Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1416/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1416/COM
Ședința publică de la 28 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nastasia Cuculis
JUDECĂTOR 2: Mihaela Davidencu Șerban
JUDECĂTOR 3: Elena
Grefier -
Pe rol judecarea recursului comercial d eclarat de recurenta creditoare - AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B,--11, sect.1, împotriva Sentinței civile nr. 3135/com/28.04.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata debitoare - SC SRL - prin lichidator judiciar, cu sediul în C,- și intimatul - OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI C, cu sediul în C,-, având ca obiect - procedura insolvenței (art. 131 din Legea 85/2006).
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele din Codul d e procedură civilă.
În referatul oral făcut asupra cauzei grefierul de ședință învederează că recursul formulat de creditoare este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Se solicită judecata cauzei în lipsă.
Curtea constată că nu sunt motive de amânare apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă.
CURTEA
Asupra recursului comercial d e față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 17.07.2007 sub nr- creditoarea Cas olicitat deschiderea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului față de debitoarea în vederea realizării creanței de 16.800 lei.
Prin Sentința civilă nr. 6028/com/19.11.2007 judecătorul sindic a admis cererea creditoarei și a dispus deschiderea procedurii simplificate față de debitoare fiind numit în calitate de lichidator judiciar cabinet Individual de Insolvență.
Tabelul preliminar și tabelul definitiv au fost depuse la data de 25.01.2008, respectiv 06.02.2008, masa creditorilor fiind formată din DGFP C și AVAS
Lichidatorul judiciar a precizat în cadrul raportului lunar atașat la dosar la data de 28.01.2008 că asociații nu au luat legătura cu lichidatorul judiciar, nu au fost predate documentele financiar contabile ale societății, motiv pentru care nu au putut fi identificate bunurile și nici nu s-a putut întocmi raportul privind cauzele care au condus la apariția stării de insolvență.
Prin raportul lichidatorului judiciar privind închiderea procedurii depus la dosar la data de 10.03.2008 s-a arătat că prin adresa nr. R-B 6809 din 28.01.2008 SPIT Cac omunicat faptul că societatea nu figurează înregistrată și impusă în evidențele fiscale cu bunuri mobile sau imobile. Prin urmare se solicită închiderea procedurii în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, dat fiind că cei doi creditori se află în imposibilitate de a avansa cheltuielile de procedură.
Față de raportul lichidatorului judiciar cu propunerea de închidere a procedurii creditoarea AVAS Baf ormulat obiecțiuni, ce au fost respinse ca nefondate prin Încheierea din 21.04.2008.
Prin Sentința civilă nr. 3135/28.04.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, s-a dispus, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85 /2006, închiderea procedurii insolvenței aplicată față de debitoarea SC SRL. S-a dispus radierea debitoarei din Registrul Comerțului.
In temeiul art. 136 din legea nr. 85/2006, s-a dispus descărcarea lichidatorului judiciar desemnat al debitoarei Cabinet Individual de Insolvență de orice atribuții și responsabilități.
Totodată, s-a dispus comunicarea hotărârii debitoarei, creditoarei, Direcției Generale a Finanțelor Publice C și pentru efectuarea mențiunilor de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul sindic a reținut că din raportul întocmit de lichidatorul judiciar rezultă că nu s-a putut concluziona asupra cauzelor reale care au determinat intrarea în insolvență a debitoarei precum și faptul că nu există bunuri în averea debitoarei, fapt confirmat prin adresa nr. R-B 6809 din 28.01.2008.
Potrivit art. 131 din Legea nr. 85/2006, în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii.
Întrucât în patrimoniul falitei nu se regăsesc bunuri imobile și nici mobile iar creditorul nu a înțeles să avanseze sume de bani, în acest scop, în temeiul art. 131 s-a dispus închiderea procedurii insolvenței și radierea debitorului din registrul comerțului.
În temeiul art. 136 din Legea Insolvenței s-a dispus descărcarea lichidatorului judiciar de toate atribuțiile și responsabilitățile si in conformitate cu disp. art. 135 din același act normativ s-a dispune comunicarea hotărârii către debitoare, creditori si ORC.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art.304 pct. 5 si 9.pr.civ. coroborat cu art.3041Cod pr.civilă, precum și dispozițiile art.2, art.5 al.1, art.136, art.138, art.140 și art.142 al.1 din Legea nr.85/2006, pentru următoarele considerente:
Recurenta arată că nu i-a fost comunicată nici încheierea de ședință prin care a fost aprobat raportul final și nici raportul final. După întocmirea raportului final în conformitate cu prevederile legale, lichidatorul judiciar era obligat să-l comunice împreună cu bilanțul general, în temeiul art. 129 din Legea nr. 85/2006, tuturor creditorilor pentru analiza și eventuale obiecțini, urmând a fi convocată Adunarea creditorilor în termen de maximum 30 de zile de la afișarea raportului final, în vederea aprobării acestuia.
Consideră recurenta că prin nerespectarea acestei obligații, i s-a eludat dreptul la apărare, respectiv cel de a formula obiecțiuni la raportul final, precum și dreptul de a ataca, prin prezentul recurs, motivele pentru care s-a admis raportul final.
