ICCJ. Decizia nr. 1213/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1213/2004
Dosar nr. 1987/2003
Şedinţa publică din 25 martie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 12 decembrie 2000, reclamanţii D.I., M.S., B.I., B.S. şi M.V., au chemat în judecată pe pârâta SC C.D. SRL din comuna Rusăneşti (fostă SC A.G. SA), solicitând instanţei ca, în contradictoriu cu aceasta, să dispună anularea hotărârilor nr. 5, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 15, 16, 17, 18, 19 şi 20 luate de Adunarea Generală a Acţionarilor din 30 martie 2000, ca şi a actului adiţional nr. 6, autentificat sub nr. 3457 din 12 octombrie 2000 de B.N.P. V.E., precum şi a statutului autentificat sub nr. 3458 din 12 octombrie 2000 de către acelaşi birou notarial.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat, în esenţă, că, la data de 30 martie 2000, s-a ţinut şedinţa A.G.A. a S.C. A.G. SA, fără respectarea condiţiilor de formă şi de fond necesare pentru convocarea Adunării Generale şi pentru luarea unor decizii, în sensul că au fost încălcate dispoziţiile privind convocarea acesteia, întrucât nu s-a făcut publicitatea necesară în Monitorul Oficial şi nici într-un ziar local şi, în plus, că adoptarea deciziilor nu s-a realizat cu respectarea cvorumului prevăzut de lege, aceasta în afara faptului că o parte din măsurile adoptate nu puteau fi luate decât de către Adunarea Generală Extraordinară şi nu de către Adunarea Generală Ordinară, aşa cum s-a procedat în cauză.
Prin sentinţa nr. 1386 din 16 iulie 2002, pronunţată în rejudecare, după desfiinţare, Tribunalul Buzău, secţia comercială, a admis acţiunea formulată de reclamanţii D.I., M.S., B.I., B.S. şi M.V., în contradictoriu cu pârâta SC C.D. SRL Rusăneşti (fostă SC A.G. SA) şi, în consecinţă, a dispus anularea hotărârilor nr. 5, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 15, 16, 17, 18, 19, 20 adoptate de A.G.A. societăţii pârâte din data de 30 martie 2000, precum şi a actelor subsecvente, respectiv, actului adiţional autentificat sub nr. 3458 din 12 octombrie 2000 şi a actului adiţional nr. 6 autentificat sub nr. 3457 din 12 octombrie 2000.
Pentru a hotărî astfel, instanţa fondului a reţinut, în esenţă, că nu a fost respectat termenul imperativ de 15 zile, socotit între data publicităţii şi data ţinerii adunării generale, că o parte din măsurile adoptate nu au fost cuprinse explicit în ordinea de zi, pentru care s-a făcut convocarea Adunării Generale şi, mai mult, de asemenea, că o parte din aceleaşi hotărâri intrau, faţă de importanţa lor pentru activitatea societăţii comerciale, în competenţa de aprobare a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor şi nu a Adunării Generale Ordinare.
Pe de altă parte, a mai reţinut prima instanţă că, urmare a celor, arătate mai sus, Adunarea Generală din 30 martie 2000 a adoptat hotărâri care nu exprimă voinţa colectivă a acţionarilor, cu referire la împiedicarea reclamanţilor, în condiţiile date, să participe la Adunarea Generală menţionată, astfel că hotărârile luate de o asemenea adunare sunt lovite de nulitate absolută, ca şi actele subsecvente în baza cărora s-au efectuat înregistrări în Registrul Comerţului.
Recursul declarat împotriva sus menţionatei sentinţe de pârâta SC C.D. SRL din comuna Rusăneşti, judeţul Olt, a fost admis prin Decizia nr. 3150 din 18 octombrie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi, ca urmare, hotărârea primei instanţe a fost modificată în sensul respingerii pe fond a acţiunii reclamanţilor ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că Adunarea Generală din 30 martie 2000 a adoptat, în calitate de organ suprem de decizie şi conducere a societăţii comerciale, hotărâri valabile, cu respectarea condiţiilor de cvorum şi de participare prevăzute de art. 112 din Legea nr. 31/1990, republicată, întrucât, la Adunarea Generală menţionată, au participat acţionari reprezentând 93,85 % din capital, iar hotărârile au fost adoptate tot cu votul acţionarilor, reprezentând cota de 93,85% din capitalul social.
