Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 28/2010. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 28
Ședința publică de la 12 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vasilică Pintea
JUDECĂTOR 2: Cătălin Șerban
JUDECĂTOR 3: Claudia Popescu
Grefier - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&66
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurenta - creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII împotriva sentinței civile nr. 751 din 15 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata O prin administrator judiciar ȘI, având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat consilier juridic pentru recurenta - creditoare și practician în insolvență pentru administratorul judiciar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Consilier juridic pentru recurentă invocă excepția lipsei de interes a pârâtei de a invoca excepția lipsei calității procesuale active creditoarei și apreciază că, dacă s-ar admite excepția invocată de administratorul judiciar, aceasta ar echivala cu o critică a sentinței și implicit ar urma a fi desființată hotărârea favorabilă, prin care administratorul judiciar a fost numit.
Practician în insolvență solicită respingerea excepției lipsei de interes întrucât invocarea excepției lipsei calității procesuale active a recurentei s-a făcut în baza unei Hotărâri de Guvern emisă în anul 2009 iar cererea de deschidere procedurii insolvenței s-a formulat în anul 2008. Lipsa calității procesuale active vizează dreptul de a promova recurs de către Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii.
Consilier juridic arată că cele două excepții invocate au legătură. Tribunalul Bacăua dispus deschiderea procedurii insolvenței la solicitarea creditoarei dând astfel recurentei calitate procesuală activă. Nu poate lichidatorul judiciar să invoce lipsa calității procesuale active a recurentei, calitate procesuală care rezultă din însăși hotărârea judecătorească.
Instanța constată că excepția lipsei de interes invocată de recurentă nu este fondată având în vedere precizarea că excepția lipsei calității se referă la calitatea de a declara recurs.
Pune în discuția părților excepția incompatibilității .
Practician în insolvență solicită admiterea acestei excepții deoarece este administratorul judiciar al SC SA, acest dosar se află la în prezent la Curtea de Apel Brașov unde are calitatea de intimată. Din corespondența purtată între și SC SRL se poate observa că SC SRL este creditor al SC SA, iar din actul normativ rezultă că este incompatibilă să fie desemnată practician în insolvență al SC SRL.
Instanța pune în discuția părților excepția de nelegalitate a selecției pentru desemnarea practicianului în insolvență a SC SRL.
Practician în insolvență, invocă Ordinul ANAF 1009/2007 unde la art. 14 al. 1 se prevede că practicianul în insolvență care dorește să fie desemnat lichidator trebuie să depună la dosar acte, apreciază că lichidatorul a fost desemnat nelegal.
Consilier juridic arată că este vorba de un recurs la deschiderea procedurii insolvenței și nu în contencios administrativ.
În timpul dezbaterilor se prezintă în instanță avocat, apărător ales al administratorului judiciar, care, la solicitarea instanței, face precizări cu privire la excepția incompatibilității și excepția de nelegalitate arătând că acestea constituie argumente în apărare, iar în ceea ce privește excepția de nelegalitate aceasta nu se întemeiază pe dispozițiile art.4 din Legea nr. 554/2004.
Practician în insolvență arată că ANAF a mandatat să-i reprezinte interesele și nu pe Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii.
Consilier juridic - administratorul judiciar nu a observat că cererea de deschidere a procedurii s-a făcut în numele și Ministerului Finanțelor pentru că este vorba de două categorii de creanțe și chiar intimata, din prezenta cauză, a trecut AFPCM în tabelul creditorilor.
Instanța constată că sentința nr. 751/15.05.2009 s-a pronunțat în contradictoriu cu AFPCM și SC SA, având în vedere că AFPCM a fost parte în hotărârea recurată aceasta are calitatea și de a promova recurs privind această hotărâre, motiv pentru care respinge excepția lipsei calității procesuale a AFPCM de a promova recurs.
Față de împrejurarea că părțile nu mai au de formulat cereri și nemaifiind chestiuni prealabile, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Consilier juridic având cuvântul pentru recurentă, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul desemnării ca practician în insolvență pe, cu onorariul din ofertă.
În susținerea motivelor de recurs arată că recurenta s-a manifestat în calitate de creditor de a se numi un lichidator care a propus un onorariu mai decent și realist. Recurenta are interes a se menținerea propunerea Judecătorul sindic a trecut peste solicitarea AFPCM și peste principiul disponibilității. Apreciază că, trebuia să se pună în discuție modalitatea de selecționare a practicianului în insolvență față de debitoare.
Avocat având cuvântul pentru administratorul judiciar, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică.
În combaterea motivelor de recurs arată că invocarea modului de selecție a practicienilor este o apărare. Se susține de către recurentă că desemnarea cabinetului în insolvență a fost făcută greșit de judecătorul sindic, lucru neadevărat deoarece: dacă exista vrei preferință, acel practician trebuia să depună la dosar acte, respectiv să facă dovada că are asigurare, nu trebuia să se află în situație de incompatibilitate. Cabinetul în insolvență, preferat de recurentă, nu îndeplinea aceste condiții și de aceea judecătorul sindic a numit în consecință, judecătorul sindic a văzut lipsurile și a fost pus în situația să decidă astfel.
Depune la dosar concluzii scrise. Cu cheltuieli de judecată.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.751/15.05.2009 Tribunalul Bacău, prin judecătorul sindic, respingând contestația debitoarei, a admis cererea creditoarei AFPCM B - DGFP B, a deschis procedura insolvenței împotriva debitoarei Termon O și i-a ridicat dreptul de administrare.
