ICCJ. Decizia nr. 1058/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1058/2004
Dosar nr. 5430/2001
Şedinţa publică din 18 martie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1255 din 25 octombrie 2000 a Tribunalului Prahova a fost respinsă, ca nefondată, acţiunea reclamantei S.N.T.F.M. C.F.R.M., sucursala Bucureşti, prin care solicitase obligarea Asociaţiei de Locatari a cartierului D.C.F. Ploieşti din str. L., la plata sumei de 45.731.053 lei, contravaloare energie termică furnizată în temeiul a 19 facturi emise în perioada aprilie 1998- martie 1999.
Instanţa de fond a reţinut că, atât contractul, cât şi actul adiţional pe care reclamanta şi-a întemeiat acţiunea nu poartă semnătura pârâtei, ele fiind contestate de aceasta, că facturile în litigiu cuprind şi energie electrică nu numai termică şi au fost emise cu mare întârziere de reclamantă, fiind contestate de pârâtă.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe, a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 611 din 7 mai 2001 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Instanţa de apel a reţinut – în urma suplimentării probelor în apel – că reclamanta a dovedit că pârâta a semnat atât contractul nr. 1/1997, cât şi actul adiţional la acest contract, dar nu şi-a dovedit temeinicia pretenţiilor ce formează obiectul litigiului, deoarece, din expertiza tehnică efectuată în apel, rezultă că, de la acelaşi punct termic, s-a livrat energie termică atât pârâtei, cât şi căminului de nefamilişti, spălătoriei şi dormitorului mecanicilor de locomotive aparţinând depoului C.F.R. Ploieşti, neexistând probe certe din care să rezulte consumul real de energie termică furnizat pârâtei.
De asemenea, s-a reţinut că reclamanta nu poate pretinde sumele incluse cu titlu de T.V.A. în facturile pe care şi-a formulat acţiunea, deoarece, până la 1 aprilie 2000, această taxă nu se percepea de la furnizorii de servicii, facturile fiind anterioare acestei date.
Nemulţumită de această decizie, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea ei în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., iar pe fond, admiterea acţiunii sale şi obligarea pârâtei la 36.311.997 lei, sumă în care nu mai este inclusă şi energia electrică şi nici T.V.A.-ul pentru energie termică, solicitate iniţial.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta critică expertiza efectuată, considerând că s-ar fi impus efectuarea unei expertize contabile şi nu tehnice, expertiză care ar fi putut stabili consumul facturat pârâtei, consum ce corespunde cantităţii convenite în actul adiţional nr. 2 la contractul nr. 1/1997, respectiv, câte 21 Gcal lunar.
Întrucât expertiza din apel a criticat includerea T.V.A. în facturi, recurenta solicită obligarea pârâtei la numai 36.311.997 lei.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Criticile aduse deciziei din apel de către recurentă pot fi încadrate în conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ. în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., ele vizând, în exclusivitate, expertiza efectuată şi apărările sale.
Nejustificat recurenta susţine că facturile emise de ea cuprind strict consumul stabilit în contract, deoarece, după cum chiar ea recunoaşte, a inclus în respectivele facturi şi contravaloare energie electrică, cât şi T.V.A.
Mai mult, din expertiza efectuată în apel rezultă că facturile cuprind cantităţi diferite (variind între 3,5 Gcal - 124,6 Gcal), că ele s-au întocmit pauşal şi nu în raport cu nr. de persoane sau suprafaţa radiantă şi cuprind modificări ulterioare (chiar reclamanta a recunoscut, la 23 octombrie 1998, că, din factura nr. 10377 din 24 aprilie 1998, corespunde realităţii numai un consum de 54,7 Gcal din totalul facturat de 124,6 Gcal, aferent lunii noiembrie 1997).
În considerarea celor mai sus expuse, Curtea apreciază că instanţa de apel corect a apreciat că reclamanta nu şi-a dovedit temeinicia pretenţiilor formulate.
În consecinţă, Curtea urmează a respinge recursul ca nefondat, urmând a fi menţinută Decizia din apel ca temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta, S.N.T.F.M. C.F.R.M. SA Bucureşti, împotriva deciziei nr. 611 din 7 mai 2001 a Curţii de Apel Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1059/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1055/2004. Comercial → |
|---|