Ca atare, cum hotărârile a căror anulare s-a solicitat au fost adoptate cu votul acţionarilor care depăşea cota de ¾ din capitalul social necesar pentru valabilitatea unei hotărâri a Adunării Generale Extraordinare, a concluzionat instanţa de recurs că, în cauză, nu mai prezintă relevanţă faptul că măsurile au fost luate de o Adunare Generală Ordinară, din moment ce participarea şi cvorumul depăşea substanţial chiar şi pe cel necesar pentru luarea deciziilor de către o Adunare Generală Extraordinară.
A mai reţinut instanţa de recurs că, din moment ce, din actele dosarului, rezultă că au fost respectate şi condiţiile de publicitate privind data Adunării Generale, prevăzute de art. 117 din Legea nr. 31/1990, republicată, în sensul că anunţarea (convocarea) acesteia a fost publicată în M.O., partea a IV, nr. 923 din 14 martie 2000, precum şi într-un ziar local, cu 15 zile anterior datei la care s-a ţinut Adunarea Generală şi, în plus, că acţionarii au fost convocaţi şi telefonic de ofiţerul de serviciu al pârâtei, obiecţiunile reclamanţilor cu privire la aceste aspecte sunt, de asemenea, nefondate.
Împotriva deciziei instanţei de recurs a declarat, în temeiul art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992, art. 330 pct. 2 C. proc. civ. şi art. II alin. (3) din OG nr. 58 din 25 iunie 2003, recurs în anulare, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, susţinând că aceasta a fost dată cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond, şi, totodată, că hotărârea atacată este şi vădit netemeinică.
În dezvoltarea motivelor din recursul în anulare se arată, în esenţă, că, în mod discutabil, instanţa de recurs a considerat, spre deosebire de tribunal, că au fost îndeplinite cerinţele art. 117 alin. (2) şi (3) din art. 112 din Legea nr. 31/1990, republicată , în sensul că, deşi termenul de 15 zile, în ceea ce priveşte convocarea Adunării Generale, anterior ţinerii acesteia, a fost respectat, prin publicarea anunţului în Monitorul Oficial al României din 14 martie 2000, totuşi, acesta a fost încălcat în ceea ce priveşte publicarea într-un ziar local, anunţul făcându-se în ziarul local M. abia la 18 martie 2000, deşi şi acesta era un termen imperativ, fapt care atrage nulitatea hotărârilor adoptate de A.G.A. din 30 martie 2000.
De asemenea, se mai susţine că, faţă de ordinea de zi, care a făcut obiectul anunţului publicitar, în şedinţa A.G.A. din 30 martie 2000 s-au discutat şi adoptat hotărâri care au vizat modificări esenţiale ale actelor constitutive ale societăţii, între care schimbarea formei juridice a societăţii, care, fiind aprobate, au condus la încălcarea dispoziţiilor art. 117 alin. (8) din Legea nr. 31/1990, republicată, întrucât, în convocator, nu a fost cuprins textul integral al propunerilor care aveau ca obiect inclusiv modificarea actului constitutiv al societăţii.
Printr-o altă critică se mai susţine că hotărârea atacată este discutabilă şi sub aspectul că, la pronunţarea acesteia, au fost încălcate dispoziţiile art. 117 alin. (7) din legea precitată, în sensul că instanţa de recurs nu a observat că în anunţul publicitar nu s-a menţionat explicit problemele care vor face obiectul dezbaterii adunării, făcându-se doar referiri vagi la acestea, cum ar fi „probleme diverse; diverse; chestiuni variate, care nu satisfac cerinţele textului legal arătat mai sus, astfel că, chiar dacă, potrivit art. 111 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, Adunarea Generală poate discuta şi hotărî şi asupra altor chestiuni, care nu au fost cuprinse în ordinea de zi publicată şi care au rezultat din dezbateri, această situaţie nu putea fi folosită ca un mijloc de eludare a cerinţelor prezentării explicite a ordinii de zi, aşa cum s-a întâmplat în speţă.
