ICCJ. Decizia nr. 1048/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1048/2004
Dosar nr. 1481/2003
Şedinţa publică din 18 martie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată acestei instanţe, la data de 30 iulie 2003, înregistrată sub nr. 1481/2003, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva sentinţei civile nr. 2515, pronunţată de Tribunalul Braşov, la data de 9 septembrie 2002, prin care s-a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta SC R.I. SRL împotriva pârâtului, O.T.U.A.P., dispunându-se rezilierea contractului de închiriere încheiat între părţi; evacuarea pârâtului din imobilul ce a constituit obiectul închirierii, situat în Braşov, str. P.S. nr. 1 şi obligarea acestuia să plătească reclamantei suma de 556.920 lei, reprezentând contravaloarea chiriei neachitate în perioada martie 2000 – martie 2001 şi suma de 443.958 lei, reprezentând penalităţi de întârziere; instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile, aparţinând pârâtului, existente la sediul acestuia, până la concurenţa sumei de 1.000.078 lei, precum şi împotriva deciziei civile nr. 964, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, la data de 10 decembrie 2002, prin care s-a admis recursul pe care pârâtul l-a formulat împotriva sentinţei tribunalului, pe care a modificat-o în parte, în sensul că a redus sumele la care acesta a fost obligat cu titlu de chirie şi penalităţi la 2160 lei, respectiv, 1982 lei, a respins cererea de instituire a sechestrului asigurător şi a menţinut restul dispoziţiilor hotărârii atacate, susţinând că aceste hotărâri au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond şi, totodată, că acestea sunt vădit netemeinice.
În mod concret s-a arătat, în esenţă, că instanţele au încălcat dispoziţiile HG nr. 5/1992 şi au reţinut nejustificat că pârâta datorează reclamantei sumele pretinse de acesta, prin lipsa unor dovezi concludente, aspecte ce impuneau respingerea acţiunii reclamantei, ca neîntemeiată.
Reclamanta, SC R.I. SRL, a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului în anulare şi menţinerea hotărârilor ca fiind legale şi temeinice.
Recursul în anulare este nefondat.
Astfel, critica încălcării esenţiale a legii, care să determine soluţionarea greşită a cauzei de fond, este nejustificată, întrucât instanţa de recurs a reţinut incidenţa în cauză a HG nr. 5/2002, în stabilirea tarifelor de închiriere faţă de art. 17 din contractul părţilor nr. 180/1991, în conformitate cu care recalcularea chiriei se putea face ca urmare a dispoziţiilor legale ce vor apare şi a modificat, astfel, cuantumul sumelor acordate reclamantei de către instanţa de fond, cu titlu de chirie, luând ca bază de calcul suma de 180 lei/lună convenită de părţi, cu acest titlu, prin contractul iniţial, apreciind, ca lipsită de eficienţă juridică, modificarea adusă preţului locaţiunii cu nerespectarea condiţiilor prevăzute de evocatul act normativ.
Este de observat că probele administrate relevă că pârâtul nu a achitat reclamantei, în perioada în litigiu, nici o sumă de bani cu titlu de chirie, iar apărarea sa, referitoare la neacceptarea unei chirii majorate nu îl exonerează şi de obligaţia de plată a chiriei convenită iniţial prin contract, aşa încât, în mod corect, în speţă, s-a făcut aplicarea art. 21 din contractul părţilor, adăugat contractului iniţial prin actul adiţional la acesta nr. 2 din 13 mai 1995 şi, deopotrivă, a art. 1020 – 1021 C. civ., faţă de neîndeplinirea acestei obligaţii de către locatar.
Cum, la dosarul cauzei, s-au depus şi administrat dovezi, care relevă, deopotrivă, obligaţia de plată a preţului locaţiunii de către pârât şi neîndeplinirea acestei obligaţii, iar instanţa de recurs a evidenţiat, cu claritate, modul de calcul al sumei stabilite în sarcina pârâtului cu titlu de chirie pentru perioada în discuţie, se constată că nici critica văditei netemeinicii a hotărârilor atacate nu poate fi primită.
Aşa fiind, constatând neîndeplinirea condiţiilor impuse a fi întrunite cumulativ de prima ipoteză a art. 330 alin. (1), pct. 2 C. proc. civ. şi a celor prevăzute de a doua ipoteză a acestui text legal, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă De Justiţie împotriva sentinţei nr. 2517/C din 9 septembrie 2002 a Tribunalului Braşov şi a deciziei nr. 964 R din 10 decembrie 2002 a Curţii de Apel Braşov.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 18 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 108/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 102/2004. Comercial → |
|---|
