanța din 25.06.2007 pronunțată în dosar nr. 353/P/2006, Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru infracțiunea prevăzută de art.9 lit. b din Legea nr. 241/2005 și a art. 43 din Legea 82/1991 raportat la art. 289 Cod penal și pentru infracțiunea prevăzută de art. 274 pct. 2 din Legea nr.31/1990 a pârâtului și pentru infracțiunile prevăzute de art. 9 lit. b din Legea nr. 241/2005, art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 Cod penal și art. 272 pct. 2 din Legea nr.31/1990 a pârâtului.
Privitor la cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a pârâților, judecătorul sindic a apreciat că aceasta se poate face doar în situația în care se dovedește, ca și în cazul răspunderii delictuale reglementată de art. 998-999 Cod civil, că persoanele vizate au săvârșit una sau mai multe din faptele enumerate la art. 137 din Legea nr. 64/1995, modificată și republicată, devenit art.138 alin 1 lit. a-g din Legea nr. 85/2006 (noua lege a insolvenței), că există prejudiciu și legătură de cauzalitate între faptă și ajungerea societății debitoare în stare de insolvență, simplele afirmații ale lichidatorului judiciar neputând constitui temei al atragerii răspunderii.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice H, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii cererii de antrenare a răspunderi foștilor administratori ai societății debitoare, respectiv și.
În dezvoltarea motivelor de recurs arată că, la formularea cererii, lichidatorul judiciar a avut în vedere prevederile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 care prevăd că se poate dispune antrenarea răspunderii organelor de conducere dacă acestea au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. A mai arătat că în cauză, așa cum a rezultat și din cererea de antrenare, din Raportul final și din Raportul din data de 28.04.2006 privind cauzele care au dus la starea de insolvență, fostul administrator nu a predat actele contabile, a continuat o activitate neprofitabilă și a efectuat o serie de transferuri de bani care nu au respectat prevederile legale în materie de contabilitate.
În anul 2004 fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 899/06.05.2004 prin care SC SRL, în calitate de vânzător, a înstrăinat către (care a avut calitatea de administrator al societății înainte de ) un bun imobil - apartament, prețul contractului fiind de 63.000.000 lei Rol., care era administratorul societății la data la care a avut loc vânzarea, a declarat că nu a primit niciodată această sumă. Din moment ce nu au fost predate actele contabile nu s-a putut verifica realitatea acestei tranzacții și nici destinația bunurilor.
Lichidatorul judiciar a arătat în Raportul final că a mai fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare între SC SRL în calitate de vânzător și SC Distribution SRL în calitate de cumpărător, plata fiind stabilită a fi plătită în 36 de rate, din care 3 rate nu au fost achitate niciodată. Din nou, din cauza lipsei actelor contabile nu s-au putut verifica cauzele pentru care nu au fost achitate ratele, motivele pentru care fostul administrator nu a încercat recuperarea sumelor respective de la cumpărător, cum de altfel nu s-a putut descoperi ce s-a întâmplat cu sumele respective, în eventualitatea în care acestea au fost totuși achitate, deși nu există acte care să conducă la această concluzie.
Se susține că toate aceste aspecte conduc la concluzia că administratorii societății nu au condus evidențele contabile în conformitate cu legea, pentru că dacă ar fi respectat prevederile legale din domeniul contabilității, ar fi urmărit îndeaproape recuperarea creanțelor și ar fi manifestat interes pentru adoptarea unor măsuri care să conducă la creșterea profitului societății și reducerea arieratelor acesteia.
Arată că în practică s-a conturat ideea că în cazul în care fapta ilicită constă în ținerea unei contabilități fictive sau în dispariția unor documente contabile ori neținerea evidenței contabile, acestea pot fi asociate cu întârzierea plății unor creanțe care au generat daune-interese sau penalități.
Pe de altă parte, arată că, dacă administratorii societății și-ar fi îndeplinit obligația de a preda actele contabile așa cum ar fi fost legal, atunci lichidatorul ar fi fost în măsură să identifice eventualele creanțe de recuperat sau bunuri de valorificat. Ca atare, și din acest punct de vedere rezultă un prejudiciu adus creditoarei. Incriminarea acestor conduite ale administratorilor, care au un impact negativ asupra contextului economic, a fost determinată de voința legiuitorului de a proteja interesele creditorilor în fața eventualelor prejudicii pe care le-ar putea suferi.
Analizând recursul declarat sub aspectul motivelor invocate se consideră că aceste este fondat sub aspectul considerentelor ce urmează a fi mai jos expuse.
În raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a societății debitoare (file 53-56 dosar fond) se reține că sunt îndeplinite dispozițiile art. 137 lit. c și din Legea nr. 64/1995 republicată, în care se stipulează răspunderea "administratorilor care au dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți sau nu au ținut o contabilitate în conformitate cu legea", ce apar ca o sancțiune aplicată organelor de conducere pentru încălcarea obligației prevăzute la art. 32 alin. 1 și 2 din lege și persoana în cauză este însuși administratorul societății care printr-un management defectuos adus societatea în stare de insolvență chiar dacă acest lucru nu l-a făcut în interes personal sau în scop ilicit, dar prejudiciind creditorii.
Aceleași împrejurări se rețin și în raportul final cu privire la lichidarea judiciară a debitoarei (file 97-104 dosar fond).
Contrar celor menționate de lichidatorul judiciar, judecătorul sindic respinge cererea de antrenare a răspunderii materiale a foștilor administratori ai debitoarei.
Față de împrejurările mai sus arătate, pentru a se aprecia dacă în cauză subzistă eventuala răspundere patrimonială a foștilor administratori față de cele reținute de către de către lichidatorul judiciar, precum și întinderea acestei răspunderi, necesită o nouă judecată de fond, cu luarea în considerare a elementelor cauzale privind stabilirea culpei pârâților.
Recursul fiind întemeiat, urmează să fie admis în baza art. 312 alin. 5.pr.civ. casată sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice H împotriva sentinței nr. 239/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Hunedoara și în consecință:
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18.11.2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.
Th.
Ex.6/06.01.2010
Jud fond
Președinte:Olimpia Maria StângaJudecători:Olimpia Maria Stânga, Ioan Cibu, Gilica
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 448/2009. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 472/2009. Curtea de Apel... → |
|---|
