ICCJ. Decizia nr. 1884/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1884/2004
Dosar nr. 1621/2002
Şedinţa publică din 26 mai 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 2 martie 1999, precizată ulterior, reclamanta, SC K.I. SRL Bucureşti, a chemat în judecată pe pârâta, SC S.M. SA Bucureşti, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, s-o oblige pe aceasta să-i plătească suma de 2.424.845.840 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate în legătură cu amenajarea spaţiului situat în Bucureşti, precum şi la restituirea chiriei pe perioada 24 octombrie 1997-1 august 1998, şi recepţionarea spaţiului, actualizarea la zi a debitului şi achitarea dobânzilor bancare, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, în baza contractului nr. 1286 din 24 octombrie 1997, a închiriat de la pârâtă spaţiul situat la adresa menţionată, care a fost amenajat pe cheltuiala sa, şi a căror contravaloare s-a cifrat, conform facturii nr. 1073667 din 17 decembrie 1998, la suma de 2.424.845.840 lei.
Prin sentinţa nr. 720 din 1 februarie 2001, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta, SC K.I. SRL Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta, SC S.M. SA Bucureşti, pe care a obligat-o să plătească reclamantei suma de 3.094.752.949 lei cu titlu de contravaloare a lucrărilor de investiţii, precum şi la suma de 88.208.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Prin aceeaşi sentinţă a fost respins capătul de cerere, privind restituirea chiriei, ca neîntemeiat, precum şi cel referitor la obligarea pârâtei la plata dobânzilor bancare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că, din probatoriul administrat în cauză, a rezultat că reclamanta a închiriat de la pârâtă un spaţiu comercial, şi că aceasta a efectuat asupra spaţiului o serie de lucrări de amenajare pentru ca acesta să poată fi folosit ca sediu bancar, care au fost executate în baza autorizaţiei de construcţii nr. 35 din29 mai 1998, eliberată de Primăria municipiului Bucureşti, la cererea pârâtei, SC S.M. SA.
În raport de situaţia de fapt reţinută, tribunalul a apreciat, raportat la dispoziţiile art. 1420 şi 1421 din C. civ., că locatarul este îndreptăţit să solicite obligarea locatarului la plata contravalorii reparaţiilor şi îmbunătăţirilor efectuate în spaţiul care a făcut obiectul contractului de închiriere.
A mai reţinut prima instanţă, că pretenţiile formulate de pârâta, SC S.M. SA, în calitate de reclamantă în dosarul nr. 7571/1999, al Tribunalului Bucureşti, privind obligarea reclamantei, SC K.I. SRL, din acest dosar, la restituirea chiriei (care au făcut obiectul cererii reconvenţionale disjunsă), au fost soluţionate prin sentinţa nr. 1457 din 9 martie 2000, a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, rămasă definitivă prin neapelare.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzilor bancare, tribunalul a reţinut că acesta nu este fondat, faţă de faptul că reclamanta nu a precizat cuantumul acestora şi nici nu a probat cu acte pertinente şi concludente că acestea ar fi datorate.
Prin Decizia nr. 37/A din 8 februarie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul declarat, împotriva susmenţionatei sentinţe, de reclamanta, SC K.I. SRL, în contradictoriu cu apelanta pârâtă, SC S.M. SA, şi intimata intervenientă, BC I.Ţ. SA
Prin aceeaşi decizie s-a admis apelul pârâtei, SC S.M. SA, şi, ca urmare, sentinţa primei instanţe a fost schimbată în parte, în sensul că pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 47.427.529 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A fost respinsă cererea de intervenţie formulată de intervenienta, BC I.Ţ. SA, în interesul apelantei pârâte, SC S.M. SA.
