ICCJ. Decizia nr. 1062/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1062/2004
Dosar nr. 827/2002
Şedinţa publică din 18 martie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 7392 din 15 noiembrie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, a fost admisă acţiunea reclamantei SC G.F.S. SRL Bucureşti, iar pârâta, SC V.E. SA Bucureşti, a fost obligată la plata sumei de 300.000.000 lei contravaloare lucrări de investiţii efectuate în spaţiul comercial situat Bucureşti, B-dul Gh., spaţiu în care s-a desfăşurat asocierea în participaţiune încheiată între cele două părţi în temeiul contractelor nr. 1151 din 7 aprilie 1992 şi nr. 3138 din 7 octombrie 1993.
Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentinţe a fost respins, ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 1519 din 5 decembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Instanţa de apel a reţinut că, potrivit art. 5.3 din contractul nr. 3138/1993, reclamanta urma să suporte numai cheltuielile privind chiria, energia electrică, apa, gazele, termoficarea, telefonul şi pierderile normale şi nicidecum toate cheltuielile legate de investiţii, modernizări şi îmbunătăţirea prezentării magazinului, cum greşit a susţinut apelanta-pârâtă.
Cel de-al doilea motiv de apel a fost înlăturat, deoarece apelanta nu a făcut dovada că lucrările de investiţii efectuate de reclamantă sunt considerate mijloace fixe, în temeiul art. 4 pct. 15 din Normele aprobate prin HG nr. 909/1997, expertiza efectuată de O.T.M. – dispusă în apel – reţinând că erau necesare evidenţele contabile ale celor două societăţi pentru determinarea modului cum au fost contabilizate şi scăzute aceste cheltuieli în patrimoniul reclamantei.
În ceea ce priveşte expertiza depusă la fond de către reclamantă, expertiză extrajudiciară, Curtea a reţinut că ea s-a efectuat chiar la cererea pârâtei, care a solicitat, cu adresa nr. 221 din 28 februarie 2000, desemnarea unui expert, că, ulterior, pârâta şi-a însuşit această expertiză ce a evaluat la 610.000.000 lei investiţiile făcute de reclamantă, sumă din care pârâta a şi achitat 310.000.000 lei, rămânând un rest de 300.000.000 lei ce formează obiectul litigiului de faţă.
Întrucât expertul desemnat în apel a evaluat numai lucrările existente în prezent la faţa locului şi existau neconcordanţe între sumele stabilite de acest expert în concluziile raportului de expertiză şi breviarul de calcul, instanţa de apel a înlăturat concluziile acestei expertize, menţinând soluţia de fond ca temeinică şi legală, în concordanţă cu probele dosarului.
Nemulţumită de această decizie, pârâta a declarat recurs, solicitând casarea ei pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Prima critică a recurentei vizează greşita interpretare a actului dedus judecăţii – art. 304 pct. 8 C. proc. civ. – respectiv a contractului de asociere în participaţiune referitor la suportarea cheltuielilor de investiţii, susţinând că reclamanta urma să suporte aceste cheltuieli privind îmbunătăţirile aduse spaţiului comercial, acestea rămânându-i în proprietate, fapt ce s-a şi întâmplat.
Cum, la încetarea asocierii, ea a fost de acord să suporte aceste investiţii făcute de reclamantă, plătind acesteia 310.000.000 lei, greşit instanţa de apel i-a respins primul motiv de apel, ea contestând numai câtimea acestor investiţii.
A doua critică vizează greşita aplicare a legii – art. 304 pct. 9 C. proc. civ. – respectiv, a dispoziţiilor art. 4 pct. 15 din Normele aprobate prin HG nr. 909/1997, referitoare la amortizarea mijloacelor fixe, calculul acestora incumbând reclamantei conform art. 5.8 din contract.
Ceea ce ea a contestat în apel nu viza existenţa acestor investiţii, ci câtimea lor, instanţa reţinând greşit că dispoziţiile legale amintite vizau calificarea investiţiilor făcute ca făcând parte din mijloacele fixe, dovadă pe care ea nu ar fi făcut-o.
Prin ultima critică, recurenta contestă înlăturarea expertizei efectuată în apel, aceasta conţinând numai nişte erori de adiţionare şi nicidecum neconcordanţă între concluzii şi breviar.
