ICCJ. Decizia nr. 1055/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1055/2004
Dosar nr. 1111/2001
Şedinţa publică din 18 martie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la Tribunalul Maramureş la 19 ianuarie 2000, reclamanta, D.G.F.P.C.F.S. Maramureş, în contradictoriu cu pârâtul I.I., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâtul la plata sumei de 554.398.198 lei, reprezentând impozite pe profit, majorări de întârziere, dublare impozit pe profit, T.V.A., majorări de întârziere, impozit pe dividende, majorări de întârziere.
În motivare se arată că pârâtul, în calitate de administrator la SC R.A. SRL, se face vinovat pentru neplata obligaţiei bugetare datorate.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 73 alin. (2) din Legea 31/1990.
Tribunalul Maramureş, prin sentinţa civilă nr. 427 din 15 mai 2000, a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat pârâtul la plata sumei de 389.291.760 lei pasiv.
În pronunţarea acestei hotărâri, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele.
- prin sentinţa civilă nr. 705 din 15 noiembrie 1998 a Tribunalului Maramureş, s-a dispus închiderea procedurii de faliment, în temeiul art. 117 din Legea nr. 64/1995, pornită împotriva debitoarei SC R.A. SRL Baia Mare, care a avut ca asociat unic şi administrator pe pârât.
- administratorului pârât i se aplică regulile de la mandat, în sensul că acesta este ţinut a răspunde pentru neachitarea datoriilor faţă de stat în temeiul art. 1539 C. civ.
- pârâtul datorează suma de 389.291.760 lei, reprezentând pasiv, în temeiul art. 73 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 şi art. 124 lit. a) din Legea nr. 64/1995.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul I.I., criticile formulate vizând greşita aplicare a dispoziţiilor legale din materia mandatului şi a celor din Legea nr. 31/1990, modificată, Legea nr. 64/1995, modificată şi completată cu Legea nr. 99/1991.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia nr. 1169 din 6 decembrie 2000, a admis apelul pârâtului, a schimbat sentinţa în sensul că a respins acţiunea reclamantei, cu cheltuieli de judecată.
În pronunţarea acestei decizii, instanţa a reţinut că, în speţă, răspunderea administratorului nu poate fi antrenată decât pentru situaţiile limitativ prevăzute de lege, din care rezultă culpa acestora în fraudarea societăţilor pe care le administrează, situaţii prevăzute de art. 124 din Legea nr. 64/1995, modificată, reclamanta nedovedind nici una din aceste fapte în sarcina pârâtului şi neîntemeindu-şi acţiunea în drept pe vreuna din situaţiile reglementate de menţionatul articol şi că din actele dosarului nu rezultă că pârâtul nu şi-ar fi îndeplinit obligaţia din mandatul ce i-a fost încredinţat de societate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, D.G.F.P.C.F.S. Maramureş, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Criticile formulate de recurentă vizează faptul că instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu aplicarea greşită a dispoziţiilor privitoare la mandat şi a celor cuprinse în Legea nr. 31/1990, modificată, şi Legea nr. 64/1995, modificată, în ceea ce priveşte răspunderea administratorului.
Curtea, analizând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
Potrivit alin. (2) al art. 73 din Legea nr. 31/1990, modificată, acţiunea în răspundere împotriva administratorilor poate fi exercitată numai în caz de faliment al societăţii.
Coroborând dispoziţiile mai sus citate cu cele ale art. 122 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, modificată, reiese că, prin închiderea procedurii de faliment, debitorul va fi descărcat de obligaţiile pe care le avea înainte de deschiderea acestei proceduri, sub rezervele prevăzute de lege, care nu sunt incidente în speţă.
De asemenea, trebuie reţinut că, pentru riguroasa aplicare a dispoziţiilor art. 112 din Legea nr. 64/1995, modificată, este necesar ca procedura lichidării să nu fi fost finalizată.
Or, în speţă, procedura de faliment a fost încheiată la 16 noiembrie 1998, potrivit hotărârii nr. 705 de la acea dată a Tribunalului Maramureş, secţia comercială, iar acţiunea reclamantei a fost introdusă la 19 ianuarie 2000.
De remarcat este şi faptul că în cursul procedurii de faliment judecătorul sindic nu a reţinut săvârşirea vreuneia dintre faptele prevăzute limitativ de lit. a) - g) ale art. 124 din Legea nr. 64/1995.
În raport cu cele mai sus prezentate, se constată că, în pronunţarea deciziei recurate, instanţa a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale faţă de situaţia de fapt configurată de materialul probatoriu administrat în cauză.
În considerarea celor ce preced, Curtea, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta, D.G.F.P.C.F.S. Maramureş, împotriva deciziei nr. 1169 din 6 decembrie 2000 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 18 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1058/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1049/2004. Comercial → |
|---|
