ICCJ. Decizia nr. 1835/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1835/2004
Dosar nr. 1426/2003
Şedinţa publică din 20 mai 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, la data de 17 septembrie 2002, reclamanţii B.R. şi B.Ş.T. au chemat în judecată pe pârâtul, O.R.C.B. (fostă A.V.A.B.) Bucureşti, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să-l oblige pe acesta să radieze ipoteca constituită prin contractul de eşalonare a creanţei nr. 179 din 21 martie 2002, cu plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că pârâtul a dobândit, prin contractul de cesiune de creanţă nr. 55101/12086 din 13 decembrie 1999, de la creditorul cedent B.C.R. SA, creanţa asupra debitorului cedat B.R. şi că, la cererea acestuia, a aprobat eşalonarea plăţii datoriei, conform contractului de eşalonare a plăţii nr. 179 din 21 martie 2001 şi, cu toate că sumele au fost achitate integral şi la termenul convenit, totuşi pârâtul a refuzat să radieze ipoteca constituită asupra apartamentului din Bucureşti, proprietatea reclamanţilor, pe motiv că ar mai exista un rest de plată în valoare de 492,85 dolari S.U.A., urmare a consolidării creanţei în conformitate cu dispoziţiile art. 181 din OUG nr. 51/1998, aprobată prin Legea nr. 409/2001, text legal care, în opinia reclamanţilor, nu era aplicabil, în speţă, din moment ce a fost adoptat ulterior încheierii contractului de eşalonare a creanţei şi deci nu poate produce efecte retroactiv.
Prin sentinţa civilă nr. 9646 din 7 noiembrie 2002, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de pârât şi a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, iar, prin încheierea din 21 februarie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a dispus, faţă de obiectul cauzei, scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea acesteia secţiei comerciale a Curţii de Apel Bucureşti.
Prin sentinţa nr. 60 din 12 iunie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamanţilor, împotriva pârâtului devenit A.V.A.B. Bucureşti, reţinând, în esenţă, în fundamentarea acestei soluţii că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 181 din OUG nr. 51/1998, aprobată prin Legea nr. 409/2001, respectiv art. 21 alin. (2) din OUG nr. 51/1998, republicată, potrivit cărora, în vederea valorificării creanţelor preluate de A.V.A.B. la valori cât mai apropiate de valoarea nominală, actualizată la zi, debitele în lei şi în alte valute decât dolari S.U.A., la data preluării, se consolidează în dolari S.U.A., în baza raportului lei/dolari S.U.A.
Ca atare, creanţa bancară preluată de A.V.A.B. faţă de debitorul cedent B.R., intră în categoria „creanţelor preluate la datoria publică şi, ca urmare, aceasta trebuie actualizată la zi, operaţiunea din care a rezultat debitul în discuţie, în valoare de 492,85 dolari S.U.A., şi care a constituit temeiul refuzului pârâtei de a consimţi la radierea ipotecii.
Pe cale de consecinţă, instanţa a înlăturat susţinerile reclamanţilor, în sensul că aplicarea consolidării creanţei în dolari S.U.A. nu poate produce efecte, ţinând cont de faptul că eşalonarea creanţei intervenită prin convenţia nr. 179 din 21 martie 2001, cu ultim termen de scadenţă la 28 februarie 2002, a fost anterioară intrării în vigoare a dispoziţiilor art. 181 alin. (2) din OUG nr. 51/1998, aprobată prin Legea nr. 409 din 19 iulie 2001, reţinând, cu privire la acest aspect, că atâta timp cât convenţia de eşalonare era în curs de executare, la data aprobării prin lege a dispoziţiilor art. 181 alin. (2) din OUG nr. 51/1998, nu se poate pretinde că în aceste circumstanţe s-ar recunoaşte caracterul retroactiv al textului legal precitat care urmează să producă efecte, fără a se putea invoca încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile şi asupra situaţiilor juridice în curs de executare la data intrării în vigoare a Legii nr. 409/2001 (19 iulie 2001) şi, ca atare, faţă de cele arătate, rămâne fără nici o relevanţă împrejurarea că părţile au convenit anterior momentului menţionat, respectiv la 21 martie 2001, eşalonarea datoriei, din moment ce datoria nu era stinsă integral la data intrării în vigoare a Legii nr. 409/2001, considerente pentru care prima instanţă a apreciat că neplata diferenţei de 492,85 dolari S.U.A. de către reclamanţi, rezultată din operaţiunea de consolidare a creanţei, potrivit dispoziţiilor legale precitate, justifică refuzul pârâtei de nerenunţare la ipotecă.
Împotriva sentinţei instanţei de fond au declarat recurs reclamanţii B.R. şi B.Ş.T., susţinând, în esenţă, că hotărârea primei instanţe este netemeinică şi nelegală, întrucât aceasta a fost pronunţată cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile, consacrat de dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţia României şi art. 1 din C. civ., deoarece convenţia de eşalonare a datoriei a fost încheiată anterior (respectiv la data de 21 martie 2001) intrării în vigoare a Legii nr. 409/2001 (19 iulie 2001), prin care s-a aprobat OUG nr. 51/1998, respectiv art. 181 alin. (2) din acest act normativ, în baza căruia pârâta era în drept să procedeze la consolidarea creanţei, adică la convertirea acesteia din lei în dolari S.U.A., şi din care a rezultat debitul (492,85 dolari S.U.A.) care a determinat-o pe aceasta să refuze stingerea ipotecii.
