ICCJ. Decizia nr. 1269/2004. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr.1269/2004

Dosar nr. 8862/2001

Şedinţa publică din 31 martie 2004

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Mureş sub nr. 1128/2001, S.C.P.P. Mureş a solicitat instanţei ca, prin sentinţa ce o va da, în contradictoriu cu SC S.T.R. SRL Târgu Mureş, să oblige pârâta la plata sumei de 4.081.743 lei cu titlu de chirie, precum şi la 13.259.283 lei penalităţi până la data de 31 ianuarie 2001 şi, în continuare, până la achitarea debitului, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Mureş, prin sentinţa civilă nr. 168 din 21 februarie 2001, a admis cererea, a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 4.081.743 lei cu titlu de chirie, la 13.259.283 lei penalităţi, începând cu data scadenţei şi până la 31 ianuarie 2001 şi în continuare câte 0,4% cu acelaşi titlu pentru fiecare zi întârziere până la achitarea integrală a debitului.

Pârâta a mai fost obligată şi la 1.452.283 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut din actele dosarului că SC S.T.R. SRL deţinea, în baza contractului de închiriere nr. 1382/1997, spaţiul situat în Târgu Mureş, str. P. nr. 1, proprietatea reclamantei, şi nu a achitat chirie pe lunile octombrie, noiembrie şi decembrie 1998, iar conform contractului datorează şi penalităţi.

Curtea de Apel Târgu Mureş, prin Decizia civilă nr. 330/A din 26 iunie 2001, a admis apelul formulat de pârâtă împotriva sentinţei mai sus menţionate, pe care a schimbat-o în tot şi a respins acţiunea, cu 716.141 lei cheltuieli de judecată, reţinând că sumele solicitate prin acţiune privesc o perioadă ulterioară expirării termenului pentru care a fost încheiat contractul de închiriere şi nu s-a semnat un act adiţional pentru prelungirea acestuia.

S.C.P.P. Mureş a declarat recurs împotriva deciziei, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată, în esenţă, că, deşi contractul de închiriere a expirat la data de 15 octombrie 1998, pârâta nu a dat curs invitaţiei de renegociere a acestuia, dar nici nu a eliberat spaţiul. S-a reţinut greşit că nu a intervenit relocaţiunea.

Recursul a fost admis pentru următoarele motive:

Între părţi, în urma licitaţiei din 23 septembrie 1997, s-a încheiat, începând cu data de 15 octombrie 1997, pe termen de un an, contractul de închiriere nr. 13821, privind spaţiul din Târgu Mureş, str. P. nr. 1. Chiria lunară minimă s-a stabilit la 1.000.000 lei, urmând a fi recalculată la cursul „zilei a dolarului la data de 1 ale lunii".

Pentru neplata facturilor în termen de 10 zile, s-a prevăzut o penalitate de 0,4% pentru fiecare zi de întârziere.

Contractul fiind încheiat pe termen de 1 an, a expirat la data de 15 octombrie 1998.

După data respectivă, pârâta nu a părăsit spaţiul, nefăcând dovada, în acest sens, cu procesul-verbal de predare-primire.

Potrivit dispoziţiilor art. 1452 C. civ., dacă locatorul şi după expirarea termenului locaţiunii continuă a ocupa spaţiul închiriat, se consideră că voieşte a-l ocupa sub aceleaşi condiţii.

Cum pârâta a continuat a ocupa spaţiul până la sfârşitul anului 1998, având în vedere dispoziţiile legale mai sus menţionate, neavând relevanţă dacă, pentru perioada respectivă, s-a încheiat sau nu un act adiţional, ea datorează contravaloarea chiriei, inclusiv penalităţile.

Acestea au fost motivele pentru care s-a admis recursul, a fost modificată Decizia, reţinând că instanţa a interpretat greşit dispoziţiile legale aplicabile în cauză şi s-a respins apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 168/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta S.C.P.P. Mureş împotriva deciziei nr. 330 A din 26 iunie 2001 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, pe care o modifică, în sensul că respinge apelul pârâtei, SC S.T.R. SRL Târgu Mureş, împotriva sentinţei civile nr. 168 din 21 februarie 2001 a Tribunalului Mureş, secţia comercială.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 31 martie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1269/2004. Comercial