Pentru a adopta această hotărâre, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, în ceea ce priveşte apelul reclamantei, SC K.I. SRL, că, chiar dacă, potrivit art. 294 alin. (2) din C. proc. civ., aceasta ar fi putut pretinde în apel dobânzi sau orice alte despăgubiri ivite după pronunţarea sentinţei, totuşi aceasta nu a formulat în mod clar o astfel de pretenţie, iar notele de calcul, potrivit cărora pârâta i-ar datora peste suma acordată cu titlu de contravaloare lucrări executate, şi dobânzi, sau, în subsidiar actualizarea debitului cu procentul de devalorizare a monedei naţionale, şi în baza cărora şi-a majorat totalul pretenţiilor la 11.432.940.294 lei, sunt deficitare, şi, ca atare, nu pot constitui dovezi în sensul art. 1169 C. civ., care să justifice acordarea şi a acestor sume.
În ce priveşte apelul pârâtei, instanţa de apel, a reţinut că, în raport de probele administrate în cauză, numai motivul de apel prin care aceasta critică sentinţa în legătură cu cuantumul cheltuielilor de judecată acordate reclamantei, este întemeiat, şi, ca urmare, constatând că, prin sentinţă, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei din totalul pretenţiilor numai suma de 3.094.752.949 lei, şi că, raportat la această sumă, cheltuielile de judecată se cifrează numai la suma de 47.427.529 lei, a redus corespunzător, pe fond, aceste pretenţii la nivelul sumei menţionate anterior.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs pârâta, SC S.M. SA Bucureşti, invocând ca motiv de casare dispoziţiile art. 304 pct. 8 din C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs, pârâta arată, în esenţă, că hotărârea instanţei de apel este criticabilă, deoarece această instanţă nu a avut în vedere la pronunţarea soluţiei faptul că facturile fiscale emise de reclamantă priveau lucrări de consolidare şi renovare a spaţiului în sumă de 936.451.099,86 lei, avansate de intervenienta, BC I.Ţ. SA, şi pentru care aceasta a solicitat deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995, împotriva debitoarei reclamante, SC K.I. SRL, şi, respectiv, cheltuieli pentru amenajarea spaţiului cu destinaţia de sediu bancar, amenajări solicitate şi a căror contravaloare a fost achitată de aceeaşi intervenientă.
Prin urmare, instanţa de apel a făcut o gravă confuzie, aşa cum rezultă din probele dosarului, între suma de 936.451.099,86 lei (echivalentul a 119.939 dolari S.U.A. la data facturării, respectiv data de 11 noiembrie 1997), care reprezintă contravaloarea lucrărilor de consolidare şi renovare şi cealaltă sumă de 3.094.752.949 lei, care reprezintă contravaloarea cheltuielilor de amenajare a spaţiului pentru destinaţia ca sediu bancar.
Ca urmare, eroarea săvârşită de instanţa de apel constă în faptul că, dintre cele două categorii de lucrări, doar cele de consolidare şi renovare, în cuantum de 119.939 dolari S.U.A. (936.451.099,86 lei) erau supuse restituirii, conform art. 121 alin. (2) din addendum, şi, ca urmare, au fost solicitate de intervenientă prin cererea de deschidere a procedurii de reorganizare judiciară împotriva debitoarei reclamante, SC K.I. SRL. Restituirea acestei sume a fost solicitată de intervenienta, BC I.Ţ. SA, în temeiul art. 5 pct. 9 alin. (2) din addendum, întrucât reclamanta, SC K.I. SRL, nu a fost în măsură să-şi îndeplinească obligaţiile asumate prin actul menţionat, în sensul vânzării, respectiv al cumpărării spaţiului în litigiu de către intervenientă.
În ce priveşte aşa zisele lucrări de consolidare a imobilului, pentru care reclamanta a emis factura nr. 1423830 din 1 noiembrie 1997, în sumă de 936.451.099 lei, se susţine că această sumă nu i se cuvine reclamantei, în contextul în care lucrările de reparaţie capitală şi consolidare a imobilului au fost făcute de proprietarul acestuia, adică de pârâta, SC S.M. SA, în perioada 1991-1997, cu personal propriu.
