ICCJ. Decizia nr. 1987/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1987/2004
Dosar nr. 2296/2003
Şedinţa publică din 3 iunie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la 24 ianuarie 2002, reclamanta SC G.R. SA, a chemat în judecată pe pârâta SC O.M.A. SA, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 5.324.654.985 lei, echivalentul a 167.521 dolari S.U.A., la cursul valutar B.N.R. din 13 decembrie 2001, cu titlu de despăgubiri.
De asemenea, reclamanta a chemat în judecată, pentru a-i fi opozabilă hotărârea, şi pe pârâta B.T.F.C., invocând dispoziţiile art. 58 C. proc. civ.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, la data de 9 decembrie 1998, a încheiat cu pârâta, SC O.M.A. SA, un contract de asigurare CASCO şi de răspundere nouă intitulat „Cover Note" şi că, deşi a achitat prima de asigurare de 43.400 dolari S.U.A., aceasta a refuzat să-i achite despăgubirile cuvenite, în limita sumei acceptate, de 1.131.074 dolari S.U.A., pentru producerea evenimentului asigurat (avarierii elicopterului) astfel că, faţă de această situaţie, în cadrul altui litigiu soluţionat prin hotărâre irevocabilă, respectiv, prin Decizia nr. 2157 din 4 aprilie 2001, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, pârâta a fost obligată la plata sumei de 1.105.264 dolari S.U.A., pe care a achitat-o după 2 ani de la pronunţarea hotărârii menţionate.
În această situaţie, reclamanta, în baza contractului de leasing încheiat cu locatorul elicopterului lui B.T.F.C., a fost nevoită să plătească, pentru întârzierea plăţii ratelor, suplimentar (adică peste suma menţionată mai sus) penalităţi în valoare de 165.021 dolari S.U.A. şi comisioane în valoare de 2.500 dolari S.U.A., deci, în total 167.521 dolari S.U.A., care constituie prejudiciul încercat ca urmare a achitării cu o întârziere de peste 2 ani a sumei de 1.105.264 dolari S.U.A.
Locatorul elicopterului B.T.F.C. a invocat, prin întâmpinare, excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, susţinând, pe de o parte, că nu se află în nici un raport juridic cu pârâta, iar pe de altă parte, că reclamanta i-a plătit sumele datorate în baza tranzacţiei încheiată cu aceasta la data de 16 februarie 2001.
În apărare, pârâta, SC O.M.A. SA, a invocat, printre altele, excepţia autorităţii de lucru judecat, pe motiv că între părţi a mai existat un litigiu cu acelaşi obiect, care a fost soluţionat irevocabil prin Decizia nr. 2157 din 4 aprilie 2001, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, prin care pârâta a fost obligată să plătească reclamantei despăgubiri în sumă de 1.105.264 dolari S.U.A.
Totodată, cu privire la fondul acţiunii, pârâta a mai susţinut că pretenţiile reclamantei izvorăsc din raporturile contractuale dintre aceasta şi intervenientă (B.T.F.C.) şi, ca atare, neexecutarea obligaţiilor contractuale de către reclamantă nu poate fi imputată societăţii pârâte, în temeiul art. 998-999 C. civ., aceasta în afara faptului că, prin promovarea acţiunii de faţă, reclamanta urmăreşte să se îmbogăţească în dauna sa, fără just temei, din moment ce, prin hotărârea anterior menţionată, a fost obligată la plata sumei de 1.105.264 dolari S.U.A., care este acoperitoare pentru toate daunele încercate în urma producerii evenimentului asigurat, aceasta cu atât mai mult cu cât reclamanta a plătit locatorului, potrivit convenţiei încheiate cu acesta la 16 februarie 2001, cu titlu de despăgubiri, numai suma de 850.000 dolari S.U.A.
Prin sentinţa nr. 5610 din 19 aprilie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, menţinută prin Decizia nr. 1832 din 16 decembrie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI a comercială, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a B.T.F.C., fiind respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat, iar, pe fondul cauzei, tribunalul a admis acţiunea şi a obligat pârâta SC O.M.A. SA la plata sumei de 5.324.654.985 dolari S.U.A., cu titlu de despăgubiri civile (echivalentul a 167.521 dolari S.U.A.).