A fost desemnat ca administrator judiciar al debitoarei &, cu o retribuție lunară de 2 000 lei sau 15% din valoarea creanțelor recuperate și a bunurilor valorificate, și s-au dispus celelalte măsuri prevăzute de legea nr.85/2006 pentru continuarea procedurii.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut, în esență, că debitoarea se află în stare de insolvență și că AFPCM B are o creanță certă lichidă și exigibilă.
Pentru desemnarea administratorului judiciar judecătorul sindic a avut în vedere că, deși creditoarea AFPCM Bas olicitat numirea ca administrator judiciar a această societate avea asigurarea de răspundere civilă expirată din 16.01.2009, conform poliței de asigurare atașată ofertei depuse la dosar, astfel că s-a impus numirea în această calitate a &.
Împotriva sentinței a declarat recurs B criticând-o doar sub aspectul numirii unui alt administrator judiciar decât cel solicitat prin cererea de deschidere a procedurii insolvenței.
Motivându-și recursul recurenta a arăta că a solicitat în mod expres numirea ca administrator judiciar a,cu un onorariu de doar 1% din valoarea creanțelor recuperate, și că judecătorul sindic a numit alt administrator judiciar cu încălcarea legii întrucât nu avea posibilitatea de a desemna un astfel de administrator decât în ipoteza în care nu ar fi existat o propunere a creditorului care a solicitat deschiderea procedurii.
Totodată s-a mai arătat că lipsa asigurării civile a nu a fost pusă în discuția părților iar judecătorul sindic, numind alt administrator judiciar a încălcat și prevederile art.11 alin.1 lit. c și d din Legea nr.85/2006.
Prin întâmpinarea formulată administratorul judiciar & a solicitat respingerea recursului susținând că recurenta nu are calitate procesuală pasivă, că este și administrator judiciar al O, societate la a cărei masă credală este înscrisă și Termon ceea ce atrage incompatibilitatea sa conform art.30 alin.3 din nr.OUG86/2006.Totodată a invocat și nelegalitatea selecției organizate de recurentă pentru desemnarea administratorului judiciar, nelegalitate derivând tocmai din incompatibilitatea anterior arătată, precum și lipsa unei asigurări de răspundere civilă valabilă pentru
Curtea, analizând recursul, constată că este întemeiat pentru cele ce vor fi arătate în continuare:
Procedura de numire a administratorului judiciar este reglementată de art.11 alin.1 li.c și d din Legea nr.85/2006. Potrivit textelor legale menționate judecătorul sindic poate desemna un administrator judiciar doar atunci când creditorul care a formulat cererea introductivă sau debitorul, dacă cererea îi aparține, nu a solicitat numirea unui administrator judiciar. Chiar și această numire este provizorie, până la confirmarea lui de către adunarea creditorilor sau creditorul care deține 50% din valoarea creanțelor.
Dacă creditorul care a formulat cererea introductivă sau debitorul solicită însă numirea unui anume administrator judiciar texul invocat anterior nuanțe imperative: judecătorul sindic " va desemna" administratorul judiciar solicitat.
Cu toată imperativitatea textului un act procedural atât de important ca numirea administratorului judiciar nu poate fi sustras controlului judecătorului sindic acesta fiind îndreptățit să cenzureze numirea administratorului judiciar sub aspectul legalității în temeiul art.5 alin.2 din legea nr.85/2006 astfel că această critică nu poate fi reținută.
Judecătorul sindic a apreciat însă în mod eronat că asigurarea de răspundere civilă prezentată de nu este valabilă și că ar fi expirat la data de 16.01.2009. Din copia aflată la dosarul cauzei rezultă fără dubiu că data de poliței este 16.01.2010 data invocată de judecătorul sindic în motivare reprezentând, de fapt,data la care contractul de asigurare a fost încheiat. Prin urmare un astfel de motiv nu poate sta la baza deciziei judecătorului sindic de numire a unui alt administrator decât cel solicitat de recurentă.
Cât privește motivele invocate prin întâmpinare ele nu au fost examinate de judecătorul sindic atunci când a pronunțat hotărârea recurată și nu pot fi invocate și analizate pentru prima dată în recurs. Ele vor fi însă analizate de judecătorul sindic atunci când va proceda la numirea administratorului judiciar în cauză.
În consecință, față de cele arătate mai sus, în temeiul art. 3041Cod procedură civilă recursul va fi admis iar sentința recurată va fi casată doar sub aspectul numirii administratorului judiciar, cauza urmând să fie trimisă la aceeași instanță pentru continuarea procedurii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta - creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII cu sediul în B,--3, județul B, împotriva sentinței civile nr. 751 din 15 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata prin administrator judiciar ȘI cu sediul în B, str. -. 30,. A,. 7, județul B, având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată.
Casează în parte sentința recurată numai cu privire la numirea administratorului judiciar al debitoarei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate. Trimite cauza la aceeași instanță pentru continuarea procedurii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12 ianuarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Red. și tehnored. /08.02.2010
Ex.5
Comunicat părților la data de 8.02.2010
Președinte:Vasilică PinteaJudecători:Vasilică Pintea, Cătălin Șerban, Claudia Popescu
← Alte cereri. Decizia 34/2009. Curtea de Apel Bacau | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|