ICCJ. Decizia nr. 1250/2004. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr.1250/2004

Dosar nr. 3361/2004

Şedinţa de la 30 martie 2004

Asupra conflictului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta, B.R.C.R. SA – C.B., sucursala Cluj, a solicitat ca, în baza art. 124 alin. (1) lit. a), d) şi f) din Legea nr. 64/1995, modificată, să se dispună angajarea răspunderii materiale a administratorului societăţii debitoare SC I.N. SRL Târnova, respectiv a numitului R.T., pentru recuperarea creanţei sale, în sumă de 989.243.355 lei, precizând, totodată, ca toate actele de procedură să fie comunicate pe adresa sucursalei C.B. Sibiu, unitate care îi va prelua activitatea.

Tribunalul Arad, secţia comercială, prin sentinţa nr. 2871 din 3 decembrie 2002, şi-a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Tribunalului municipiului Bucureşti, secţia comercială, apreciind că, potrivit art. 124 din Legea nr. 164/1995, în vigoare la data introducerii acţiunii, respectiv, 11 noiembrie 2002, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine judecătorului sindic din cadrul Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, care a pronunţat sentinţa civilă nr. 7211 din 9 noiembrie 2000 în ce priveşte deschiderea procedurii falimentului societăţii reclamante.

Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, prin Decizia nr. 151 din 13 februarie 2003, a respins recursul declarat de pârâtul R.T. împotriva sentinţei de declinare, critica acestuia, cu privire la neaplicarea sancţiunii de anulare a cererii ca netimbrată, nefiind primită.

Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa nr. 102 din 23 ianuarie 2004, la rândul său, şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Arad, secţia comercială, reţinând că pârâtul nu a făcut parte din membrii organelor de conducere ale C.B., ci a fost administratorul SC I.N. SRL Târnova, al cărui faliment a fost soluţionat de Tribunalul Arad.

Constatând conflictul de competenţă ivit, a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie pentru soluţionarea acestuia.

Examinând hotărârile de declinare pronunţate, Înalta Curte constată că cererea de chemare în judecată cade în competenţa de soluţionare a Tribunalului Arad, secţia comercială.

Aceasta deoarece, reclamanta, în calitate de creditoare, a solicitat angajarea răspunderii materiale a administratorului societăţii debitoare, în temeiul art. 124 lit. a), d), f) din Legea nr. 64/1995, modificată, raportat la art. 126 din aceeaşi lege, care îi conferă calitate procesuală activă (anterior intrării în vigoare a modificării legii prin OG nr. 38/2002).

Cum, potrivit art. 16 C. proc. civ., cererile în materia reorganizării şi a falimentului sunt de competenţa exclusivă a tribunalului în jurisdicţia căruia se află sediul principal al debitorului, competenţa soluţionării pricinii, în speţă, aparţine Tribunalului Arad.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabileşte competenţa de soluţionare a litigiului dintre C.B. Braşov şi R.T., în favoarea Tribunalului Arad.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 martie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1250/2004. Comercial