ICCJ. Decizia nr. 1225/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1225/2004
Dosar nr. 8639/2001
Şedinţa publică din 30 martie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul F.P.S. Bucureşti a chemat-o în judecată pe pârâta SC R.U. SA Braşov, pentru a fi obligată la plata sumei de 2.316.534.530 lei, reprezentând 1.404.594.572 lei dividende aferente exerciţiilor financiare ale anilor 1996 şi 1997 şi 911.939.958 lei daune-interese moratorii, calculate la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an.
Prin sentinţa civilă nr. 1037/C din 19 septembrie 2000, Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis în parte acţiunea reclamantului şi, în consecinţă, a obligat-o pe pârâtă să-i plătească acestuia suma de 700.166.700 lei dividende datorate pentru anul 1996 şi suma de 695.964.818 lei dividende pentru anul 1997, respingând restul pretenţiilor.
În motivarea acestei hotărâri, prima instanţă a reţinut că dreptul la plata dividendelor decurge din calitatea de acţionar al reclamantului la societatea pârâtă şi, deci, dividendele sunt datorate, dar daune moratorii nu sunt datorate, deoarece dividendele nu sunt generatoare de dobânzi, în speţă, nefiind aplicabile prevederile art. 43 C. com.
Prin Decizia nr. 103/Ap din 23 martie 2001, Curtea de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins apelul declarat de reclamanta, Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului Bucureşti, împotriva sentinţei mai sus menţionate, pe care a păstrat-o ca fiind temeinică şi legală.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că, în speţă, apelanta-reclamantă nu a solicitat dobânda pieţei certificate de B.N.R., ci a cerut daune echivalente cu dobânda bonificată de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an, împrejurare în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 1086 C. civ., iar, pentru acordarea daunelor, apelanta-reclamantă trebuia să facă dovada legăturii de cauzalitate între prejudiciul pretins suferit şi fapta culpabilă a debitoarei, dovadă ce nu s-a făcut.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs reclamanta, Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului Bucureşti, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate şi, ca urmare a rejudecării, obligarea intimatei-pârâte la plata daunelor-interese în cuantumul precizat în acţiunea introductivă, în sumă de 911.939.958 lei.
Recurenta-reclamantă susţine astfel că greşit i-a fost respins capătul de cerere privind acordarea daunelor-interese, neobservându-se că, potrivit art. 43 C. com., în privinţa obligaţiilor comerciale având ca obiect sume de bani, debitorul se află de drept în întârziere din momentul în care obligaţia a devenit exigibilă, dobânda curge de drept, fără efectuarea vreunei probaţiuni, iar creditorul are dreptul la dobânda pe care ar fi încasat-o dacă ar fi avut suma de bani depusă sub formă de depozit la bancă, opţiunea privind forma de depunere la bancă a sumelor de bani aparţinând creditorului.
Recursul este fondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 43 şi 370 C. com., datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile, fără să fie nevoie de punere în întârziere şi nici ca reclamantul creditor să facă dovada vreunui prejudiciu (art. 1088 C. civ.).
Dobânda solicitată în cauză trebuie să reprezinte netăgăduit expresia daunelor-interese moratorii datorate pentru repararea prejudiciului cauzat prin simpla întârziere în executarea obligaţiei având ca obiect sumele de bani ce i se cuveneau reclamantului cu titlu de dividende pentru exerciţiul financiar al anilor 1996 şi 1997.
De principiu, în astfel de obligaţii, în care paguba este prezumată, cuantumul daunelor-interese moratorii este echivalent cu dobânda stipulată de părţi pe cale convenţională, iar în lipsa unei înţelegeri explicite în acest sens, cu dobânda legal reglementată.
În condiţiile în care, însă, nici părţile şi nici legiuitorul nu au stabilit un cuantum al dobânzilor, dar acordarea lor se impune, conform art. 43 C. com., lipsa trebuie suplinită pe cale judiciară, revenind instanţelor judecătoreşti sarcina evaluării, în concret a nivelului lor.
În cazul în speţă, reclamantul a solicitat daune moratorii calculate la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an, or, acordarea acestor dobânzi este admisibilă numai în condiţiile unui contract de depozit, care, în cauză, nu există.
În această împrejurare, se reţine că, chiar înainte de apariţia OG nr. 9/2000, dobânda stabilită la nivelul taxei de scont B.N.R. era cea mai echitabilă şi posibil de executat şi cum este cert că pârâta a achitat cu întârziere dividendele, urmează să răspundă prin plata dobânzilor comerciale, în temeiul art. 43 C. com., în cuantumul stabilit de reclamantă, conform calculului depus la dosarul de la recurs, respectiv, pentru 461.678.237 lei pe anul 1996 şi 303.173.479 lei pe anul 1997.
În consecinţă, se va admite recursul declarat de reclamanta, Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului Bucureşti, se va modifica Decizia recurată, se va admite şi apelul aceleiaşi părţi şi se va schimba în parte sentinţa tribunalului, în sensul că se va admite şi capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor interese şi, ca atare, va fi obligată pârâta la plata sumei totale de 764.851.716 lei cu acest titlu, menţinându-se restul dispoziţiilor sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta, Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului Bucureşti.
Modifică Decizia civilă nr. 103 Ap din 23 martie 2001 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, admite apelul aceleiaşi părţi, schimbă în parte sentinţa civilă nr. 1037/C din 19 septembrie 2000 a Tribunalului Braşov, în sensul că admite şi capătul de cerere privind obligarea pârâtei SC R.U. SA Braşov şi la plata daunelor-interese şi, în consecinţă, obligă pârâta la plata sumei de 764.851.716 lei cu acest titlu.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1227/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1213/2004. Comercial → |
|---|