Întrucât expertiza din apel era singura expertiză judiciară efectuată în cauză – cea de la fond fiind extrajudiciară – recurenta apreciază că ea a fost greşit înlăturată, prima expertiză fiind greşită şi cu privire la includerea în despăgubiri a lucrărilor unei barăci efectuată fără autorizaţie de către reclamantă pe un teren aparţinând domeniului public.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta:
Obiectul litigiului de faţă îl formează contravaloarea unor lucrări de investiţii efectuate de reclamantă în spaţiul pârâtei, spaţiu pus la dispoziţia acesteia în urma unor contracte succesive de asociere în participaţiune şi care, ulterior, după încetarea asocierii, a fost vândut de pârâtă în cadrul procesului de privatizare.
Aşa cum rezultă din practicaua sentinţei de fond, lucrările de investiţii efectuate de reclamantă au fost executate cu acordul pârâtei, după cum aceasta a declarat cu ocazia concluziilor pe fond.
Critica recurentei, referitoare la interpretarea greşită a actului dedus judecăţii, respectiv, a suportării contravalorii lucrărilor de investiţii stipulată în contract, este nefondată, deoarece, aşa cum recunoaşte chiar recurenta în argumentarea primei critici din recurs, ea a fost de acord cu achitarea costului investiţiilor, contestând numai „câtimea" lor, poziţie procesuală ce se regăseşte şi în argumentarea celei de-a doua critici.
Neîntemeiată este şi critica referitoare la aplicarea greşită a legii, respectiv, a celor stipulate în art. 4 pct. 15 din Normele aprobate prin HG nr. 909/1997.
Instanţa de apel a înlăturat această critică, care, într-adevăr, viza responsabilitatea contabilizării şi amortizării mijloacelor fixe ce formau obiectul asocierii în sarcina reclamantei, cu motivarea că apelanta nu a dovedit că lucrările de investiţii efectuate de reclamantă (şi care formează obiectul litigiului) sunt considerate mijloace fixe în sensul celor stipulate în art. 4 pct. 15 din Norme şi nicidecum pentru că nu reclamantei i-ar fi revenit această obligaţie conform clauzelor contractuale.
Nici critica referitoare la înlăturarea expertizei efectuată în apel nu este întemeiată, deoarece, însăşi, recurenta menţionează că ea cuprindea erori materiale de calcul.
Instanţa de apel a validat expertiza extrajudiciară avută în vedere la fond, tocmai având în vedere că acea expertiză s-a efectuat la cererea pârâtei, ea ceruse Tribunalului Bucureşti desemnarea unui expert, iar ulterior a şi achitat 310.000.000 lei din cei 610.000.000 lei stabiliţi de expertul S.M.
Mai mult, expertul desemnat în apel nu a evaluat decât lucrările existente la faţa locului în momentul efectuării celei de-a doua expertize, 29 octombrie 2001, menţionând că între timp pârâta a închiriat spaţiul altor societăţi comerciale care au făcut modificări interioare, aşa încât cea mai mare parte a lucrărilor efectuate de reclamantă nu se mai regăsesc, în timp ce prima expertiză efectuată extrajudiciar, la cererea pârâtei, fusese efectuată în februarie 2000, moment mult mai apropiat de momentul încetării asocierii – 13 decembrie 1999.
Din cuprinsul primei expertize nu rezultă că vreuna dintre lucrările evaluate privesc o „baracă" edificată pe domeniul public, iar instanţa de apel a înlăturat expertiza O. pe acest aspect, deoarece, în concluziile expertizei, această construcţie a fost evaluată la 127.799.019 lei, iar în breviarul de calcul, când s-au detaliat calculele, acelaşi expert a evaluat la 150.351.787 lei baraca respectivă.
Cum nici una dintre părţi nu a formulat obiecţiuni la expertiză, Curtea apreciază că instanţa de apel corect a invalidat această lucrare, validând expertiza efectuată la cererea pârâtei extrajudiciar şi în temeiul căreia a şi achitat 310.000.000 lei.
În consecinţă, Curtea apreciază ca legală şi temeinică Decizia din apel, motiv pentru care va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta, SC V.E. SA Bucureşti, împotriva deciziei nr. 1519 din 5 decembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 18 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1159/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1061/2004. Comercial → |
|---|