Pentru a hotărî astfel, ambele instanţe au reţinut, în esenţă, că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 163 C. proc. civ., nu există triplă identitate de obiect, cauză şi părţi, între litigiul soluţionat prin hotărârile atacate şi cel care a fost soluţionat irevocabil prin Decizia nr. 2157 din 4 aprilie 2001, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială.
Au reţinut instanţele că suma solicitată de reclamantă cu titlu de penalităţi este imputabilă pârâtei, întrucât aceasta a tergiversat nejustificat plata despăgubirilor datorate reclamantei pentru distrugerea elicopterului, fiind confirmată, de altfel, chiar prin Decizia pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie şi, ca urmare, în aceste circumstanţe, reclamanta a fost nevoită să plătească, la rândul ei, locatorului elicopterului, penalităţile prevăzute în contractul de leasing pentru neachitarea chiriei la scadenţă.
Împotriva hotărârilor pronunţate în cauză a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, susţinând, în esenţă, că acestea au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a pricinii pe fond şi că, totodată, sunt şi vădit nelegale.
În dezvoltarea motivelor din recursul în anulare, se susţine că hotărârile atacate sunt rezultatul unei greşite interpretări şi aplicări a dispoziţiilor art. 998-999 C. civ., privind răspunderea civilă delictuală pe care, de altfel, şi-a întemeiat reclamanta acţiunea) deoarece instanţele nu au avut în vedere că, în speţă, nu sunt întrunite în totalitate condiţiile prevăzute de aceste texte legale, şi anume, existenţa unui prejudiciu; existenţa unei fapte ilicite; existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul şi, ca atare, în lipsa unor dovezi, în sensul că, în cauză, au fost îndeplinite toate cerinţele menţionate mai sus, greşit instanţele au obligat-o pe pârâta, SC O.M.A. SA, să plătească reclamantei, SC G.R. SA, despăgubiri, ca urmare a avarierii elicopterului asigurat, în sumă de 167.521 dolari S.U.A. (5.324.654.985 lei) din moment ce asiguratul fusese deja obligat, după producerea evenimentului asigurat (avarierea elicopterului la 20 mai 1999), conform deciziei nr. 2157 din 4 aprilie 2001, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, irevocabilă, la plata unor despăgubiri în sumă de 1.105.264 dolari S.U.A.
Or, anterior pronunţării hotărârii sus menţionată, între reclamanta SC G.R. SA şi B.T.F.C., s-a încheiat, la data de 16 februarie 2001, o tranzacţie, prin care reclamanta s-a obligat să plătească locatorului elicopterului, în vederea stingerii oricărui litigiu cu acesta din despăgubirile obţinute de la pârâtă, suma de 850.000 dolari S.U.A., sumă, de altfel, care a şi fost achitată.
În raport cu cele arătate se concluzionează în recursul în anulare că, în speţă, reclamanta avea două categorii de obligaţii, decurgând din două raporturi juridice distincte, din care unele izvorau din contractul de asigurare, iar celelalte din contractul de leasing încheiat cu locatorul elicopterului B.T.F.C., acestea din urmă putând a fi executate independent de îndeplinirea de către O.M.A. SA a obligaţiei de plată a primei de asigurare, situaţie care este confirmată de dispoziţiile coroborate de art. 8 şi 14 din contractul de leasing, în care s-a prevăzut, în esenţă, pe de o parte, că utilizatorul nu va fi degrevat de plata plăţii chiriei pe motivul oricărei pierderi sau avarii survenite, iar pe de altă parte, că, în cazul neîndeplinirii obligaţiilor de către utilizator, acesta va plăti penalităţi de întârziere de 11,776% cu titlu de chirie suplimentară.
