ICCJ. Decizia nr. 1544/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1544/2004
Dosar nr. 2081/2000
Şedinţa publică din 29 aprilie 2004
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 25 ianuarie 1999, reclamanta, SC I.T.C. SRL Bucureşti, a chemat în judecată pe pârâta, SC Z.M. SA Bucureşti, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată la plata sumei de 108.206.608 lei recunoscută ca datorată, a sumei ce se va stabili în urma recalculării penalităţilor, plus cheltuieli de judecată.
Tribunalul Bucureşti, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 3972 din 6 septembrie 1999, a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pe pârâtă la plata sumei de 108.206.608 lei cu titlu de debit, şi la plata sumei de 5.429.132 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut temeinicia pretenţiilor solicitate, culpa pârâtei în executarea obligaţiilor sale care recunoaşte că datorează suma, însă, motivează că nu o poate achita, datorită faptului că ceilalţi agenţi comercial nu şi-au achitat la rândul lor datoriile faţă de aceasta.
Apelul declarat de ambele părţi, împotriva acestei hotărâri, a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, prin Decizia nr. 3032 din 6 decembrie 1999.
Împotriva acestei ultime hotărâri, au declarat recurs, în termen legal, motivat şi timbrat, ambele părţi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
1.Recurenta reclamantă, SC I.T.C. SRL Bucureşti, susţine că soluţia instanţei de apel este total eronată, deoarece a reţinut argumentele primei instanţe cu privire la stabilirea debitului pârâtei doar la suma specificată în acţiunea introductivă, de 108.206.608 lei, şi că nu a precizat dacă instanţa de fond a fost învestită cu două sau trei capete de cerere.
Mai susţine recurenta că motivele, pe care se sprijină soluţia instanţei de apel, sunt străine de natura pricinii, în sensul că instanţa de fond nu a acordat reactualizarea sumei în funcţie de rata inflaţiei, întrucât nu s-a specificat cuantumul acesteia.
În realitate, instanţa de fond a fost învestită cu reactualizarea acesteia prin calculul penalităţilor, nu cu reactualizarea sumei la indicele de inflaţie.
O altă critică se referă la faptul că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare, prin decăderea reclamantei de către instanţa de fond din probele încuviinţate la primul termen, neacordându-se un al doilea termen pentru motive obiective, respectiv participarea la licitaţia pentru vinderea activelor debitoarei, SC N.I. SA, care ar fi putut duce la achitarea debitului şi stingerea litigiului.
Potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ., consideră că instanţa de apel a încălcat normele de procedură prevăzute, sub sancţiunea nulităţii, de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., prin aceea că la primul termen de judecată în apel din 22 noiembrie 1999, deşi a depus la dosar o cerere pentru lipsă de apărare, instanţa a reţinut cauza spre judecare şi a amânat pronunţarea pe 6 decembrie 1999, şi, deşi prin notele scrise depuse la 3 decembrie 1999, a solicitat repunerea pe rol pentru administrarea probatoriilor încuviinţate de instanţa de fond , având în vedere caracterul devolutiv al apelului.
În consecinţă, în temeiul art. 304 pct. 5 , 6 , 7 şi 10, solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului, cu menţinerea hotărârii instanţei de fond privind capetele 1 şi 3 din cererea introductivă.
Recurenta pârâtă, SC Z.M. SA, solicită casarea deciziei atacate în temeiul art. 304 pct. 9, 10 şi 11 C. proc. civ., iar pe fond, respingerea acţiunii reclamantei, SC I.T.C. SRL, care a solicitat plata sumei de 108.206.608 lei, reprezentând contravaloarea parţială a mărfii livrate în baza contractului nr. 41/1994, facturată cu nr. 3590751/1994 şi neachitată.
Recurenta susţine că instanţa de apel nu a ţinut seama de probele cu acte depuse la dosar, prin care făcea dovada că acţiunea reclamantei este prematură, întrucât, conform contractului, plata facturii se făcea după încasarea sumelor de la beneficiari, respectiv fabricile de zahăr, în termen de 30 de zile de la încasarea lor (art. 2 pct. 1, 3 şi 5 din contract).
Mai susţine recurenta că reclamanta a timbrat recursul pe 3 decembrie 1999, în termenul de pronunţare, după dezbaterile din 22 noiembrie 1999, situaţie în care instanţa de apel urma să repună cauza pe rol, sau să fi anulat recursul ca netimbrat.