Or, în respectarea principiului expus, rămâne fără nici o relevanţă faptul că, la data intrării în vigoare a textului legal precitat (19 iulie 2001), convenţia de eşalonare a debitului era în curs de executare, deoarece aceste noi dispoziţii legale sunt aplicabile creanţelor ce urmau a fi preluate de A.V.A.B. la datoria publică după intrarea în vigoare a Legii nr. 409/2001 (19 iulie 2001), şi nu şi celor preluate deja la datoria publică, cum este cazul, în speţă, şi care au făcut obiectul unei eşalonări conform contractului nr. 179 din 21 martie 2001.
În ceea ce priveşte clauza înscrisă la art. 4.1 pct. a din convenţia de eşalonare (fila 41 dosar nr. 13663/2002), potrivit căreia debitorul declară că se obligă „să se conformeze legilor şi reglementărilor existente în vigoare sau celor ce intră în vigoare în cursul derulării prezentei convenţii de eşalonare şi a căror neexecutare poate afecta în mod direct buna executare a acesteia, recurenţii susţin că aceasta nu poate produce nici un efect, din moment ce principiul neretroactivităţii legii civile constituie o normă imperativă de ordine publică şi, ca atare, nu se poate deroga, conform art. 5 din C. civ., prin convenţii de la legile care interesează ordinea publică şi bunele moravuri.
În consecinţă, reclamanţii solicită, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate şi admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
Recursul reclamanţilor este fondat.
Din examinarea actelor de la dosar, rezultă că pârâta nu contestă că, în realitate reclamanţii au făcut integral plăţile, conform contractului de eşalonare nr. 179 din 21 martie 2001, astfel cum acestea au fost menţionate în recurs, susţinând, însă, că debitul în sumă de 492,85 dolari S.U.A., care a justificat în opinia sa refuzul de a consimţi la radierea ipotecii (art. 3.3 din convenţia de eşalonare nr. 179 din 21 martie 2001), ar proveni din consolidarea creanţei în dolari S.U.A., conform art. 181 alin. (2) din OUG nr. 51/1998, modificată şi aprobată prin Legea nr. 409 din 19 iulie 2001.
Or, având în vedere principiul neretroactivităţii legii civile, consacrat de dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţia României şi art. 1 din C. civ., este evident că, în temeiul actului normativ menţionat, urmau a fi supuse operaţiunii de consolidare numai creanţele pe care A.V.A.B. le-a preluat la datoria publică internă a statului, ulterior intrării în vigoare a dispoziţiilor art. 181 alin. (2) din OUG nr. 51/1998, aprobată prin Legea precitată publicată la 19 iulie 2001.
Ca atare, cum, în speţă creanţa a fost preluată la datoria publică anterior acestui moment, dovadă fiind încheierea contractului de eşalonare nr. 179 din 21 martie 2001, este evident că numai printr-o interpretare eronată a dispoziţiilor constituţionale şi legale precitate, instanţa fondului a considerat că, în speţă, ar fi aplicabile prevederile art. 181 alin. (2) din OUG nr. 51/1998, şi a respins pentru acest motiv acţiunea, în loc să constate că cererea reclamanţilor care au achitat integral datoria era îndreptăţită în raport de actele normative în vigoare la data preluării de cota A.V.A.B. la datoria publică, a sumei care ulterior a fost eşalonată la plată, astfel că diferenţa de 492,85 dolari S.U.A. se cuvenea pârâtei şi, pe cale de consecinţă, refuzul acesteia de radiere a ipotecii nu are nici o bază legală.
Faptul că reclamanţii au semnat convenţia nr. 179 din 21 martie 2001, care conţinea la art. 4.1 lit. a) obligaţia reclamanţilor de a se conforma legilor şi reglementărilor existente în vigoare sau celor ce intră în vigoare în cursul derulării convenţiei de eşalonare (ultima plată fiind prevăzută la 28 februarie 2002 şi efectuată la 23 februarie 2002), nu poate conduce la încălcarea principiului expres al neretroactivităţii legii civile, deoarece acesta este consacrat de o normă de ordine publică (art. 15 alin. (2) din Constituţia României) şi, ca atare, de la o astfel de normă nu se poate deroga, conform art. 5 din C. civ., prin convenţia părţilor.
Aşa fiind, urmează a se admite recursul declarat în cauză, a se schimba sentinţa atacată şi a se admite acţiunea reclamanţilor, în sensul că dispune radierea ipotecii instituite în baza contractului de credit nr. 179 din 21 martie 2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii B.R. şi B.Ş.T., împotriva sentinţei nr. 60 din 12 iunie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia V-a comercială.
Schimbă sentinţa atacată şi admite cererea reclamanţilor, în sensul că dispune radierea ipotecii instituite, în baza contractului de credit nr. 179 din 21 martie 2002.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 20 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1878/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1752/2004. Comercial → |
|---|
