Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 397/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
Decizia nr. 397/ Dosar nr-
Ședința publică din 20 august 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Carmen Bujan judecător
- - - - judecător
- - - - judecător
- - - - grefier
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursului declarat de debitoarea B împotriva sentinței civile nr. 1574/Sind din 29 iunie 2009, pronunțate de JUDECĂTOR 2: Gabriel Ștefăniță l-sindic în dosarul nr- al Tribunalului Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în ședința publică din 18 august 2009, conform celor consemnate în încheierea din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în temeiul art.260 alin.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru 20 august 2009.
CURTEA
Constată că, prin sentința civilă nr. 1574/Sind/2009, Tribunalul Brașova respins contestația debitoarei și a admis cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de creditoarea B, luând și toate măsurile legale corespunzătoare acestui stadiu al desfășurării procedurii.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul - sindic a reținut următoarele considerente:
Potrivit art.3 al.1 pct.1 lit.a si b din Legea nr.85/2006 insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Deci,legea nu cere pentru a se reține starea de insolvență ca debitorul să nu aibă active cu care să achite datoriile ci pretinde doar ca acesta să nu aibă fonduri bănești pentru achitarea acestora. Sub acest aspect este irelevant faptul că debitoarea are la rândul său de recuperat o sumă mare de la SC SA.
Insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după cca. 30 zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori. În speță se constată îndeplinită această condiție. Faptul că reclamanta creditoare a făcut demersuri pentru recuperarea creanței nu are nicio relevanță sub aspectul reținerii stării de insolvență.
S-a constatat că reclamantul - creditor are o creanță de peste 10.000 ron față de pârâtul - debitor, iar aceasta este certă, lichidă și exigibilă, conform art.379 Cod procedură civilă. Suma de 1759 lei achitată de debitoare după înregistrarea cererii de insolvență nu reduce cuantumul datoriei sub acest prag, putând fi luată în considerare doar la înregistrarea creditoarei în tabelul preliminar. Dovada acestei creanțe s-a făcut cu titlurile executorii depuse la dosar de reclamant, respectiv procese verbale de contravenție.
Valoarea acestei creanțe este superioară valorii prag, conform art.3.12 din Legea nr.85/2006.
Cât timp debitorul nu a făcut dovada existenței mijloacelor de plată, rezultă că a fost dovedită insolvența prin prezumția legală evocată mai sus.
În consecință judecătorul sindic a constatat că debitorul este în stare de insolvență.
S-a constatat din înscrisurile depuse la dosar până în prezent, că debitorul nu se află intr-un caz de aplicare a procedurii simplificate, potrivit art.1 al.2 din Legea nr.85/2006.
Față de cele prezentate, în temeiul art.33 al. 4 și 6 din Legea nr.85/2006 a fost respinsă contestația debitorului, se va admite cererea creditorului și se va deschide procedura generală a insolvenței față de debitor, cu toate consecințele care decurg de aici. Calcularea penalităților și depunerea planului de reorganizare sunt aspecte ce se soluționează după deschiderea procedurii insolvenței.
În consecință, au fost dispuse și măsurile imediate prevăzute de lege, respectiv desemnarea provizorie a administratorului judiciar, având în vedere ofertele depuse la dosar, stabilirea termenelor prevăzute de art.62 din Legea nr.85/2006 și impunerea unor interdicții și obligații prevăzute de lege.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs debitoarea arătând că se află într-o incapacitate temporară de plăți intervenită ca urmare a crizei economice. Se arată că societatea are de încasat sume considerabile de la diverși debitori și chiar creditoarea B, în scopul încasării creanței sale, a încercat o subrogare în drepturi prin cesiunea creanțelor de recuperat ale debitoarei.
Recursul este nefondat.
JUDECĂTOR 3: Codruța Vodă l-sindic a apreciat în mod corect că legea prevede doar imposibilitatea achitării datoriilor exigibile din fondurile bănești disponibile, fiind fără relevanță că debitoarea are la rândul său de recuperat o sumă mare de la
Creanța deținută de creditoarea B este o creanță certă, lichidă și exigibilă, îndeplinind condiția valorii prag stabilită de legea insolvenței.
Pentru aceste motive, în baza art. 312 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de debitoarea împotriva sentinței civile nr.1574/Sind/29.06.2009 a Tribunalului Brașov - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20.08.2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
- -
Red./15.09.2009
Dact.MC/16.09.2009/ 5 ex.
Jud.sindic
Președinte:Carmen BujanJudecători:Carmen Bujan, Gabriel Ștefăniță, Codruța Vodă
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|