În consecinţă, solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat şi motivat înscris.
Recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Din examinarea actelor de la dosar, prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei, rezultă că ambele instanţe, în mod corect, au apreciat actul juridic dedus judecăţii şi probatoriile administrate în cauză, pronunţând hotărâri temeinice şi legale care nu pot fi reformate prin recursurile declarate de ambele părţi.
Astfel, recursul declarat de reclamantă, în sensul că ambele instanţe nu s-au pronunţat asupra unui capăt de cerere, cu toate că instanţa de fond a fost învestită cu reactualizarea sumei solicitate prin calculul penalităţilor şi nu la indicele de inflaţie, precum şi că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare, este nefondat.
În mod corect, instanţa de fond s-a pronunţat numai pentru suma de 108.206.608 lei, reprezentând debit principal, întrucât, faţă de obiectul acţiunii, obligarea pârâtei la plata sumei de 108.206.608 lei, recunoscută ca datorată, a sumei ce se va stabili în urma recalculării plăţilor făcute în baza prevederilor contractuale," reclamanta-recurentă nu a făcut nici o precizare a cuantumului altei sume care ar fi existat, cu toate că instanţa de fond a acordat, la cererea părţilor, un termen de 3 luni de zile „pentru realizarea unui punctaj comun", prilej cu care reclamanta trebuia să-şi precizeze al 2-lea capăt de cerere, privind debitul ce rezulta din „recalcularea plăţilor deja făcute".
Nu numai că reclamanta nu a prezentat nici un calcul după 3 luni de zile, iar părţile nu au făcut, în acest sens nici un punctaj comun, dar au solicitat un alt termen, la 6 septembrie 1999, în vederea realizării acestuia.
În mod corect, instanţa de fond a respins cererea, apreciind că se tinde la tergiversarea soluţionării cauzei, contrar principiului celerităţii litigiilor comerciale.
Apărările părţilor, că realizarea punctajului comun depindea de faptul că la data de 6 septembrie 1999 avea loc licitaţia prin faliment a SC Z.I. SA, unul din debitorii pârâtei, a cărui atitudine a generat litigiul, nu are nici o relevanţă juridică în cauză, atâta timp cât pârâta şi-a recunoscut datoria faţă de reclamantă, de 108.206.608 lei.
Rezultă, din actele dosarului, că pârâta s-a înscris la masa credală a debitoarei sale de unde va recupera debitul respectiv.
De asemenea, nici ultima critică formulată de reclamanta-recurentă nu este întemeiată, în sensul că nu i s-a aprobat cererea de termen pentru lipsă de apărare, deoarece la termenul din 22 noiembrie 1999, recurenta nu achitase încă taxele de timbru, ori, conform Legii 146/1997, timbrajul primează faţă de orice cerere sau excepţie invocată în cauză de părţi.
În ce priveşte recursul declarat de pârâtă, că acţiunea este prematură şi că instanţa de apel nu a ţinut seama de probele cu acte administrate în cauză, şi acesta este nefondat, întrucât, aşa cum rezultă din probele cu acte de la dosar, raportul juridic dintre părţi îşi are sorgintea într-un contract de vânzare-cumpărare nr. 41 din 11 aprilie 1999, în baza căruia reclamanta a livrat marfa contractată, pe care pârâta a achitat-o, mai puţin suma în litigiu de 108.206.608 lei, recunoscută ca datorată de pârâtă, prin întâmpinare.
Apărarea pârâtei, că nu a achitat acest debit pe motiv că urma să-l încaseze de la SC Z.I. SA, care este în faliment, nu are nici o relevanţă juridică, fiind o problemă de executare, care se va efectua conform Legii nr. 64/1995, fiind înscris, aşa cum rezultă din recursul formulat, la masa credală a debitoarei în faliment.
Nici ultima critică nu este întemeiată, reclamanta achitând în termenul de pronunţare a hotărârii taxele de timbru aferente, astfel că instanţa nu avea obligaţia repunerii pe rol a cauzei.
În consecinţă, pentru cele ce preced, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Curtea va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de ambele părţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta, SC I.T.C. SRL Bucureşti, şi pârâta SC Z.M. SA, împotriva deciziei nr. 3032 din 6 decembrie 1999, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1547/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1472/2004. Comercial → |
|---|