Ca atare, se susţine în continuare, în cazul intervenirii evenimentului asigurat, obligaţiile reclamantei decurgând din contractul de leasing, privind plata penalităţilor pentru întârzierea plăţii ratelor, coexistau independent de faptul dacă aceasta primea sau nu despăgubiri de la pârâta SC O.M.A. SA şi pe cale de consecinţă între fapta pârâtei de a achita cu întârziere reclamantei suma de 1.105.264 dolari S.U.A., la care a fost obligată prin Decizia nr. 2157/2001 şi prejudiciul suferit de aceasta, se susţine că nu ar exista raport de cauzalitate, aceasta în afara faptului că, de altfel prejudiciul suferit de reclamanta SC G.R. SA, nu este dovedit, din moment ce, reclamanta a achitat, conform tranzacţiei, locatorului elicopterului numai suma totală de 850.000 dolari S.U.A., din totalul celei primite de 1.105.264 dolari S.U.A. şi fără a se menţiona că, în suma achitată cu titlu de despăgubiri ar fi fost incluse şi penalităţile solicitate prin acţiune.
În consecinţă se solicită admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate şi pe fond respingerea acţiunii.
Recursul în anulare nu este fondat.
Din examinarea actelor de la dosar, rezultă că, la data de 12 decembrie 1998, între pârâta SC O.M.A. SA, în calitate de asigurător, şi reclamanta SC G.R. SA, în calitate de asigurat, s-a încheiat contractul de asigurare intitulat „Cover Note", având ca obiect asigurarea unui elicopter Bell model B III, cu o valoare de asigurare de 1.131.074 dolari S.U.A., prima de asigurare fiind de 33.600 dolari S.U.A., la care a fost anexat contractul de leasing încheiat între asigurat, respectiv, reclamanta SC G.R. SA, în temeiul căruia firma B.T.F.C., în calitate de locator, i-a închiriat reclamantei elicopterul menţionat pentru o chirie în valoare de 877.825 dolari S.U.A.
La 20 mai 1999, s-a produs evenimentul asigurat (prăbuşirea elicopterului) şi, ca urmare, în cadrul altui litigiu, pârâta, SC O.M.A. SA, a fost obligată să plătească reclamantei, conform deciziei nr. 2157 din 4 aprilie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială, cu titlu de despăgubiri, suma de 1.105.264 dolari S.U.A.
Cum aceste despăgubiri au fost plătite cu întârziere, respectiv, abia la data de 10 mai 200, locatorul B.T.F.C. a calculat şi pretins reclamantei, conform art. 14 din contractul de leasing, pe perioada 20 mai 1999 (data producerii riscului asigurat) 10 mai 2001 (data plăţii despăgubirilor, în valoare de 1.105.264 dolari S.U.A. de către pârâtă către reclamantă şi, respectiv, de către aceasta locatorului) penalităţi de întârziere, în cuantum de 11,776% pe an, în valoare de 131.066,79 dolari S.U.A., şi dobânzi, potrivit anexei 4 din contractul de leasing, în acelaşi cuantum, deci, în total, 262.133,58 dolari S.U.A.
Ulterior, prin tranzacţia încheiată la 16 februarie 2001, între locatorul pârâtei lui B.T.F.C. şi utilizatorul acestuia, reclamanta SC G.R. SA, care a avut ca obiect stingerea litigiului dintre aceştia, reclamanta s-a obligat şi a plătit suma totală de 850.000 dolari S.U.A., din care contravaloarea aparatului avariat reprezintă suma de 684.978,77 dolari S.U.A., iar diferenţa, de 165.021 dolari S.U.A., penalităţi de întârziere în plată, la care s-a adăugat şi comisionul bancar în sumă de 2.500 dolari S.U.A.
Susţinerile din recursul în anulare, în sensul că reclamantei i s-a acordat greşit, prin hotărârile criticate, despăgubiri în sumă de 167.521 dolari S.U.A. (în echivalent 5.324.654.985 lei) nu sunt fondate şi urmează a fi respinse ca atare.
Astfel, probele de la dosar confirmă că pârâta SC O.M.A. SA, în calitate de asigurător, a semnat pe lângă contractul de asigurare încheiat cu reclamanta şi contractul de leasing încheiat între aceasta, în calitate de utilizator, şi B.T.F.C., în calitate de locator al aparatului prăbuşit, context în care bine instanţa de recurs a reţinut că, în realitate, contractul de leasing a devenit anexă a contractului de asigurare, aşa încât pârâta a cunoscut faptul că, potrivit art. 5 din acest ultim contract, reclamanta trebuia să plătească locatorului, pentru fiecare rată a chiriei, care nu era achitată la termen, dobânda calculată de la scadenţa plăţilor şi până la data achitării integrale a acestora la rata de 11,776% pe an.