Pe cale de consecință a solicitat recurenta admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, pe cale de consecință, modificarea și comunicarea raportului final formulat de către lichidatorul judiciar desemnat în cauză.
În subsidiar, consideră recurenta că măsura închiderii procedurii este prematură, întrucât creanța cu care a solicitat înscrierea în tabelul creanțelor debitoarei nu a fost îndestulată.
Astfel, lichidatorul judiciar avea datoria de a căuta modalitățile de recuperare a sumelor datorate, pentru a putea plăti cât mai multe dintre creanțele pe care debitoare le are către creditori.
Din acest motiv susține recurenta că era necesar să se cerceteze întregul context pentru a se stabili întregul complex de manopere folosite de fostul administrator și, în final, acesta să fie obligat să suporte întregul pasiv al debitoarei din averea personală.
În acest sens, opinează recurenta că lichidatorul judiciar nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de dispozițiile art. 138 și următoarele din Legea nr. 85/2006, deoarece aceste fapte trebuie privite în contextul stării de insolvență a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți. Prin aceste fapte debitoarea a fost lipsită de lichidități tocmai ca, probabil, a fost administrată cu rea-credință sau cu neglijență, creditorii nemaiputându-și recupera creanțele, scopul acestei dispoziții legale fiind tocmai punerea la îndemâna creditorilor a unor proceduri speciale, prin care să poată să-și acopere creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în incapacitate de plată, atât în ceea ce privește judecarea acestora, cât și în ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
În consecință a solicitat recurenta, admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii obiecțiunilor formulate de AVAS și, pe cale de consecință, continuarea procedurii de lichidare a debitoarei până la recuperarea tuturor datoriilor pe care debitoarea ele are de achitat.
Intimata debitoare prin lichidatorul judiciar, legal citată a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de creditoare și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.
Examinând cauza prin prisma argumentelor invocate în susținerea motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.5 si 9.pr.civ. dar și potrivit art.304 indice 1.pr.civ. Curtea constată că recursul nu este fondat.
Conform art.304 pct.5 pr.civ. se poate cere casarea unei hotărâri atunci când instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2. Potrivit acestui articol, actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la proba contrarie.
În susținerea motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.5 pr.civ. recurenta au invocat faptul ca nu i-au fost comunicate raportul final si nici Încheierea prin care a fost adoptat acesta.
Nu va fi reținută această critică formulată de recurenta întrucât raportul prin care lichidatorul judiciar a supus atenției judecătorului sindic împrejurarea inexistenței bunurilor în averea debitorului, nu constituie un raport final în înțelesul art. 129 din Legea nr. 85/2006, un astfel de raport presupunând existența bunurilor în patrimonial debitorului, atâta timp cât se întocmește "după ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate". În consecință, nu sunt aplicabile dispozițiile din art.129 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 referitoare la comunicare, afișare și convocarea creditorilor.
În speță, raportul ce constată inexistența bunurilor debitoarei si solicitarea închiderii procedurii a fost depus la instanță la data de 10.03.2008, judecătorul sindic acordând termen pentru discutarea măsurii solicitate de lichidator.
La data de 01.04.2008 creditoarea AVAS a formulat obiecțiuni împotriva acestui raport, obiecțiuni ce au fost respinse prin Încheierea din 25.04.2008.
Nefondate sunt toate celelalte critici aduse hotărârii, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. concluzie bazată pe următoarele argumente.
Potrivit art. 131 din legea nr. 85/2006: "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".
La data de 02.06 2008 judecătorul sindic a amânat cauza pentru a se pune in discuție oportunitatea formulării cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale a fostului administrator iar la data de 15.09.2008 a acordat termen pentru formularea cererii de autorizare, întemeiata pe dispozițiile art.138 alin.3 din legea insolvenței.
Având in vedere ca nu s-a formulat cerere de autorizare de care creditoare, la data de 05.01.2009 judecătorul sindic a cerut punctul de vedere al acestora cu privire la închiderea procedurii, acordând termen in acest sens.
Rezulta astfel ca judecătorul sindic a dat posibilitatea creditoarelor sa se folosească de toate măsurile procedurale prevăzute de lege pentru acoperirea creanțelor pe care le au fata de debitoarea in insolvența.
Pe cale de consecință, neexistând motive de nelegalitate a hotărârii atacate, Curtea apreciază că recursul este nefondat, urmând ca în temeiul art.312 Cod pr.civilă să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursulcomercial dclarat de recurenta creditoare Autoritatea Pentru Valorificarea Activelor Statului, cu sediul în B,--11, sect.1, împotriva Sentinței civile nr. 3135/com/28.04.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL - prin lichidator judiciar, cu sediul în C,- și intimatul - Oficiul Registrului Comerțului C, cu sediul în C,-,ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 28 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Jud.fond
tehnoredactat dec.jud.-- -/3 ex./11.12.2009
03 2009
Președinte:Nastasia CuculisJudecători:Nastasia Cuculis, Mihaela Davidencu Șerban, Elena
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|