ICCJ. Decizia nr. 1895/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1895/2004
Dosar nr. 562/2003
Şedinţa publică din 1 iunie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta F.P.S., devenită ulterior A.P.A.P.S., apoi A.V.A.S., a chemat-o în judecată pe pârâta SC A.U. SA Mănăstirea, pentru a fi obligată la plata sumei de 74.570.083 lei, reprezentând dividende pentru exerciţiul financiar al anului 1997, şi 41.762.296 lei daune interese moratorii calculate la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an.
Tribunalul Călăraşi, prin sentinţa civilă nr. 38 din 5 februarie 2001, a admis în parte acţiunea reclamantei, a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 75.570.083 lei, cu titlul de dobândă, şi a respins capătul de cerere privind plata daunelor interese moratorii.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a motivat că reclamanta, fiind acţionară în numele statului la societatea pârâtă, este îndreptăţită să primească dividende proporţional cu cota de participare, iar capătul de cerere privind daunele interese moratorii urmează a se respinge, întrucât reclamanta a precizat natura lor ca reprezentând dobânzi. Or, dacă daunele moratorii reprezintă echivalentul prejudiciului pe care creditorul îl suferă ca urmare a executării cu întârziere a obligaţiei şi care trebuie dovedit, în cazul dobânzilor nu se pune problema dovedirii prin probe, ele încadrându-se în art. 43 C. com.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat apel. Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V a comercială, prin Decizia nr. 1027 din 15 iunie 2001, a respins, ca nefondat, apelul, reţinând că reclamanta are calitatea de acţionar şi, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 31/1990, republicată, şi a Legii nr. 15/1990, este îndreptăţită la primirea dividendelor care nu sunt purtătoare de dobânzi.
Recursul formulat de reclamantă a fost admis de Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, care, prin Decizia civilă nr. 4175 din 14 iunie 2002, a casat Decizia atacată, trimiţând cauza pentru rejudecare aceleiaşi curţi, în vederea efectuării probatoriilor, prin care să se determine suma datorată cu titlul de daune moratorii la nivelul dobânzii legale.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V a comercială, prin Decizia comercială nr. 1 din 9 ianuarie 2003, a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a admis în parte capătul de cerere privind daunele moratorii şi, în consecinţă, a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 13.428.043 lei, reprezentând daune interese moratorii pentru perioada 16 aprilie 1998-11 ianuarie 2000, menţinând celelalte dispoziţii.
Împotriva acestei decizii, cele două părţi au declarat recurs.
Reclamanta a solicitat modificarea deciziei, în sensul obligării pârâtei şi la plata sumei de 41.742.296 lei, reprezentând daune interese moratorii datorate pentru plata cu întârziere a dividendelor cuvenite pentru exerciţiul financiar al anului 1997, calculate la nivelul dobânzii bonificate de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an.
Prin încheierea din şedinţa publică din 10 februarie 2004, s-a pus în vedere recurentei reclamante să depună calculul daunelor la nivelul dobânzii la vedere, calcul care a fost depus la dosar şi care confirmă valoarea daunelor la suma de 13.428.043 lei, sumă care a fost stabilită şi de instanţa de apel ca fiind datorată cu acest titlu de către pârâtă.
În acest context, se constată că reclamanta recurentă a confirmat valoarea daunelor cominatorii la suma de 13.428.043 lei, şi nu la 41.762.296 lei, cum a solicitat prin recurs.
Se constată, deci, că suma solicitată în recurs nu a fost dovedită nefiind datorată.
Faţă de aceste împrejurări, Curtea constată că recursul reclamantei este nefondat, urmând a fi respins.
Pârâta a declarat recurs împotriva deciziei nr. 1 din 9 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V a comercială, pe care nu l-a timbrat.
Astfel, din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă că societatea recurentă pârâtă a fost citată cu menţiunea timbrării recursului, obligaţie pe care însă nu şi-a îndeplinit-o.
Or, este de reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile înscrise în art. 9 din OG nr. 32/1995 şi art. 20 pct. 1 şi 3 din Legea nr. 146/1997 şi art. 35 pct. 1 şi 5 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru datorată şi timbrul judiciar, cererea părţii se anulează ca netimbrată.
Constatând că recurenta pârâtă, deşi a fost citată cu menţiunea de a timbra recursul cu suma de 562.821 lei, taxă judiciară de timbru, şi 30.000 lei timbru judiciar, nu şi-a îndeplinit această obligaţie, urmând ca recursul declarat în cauză să fie anulat ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S., împotriva deciziei nr. 1 din 9 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V a comercială, ca nefondat.
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta SC A.U. SA Mănăstirea, Jud. Călăraşi, împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 1 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1900/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1892/2004. Comercial → |
|---|