Se mai susţine că o parte din hotărârile adoptate de A.G.A. din 30 martie 2000 nu puteau fi luate, conform art. 113 din Legea nr. 31/1990, republicată, de către Adunarea Generală Ordinară, ci numai de Adunarea Generală Extraordinară a societăţii.
În concluzie, cum reclamanţii nu au avut posibilitatea de a lua cunoştinţă de problemele ce urmau a fi discutate în şedinţa A.G.A. din 30 martie 2000, la care ei nu au participat şi nici de hotărârile adoptate, întrucât acestea nu au fost publicate în Monitorul Oficial din 7 august 2000, deşi, cel puţin, hotărârea, care privea modificarea actelor constitutive, trebuia să îndeplinească această condiţie, este evident că, urmare a convocării deficitare, nu s-a putut exprima voinţa colectivă şi, drept urmare, hotărârile luate de o astfel de adunare sunt lovite de nulitate absolută, ca şi actele subsecvente şi înscrisurile efectuate în baza acestora în Registrul Comerţului, motive pentru care se apreciază că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a dispoziţiilor art. 117 din Legea nr. 31/1990, republicată, solicitându-se admiterea recursului în anulare, casarea deciziei criticate şi menţinerea sentinţei nr. 1386 din 16 iulie 2002 a Tribunalului Buzău, secţia comercială.
Recursul în anulare nu este fondat.
Potrivit art. 117 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, Adunarea Generală a Acţionarilor va fi convocată de administratori în Monitorul Oficial al României cu cel puţin 15 zile înaintea datei la care urmează a fi realizată întrunirea, precum şi într-unul din ziarele de largă răspândire din localitatea în care se află sediul societăţii, iar, în conformitate cu dispoziţiile alin. (7) al aceluiaşi articol, convocarea va cuprinde locul şi data ţinerii adunării, precum şi ordinea de zi, cu menţionarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterii adunării, iar în cazul în care pe ordinea de zi figurează propuneri pentru modificarea actului constitutiv, va trebui să cuprindă, conform alin. (8) din acelaşi articol, textul integral al propunerilor.
În cauză, convocarea Adunării Generale a Acţionarilor de la SC A.G. SA (devenită SC C.D. SRL) pentru data de 30 martie 2000, a fost publicată în Monitorul Oficial al României din 14 martie 2000 şi în ziarul local M., la aceeaşi dată.
Ca atare, cum convocarea Adunării Generale a Acţionarilor a fost efectuată cu respectarea termenului de 15 zile, prevăzut de art. 117 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, republicată, anterior datei la care urma să se întrunească aceasta, susţinerile contrare din recursul în anulare urmează a fi respinse ca nefondate.
În plus, se mai reţine că, din probele dosarului, rezultă faptul că reclamanţii au fost convocaţi telefonic, pentru şedinţa A.G.A. din 30 martie 2000, de ofiţerul de serviciu al societăţii şi că aceştia cunoşteau şi modalitatea anunţării şedinţelor A.G.A. prin afişarea ordinii de zi la sediul societăţii, astfel că aceste situaţii, unite şi cu cele arătate mai sus, cu privire la legalitatea convocării, duc la concluzia că, în speţă, au fost respectate integral cerinţele privind anunţarea tuturor acţionarilor, inclusiv a reclamanţilor, pentru data de 30 martie 2000, şi că, implicit, toate hotărârile adoptate de A.G.A. de la această dată sunt legale şi, deci, că nu se impune anularea lor, aşa cum se cere neîntemeiat prin recursul în anulare.
