Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 698/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA nr. 698/
Ședința publică din 23 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului formulat de, cu domiciliul în O S- județul H, împotriva sentinței nr.665/21.04.2008 pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
La apelul nominal răspunde recurentul-pârât prin avocat, lipsă pârâtul-intimat, creditoarele-intimate Direcția Generală a Finanțelor Publice H, AVAS, ITM H, debitoarea-intimată Com prin lichidator M C și a partea interesată-intimată ONRC B prin ORC de pe lângă Tribunalul Harghita.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat și motivat în termenul procedural, fiind timbrat cu o taxă judiciară de timbru în sumă de 19,50 lei și cu un timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Reprezentantul recurentului declară că nu are alte cereri de formulat.
În raport de actele și lucrările dosarului, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului astfel cum este formulat în scris, modificarea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii creditoarei privind angajarea răspunderii pârâtului, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 665 din 21 aprilie 2008, judecătorul sindic desemnat în dosarul Tribunalului Harghita nr- a admis cererea formulată de, în calitate de lichidator judiciar al -Com- SRL, privind stabilirea răspunderii materiale și a obligat în solidar pe administratorii statutari ai debitoarei și să plătească în contul de faliment al debitoarei suma de 7070 lei reprezentând o parte din pasiv.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul sindic a reținut că, potrivit raportului privind cauzele și împrejurările care au generat starea de insolvență a debitoarei, administratorii care sunt și asociați, sunt susceptibili de utilizarea bunurilor, a disponibilităților bănești și a avansurilor ridicate din trezorerie și nedecontate în sumă totală de 7070 lei în interes propriu, faptă ce se încadrează în prevederile art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006. S-a apreciat astfel, din actele dosarului că prejudiciul este cert și reprezintă o parte din pasivul debitoarei, legătura de cauzalitate între faptă și starea de insolvență fiind evidentă.
Hotărârea judecătorului sindic a fost atacată cu recurs de către pârâtul, care a solicitat să fie respinsă cererea de obligare a sa în solidar cu administratorul la plata sumei de 7.070 lei, motivând că, la data de 4 martie 2008 depus la dosarul cauzei un act adițional al societății comerciale autentificat sub nr. 51 din 10 ianuarie 2001, act care nu a fost luat în considerare la pronunțarea sentinței. Recurentul a subliniat că la acea dată a cedat părțile sociale și i-a încetat calitatea de administrator, calitate preluată de asociatul căruia îi revenea obligația de a înregistra actul adițional la ORC. De asemenea, recurentul a precizat că nu există nicio probă certă care să facă dovada că membrii organelor de conducere au utilizat bunurile sau creditele debitorului, persoană juridică, în interes propriu sau al altei persoane.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ținând cont și de incidența prevederilor art. 304/1 Cod procedură civilă, instanța constată că recursul este nefondat.
Potrivit listingului comunicat de ORC H (fila 15 dosar fond) firma -Com- SRL figurează la data emiterii actului oficial, 16 august 2007, cu doi asociați, și, administratori manageri. Prin urmare, actul de cesionare a părților sociale nu a fost înregistrat la registrul comerțului, pentru a putea produce efectele juridice scontate.
În lipsa altor documente contabile, lichidatorul judiciar a făcut analiza activității firmei potrivit bilanțului și balanței contabile din 31 decembrie 2003 preluate de la Administrația Finanțelor Publice O
S, în condițiile în care s-a invocat faptul că documentele contabile ar fi fost distruse în urma inundației intervenite în august 2005. Raportat la perioada avută în vedere până la 31 decembrie 2003, prejudiciul de 7.070 lei concretizat în elementele prezentate scriptic, este evident și a constituit cel puțin o condiție favorabilă pentru incapacitate de plată, dacă se are în vedere și că anul 2003 s-a încheiat cu un rezultat financiar negativ.
