ICCJ. Decizia nr. 1516/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1516/2004
Dosar nr. 202/2004
Şedinţa publică din 28 aprilie 2004
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa nr. 2441 din 27 martie 2001, a admis acţiunea precizată, formulată de reclamanta, SC E.I. SRL Arad, împotriva Ministerului Finanţelor, Direcţia Generală a Vămilor, Direcţia Regională Vamală Arad şi Vama Arad, şi a obligat pârâtele să restituie reclamantei suma de 1.519.621.373 lei plată nedatorată.
Hotărârea pronunţată de instanţa de fond a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, care prin Decizia 1408 din 23 octombrie 2001, a respins apelul pârâtei, Direcţia Generală a Vămilor Bucureşti.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, Direcţia Generală a Vămilor, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 3, 8, 9 şi 10 C. proc. civ., solicitându-se respingerea acţiunii în principal ca inadmisibilă sau ca neîntemeiată.
Prin Decizia nr. 2407 din 18 aprilie 2003, Curtea Supremă de Justiţie, a admis recursul pârâtei, a modificat Decizia şi a admis apelul, în sensul că a schimbat în tot sentinţa, respingând acţiunea.
Instanţa de recurs a reţinut că litigiul este de natură comercială şi că actul dedus judecăţii şi avut în vedere este actul constatator nr. 218/1996, şi nu Decizia 2660/1999, care este un act administrativ.
În legătură cu celelalte două motive, s-a reţinut că litigiul nu cade sub incidenţa art. 992 C. civ., întrucât în raporturile dintre părţi datoria a existat juridic, fiind individualizată în actul constatator care nu a fost anulat.
La data de 8 ianuarie 2004, reclamanta, SC E.I. SRL Arad, a formulat contestaţie în anulare, împotriva deciziei 2407 din 8 aprilie 2003, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, solicitându-se în temeiul art. 318 teza I C. proc. civ., schimbarea acesteia, în sensul admiterii acţiunii.
În motivarea contestaţiei în anulare s-a arătat că, pentru a respinge acţiunea cu motivarea dată în decizie, Curtea Supremă de Justiţie, a reţinut greşit că întreaga sumă solicitată a fi restituită este aferentă actului constatator 218/1996, când în realitate, din totalul sumei de 151.698.516 lei, doar 3.400.000 lei formau obiectul actului constatator şi doar acestea intrau sub incidenţa Legii 141/1997, pentru restul sumei acţiunea urmând să fie admisă, astfel că s-a săvârşit o eroare materială cu această sumă.
Contestaţia în anulare este nefondată.
Potrivit art. 318 alin. (1) C. proc. civ., care constituie temeiul de drept al contestaţiei, hotărârile instanţei de recurs pot fi retractate pe această cale, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.
Deci această primă teză a art. 318 C. proc. civ., are în vedere erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
De aceea, fiind vorba de un text de excepţie, noţiunea de greşeală materială nu poate fi interpretată extensiv, în sensul ca pe această cale să fie verificate greşeli de judecată.
Or, prin contestaţia de faţă (aşa cum este motivată eroarea materială), se solicită modificarea sentinţei, în sensul ca, în locul respingerii acţiunii, să fie admisă aceasta pentru o altă sumă, care în opinia contestatoarei rezultă din actul constatator 218/1996.
Cu alte cuvinte, nu este vorba de o eroare formală în sensul de a fi scris greşit o sumă în cadrul admiterii acţiunii, ci eventual de o greşeală de judecată derivată din interpretarea eronată a actului constatator 218/1996, şi a sumelor cuprinse în acesta, ceea ce implică o reapreciere de probe.
În speţă, situaţia este mai evidentă, în sensul neoperării art. 318 alin. (1) C. proc. civ., pentru că indiferent de suma la care se referă actul constatator, acesta a fost menţinut pe alte criterii, decurgând din Legea 141/1997, ceea ce nu-i permite contestatoarei de acum să solicite vreo sumă de la intimaţi.
Discuţiile ce se fac în cadrul contestaţiei la executare, privitor la sumele cerute, fie prin acţiune, fie din actul constatator (deşi nu se confirmă), nu au nici un efect asupra contestaţiei în anulare, dat fiind (aşa cum s-a arătat) definiţia erorii materiale şi a condiţiilor cerute pentru existenţa ei, motiv pentru care se respinge contestaţia în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea, SC E.I. SRL Arad, împotriva deciziei nr. 2407 din 18 aprilie 2003, a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1539/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1505/2004. Comercial → |
|---|