De asemenea, nu pot fi reţinute nici susţinerile din recursul în anulare, potrivit cărora, în speţă, ar fi fost încălcate dispoziţiile art. 117 alin. (8) din Legea nr. 31/1990, republicată, deoarece, chiar dacă ordinea de zi cuprinsă în convocator privea probleme curente ale activităţii societăţii comerciale (aprobarea bilanţului contabil al contului de profit şi pierderi, repartizarea profitului, aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli etc.), iar, în fapt, A.G.A. din 30 martie 2000 a adoptat şi măsuri privind excluderea unor asociaţi şi schimbarea formei juridice a societăţii din societate pe acţiuni în societate cu răspundere limitată, reclamanţii aveau posibilitatea, potrivit celor arătate, dacă erau interesaţi să ia cunoştinţă, din conţinutul anunţului publicitar sau chiar de la sediul societăţii unde s-a afişat ordinea de zi, despre problemele care urmau a fi luate în discuţie în A.G.A. din 30 martie 2000, chiar dacă unele dintre acestea au fost menţionate generic sub denumirea de diverse şi, ca urmare, în mod discutabil se susţine în recursul în anulare că aceştia, adică reclamanţii, ar fi îndreptăţiţi să se plângă împotriva unor hotărâri, care, în opinia lor, ar fi fost adoptate cu încălcarea dispoziţiilor legale imperative, privind convocarea unei Adunări Generale a Acţionarilor, cu referire la cea din 30 martie 2000 a SC A.G. SA Buzău.
Pe de altă parte, conform art. 111 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, Adunarea Generală poate lua în discuţie şi alte probleme, care nu au fost cuprinse în ordinea de zi publicată, dacă necesitatea unei asemenea situaţii a rezultat din dezbateri.
Or, din probele de la dosar rezultă că toţi acţionarii minoritari excluşi din societate, respectiv, reclamanţii au desfăşurat activităţi comerciale, cu încălcarea Legii nr. 11/1991, cu privire la combaterea concurenţei neloiale, întrucât şi-au constituit societăţi comerciale cu acelaşi obiect de activitate, atrăgând astfel clientela firmei, situaţie în care, evident, că A.G.A. din 30 martie 2000 era obligată, pentru împiedicarea falimentului societăţii, să adopte hotărârea cu nr. 19, prin care s-a dispus, pe de o parte, excluderea reclamanţilor din societate, iar pe de altă parte, transformarea societăţii din societate pe acţiuni în societate cu răspundere limitată.
Faptul că unele hotărâri (din cele cuprinse de la pct. 5 la 20) puteau fi adoptate, conform art. 113 din legea precitată, numai de către Adunarea Generală Extraordinară, în speţă, fiind convocată o Adunare Generală Ordinară nu poate avea nici o relevanţă în cauză, chiar dacă, prin hotărârea cu nr. 19, s-a dispus transformarea societăţii comerciale din societate pe acţiuni în societate cu răspundere limitată şi, deci, această măsură implică modificarea actului constitutiv, din moment ce, aşa cum bine a reţinut şi instanţa de recurs, toate hotărârile cuprinse de la 5 la 20, au fost luate cu cvorumul şi competenţa prevăzute la art. 111 – 115 din Legea nr. 31/1990, republicată, adică cu participarea şi votul acţionarilor reprezentând 93,85 % din capitalul social, care depăşeşte substanţial procentul de ¾ din capitalul social şi votul acţionarilor reprezentând cel puţin ½ din capitalul social, condiţii necesare adoptării unei hotărâri valabile de către Adunarea Generală Extraordinară.
Cu alte cuvinte, deşi, pentru data de 30 martie 2000, a fost convocată o Adunare generală ordinară, totuşi, având în vedere limitele de cvorum şi de participare, aceasta a devenit, datorită îndeplinirii simultane a condiţiilor arătate, o Adunare generală extraordinară şi, ca atare, o astfel de adunare era îndrituită să ia orice măsuri privind activitatea comercială a pârâtei, inclusiv modificarea actului constitutiv.
În acest context se constată că, în mod corect, instanţa de recurs a reţinut că acţionarii, nemulţumiţi de măsurile adoptate de Adunarea generală a acţionarilor din 30 martie 2000, au dreptul, conform art. 133 din Legea nr. 31/1990, republicată, să se retragă din societate şi să obţină contravaloarea acţiunilor pe care le posedă, urmând a fi despăgubiţi cu sumele corespunzătoare valorii acţiunilor menţionate în evidenţa contabilă, raportat la ultimul bilanţ aprobat.
Pe cale de consecinţă şi ţinând seama de cele arătate mai sus, se constată că hotărârea criticată a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 117 din Legea nr. 31/1990, republicată, motiv pentru care recursul în anulare declarat în cauză urmează a fi respins ca nefondat şi hotărârea atacată menţinută.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 3150 din 18 octombrie 2002 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1225/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1212/2004. Comercial → |
|---|