În raportul său lichidatorul judiciar mai reține că în anul 2000 numărul mediu de salariați era de 2 persoane, în anul următor reducându-se la un singur angajat, iar în anii 2002 și 2003 societatea nu a mai avut salariați, iar administratorul declară că societatea nu a mai avut activitate din iulie 2002 (fila 48). Prin urmare, prejudiciul constatat în baza evidențelor contabile avute la dispoziție, este aferent perioadei în care societatea a avut activitate și în care, în mare parte, chiar luând în considerare actul de cesionare, recurentul avea calitate de asociat și administrator.
Recurentul invocă în apărare actul de cesionare părți sociale, act care nefiind înregistrat la ORC nu-l exonerează de responsabilități legate de activitatea firmei, mai ales în contextul celor arătate. Fără a face vreo referire la integritatea activului firmei, la folosirea disponibilităților bănești și a avansurilor ridicate și nedecontate pentru care este practic răspunzător solidar alături de celălalt asociat, doar împrejurarea că și-a cesionat părțile sociale nu-l poate exonera de răspunderea solidară iar lipsa dovezii certe este contrazisă de puținele acte contabile puse la dispoziție și care nu pot fi contestate pur și simplu, fără vreun element concret care să susțină contrariul celor evidențiate în balanța de verificare contabilă din 31 decembrie 2003. În plus, finalitatea cesionării părților invocate, legată de cesionarea părților sociale trebuia să-l preocupe și pe recurent, care nu se poate prevala de necunoașterea legii privind necesitatea înscrierii în Registrul comerțului pentru ca actul să producă efecte juridice.
Pentru considerentele arătate, văzând și prevederile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
CU MAJORITATE DE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de, domiciliat în O S,-, județul H, împotriva sentinței civile nr. 665/21 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23 2008.
JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 1: Nemenționat
GREFIER,
Red.
Tehnored. BI/2ex
Jud.fond:
-23.10.2008-
CU OPINIA SEPARATĂ,
în sensul admiterii recursului, modificarea hotărârii atacate și respingerea cererii de angajarea răspunderii pârâtului
Președinte
Am opinat pentru admiterea recursului formulat de pârâtul, formulat împotriva sentinței nr. 665/21.04.2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dos. nr-, din următoarele rațiuni:
Motivele de recurs, invocate de recurent, sunt practic două.
Primul este cel legat de faptul că deși a depus la dosarul cauzei acte prin care dovedea că la data de 10.01.2001 a cedat părțile sociale pe care le deținea la debitoare la pârâtul, printr-un act încheiat în fața notarului public, act prin care s-a consemnat că pârâtului - recurent i-a încetat și calitatea de administrator al debitoarei " - COM ", judecătorul sindic nu a reținut acest lucru.
C de-al doilea motiv este legat de faptul că nici lichidatorul judiciar și nici judecătorul sindic nu aduc vreo probă din care să rezulte că recurentul s-ar face vinovat de săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 alin. lit. a din Legea nr. 85/2006 tocmai pentru faptul că acesta nu a mai desfășurat vreo activitate pentru debitoare din anul 2001.
Astfel, într-adevăr, din actele de la dosarul Tribunalului Harghita rezultă că, într-adevăr, potrivit actului adițional încheiat în formă autentică în fața notarului la data de 10.01.2001, la această dată recurentul s-a retras din calitatea de asociat unic la debitoare, cedând toate părțile sociale, precum și din calitatea de administrator, această funcție statutară revenind numitului (fila 88 dos. Tribunalului Harghita ).
Tot atât de adevărat, însă, este faptul că nici noul administrator, începând cu data de 10.01.2001, și nici vechiul administrator, respectiv recurentul - pârât, nu au solicitat efectuarea cuvenitelor mențiuni la Registrul Comerțului, astfel că la data deschiderii procedurii mențiunea privind administratorul statutar era cea inițială, și anume că administrator era recurentul.
Fără îndoială că în raport cu nemenționarea situației se face vinovat, în egală măsură, și recurentul - pârât, ca și copârâtul.