De asemenea, potrivit art. 14 din acelaşi contract, reclamanta, în calitate de utilizator, trebuia să despăgubească pe locator pentru neîndeplinirea oricărei dintre obligaţiile asumate, între care prioritate avea obligaţia achitării ratelor, împreună cu o penalizare de 11,776% pentru întârzierea în plată, care urma să fie considerată ca chirie suplimentară pentru aeronavă.
Or, în contextul în care pârâta SC O.M.A. SA a cunoscut, aşa cum s-a arătat, aceste clauze contractuale şi, cu toate acestea, a plătit daunele stabilite prin Decizia nr. 2157 din 4 aprilie 2001, după 2 ani de la producerea avarierii elicopterului, este evident că aceasta este răspunzătoare pentru penalităţile care au curs pe acest interval de timp, în sumă de 167.524 dolari S.U.A. şi pe care reclamanta a fost nevoită să le plătească locatorului B.T.F.C., în cadrul sumei globale de 850.000 dolari S.U.A. şi care, în mod justificat, au fost acordate de instanţă reclamantei cu titlu de despăgubiri civile.
În acest context, nu se reţine că obligaţia de plată a reclamantei, cu privire la ratele scadente, ar fi independentă de primirea despăgubirilor acordate pârâtei prin Decizia nr. 2157 din 4 aprilie 2001, din moment ce aceasta, prin semnarea contractului de leasing, şi-a însuşit şi clauzele din acesta şi, ca atare, cunoştea faptul că, pentru orice întârziere a plăţii ratelor, aceasta urma a fi penalizată, împrejurare care justifică, aşa cum bine au reţinut ambele instanţe, acţiunea în regres a acesteia pentru recuperarea sumelor achitate cu titlu de penalităţi.
Prin urmare, între fapta pârâtei de a achita cu întârziere despăgubirile la care a fost obligată şi prejudiciul încercat de reclamantă, constând în plata de penalităţi către locator, există, contrar celor susţinute în recursul în anulare, un raport de cauzalitate, întrucât, în lipsa primirii despăgubirilor din partea pârâtei, reclamanta a fost pusă în situaţia de a nu putea achita ratele la scadenţă, fapt care a generat plata de penalităţi de către aceasta.
În ce priveşte susţinerile din recursul în anulare, în sensul că penalităţile pretinse şi acordate de instanţe nu ar fi dovedite, se constată, de asemenea, că nici acestea nu sunt fondate, deoarece, chiar dacă, pentru stingerea litigiului, reclamanta a achitat locatorului o sumă globală de 850.000 dolari S.U.A., conform tranzacţiei din 16 februarie 2001, fără ca aceasta să fie defalcată pe elemente componente, pentru a se demonstra că în aceasta au fost incluse şi penalităţi şi cuantumul acestora, se constată că, în realitate, probele de la dosar confirmă o astfel de situaţie, adică că în suma menţionată au fost incluse şi penalităţile solicitate prin acţiune cu titlu de despăgubiri.
Astfel, din dovezile de la dosar, rezultă că valoarea reziduală rămasă de achitat, pentru elicopterul avariat la data de 20 mai 1999, era de 684.978,77 dolari S.U.A., ceea ce înseamnă că diferenţa până la concurenţa sumei de 850.000 dolari S.U.A., achitată de reclamantă locatorului în baza tranzacţiei menţionate anterior, reprezintă penalităţi de întârziere, la care se adaugă 2.500 dolari S.U.A. reprezentând dobânzi, sume care, justificat, au fost acordate de instanţe atâta timp, cât, în cauză, erau îndeplinite toate cerinţele art. 998, 999C. civ., pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei SC O.M.A. SA.
Aşa fiind, recursul în anulare urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei nr. 5610 din 19 aprilie 2002, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, şi a deciziei nr. 1832 din 16 decembrie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia VI a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 3 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2005/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1940/2004. Comercial → |
|---|