Ca atare, cum suma de 119.939 dolari S.U.A. nu are corespondent în lucrările efectuate de reclamantă prin terţe societăţi, care se refereau numai la lucrări de amenajare şi nu de consolidare a spaţiului, şi având în vedere pct. 4.4 din contractul de închiriere nr. 1286/1997, potrivit cărora locatorul va suporta doar cheltuielile aferente pentru reparaţia spaţiului, şi nu şi pe cele de amenajare a acestuia ca sediu bancar, rezultă că acestea din urmă cădeau, potrivit art. 2 alin. (3) din contractul de subînchiriere nr. 11346/1997, încheiat între reclamanta, SC K.I. SRL şi BC I.Ţ. SA, în sarcina acesteia din urmă, care, de asemenea, se obligase prin acelaşi contract să suporte şi toate celelalte cheltuieli aferente lucrărilor de restaurare, consolidare şi amenajare a spaţiului în scopul pentru care a fost subînchiriat, şi anume ca sediu de bancă.
Or, şi acestea din urmă lucrări executate de intimata reclamantă, în baza comenzii emise de BC I.Ţ. SA, au fost achitate de către aceasta, astfel că reclamanta a mai facturat a doua oară aceeaşi sumă (3.094.752.949 lei) către pârâta recurentă, situaţie care demonstrează reaua credinţă a acesteia şi care este confirmată şi de faptul că deşi reclamanta a susţinut constant, că pentru suma de 119.939 dolari S.U.A. ar fi contractat un împrumut la BC I.Ţ. SA, totuşi nu a depus la dosar contractul care să ateste o asemenea împrejurare.
În consecinţă, pârâta solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor şi, pe fond, respingerea acţiunii.
Recursul pârâtei este fondat.
Din examinarea actelor de la dosar rezultă că între pârâta, SC S.M. SA Bucureşti, în calitate de locator şi reclamanta, SC K.I. SRL, în calitate de locatoare, s-a încheiat contractul de închiriere nr. 1286 din 24 octombrie 1997, în baza căreia prima a pus la dispoziţia secundei spaţiul situat în Bucureşti, cu obligaţia din partea locatoarei să efectueze lucrări de amenajare a spaţiului (şi nu de consolidare), a căror contravaloare urma a fi dedusă din chirie.
La art. 7, părţile au prevăzut că locatarul putea să mobileze spaţiul potrivit specificului activităţii bancare, iar prin art. 17.2 din contract, părţile au convenit ca profilul activităţii comerciale desfăşurată de locator în spaţiile de la parter să fie adaptat activităţii cu specific bancar.
În minuta nr. 1766 din 15 decembrie 1997, s-a prevăzut că spaţiile ce se predau necesită continuarea lucrărilor de finisaj, începute de SC S.M. SA.
La 11 noiembrie 1997, reclamanta, SC K.I. SRL, în calitate de locator, încheie cu intervenienta, BC I.Ţ. SA, în calitate de locatară, contractul de subînchiriere nr. 11346/1997, privind acelaşi imobil, pentru ca prin art. 12.1 din addendumul la acest contract, părţile să convină că cheltuielile de consolidare, renovare ale imobilului ce se închiriază, în valoare de 936.451.099,86 lei (echivalentul a 119.939 dolari S.U.A.), care în mod normal cad în sarcina locatorului, dar care au fost suportate de locatar, precum şi cele referitoare la amenajarea spaţiului (cheltuieli utile), care urmează a fi făcute de locatar (consolidată în valută la ziua plăţii), să fie scăzute din preţul de vânzare al imobilului negociat.
Au mai adăugat părţile, că, în cazul în care contractul de vânzare-cumpărare a spaţiului nu se va încheia, suma de 936.451.099,86 lei (119.939 dolari S.U.A.) care a fost suportată (deci achitată) de BC I.Ţ. SA, se va restitui acesteia de către locatar sau se va deduce din plata chiriei.