Însă, simpla faptă de a nu înscrie mențiunile în registrul comerțului faptul că recurentul a cedat părțile sociale sau că nu mai deținea funcția de administrator al debitoarei din data de 10.01.2001 nu constituie, în sine și singură, vreo faptă delictuală specială, așa cum este ea descrisă la art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Or, recurentului, ca și pârâtului li se reține în sarcină faptul că aceștia, în calitatea lor de administratori succesivi ai debitoarei, sunt "susceptibili" de utilizarea bunurilor mijloace fixe în sumă de 1.376 lei, a materiilor prime în sumă de 1.426 lei, a disponibilităților bănești din casierie în sumă de 3.228 lei, precum și a avansurilor ridicate și nedecontate în sumă de 1.040 lei în interes propriu. Ca temei juridic, judecătorul sindic a indicat dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006. În continuare, se mai reține că prejudiciul este cert, iar legătura de cauzalitate între fapta administratorilor debitoarei și starea de insolvență a acesteia este evidentă.
Cu alte cuvinte, rezultă, în primul rând, ca fiind certă fapta fostului administrator, recurentul și, în al doilea rând, că există și un raport de cauzalitate între faptă și starea de insolvență.
Din actele de la dosar, însă, nu rezultă că ar exista cele două elemente esențiale pentru reținerea răspunderii civile delictuale speciale prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006, respectiv existența faptei, reținute în sarcina recurentului, și nici pretinsul raport de cauzalitate între faptă și starea de insolvență.
În acest sens, este de observat că informațiile furnizate de lichidatorul judiciar în raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la insolvență cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabil pasivul societății ( 47 - 50 dos. Trib. H), informații care sunt relevante în raport cu fapta reținută de judecătorul sindic, și care face și obiectul prezentului recurs, prezintă doar acele mijloace fixe, disponibilității bănești, avansuri ridicate etc. pe anii 2002 - 2003 ( 48).
Or, așa cum s-a arătat mai sus, încă din data de 10.01.2001 recurentul nu mai avea nici calitatea de asociat al debitoarei, dar nici calitatea de administrator al acesteia.
Așa cum constant a menționat atât practica judiciară, cât și teoria de specialitate, unul din elementele sau condițiile de existență a acestei răspunderi personale delictuale speciale, în particular a faptei prevăzute formal de lit. a) a art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, este existența concretă a faptei. Fapta trebuie, așa cum arată aceeași practică și teorie juridică, să constea într-o acțiune sau inacțiune referitoare la bunurile societății, precum și alte activități de natură a conduce la încetarea plăților prin urmărirea unor interese personale, defavorizarea unor creditori, falsificarea rezultatelor ori imposibilitatea constatării situației reale a societății (a se vedea în acest sens, G, reorganizării judiciare și a falimentului, Ed.,. 2000, p. 211).
Fapta concretă reținută de judecătorul sindic este cea că recurentul a folosit bunurile în interes propriu (deci nu în interesul altei persoane, ci în interes propriu), faptă care rămâne obiectul discuției de față datorită limitelor exercitării recursului doar de către recurentul - pârât.
Nu există nici o dovadă, un element de fapt din care să rezulte că recurentul ar fi folosit bunurile enumerate de judecătorul sindic în interesul propriu, ținând cont de elementul esențial în cauză, neobservat de judecătorul sindic, că analiza lichidatorului judiciar cuprinde anii 2002 - 2003 (în ce privește bunurile pretins folosite de recurent în interes propriu). Or, ar fi absurd să i se impute ca faptă delictuală simpla culpă, constând în neglijența de a nu fi înregistrat în registrul comerțului faptul că de la data de 10.01.2001 recurentul nu mai îndeplinea calitatea de administrator. Cu alte cuvinte, se ajunge în situația în care, pe de-o parte, recurentul ar răspunde pentru o faptă care nu este prevăzută de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, adică cea de neînregistrare în registrul comerțului a unor mențiuni, și, pe de altă parte, în situația în care recurentul ar răspunde pentru fapta altuia, adică pentru fapta administratorului, ce îndeplinea în fapt calitatea de administrator în perioada 2002 - 2003.
Pentru aceste raționamente, am opinat pentru admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate și respingerea cererii de angajare în ce-l privește pe recurentul - pârât.
Președinte
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
