ICCJ. Decizia nr. 1235/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1235/2004
Dosar nr. 951/2003
Şedinţa publică din 30 martie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta A.P.A.P.S. (fostă F.P.S.) a chemat-o în judecată pe pârâta SC A.L. SA Botoşani, pentru a fi obligată să-i plătească suma de 224.537.690 lei, reprezentând dividende pentru exerciţiul financiar 1995, şi suma de 325.571.877 lei daune moratorii calculate la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa nr. 374 din 14 octombrie 1999, Tribunalul Botoşani, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că situaţia profitului de repartizat pentru anul 1996 a fost influenţată în minus de suma de 1.057.350.754 lei, iar reclamanta nu a fost de acord cu efectuarea unei expertize de specialitate, care să confirme sau să infirme susţinerile pârâtei, astfel încât, faţă de dispoziţiile art. 67 pct. 3 din Legea nr. 31/1990, republicată, care prevăd că dividendele se vor distribui numai din beneficiile reale, acţiunea reclamantei este nefondată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta şi, prin Decizia nr. 139 din 7 aprilie 2000, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, l-a admis şi a schimbat sentinţa în sensul că a admis în parte acţiunea reclamantei împotriva pârâtei, pe care a obligat-o să-i plătească acesteia suma de 224.537.690 lei cu titlu de dividende pentru anul 1995.
Recursurile declarate de ambele părţi, împotriva deciziei pronunţate în apel, au fost admise prin Decizia nr. 3523, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, la data de 6 iunie 2001, Decizia curţii de apel a fost casată şi s-a trimis dosarul aceleiaşi curţi de apel pentru rejudecarea apelului reclamantei, cu indicaţia de a se dispune efectuarea unei expertize de specialitate în vederea stabilirii profitului real şi, în consecinţă, a dividendelor datorate pentru anul 1995 şi, eventual, a daunelor moratorii.
În rejudecare, prin Decizia nr. 34 din 12 decembrie 2002, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei nr. 374 din 14 octombrie 1999 a Tribunalului Botoşani.
În motivarea acestei soluţii, curtea de apel a reţinut că, pentru a putea fi repartizate, beneficiile trebuie să fie reale, adică să se fi înregistrat un excedent, o sumă care să fie mai mare decât capitalul social, în caz contrar, dividendele sunt fictive, ele fiind luate din capitalul social cu prejudicierea drepturilor creditorilor, în speţă, rezultând, fără echivoc, faptul că profitul net, evidenţiat în bilanţul contabil aferent exerciţiului financiar 1995, nu este real, condiţie sine qua non cerută de art. 67 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, pentru acordarea dividendelor.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, A.P.A.P.S. Bucureşti, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului şi modificarea în totalitate a deciziei atacate, admiterea apelului său, ca urmare a rejudecării cauzei, obligarea pârâtei la plata sumei de 224.537.690 lei reprezentând dividendele datorate pentru exerciţiul financiar 1995 şi 325.571.877 lei reprezentând daune moratorii calculate la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an.
Recurenta-reclamantă susţine astfel că instanţa a interpretat greşit legea şi a schimbat înţelesul unui bilanţ contabil întocmit şi semnat de reprezentanţii legali ai SC A.L. SA şi, respectiv, înţelesul unei hotărâri A.G.A. de aprobare a acestui bilanţ contabil pe considerentul că „profitul net, evidenţiat în bilanţul contabil aferent exerciţiului financiar 1995, nu este real" tocmai pentru faptul că a fost respectată o normă legală, respectiv, OG nr. 13/1996 şi, ca atare, în mod nejustificat nu i s-au acordat dividendele solicitate, în sumă de 224.537.690 lei.
În ce priveşte daunele moratorii, în sumă de 325.571.877 lei, recurenta-reclamantă arată că, de asemenea, i se cuvin, în baza dispoziţiilor art. 43 C. com., debitorul aflându-se de drept în întârziere din momentul în care obligaţia a devenit exigibilă, aşa încât dobânzile curg de la scadenţă, chiar dacă nu au fost stabilite printr-un contract între părţi, creditorul având dreptul la dobânda pe care ar fi încasat-o dacă ar fi avut suma de bani depusă într-un depozit la bancă.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor dosarului se constată că Adunarea Generală a Acţionarilor de la A.L. SA a aprobat, pentru exerciţiul financiar al anului 1995, prin acţionarul principal, reprezentantul F.P.S., repartizarea unui profit care nu există în realitate, transferând cheltuieli nedeductibile fiscal din exerciţiul financiar 1995, în exerciţiile fiscale viitoare, ale anilor 1996 şi 1997.
Acest fapt s-a datorat aplicării eronate a dispoziţiilor OG nr. 13 din 23 ianuarie 1996 şi a Normelor de aplicare a acestuia, prin scoaterea în afara bilanţului contabil a majorărilor de întârziere, în sumă totală de 1.324.227.932 lei, majorându-se în acest mod artificial profitul brut al exerciţiului financiar 1995 şi, drept consecinţă, automat şi profitul de repartizat din care ar fi rezultat plata dividendelor.
Or, prin OG nr. 13/1996, majorările de întârziere nu au fost nicidecum scutite de la plată, ci doar amânate.
Prin urmare, se reţine că, din interpretarea judicioasă a probelor administrate, inclusiv a concluziilor raportului de expertiză şi a suplimentului de expertiză întocmit de expert ca urmare a obiecţiunilor formulate de intimata-pârâtă (dosar apel nr. 778/2002) rezultă, fără putinţă de tăgadă, că dividendele înregistrate în evidenţa contabilă a pârâtei nu sunt beneficii reale în sensul prevederilor art. 67 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, şi, în consecinţă, dividendele nu pot fi distribuite, sancţiunea încălcării acestei condiţii sine qua non fiind prevăzută în alin. (4) al aceluiaşi articol, respectiv, restituirea acestora.
Ca atare, în speţă nu a existat posibilitatea reală de acordare a dividendelor, iar inexistenţa dreptului, ca izvor al obligaţiei pârâtei către reclamantă la plata sumei cerute cu titlu de dividende, conduce implicit la inexistenţa dreptului de a pretinde daune moratorii sub formă de dobânzi, conform art. 43 C. com.
În consecinţă, faţă de cele mai sus arătate, având în vedere că recurenta-reclamantă nu a formulat nici un motiv întemeiat de desfiinţare a hotărârilor pronunţate, în condiţiile art. 304 C. proc. civ., precum şi că hotărârile criticate sunt legale şi temeinice, urmează a se respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.P.A.P.S.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta, A.P.A.P.S. Bucureşti, împotriva deciziei civile nr. 34 din 12 decembrie 2002 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1430/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1228/2004. Comercial → |
|---|