Din cele expuse, rezultă că, în speţă, este vorba de două categorii de cheltuieli, şi anume o primă categorie de cheltuieli se referă la cele aferente lucrărilor de consolidare şi renovare a imobilului în sumă de 119.939 dolari S.U.A. (în echivalent lei 936.451.099,86), care au fost achitate de intervenienta, BC I.Ţ. SA, în calitate de sublocatară, şi care potrivit clauzelor contractuale trebuia restituită, în cazul în care nu se perfecta contractul de vânzare-cumpărare a spaţiului (cu sublocatara, respectiv BC I.Ţ. SA), şi pentru recuperarea cărora aceeaşi intervenientă sublocatară a formulat cerere, în temeiul Legii nr. 64/1995, împotriva reclamantei.
Cea de a doua categorie de lucrări, în sumă de 3.094.752.949 lei, care reprezintă contravaloarea lucrărilor aferente amenajării spaţiului cu destinaţia de sediu bancar (şi care au făcut obiectul cererii de chemare în judecată), de asemenea au fost achitate de intervenienta sublocatoare, BC I.Ţ. SA, cu facturile menţionate la pct. "b" şi „c" din actul nr. 970 din 19 mai 2003, dar spre deosebire de prima categorie de lucrări contravaloarea acestora nu a mai făcut obiectul unei cereri de restituire din partea BC I.Ţ. SA, care, dealtfel, a şi renunţat la restituirea acestor cheltuieli, pentru ca ulterior, personalul băncii să ridice toată aparatura specifică amenajării spaţiului ca sediu bancar, aducând imobilul într-o stare mai rea decât cea din momentul predării către reclamanta, SC K.I. SRL.
Dar, din cele arătate, urmează a se reţine, în soluţionarea recursului, aspectul esenţial, şi anume că intervenienta sublocatoare, BC I.Ţ. SA, a achitat reclamantei suma de 3.094.752.949 lei, şi ca urmare, aceasta nu mai era îndreptăţită să solicite a doua oară plata aceleiaşi sume de la pârâtă cu facturile nr. 1073667 din 17 decembrie 1998, în valoare de 2.424.845.840 lei, şi respectiv nr. 1078240 din 24 iunie 1999, în valoare de 669.907.109 lei, în contextul în care nu ea a finanţat aceste lucrări ci intervenienta, BC I.Ţ. SA.
Ca atare, numai printr-o greşită apreciere a probelor de la dosar şi interpretarea eronată a dispoziţiilor legale incidente în cauză, instanţa a considerat că suma reclamată se cuvenea reclamantei, din moment ce aceasta reprezenta exclusiv contravaloarea lucrărilor de amenajare a spaţiului ca sediu bancar şi care a fost plătită de sublocatara, BC I.Ţ. SA, şi care dealtfel a renunţat, aşa cum s-a precizat anterior, la orice pretenţii în legătură cu această sumă, astfel că, faţă de toate cele arătate, se constată că de fapt, prin promovarea acţiunii, reclamanta a încercat în fapt să încaseze preţul aceloraşi lucrări a doua oară de la pârâtă, ceea ce contravine oricăror dispoziţii legale.
Aşa fiind, urmează a se admite recursul pârâtei, SC S.M. SA, şi a se modifica în parte Decizia atacată, în sensul că admite şi apelul aceleiaşi părţi şi se va schimba sentinţa primei instanţe, în sensul că respinge acţiunea reclamantei, SC K.I. SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta, SC S.M. SA Bucureşti, împotriva deciziei nr. 37/A din 8 februarie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Modifică în parte Decizia atacată, în sensul că admite apelul pârâtei şi schimbă sentinţa nr. 720 din 1 februarie 2001, a Tribunalului Bucureşti, în sensul că respinge acţiunea reclamantei, SC K.I. SRL Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 404/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1881/2004. Comercial → |
|---|
